Drivetest Nissan X-Trail (2010-2014)

2.0 dCi 150CP Elegance
Nissan X-Trail (2010-2014) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 31.01.2011
Family Guy
Vine o vârstă când simţi că trebuie să laşi deoparte nebunia anilor de burlăcie şi decizi să te aşezi frumos la casa ta. Mai întâi soţia şi apoi copiii. Deja ai o familie care creşte rapid şi te gândeşti să renunţi la vechiul tău coupe de clasă mică, în favoarea unui model cu ceva mai multe uşi şi ceva mai mult spaţiu. Ajungi să te gândeşti la un break de segment mediu, soluţie destul de comună, rapidă şi destul de accesibilă. Dar, ce ar fi dacă în locul unui banal break opţiunea s-ar îndrepta către un segment cu ceva mai multă gardă la sol, cel al SUV-urilor. Un astfel de model ar putea oferi spaţiu similar şi posibilitatea de a căra cu succes familia la munte, în condiţii de siguranţă. După ce am condus vreo câteva zile versiunea revizuită a actualului X-Trail, am ajuns să ne punem o întrebare simplă: "De ce mai există break-uri?"

Nissan X-Trail (2010-2014)
2.0 dCi 150CP Elegance

  • Pret de pornire 28.290 €
  • Pret model testat 33.490 €
  • Taxa auto 413 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

X-Trail vine în România cu o singură motorizare, un diesel de 2.0 litri, în patru cilindri, ce garantează resurse decente şi un consum rezonabil, specific segmentului din care face parte. Unitatea se bucură de tehnologii contemporane eficiente, cum sunt injecţia directă, common rail şi filtrul de particule, reuşind să se supună normelor de poluare Euro 5. Dieselul, ceva mai gălăgios în anotimpul rece şi la regim de turaţii înalte, oferă celui din spatele volanului un total de 150 de cai putere, resimţiţi la 4000 de rotaţii. Cuplul motor de 320 Nm, deşi nu impresionează pe hârtie, se dovedeşte a fi mai mult decât suficient în situaţiile de trafic real, unde se simte în efectiv complet atunci când acul turometrului ajunge la 2000 de rotaţii. SUV-ul se mişcă vioi, indiferent de terenul pe care rulaţi, chiar şi atunci când în maşină se află toată familia şi bagajele unui concediu prelungit. Spiritul dinamic se simte bine atunci când sursele sunt transmise doar punţii faţă, energia domolindu-se atunci când şoferul alege modul 4x4. Nissan foloseşte o transmisie manuală, etajată bine, care exploatează plăcut şi eficient cei 150 de cai şi cei 320 de Nm. Şoferul are la dispoziţie şase rapoarte, o timonerie intuitivă şi chiar un indicator de schimbare a treptei de viteză, deci premizele ideale pentru a obţine un consum redus.

Consum

X-Trail înghite, potrivit oficialilor japonezi, 7.8 litri de motorină la fiecare 100 de kilometri parcurşi în oraş. În realitate valoarea poate urca până la 9 litri atunci când temperaturile de afară sunt relativ scăzute şi pedala de acceleraţie nu este menajată. În afara aglomerărilor urbane, SUV-ul nipon promite doar 5.5 litri/100 de kilometri, o valoare pe care o puteţi obţine dacă nu săriţi de 90 de km/h, folosiţi doar tracţiunea faţă şi etajaţi corespunzător treptele de viteză. În caz contrar, computerul de bord va indica aproximativ 6.5 litri/100 de kilometri. Comparat cu ceilalţi rivali, X-trail pierde teren doar în faţa lui Antara, care, deşi beneficiază de mai multă putere, oferă un consum extraurban ceva mai mic.

Performanţe

Performanţele nu sunt trăsături care să încline balanţa foarte mult în acest segment, drept pentru care cifrele nu sunt foarte relevante atunci când clientul alege. Cu toate acestea, trebuie să precizăm că SUV-ul japonez accelerează de la 0 la 100 de km/h în 11.2 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 190 de km/h. Comparat cu Antara, Outlander, 4007 sau chiar Dodge Nitro, modelul japonezilor oferă printre cele mai modeste prestaţii, doar Outlander apropiindu-se de valorile conaţionalului său. Atunci când ne uităm la performanţe trebuie să ţinem cont însă de faptul că X-Trail vine la comparativ cu cele mai mici resurse, toţi rivalii oferind peste 150 de cai putere.

Interior

Interiorul lui Nissan X-Trail oferă încă o mostră de obsesivitate japoneză, resimţită în special la nivelul finisajelor. Nissan a căutat să îmbine perfect materialele şi să nu lase loc de interpretări răutăcioase. Chiar dacă materialele păstrează un aer ceva mai rece şi sobru, fiind destul de neprietenoase la atingere, habitaclul este unul destul de echilibrat. La acest aspect contribuie scaunele destul de confortabile pe distanţe lungi, suprafaţa vitrată foarte mare şi spaţiul interior generos. Trebuie să precizăm că pasagerii de pe locurile din spate vor fi trataţi regeşte, atât la nivelul capului cât şi la nivelul picioarelor. Avem cu siguranţă mai mult spaţiu decât într-un break de segment mediu. La fel şi în portbagaj, unde pot încăpea bagajele a cinci pasageri. Volumul de 479 de litri (603 litri când podeaua dublă este înlăturată) şi accesul facil la portbagaj sunt alte două caracteristici care pot înclina balanţa în favoarea SUV-ului japonez. Fiind vorba de un model cu veleităţi familiste, nu puteau lipsi spaţiile de depozitare, amplasate fix acolo unde ai nevoie, multe la număr şi mereu încăpătoare.

Preţ de achiziţie

Comparat cu ceilalţi rivali din segment X-Trail poate părea o maşină scumpă, mai ales pentru că este disponibil doar cu o singură motorizare şi nu beneficiază de versiuni entry-level, uneori sub motorizate, ale concurenţilor, Preţul SUV-ului japonez pleacă de la 28.290 de euro cu TVA inclus, preţ valabil pentru versiunea cu transmisie manuală şi nivel de echipare Confort. Pentru a putea simţi însă pe deplin confortul trebuie să urcaţi puţin în ierarhia nivelurilor de echipare şi să alegeţi vârful de gamă Elegance, care pleacă de la 33.490 de euro cu TVA şi include cam tot ce v-aţi putea dori. Opel Antara, revizuit recent de echipa de ingineri din Russelsheim, pleacă de la 21.515 de euro, însă un motor de talia lui X-Trail, diesel de 164 de cai putere, poate scoate din buzunar începând cu 23.600 de euro. Dacă adăugaţi tracţiune integrală şi un nivel de echipare generos, eticheta poate indica însă şi 27.880 de euro. Americanul Dodge Nitro, regăsit tot mai des pe străzile din România, vine cu o singură motorizare, un diesel de 2.8 litri şi 177 de cai putere, care costă 32.103 euro cu TVA. Fratele de concern, Renault Koleos, pleacă de la 27.300 de euro cu TVA. Dieselul de 150 de cai putere este evaluat la 27.500 de euro, iar un nivel de echipare de top, urcă eticheta până la 30.350 de euro. Văzut de asemenea foarte bine în România, Outlander este fără îndoială cea mai tentantă opţiune. Preţul său porneşte de la 19.509 euro, în cazul versiunii pe benzină de 147 de cai putere. Pentru un diesel de 177 de cai, românul trebuie să plătească 28.155 de euro, la care se mai pot adăuga alte câteva mii dacă se optează pentru tracţiune integrală şi un nivel de echipare bogat. În cele din urmă, Peugeot 4007, cu al său HDi de 2.2 litri şi 177 cai putere se vinde la noi în ţară cu 37.737 de euro, valoare deosebit de piperată, chiar şi pentru un nivel de echipare mai mult decât suficient.

Siguranţă

Actuala generaţie a modelului X-Trail a fost testată de EuroNCAP încă din 2007. SUV-ul japonez a obţinut atunci doar patru stele pentru protecţia pasagerilor adulţi. Pentru protecţia copiilor i-au fost acordate patru stele şi pentru cea a pietonilor doar două. Punctajul general nu este unul excelent, X-Trail prezentând un risc mare de rănire la nivelul genunchilor pasagerilor şi la nivelul gâtului. Pentru a putea evita astfel de situaţii neplăcute, modelul dispune de mai multe sisteme de siguranţă active, printre care deja cunoscutele ABS cu EBD, ESP şi asistenţă la pornirea în pantă. Echiparea standard include şi şase aribaguri, două frontale, două laterale şi două cortină.

Ţinută de drum

X-Trail se poate dovedi în multe situaţii un model cu aspiraţii off-road decente. Modelul dispune de o platformă şi un tren de rulare destul de competent în teren accidentat, unde dimensiunile îi permit să abordeze trasee cu un grad de dificultate mediu. Şleaurile adânci, noroiul cleios sau zăpada proaspătă nu vor pune probleme atunci când se foloseşte un set de pneuri corespunzător. X-Trail dispune de un unghi de atac de 28 de grade, de un unghi de degajare de 24 de grade şi de o gardă la sol de 21 centimetri. Atunci când drumul forestier sau şleaul pe care rulaţi devine periculos este bine de ştiut că unghiul de înclinare laterală este de 49 de grade. Pentru orice escapadă off-road este bine să cuplaţi tracţiunea integrală inteligentă a celor de la Nissan, care vine şi cu un mod Lock. Funcţia te scoate din necaz, cu condiţia de a nu duce la extrem limitele maşinii. Pe asfalt, X-trail se simte la fel de bine, exceptând demarajele făcute cu pedala la podea în modul 4x2. Cuplul transmis doar punţii faţă se resimte destul de deranjant în volan, drept pentru care este recomandat ca unele manevre să se desfăşoare în modul 4x4. Acelaşi tip de rulare este recomandat şi pe porţiunile de drum virajat, unde ruliul specific caroseriei mari îşi va face simţit prezenţa destul de insistent.

Vizibilitate

Deşi este un model cu dimensiuni generoase, X-Trail nu are probleme de adaptabilitate la mediul urban. Oglinzile laterale generoase, luneta bine proporţionată, precum şi întreg spaţiul vitrat, fac ca orice manevră să fie uşor observată de cel de la volan. În sprijinul său vine şi camera pentru marşarier, care ajută atunci când avem de a face cu obstacole greu de observat.

Tehnologie

Revizuirile operate de Nissan pe noul X-Trail aduc o serie de tehnologii noi şi posibilitatea de a opta pentru un nivel de echipare ceva mai generos. Pe lângă climatizarea automată, scaunele încălzite şi sistemul audio cu conexiune auxiliară, Nissan oferă şi o serie de gadget-uri care vor face deliciul pasionaţilor. Inspiraţi de divizia de lux Infiniti, japonezii oferă în lista de opţionale un sistem multimedia premium, semnat de Bose, care costă 2300 de euro. Acesta oferă un sistem audio cu CD, DVD, mufă auxiliară şi Bluetooth, care redă fidel sunetul prin cele nouă difuzoare ale sale, incluzând aici şi subwoofer-ul. Sistemul vine şi cu o navigaţie, un hard de 40 de Gb, dintre care 9.3 Gb dedicaţi melomanilor, un ecran color cu funcţie touch-screen de 7 inch şi comandă vocală. Funcţiile sistemului multimedia pot fi transplantate şi pe volan, care, deşi apare încărcat la prima vedere, se dovedeşte a fi foarte intuitiv. Din lista de dotări nu lipsesc senzorii de parcare, de lumină şi ploaie, tapiţeria din piele şi nici acoperişul vitrat cu trapă acţionată electric, care amplifică senzaţia de habitaclu aerisit.

Design

Revizuirile gândite de japonezi cu ocazia faceliftului se dovedesc a fi foarte discrete. Forma blocurilor optice faţă a fost uşor restilizată, iar luminile posterioare au primit LED-uri, pentru a fi mai uşor vizibile pe timpul nopţii. Spoilerul a fost şi el uşor redesenat, iar jantele sunt disponibile acum cu un design nou. În termeni generali, faceliftul gândit de Nissan face bine actualului X-Trail, readucând în lumina reflectoarelor un model care căzuse în ultima vreme în anonimat.

Nu ne-a placut

  • Ruliul în viraje
  • Design controversat
Date tehnice - Nissan X-Trail (2010-2014) 2.0 dCi 150CP Elegance
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1995
Lungime mm
4635
Putere maxima CP (rpm)
150 (4000)
Latime mm
1790
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (2000)
Inaltime mm
1700
Viteza maxima km/h
190
Greutate kg
1605
Acceleratie 0-100 km/h s
11.2
Ampatament mm
2630
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
65
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
603
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Nissan X-Trail (2010-2014)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (26)

  • parerea mea
    nu contest fiabilitatea si calitatea masinii..dar designe ul e jalnic dpmdv. parca si duster e mai atragator....
    18 13
  • nisan
    e misto masina si nisanurile mereu au fost masini fiabile
    22 6
  • care este diferenta intre asta si o bordura ciobita ca a lu' videanu
    9 36
  • andrei
    breakuri
    breakurile mai exista pentru ca unii mai sunt constienti de faptul ca nu au de ce sa dea mai multi bani pe un suv, pe care oricum nu l-ar folosi la intreaga lui capacitate.
    13 6
  • hexagon
    bijuterie pe rotzi
    O sa fie crema cremelor masina asta. Motor Renault, sistem 4x4 de ultima generatie Renault ( de pe Koleos) si un interior care bate la fundulet si Q7 si ML sau X6. Deja Nissan se poate conpara cu Range Rover ca si interior ia fumat de mult pe ceilalti.
    11 34
  • Nota 10 pentru fotografii
    Poze absolut superbe. Singurul motiv pentru care siteul meu preferat auto este automarket este datorita calitatii pozelor. Ar trebuii minim 100 de poze de la fiecare test auto. Este o placere sa ma uit la ele.
    22 2
  • o intrebare
    din cate stiu modelul vine si o versiune de 170 si ceva de cai putere...tot diesel!
    11 0
  • @hexagon
    amice cum naiba interioru ala de plastic ieftin sa bata la fundulet ML Q7 si X6??omule tu vorbesti in somn....sa compari nissanu asta cu altfel de masini premium e o nebunie curata.....doar murano se poate pune cu astfel de masini....range rover???ca sa iti cumperi range rover trebuie sa vinzi doua nissan-uri X-trail....deci comparatie prosteasca
    6 23
  • hexagon
    @davidjupanu aka TDI fan
    Tu esti doar un frustrat cu VAG care ti sa stricat masina in drum si a ras lumea de tine. De aia de inburici si denigrezi marca Renault, pentru ca abar nai de ce e bun pe lumea asta. Hai pa ca mam distrat cu tine destul.
    9 23
  • floster
    calmati-va
    Nu va mai agitati ca nu are rost. Un var de-al meu are un X-trail din 2006 si e foarte nemultumit de el, in special datorita preturilor EXORBITANTE de service. Orice sofer de Nissan, cand are de facut o reparatie, intai merge la biserica si se roaga sa faca rost de bani pt reparatii. Sa nu mai zic de pretul de revanzare, care trebuie sa ajunga mai ieftin decat un logan, daca vrei sa scapi de el. In fine, cautati pe unele forumuri cat injura posesorii de Nissan service-area.
    0 21
  • media82
    bravo Nissan !
    hexagon & davidjupanu sunt 2 pusti mistocari care n-au nicio treaba cu domeniul auto...

    @hexagon
    1. X-trail si Koleos sunt SUV-uri compacte si n-au nicio treaba cu Q7, ML sau X6.
    2.sistemul 4x4 e intr-adevar unul din cele mai performante de pe piata, dar este conceptie Nissan 100%, nu Renault. Ce exista pe Renault Koleos vinde de la Nissan, nu invers. Macar cu motorul ai nimerit-o sa zicem... a aparut in urma colaborarii dintre Renault si Nissan.

    @Automarket
    X-Trail n-a fost niciodata in anonimat. Presa de specialitate a avut intotdeauna a avut intotdeauna un respect deosebit pentru capabilitatile Nissan-ului X-Trail.
    16 0
  • Reno-nissan
    ...
    hai cu laudele! Ca doar e reno. Face parte din gtup. E cel m
    0 8
  • Made in Japan
    @floster
    Hai ca aberezi ! stim povestea cu "am un var..." Eu pun pariu pe ce vrei tu, ca n-ai pus piciorul intr-o reprezentanta Nissan niciodata !
    Devalorizarea e in limite normale: un X-trail 2.0 150cp, diesel cu 40.000 km la bord e ~15.000 euro, ceea ce mult mai bine decat orice koreeana.
    11 1
  • lucian
    ,,,,
    ASTA DA MASINA, DOAR E FACUTA DE ALIANTA RENAULT SI SE VEDE. ORICE MASINA GERMANA II UNDEVA IN SPATE ....CHIAR IN SPATE DE TOT PE LANGA SANG YONG...
    NISSAN SI RENAULT FAC MASINI..IAR COPILASUL LOR, DUSTERUL, II O BIJUTERIE...
    2 20
  • Made in Japan
    @lucian, floster, hexagon, davidjupanu, ursus
    fani VAG in realitate, nu? va credeti probabil foarte amuzanti...
    15 0
  • ???
    Chiar nu se ocupa nimeni de copiii retarzi de pe forum? Despre masina,.... robusta si capabila in off-road insa doar pt. cei cu 30k in cont!
    Break-urile rezista si rezista bine datorita faptului ca pretul de achizitie este mai redus decat in cazul unui SUV si totodata sunt si foarte practice!
    Mi-a placut mult introducera!
    13 0
  • Ricone
    Varza
    Mie nu-mi place deloc....poa sa fie oricat de capabila off-road, daca arata ca naiba, naiba sa o cumpere...si sa-l fereasca sfantul pe posesor cand se strica ceva....isi vinde si familia pentru reparatii...halal masina, halal marca, halal preturi
    3 17
  • Nissan e meserie
    Crossoverul de la Mazda are punctaj mai mare doar pe aspect. Poate ca nu e la fel de atractiv ca Mazda CX7, dar e mult mai practic si mai capabil pe suprafete dificile.

    Iar pretul e foarte bun raportat la calitate. M-am interesat:

    X-trail 2.0 150 CP (baza) cu discount aplicat, ajunge la 24.500 euro
    25 2
  • @Bogdan Mirică
    La siguranta adulti / copii are 4 stele. De ce i-ati dat mai putin?

    Creati suspiciuni in legatura cu obiectivitatea voastra...
    10 0
  • vai vai..cei 7 ani de acasa ai romanului
    nush cum naiba ati ajuns la concluzia ca sunt fan VAG cand nici macar nu sunt......eu nici macar nam zis ca renault&nissan sunt masini proaste rable etc. doar am ramas surprins ca un mare atotstiutor de masini compara un nissan X-trail cu X6 ML Q7 si range rover.....amice domn hexagon cand o sa testezi tu toate aceste masini atunci o sa bag parerea ta in seama.....pana atunci mucles.....si app...daca teai distrat....teai distrat pe seama idioteniei tale.....eu nu ma distrez....eu raman surprins ca mai sunt prosti ca tn care cand aud ca sunt contrazisi sar rapid si te considera fan VAG.....nam nici o simpatie pt vw audi etc.
    2 10
  • @davidjupanu
    rade ciob de oala sparta... amandoi aveti prostia ca numitor comun si ati transformat forumul asta in cocina voastra... lasati-i sa scrie pe cei care au ceva important de scris... X-trail nu merita asemenea comentarii
    11 0
  • @japan
    sati spun drept iti dau dreptate....mai bn nul bagam in seama...
    1 7
  • kumite
    jupanule,cartea de gramatica ai bagat-o vreodata in seama?
    5 0
  • vizitator
    Japoneza
    Probabil este o masina buna X-trailul asa cum mai sunt multe altele dar dupa umila mea parere exista doar 2 masini care merita banii : BMW si Subaru .Ele ofera si confort si siguranta si viteza .Sigur daca doreti camioneta atunci iei ceva mai mare peste 2500 -3000 cm. Dar ca masini de sosea + drumuri de tara ( nu neaparat prin padure X3 si Subaru Forester sunt cele mai bune din punctul meu de vedere . Un pic de avantaj pentru Forester ca pret dar dezavantaj ca dotari fata de BMW. Salut
    0 6
  • @vizitator
    Probabil esti un vizitator din spatiu, insa aici pe Terra, X-Trail isi merita banii.. suprematia clasei se disputa intre Freelander si X-Trail

    Mai ai mult laptic de baut pana iti vei da tu seama cum stau lucrurile
    8 0
  • viorel radu
    x-trail 2003
    Am un x-trail din 2003. Este cel cu motor 2.5 benzina de 185 CP. Nou a fost 32000 US si am batut palma pentru vanzare anul asta pentru 11.000 US. Pentru o masina cu anii astia nu este un pret prea rau. Masina are 117000 Km si nu a avut niciodata vreo problema mecanica serioasa. Chiar si capacitatile off road sunt mai mult decat respectabile considerand ca nu a fost proiectata special pentra asta. Sunt in Rep. Dominicana si ma gandesc sa cumpar noul x-trail. Inca nu am vazut aici versiunea restilizata. Modele de aici sunt fabricate in Mexic daca nu ma insel si inca nu au bagat in productie noua varianta.
    Cine vrea unul, le recomand aceasta masina.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru