Marti, 25.10.2011
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Au trecut deja două săptămâni de la primul contact cu Chevrolet Aveo, mezinul poposit la noi în redacţie pentru o perioadă de patru luni. Zilele care au trecut ne-au apropiat mai mult de hatchback-ul cu numere de Ungaria, pe care l-am condus până acum doar în oraş. Ne-am acomodat împreună cu traficul de toamnă, extrem de aglomerat, al Bucureştiului. Ne-am întins nervii la maxim, am încercat să ne şi calmăm, dar cel mai important am căutat să ne simţim bine şi relaxaţi indiferent de numărul de semafoare pe care le-am prins pe roşu.
Aveo poate fi considerat fără probleme o maşină urbană. Subcompactul nostru beneficiază de măsurile potrivite şi de o motorizare mică, de 1.2 litri şi 86 de cai putere. Am fost puţin reticenţi la ideea unui motor pe benzină, însă treptat am depăşit concepţia premeditată a apetitului pentru carburant. Cu o exploatare decentă, cu o schimbare a treptelor de viteză după indicatorul din bord şi după o acomodare cu acceleraţia, cifrele au început să scadă.
Motorul şi cutia - Motoraşul de patru cilindri este silenţios, nu strigă în gura mare la turaţii înalte, iar trepidaţiile apar doar atunci când maşina se subturează excesiv.
Cutia de viteze, cu cinci rapoarte, este etajată scurt pentru a favoriza acceleraţia, iar timoneria este precisă şi te ajută mult atunci când totul se mişcă în coloană. Demarajul este bun până la 80 de km/h, adică suficient cât să străbaţi în două minute noul Pasaj Basarab. Există însă şi momente în care traficul de pe Ştefan cel Mare sau de pe Iuliu Maniu te scoate din minţi, iar alternarea comenzilor ambreiaj, acceleraţie, frână devine un gest reflex, pe care îl exersezi şi în somn.Garda la sol - Aveo are o gardă la sol suficient de bună pentru a evita gropile sau bordurile care i se pun în cale. Din păcate, spoilerul frontal beneficiază de o extensie din plastic, care micşorează "unghiul de atac". Ce înseamnă asta? Că e posibil să atingeţi atunci când încercaţi să urcaţi o bordură. Din fericire extensia din plastic este flexibilă şi nu este în pericol de a se despinde.
Vizibilitatea - Aveo are oglinzi laterale bine proporţionate, o lunetă generoasă şi o retrovizoare cam mică, dar suficientă. Suprafaţa vitrată nu pune probleme, iar cel de la volan se poate asigura uşor atunci când vrea să schimbe banda. La parcare Aveo este uşor de manevrat.
Montanţii nu incomodează vizual iar dimensiunile îl strecoară repede în multe spaţii înguste.
550 de kilometri urbani cu un plin
Consumul urban - După două săptămâni alături de Aveo am reuşit să bifăm împreună 710 kilometri de Bucureşti aglomerat sau aerisit, în funcţie de ora la care alegi să circuli: la cântatul cocoşului sau la miezul noţii. Consumul în aceste condiţii s-a oprit la 7.5 litri/100 de kilometri. De când temperaturile au mai scăzut, iar nopţile au devenit din ce în ce mai reci, ne-am apropiat de 7.8 litri/100 de km. Ca o concluzie, am bifat aproximativ 550 de kilometri urbani cu un plin. Ar fi fost bun un sistem start-stop.
Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)
Mod de rulare | Kilometri parcurşi | Consum mediu | Combustibil consumat | Costul combustibilului |
Urban | 430 | 7.8 litri/100 km | 33.7 litri | 185.3 lei |
Extraurban | 0 | 0 litri/100 km | 0 lei | |
TOTAL Ep. 2 | 430 | 33.7 litri | 185.3 lei | |
EPISOADE ANTERIOARE | ||||
TOTAL Ep. 1 | 280 | 22 | 121 lei | |
TOTAL TEST | 710 |
7.8 litri/100 km 100% extraurban 0% urban |
55.7 litri | 306.3 lei |
Cele mai recente stiri
-
MG a prezentat oficial noul concept CyberX cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai. Noul concept ar putea fi transformat într-un model de serie în următorii ani. (24.04)
-
Cei de la CarExpert au realizat o liniuță electrică între două dintre cele mai populare modele electrice. Este vorba despre noua Tesla Model Y și modelul chinezesc BYD Sealion 7. Aflați în video cine a câștigat. (24.04)
-
Potrivit noilor date furnizate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini noi au crescut cu 2.8% în Europa, în luna martie. În primul trimestru, piața auto europeană a avut o scădere minimă. (24.04)
-
Transmisiile manuale devin tot mai rare, iar un nou studiu scoate în evidență cât de drastică a fost această schimbare. În special, numărul vehiculelor cu transmisie manuală a scăzut cu 57% în ultimul deceniu. (24.04)
-
Brabus și-a lăsat deja amprenta pe noul Mercedes-AMG E53. Pachetul de îmbunătățiri al casei de tuning pentru varianta sedan și break crește puterea modelului de la 577 cai putere la 691, folosind motorul turbo de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie și sistem hibrid, depășind astfel modelul E63 cu motor V8 din generația precedentă. (24.04)
60.5% extraurban
39.5 % urban