Test de anduranta Episodul 1

0043
Episodul 1 zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 31.05.2011
Două luni cu Duster

După serialul Megane Coupe, din toamna anului trecut, Automarket revine astăzi cu primul episod al unei noi serii. De această dată, în rolul principal este nimeni altul decât Duster, modelul vedetă de la Mioveni, care se bucură de un succes nebănuit încă de la lansare.

Dacia Duster va sta în garajul Automarket vreme de două luni, timp în care ne vom pune în locul unui proprietar. Ne vom acomoda cu scaunele, ţinuta de drum, consumul, spaţiul interior, confortul pe distanţe lungi şi cu eventualele costuri de întreţinere.

Duster-ul nostru şi-a făcut deja încălzirea pe şoselele autohtone, computerul de bord indicând 6100 de kilometri parcurşi. Asta înseamnă că vom putea să vă detaliem comportamentul modelului românesc în primii 10.000 de kilometri. În prima zi am parcurs deja 43 de kilometri prin Bucureşti, ceea ce înseamnă că pornim de la premize bune.

Pe parcursul celor două luni vom avea alături de noi un Duster pe motorină, echipat cu unitatea de top 1.5 dCi de 110 cai putere, asistată de o cutie manuală cu şase trepte şi deja familiarul sistem de tracţiune integrală.

De atributele acestuia din urmă vom încerca să ne lămurim mai bine şi în cadrul unei scurte escapade off-road.

Rămâne aşadar să descoperim împreună dacă publicul din Germania şi Franţa merită să stea la coadă pentru un Duster şi dacă modelul românesc este cea mai mare realizare a uzinei de la Mioveni de până acum.

Comentarii (33)

  • Excelenta initiativa! Chiar sunt curios ce impresie va lasa voua. Eu intentionez sa-mi cumpar un Duster in viitorul apropiat.
    66 5
  • ****
    Daca o sa fie ca la testul cu megan-ul coupe ala nu e test ....Acolo a fost o masina primita de producator care vati folosit de ea 'o abureala totala ,km putini s.a.m.d .....vrem filmulete de la testare ,vrem km cat mai multi ,vrem sa auzi k ati ajuns in 2 lunii la o prima revizie ....Cum atii inceput cu 43 km in prima zi e clara treaba nu cred ca faceti nici 10000 km ....Prin urmare se testeaza masina sau e primita pentru publicitate si marketing ????
    37 43
  • daniel
    test de durata
    gen autobild.. un test de 100.000 de km. chiar daca se pare mult, daca stam sa ne gandim in primele mii mari defecte nu se intampla, asa testul e ca unul normal.
    numai rodajul e in jur de 5.000 (discutabil), dupa care motorul incepe sa functioneze in regim normal, s.a.m.d
    19 0
  • mircea
    @daniel
    Toată lumea şi-ar dori un astfel de test, dar asta nu depinde de noi, ci de disponibilitatea pe care o au importatorii. Testele despre care vorbeşti sunt realizate de redactorii din Germania, care au cu totul alte condiţii decât cele existente în România.

    @antonny
    Încercăm să ne ridicăm la un număr cât mai mare de kilometri. Din păcate, două luni reprezintă o perioadă destul de redusă, astfel că este foarte puţin probabil să trecem prin revizii. Vom povesti însă, spre deosebire de un test normal, cum se comportă Duster pe diferitele suprafeţe de rulare. Pentru că pentru asta avem timp. Iar 10.000 de kilometri în două luni e o sumă cu mult peste medie, în condiţiile în care am vorbi de 60.000 de kilometri anual.
    11 4
  • Mircea, acum aveti o masina cu care sa carati bagajele pe la testele curente :) ( si langa acel DSLR belea al vostru sa puneti si o carpa de praf FTW!!! ). In felul acesta o sa parcurgeti un numar sanatos de amre de kilometri.
    0 6
  • *****
    Domnule Mircea cum spuneati in prezentare masina indica 6100 km prin urmare daca efectuati 150 km zilnic timp de 2 luni asta ar insemna ca puteti face si o revizie ....oare se poate ??? e prea greu ???..... testul sa fie facut mai mult extraurban ,pe drumuri infundate ,pe drumuri forestiere .....dupa acest test poate ne dati o parere fata de fratiorul mai mare koleos ???oare e mai bun ??
    6 26
  • @antonny
    Asta nu-i un comparativ, ci un test de anduranta. Oricum Koleos e pentru persoane mai pretentioase si e mai scump. Eu zic ca o comparatie mai potrivita ar fi cu Nissan Qashqai, Skoda Yeti 2.0 tdi 2.0 tdi 110CP, Fiat Sedici / Suzuki SX4 1.3 etc. Preturile sunt mai apropiate.
    15 1
  • mircea
    @antonny
    Nu e test de cursă lungă, nu încercăm să batem recorduri de distanţă, ci să ne dăm seama de ce înseamnă să ai la dispoziţie un Duster. Vom vedea cât ne costă, cât nu şi cum se încadrează maşina în peisaj.

    Comparativele sunt în reviste.
    21 1
  • Romanu' e uneori ca tiganu'
    Daca testezi una alba... ca de ce n-ai ales una neagra... daca o testezi o zi, ca de ce n-ai testat-o o luna... daca iei o masina si mergi cu ea zi de zi 2 luni... ca de ce nu faci inconjurul lumii cu ea...
    Oare o fi asa de greu sa te gandesti ca exista o maaaare diferenta de bugete ale unor jurnalisti din Germania fata de cei din Romania...?
    Stati linistiti baieti, multi dintre noi va citim zilnic, chiar daca nu intram pe forum sa ne "dam cu parerea"...
    Spor... :)
    35 2
  • duster
    am un duster 1.5 dci 110 cp de un an. am 29200 km, 2 revizii.
    deocamdata nici o problema.
    36 3
  • leonte
    trebuie specificat clar in ce conditii aveti masina
    ca daca v-o dat-o reno special s-o laudati, chiar n-are nici un sens
    8 33
  • puneţi nişte filmuleţe în care să o analizaţi pe scurt!!!
    4 1
  • rzn ozn
    @sorr: sa o stapanesti sanatos! apreciez oamenii care isi cumpara masini noi 'romanesti'.

    @antonny: fratiorul mai mare, koleos? aia ti se pare tie ca arata a masina? serios. koleos e intr-o liga a urateniei, nici cumparatori nu prea are, apare foarte rar in trafic. e un esec. si tu ceri sa fie comparat cu duster. o masina care ii da cu mult peste nas lu' koleos din toate punctele de vedere.
    9 2
  • ****
    @ RZN OZN ....nu mai inteles ce am vrut sa spun .....eu il consider un fratior mai mare ,dar nu am spus k e mai bun .....dincontra am spus k il face fara problema duster-ul , cei de la automarket l-au ridicat in slavi (ca isi merita banii,plus altele ), renault are deja doua esecuri in vanzari plus probleme koleos si fluence
    5 4
  • Nu degeaba iti zici ozn daca esti de parere ca Dusterul ii da peste nas lui Koleos. Nu e nici ala prea aratos e drept, dar uratenia de Duster cu greu va fi depasita in urmatorii 10 ani. Astept ceva asemanator de monstruos cand vor intra indienii sau chinezii pe pietele europene. In fond e sasiul de la Logan cu ceva modificari, interiorul ceva mai rasarit iar exteriorul doamne fereste. E produs national, se vinde bine am auzit dar nu ma pot abtine sa spun ca e naspa. Nici nu prea vad de ce l-ati luat pe asta pentru 2 luni dar probabil ca doar Dacia va dat masina pt 2 luni. Nu-i nevoie de asa multa vreme ca sa-ti faci o idee despre masina iar defectele apar mai tarziu. In fond e ieftina si rudimentara asa ca ar trebui sa fie destul de putin importanta fiabilitatea. Ieftin si bun e doar in Caragiale...
    2 31
  • duster
    @al: Tocmai ca interiorul e super infect, la exterior mai merge. De ex. Tucson parca e mai urat.
    Si nu e produs romanesc, e produs reno, low cost, low quality.
    3 28
  • mda...
    Prejudecati prostesti peste tot... ce conteaza e ca analistii pietei auto o apreciaza; mai putin conteaza figurile unora dintre voi...

    @duster
    Dacia Duster e conceput in proportie de 70% in Romania la RTR "desteptule". Faptul ca are componente Renault-Nissan, nu face Dacia mai putin romaneasca decat a fost pana acum.
    26 1
  • Ce fel test este asta?
    Exista niste puncte care se vor atinse? Ca pentru incadrarea masinii in pesiaj puteau sa ii dea masina si lui gheorghe de la scularie.
    3 0
  • "analistii pietei" sunt aia care pe langa duster mai recomanda fiat 500, imiev si alte tampenii? mergi tu pe mana lor

    si nu stiu de ce tot insisti ca-i produs romanesc, sa inteleg ca noi romanii avem in general produse de inalta calitate? sau o fi duster exceptia...
    1 20
  • mda...
    @sigur
    Povestea incepe asa...

    -World Records Academy: Dacia Duster este cel mai accesibil SUV din lume
    -Victorie pentru Dacia Duster la Raliul Gazelelor
    -Alan Prost si Dacia Duster Ice, CAMPIONI in Finala Trofeului Andros
    -Dacia Duster, in finala "Masina Anului 2011”
    -Dacia Duster, castigatoarea concursului "Cel mai 4x4" la categoria "general SUV"
    -Dacia Duster a obtinut premul AUTOBEST 2011
    -APAR a decis: Dacia Duster este "Masina anului in Romania"
    -Un nou premiu pentru Dacia Duster - Trofeul Argus
    -Dacia Duster este "Masina anului" in Croatia
    -Dacia Duster este "Masina 4X4 a anului" in Franta

    Veridicitatea textelor poate fi verificata usor pe google. In concluzie: oare sunt nebuni oamenii astia care apreciaza Duster si voi sunteti sanatosi??

    Iar generalizarea e apanajul prostului ! Nu orice lucru romanesc e de proasta calitate.
    30 4
  • Dacia Duster!
    Bv, mda...!
    5 2
  • duster
    multe minte iti trebuie sa crezi in povesti din alea cu "cel mai 4x4"
    primul exemplu pe care n-are cum sa-l depaseasca e xtrail...si lista e lunga...
    ce crezi ca face duster fara reductor cu motoarele lui obosite de 90 cai?
    2 22
  • @duster
    Ce x-trial mah terminatule?! Sunt modele complementare. Dacia Duster nu-si doreste sa concureze cu Nissan. Sunt filosofii si segmente de pret diferite.

    Iar Duster e un crossover. Pentru un crossover isi face bine treaba in offroad comparativ cu alte modele apropiate ca pret - sedici,sx4,yeti,ix35 etc. Apropo: are vreuna din astea reductor? NU! Este Duster dezavantajat la raportul masa/putere comparativ cu modelele astea? NU! Atunci?!
    21 1
  • rzn ozn
    @antonny: atunci... suntem pe aceeasi lungime de unda :))

    @al: observ ca tu esti un roman dinala care nu prea isi apreciaza propria productie, duster nu e chiar naspa in totalitatea cuvantului... are si parti naspa sa zicem in proportie de 15-20%, dar restul pana la 100% isi spune cuvantul, romanii stiu sa faca masini low cost, care sa arate a masina totusi, uite-te la ssangyong actyon, masina de peste 21000euro, de aia poti sa zici ca e urata si ca nu o intrece nimeni, sau koleos care e europeana si costa 30000 euro, renault se oftica pe succesul romanilor, dar pe de o parte si ei au de castigat. e o adevarata risipa de bani pe gunaoiele astea, asa ca tot ajungi la concluzia ca mai bine un duster, si inca o chestie, multi oameni prefera sa cumpere asa ceva in locul unui touareg de ex... pe ala nu prea iti vine sa-l bagi in toate mocirlele, hartoapele, sau sa-ti sara bolovani pe caroserie si sa-ti para rau de masina, masina care costa cat 5 dustere model de top
    si ce legatura are usernameul meu cu ce ai zis... n-ai de ce sa te mai iei si tu...
    3 2
  • Vasi82
    @rzn ozn
    Amice apreciez devotamentul tau fata de Dacia, insa problema o pui gresit... Renault nu se oftica pe succesul romanilor pentru ca ar insemna sa-si dea cu tifla singuri. Din contra, ei se bucura pentru ca si-au indeplinit ambitia de a intra pe un segment de piata unde altii n-au avut inspiratia sau curajul sa patrunda. Renault a investit in Dacia aproape 2 miliarde de euro pana acum. Totul pentru calitate. Unii ar obiecta ca Duster nu-i de calitate pentru ca n-are bord tip “slush”, climatizare automata sau ergonomie ideala (totul la pretul unui pachet de alune daca se poate) , insa calitatea pentru multi inseamna sa aiba o masina noua, confortabila, spatioasa, robusta si fiabila la un pret accesibil. Pana acum un buget limitat implica compromisuri mult prea mari: daca aveai 14.000 euro si vroiai un crossover 4x4, nu puteai opta decat pt un second-hand dubios sau pentru o masina noua, dar din clasa mica si atunci ar fi insemnat sa renunti la vizibilitate, spatiu, capacitate de trecere si sistem 4x4... inacceptabil pentru majoritatea celor care stiu ce vor...
    26 2
  • Duster e o masina foarte buna. La carat cartofi si din astea...
    2 11
  • @Dust
    atata poti, atata dai
    10 1
  • in 3 zile
    in ritmul asta poate reusitti sa faceti 1000 km in 2 luni :))))
    7 0
  • @Vasi82
    Tu ai dreptate, numai ca taranii dupa ce si-au luat Duster sau viseaza sa-si ia, uita ce este de fapt, si incep sa se laude cu ce premii a luat si cum Duster e cel mai tare dintre toate.
    2 11
  • Vasi 82
    Astea sunt inventiile voastre mai coca.. :) Niciun posesor de Dacia Duster cumparat cu sudoarea muncii lui n-o sa spuna ca-i cea mai tare masina din lume, vrea doar sa i se aprecieze corect meritele. Bine, intr-o lume unde snobismul a ajuns la rang de virtute, ce-mi doresc eu e o utopie... O dovada in plus e ca folosesti termenul de "taran" in sens peiorativ... bai baiatule, afla tu ca taranii sunt printre putinii care mai muncesc cu adevarat in tara asta si-ti pun tie o paine pe masa. Sunt oameni curati, demni si cu tarie de caracter , trasaturi putin valorizate se pare in lumea tagmei din care faci parte...
    11 1
  • o, de si-ar lua macar 50%din tarani Duster de 16000eur ...
    3 4
  • @danoe
    Nu e de vina Dacia pentru nivelul de trai din Romania. De vina e conducerea tarii. Pana la urma Dacia e o afacere, nu o societate de caritate.
    6 0
  • nu ma intelegeti gresit
    chiar mi-as dori ca taranul sa-si poata permite exact dusterul din top,in modul cel mai firesc!
    2 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru