Drivetest Toyota Hilux Cabina Dubla (2009)

Toyota Hilux Cabina Dubla (2009) zoom
de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 21.03.2011
Dur
Există un segment de piaţă în care nu contează calitatea materialelor. În care contează doar dacă ieşi întreg sau nu din încleştările cu munţii, dacă poţi să cari cât n-ai vizat să cari vreodată cu o maşină - oricare ar fi ea, şi dacă reuşeşti să faci orice îţi iese în cale să se teamă de tine. Atunci când eşti la volanul unui pick-up din segmentul "celor mari", s-a terminat cu frustrările şi cu complexele de inferioritate. Eşti într-o maşină care primeşte prioritate, din care vezi totul în jur la semafor şi de care nu se atinge nimeni. Eşti într-o maşină pe care nu se văd zgârieturile decât dacă acestea sunt făcute de bolovani cu diametrul de 3 metri. Iar acestea se numesc "semne de bună purtare". Pentru că doar cei cu adevărat duri se pot lua la harţă cu munţii. Pick-up-urile sunt şefii drumurilor secundare. Te chinui până ieşi cu maşina din oraş, te grăbeşti să treci de şosele, dar te bucuri când ajungi în vârful munţilor şi îţi dai seama că ai urcat pe unde n-a mai ajuns vreo roată până atunci. Ei bine, Toyota Hilux - sau, mai exact, cea de-a şaptea generaţie a modelului nipon - duce mai departe imaginea de băiat dur al unui pick-up. La volanul unui Hilux, uiţi de tehnologie şi de piele, dar îţi aduci aminte că sistemele de tracţiune integrală, diferenţialul spate blocabil şi fiarele brute sunt elementele de care ai nevoie în vârful munţilor.

Toyota Hilux Cabina Dubla (2009)

  • Pret de pornire 29.510 €
  • Pret model testat 33.132 €
  • Taxa auto 830 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Automarket a pus mâna pe testul din munţi pe versiunea diesel de 2.5 litri a lui Hilux, motorul care reprezintă baza gamei modelului nipon. Cu 144 de cai putere la purtător (cu 27 mai puţin decât ce găsim pe motorul diesel de 3.0 litri a lui Hilux, cealaltă variantă disponibilă pe pick-up-ul Toyota), Hilux reuşeşte să se apropie de ceea ce se poate numi o valoare utilă pentru un pick-up de dimensiunile sale. Mai important este, de altfel, cuplul maxim (343 Nm disponibil de la 2000 rpm), moment care îţi oferă destule rezerve la viteze mici şi atunci când ai nevoie de impuls în off-road extrem sau pe zăpadă. E zgomotos, dar Hilux face parte dintr-un segment în care zgomotul nu deranjează. Este cuplat la o cutie cu cinci trepte şi vine montat pe un şasiu care-ţi dă ocazia de a cupla între tracţiunea integrală şi 2WD în mers. Spre deosebire de alte pick-up-uri din segment, Hilux îşi respectă strămoşii şi vine echipat cu un al doilea levier - cel al diferenţialului - care îţi dă încredere şi resurse la nevoie şi care ne aduce aminte de fapul că acest tip de maşină înseamnă în primul rând utilitate, şi de-abia apoi distracţie şi lifestyle. Apropo de diferenţial, sistemul ADD decuplează diferenţialul faţă atunci când cel de la volan rulează pe tracţiune 2x4 pentru a îmbunătăţi calitatea ţinutei de drum pe asfalt, element care se simte şi se vede (implicit în consum) atunci când rulezi pe şosea. Una peste alta, nu vorbim de un ansamblu motor extrem de rafinat sau îndulcit de senzaţii conexe, ci de un propulsor şi de o cutie care se achită cu brio de nevoi. Dacă vreţi însă să pariaţi pe Hilux, încercaţi şi D-4D-ul de 3.0 litri din ofertă.

Consum

În cazul pick-up-urilor de acest tip, consumul este important doar la nivel statistic. Eventual, putem nota volumul rezervorului, un element care te face sau nu (în funcţie de caz) să fii liniştit în ceea ce priveşte nivelul combustibilului. Iar Hilux stă bine din acest punct de vedere, cu 80 de litri ascunşi pe sub benă, nivelul maxim atins în acest segment. Dacă e să ne referim strict la cifre, Hilux 2.5 D-4D anunţă un consum mediu mixt de 8.3 litri/100 km, singurul model care stă mai bine la acest capitol fiind noul VW Amarok 2.0 TDI de 163 CP (model care este, de altfel, şi singurul cu motor mai mic de 2.5 litri din segment). În mediul său propice, off-roadul, Hilux tinde să urce către 12-14 litri/100 km, în funcţie de cât de chinuit este. Dacă luaţi modelul nipon doar pentru asfalt (deşi nu văd care ar fi motivul coerent al unei astfel de alegeri), aşteptaţi-vă la un consum civilizat, de 8.0 litri/100 km, în regim de şosea.

Performanţe

Pentru a ajunge acolo unde se simte în largul său, Hilux trebuie să treacă prin "caznele" şoselei. Eventual, cu viteze de croazieră şi prin serpentine care leagă câmpia de munte. Ei bine, motorul exemplarului Hilux testat poate să vă ducă până la o viteză maximă de 170 de kilometri pe oră, acceleraţia 0-100 km/h fiind de 12.5 secunde. Cifrele au fost, de altfel, mult îmbunătăţite de Toyota în raport cu generaţia anterioară, Hilux fiind pe atunci unul dintre cele mai leneşe pick-up-uri din segment în versiunea cu motor diesel de 2.5 litri. Acum, modelul Toyota s-a aliniat la "regulile" nescrise ale segmentului, cele 12.5 secunde de care are nevoie pentru 0-100 km/h reprezentând un timp care pare de referinţă între pick-up-uri. Excepţiile sunt cele două modele care trec de 150 CP (Navara şi Amarok), ambele cu 11.1 secunde pentru 0-100. Despre performanţele în off-road, mult mai importante în acest context şi cu o contribuţie mai mare la nota finală a modelului, vom vorbi la capitolul Ţinută de drum.

Interior

Cu excepţia locurilor posterioare care le oferă pasagerilor spaţiu limitat pentru genunchi, Hilux primeşte note foarte mari la capitolul spaţiu, interiorul fiind aerisit şi demn de dimensiunile exterioare generoase ale modelului japonez. Problemele vin la capitolul calitatea materialelor şi atenţie la detalii, Hilux fiind mai degrabă un cărăuş decât un pick-up lifestyle, cum este cazul noului Nissan Navara. Da, calitatea materialelor de la interior nu îi va încânta pe cei care vor urca pentru prima dată în Hilux. Reticenţa se va transforma însă în obişnuinţă odată ce treci peste logica de autoturism şi ajungi la concluzia că o benă înseamnă în mod automat un model utilitar, chit că valenţele pick-up-urilor moderne tind înspre alte sfere. Apropo de benă, aceasta are o lungime utilă de 1520 de milimetri, sarcina utilă fiind de 783 de kilograme.

Preţ de achiziţie

Versiunea de bază a lui Toyota Hilux costă în România 29.510 euro inclusiv TVA, preţ care este depăşit doar de Nissan Navara în această categorie de putere. De fapt, este cam mult spus "această categorie de putere", din moment ce Navara vine cu 45 de cai putere în plus. Preţul ne aminteşte, de altfel, că vorbim despre un model Toyota, modelele japonezilor fiind ceva mai piperate în mai toate segmentele în care marca asiatică este prezentă. Avantajul celor de la Toyota ar fi că vorbim de un segment dedicat mai degrabă celor care pun preţ pe capacităţile off-road decât pe imaginea de marcă, astfel că 1000-2000 de euro în plus pentru un model care îţi satisface nevoile din punctul de vedere al aventurii nu înseamnă prea mult.

Siguranţă

Deşi sunt maşini masive şi aparent intangibile din punctul de vedere al siguranţei oferite, pick-up-urile au reprezentat întotdeauna modele cu probleme - mai mari sau mai mici - la capitolul siguranţă. Astfel, rezultatele testelor EuroNCAP au surprins de cele mai multe ori, rezultatele variind de la o singură stea la cinci, în funcţie de model. Hilux nu a fost testat până acum de organizaţia independentă europeană, dar viitorii posesori ai modelului nipon se vor putea baza în standard pe două airbag-uri frontale, pe sistemul VSC (ESP-ul de la Toyota), pe un sistem care controlează distribuţia forţei de frânare şi pe caroseria GOA (Global Oustanding Assessment) care promite că protejează pasagerii în cazul unui impact. Evident, numărul de airbag-uri creşte odată cu nivelurile superioare de echipare, Hilux Style şi Style+ beneficiind de airbag-uri cortină şi laterale.

Ţinută de drum

Performanţele unui pick-up pe şosea sunt la fel de importante precum performanţele unui monopost de Formula 1 în Raliul Dakar. În principiu, o maşină de acest tip foloseşte şoseaua pentru a ajunge în off-road, deci nu putem să spunem decât că ne-am simţit confortabil la volanul lui Hilux, graţie mai ales suspensiilor faţă independente cu arcuri elicoidale şi braţe duble. Nu am exagerat în viraje, deşi în modul 4x4 ne-a arătat - pe serpentinele unei şosele ude - că poţi să te distrezi pe cinste cu Hilux. În off-road, simpla comparare a unghiurilor de atac, de degajare, de rampă şi a gărzii la sol între competitorii segmentului ne arată că Hilux stă lejer în partea superioară a clasamentului, după Mazda BT-50. Unghiul de atac al lui Hilux (30 de grade) este suficient pentru a aborda cu aplomb pantele, unghiul de deagajare de 26 de grade completând cu succes peisajul off-road. De remarcat şi unghiul de rampă (25 de grade), care ne-a permis să nu avem probleme mari în situaţiile delicate în care l-am împins pe japonezul nostru cu benă prin munţi.

Vizibilitate

Un lucru e cert: atunci când te afli într-un Hilux, nu ai probleme de vizibilitate în partea frontală. Te obişnuieşti foarte repede cu aparentul aspect masiv al capotei şi te prinzi până unde ajung colţurile maşinii fără a fi nevoie să laşi vopsea pe clădiri sau pe alte maşini aflate în parcare. În spate, însă, Hilux rămâne un pick-up, iar bena înseamnă automat şi că ai nevoie de ghidaj pentru a te asigura că totul rămâne intact în spatele tău. Singura parte bună este că modul în care este construit Hilux te face să ai încredere că maşina ta nu va înregistra daune foarte mari.

Tehnologie

Elementele tehnologice interesante pe care le găseşti la bordul lui Toyota Hilux pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Sau, mai degrabă, pe un deget. În principiu, ai la dispoziţie un sistem cruise control şi cam atât, chiar dacă exemplarul testat de Automarket nu dispunea de această facilitate (este disponibil standard pe nivelul de echipare Style+). În rest, inginerii Toyota s-au concentrat pe dezvoltarea tracţiunii integrale şi a unui diferenţial inteligent.

Design

Toyota Hilux arată aşa cum trebuie să arate un pick-up: masiv şi dur. Teoretic, prin pădure nu trebuie să ai o maşină care să impresioneze animalele sălbatice, deci orice formă pare a fi una acceptabilă pentru un pick-up. Cu toate acestea, Toyota şi-a făcut temele la acest capitol, modelul său fiind unul dintre cele mai arătoase din segment. Evident, nu vorbim de o maşină "drăguţă", ci de una care ţine pieptul sus şi care pare că poate călca sub roţi orice. Aşa cum îi stă bine, de altfel, unui model de acest tip.

Ultimele teste

Comentarii (35)

  • Victor
    Una dintre cele mai tari masini de pe piata!!!

    Cocalarii carora le curg balele dupa X6&co sunt rugati sa se abtina la a comenta.
    51 17
  • Semtex
    Hilux si Land Cruiser V8 sunt singurele masini pe care le-as cumpara de la Toyota. Respect !
    47 6
  • Ivanoff
    Hilux vs Touareg ?...
    Ca tot ati pomenit de Touareg,stiti cumva ce dimensiuni are la bena?...
    Ori sunteti ..... , ori o faceti intentionat!
    De ce trebuia si acest articol sa-l spurcati si sa pomeniti de VW?
    26 8
  • Un mare DA, o masina adevarata daca este folosita in scopul pentru care a fost construita. Articolul bun, in stransa legatura cu pozele (putine dotari - putine poze interioare).
    De vazut si cei de la Mitsubishi si VW cu ce se lauda.
    14 4
  • @Semtex.Cred ca Koleos e un pic peste Toyota!
    2 43
  • Hilux*
    3 38
  • LauCalin
    @Ivanoff
    Este vorba de VW Amarok, dar cyu siguranta Mircea Mester a gresit. Presupun ca din graba, pentru ca mai sunt ceva greseli prin text. :)
    Cat despre masina, daca ai asa ceva si nu o scoti de pe sosea e ca si cum ti-ai cumpara Ferrari sa mergi doar pana la piata.
    Cred ca este una dintre cele mai robuste masini ale momentului. Tehnica simpla si robusta. Ce ti-ai putea dori mai mult?
    14 3
  • Semtex
    @Jiji
    wow cunostintele tale in domeniu ne orbesc pur si simplu! numai un "cunoscator" poate sa compare un crossover cu un fullsize pick-up
    cum de nu s-a gandit Mircea Mester cand a scris articolul?! pfff Automarket ar trebui sa te angajeze in locul lui...
    27 2
  • ....
    mereu dati note mici la masinile care nu sunt produse de grupulvag sau BMW, nu conteza ca sunt mult mai bune sau "enervant de fiabile" citez daca stitii pe cine
    17 5
  • Vasilica
    Cata prostie zace in romani pe cm2 Asta e un motiv din cauza ca suntem in coada europei. In concluzia unora exista in segment doar Hilux ca scrie Toyota iar restu sunt 0.
    1 12
  • hilux
    am un hilux model 2009 si sunt destul de multumit de fiabilitate si rezistenta la offroad. singura problema la un astfel de pick-up sunt anvelopele "default" care trebuie upgradate daca vrei offroad serios. in rest "apa, paie si bataie", vorba unui amic.... am mai condus navara si L200, ambele peste hilux la confort interior si calitatea materialelor, dar sub hilux la motor in regim 4x4 si low 4x4 cand acolo se vede ce poate fiecare. navara are garda mai mica(mai stabila pe asfalt dar mai nasol pe langa) in timp ce L200 e un compromis mai bun decat navara sau hilux, prin prisma costurilor de exploatare.
    9 1
  • L200
    Cred ca ar fi bine sa vedem teste si cu competitia directa, L200, Navara si Amarok. Va mutumesc.
    9 3
  • lincon
    Scurt si la obiect
    @Jiji
    - dupa cum ti-e si nick-ul/numele ... esti un "jiji".

    @Vasilica
    - se vede ca ai ceva cu marcile japoneze ( in special Toyota ) insa daca ii propuneai creierului tau o activitate de procesare si filtrare strict obiectiva a informatiilor din articolului de fata ai fi observat ca masinuta asta este cam cea mai buna din segment; iti recomand un search pe youtube la cateva videoclipuri Top Gear cu testele Toyota Hilux si concluziile de dupa ( asta daca nu crezi ca si acolo zace multa prostie pe cm2 ).
    - daca vei avea ocazia sa ajungi prin orientul mijlociu sa vezi cu ce utilitare s-a construit si se construieste ce vedem noi pe la tv posibil sa-ti schimbi optica.

    Un articol reusit si destul de echilibrat ( lasand deoparte notele care de fapt sunt explicabile nefiind o masina din grupul VAG ) ce scoate in evidenta clar faptul ca nu este o masina cu care sa mergi pe "shentru" sa se uite "gajishile" lui Jiji sau sa-i dai talpa cu 200 km/h pe numeroasele noastre autostrazi si drumuri impecabile; este o masina definitorie pentru UTILITATE si care se achita cu brio de sarcinile off road.

    Pentru cei ce doresc altceva ( cei multi de pe aici de altfel ) tocmai ce a iesit vw amaroc - mai pe gustul vostru evident.
    17 1
  • lincon
    corectare
    din articolul de fata
    3 1
  • Vasilica
    Eu am o masina japoneza iar cand am ales-o tocmai asta am cautat pe segmentul respectiv fiabilitatea. Este vorba de Suzuki Vitara pabricata in Japonia. L200 este un compromis mai bun dupa parerea mea asa ca ar trebui sa cauti si alte review-uri .
    4 0
  • Bogdan
    DAAAAAA
    Eu am un lc120, si sunt super multumit, sa lasam cocalarii deoparte, gen touareg, q5,q7, x5,x6....care sunt jucarii.
    Spun un mare DA in fata lui Hilux si ma inclin in fata lui.
    12 0
  • Ba eu cred ca notele sunt destul de normale. O astfel de masina nu e cea mai confortabila, nu e cea mai sigura, nu are cea mai buna tinuta de drum pentru ca nu s-a urmarit asta. S-a dorit o masina (foarte) fiabila si rezistenta. Iar in privinta asta este peste multe nemtesti.
    14 0
  • @Victor
    Sa inteleg ca daca imi place "x6&co" Sunt cocalar? X6-le este o masina foarte buna in clasa ei, nu inteleg comparatia. In alta ordine de idei x6-le e acru cand nu ai bani de el, nu?
    2 9
  • in mare parte sunt de acord cu articolul. detin 2 hilux-uri , ambele fabricatie 2008. una are 120.000 si cealalta 65.000. majoritatea timpului il petrec pe asfalt carand si pana la 1 t marfa, iar de gropile din asfalt nu imi pasa. din cauza suspensiei eu am o perna lombara la scaun . in teren, la utilizare domestica, e o placere. la varianta fara facelift pe care o am consumul este de 9l/100km pe rezervor, la un stil de condus putin mai sportiv. in linii mari, daca nu sari de 120 km/h cu ea nu sari de 8,5 l.
    @ cris. foarte corecta aprecierea ta.
    p.s. pentru posesorii de hilux ce vad acest articol: nu ar fi placut sa punem de o intalnire?
    10 1
  • imi plac foarte mult comentariile desprea alte masini, mai ales din alte clase decat cea prezentata in articol. daca nu va puteti abtine, poate sa imi spuna cineva cum e mai bine, sa-mi cumpar o bicicleta cu volan pe dreapta sau pe stanga. multumesc anticipat.
    astept pareri ! despre hilux in principal.
    4 1
  • toyoman
    domnilor,eu am avut sansa sa particip la un test comparativ Hilux-Navara-L200,pe pista de motocross de la Zarnesti.Cei care cred ca exista o alta masina "pick-up" care poate face traseul unde a trecut Hilux,propun sa faca traseul acela, si "jos palaria" in fata lui.Valabil si pentru concurentii la Land Cruiser120/150
    5 1
  • @Eugen
    Zic io, zic io. Bicicletele se cumpara uneori din ''Carrefland''.
    Iei una de 5 milioane cu discount de 23%, comision 43%, in care este inclusa taxa viitoare de trotuar, depanare gratuita prin furt, revizii la fiecare 5 KM si astea toate gratis daca achiti la inceput 678 lei taxa pentru asistenta maternala gratuita si reguli nescrise de circulatie pentru 6 luni. Exista si knowbauhau pentru insusirea metodelor de extirpare a pietonilor tupeisti, dara asta numa' pentru avansati si iubitori de manele meantime. Sau mergi in ''Europa" si acolo gasesti biciclete noi noutze second hand cu promotie la rotile din fata. Da, asa este, vei primi si rulmenti ''Fenshui'' aproape originali, dar, vaselina pentru ei(ca si lantul cu absolut toate zalele), sunt optionale. Garantie ''lifetime'' pentru 30 de zile allinclusive. Vei primi toate scuzele necesare in caz de defectiune...prin care ti se va explica in mod clar, in cantoneza, ca dealer-ul de la care ai cumparat-o este plecat intr-o misiune fara intoarcere, cu marfa cu tot, locatia fiind foarte fensui de twilight. Sau iei din Decathlon un biciclu din titan pentru numai 96000 lei. Dar ce titan, ce frane, ce usoara, ce putin, gindeste acum vei rezista cu ea in fata casei, balcon, curte, garaj, subsol.
    Acum alege. Sper ca te-am ajutat io !!

    Iar despre masina, este un tanc, o masina care stie sa munceasca iar fiabilitatea ei este, daca se aseamana(si nu vad de ce nu), cu predecesoarea, indestructibila(aproape :))
    7 2
  • @ la cele de mai sus...scrise jos :))
    ma refer la fiabilitatea deosebita a masinii ce o face indestructibila
    ...limba mea romana...
    4 0
  • multumesc moshu.acum stai jos.foarte frumoasa compunerea!
    asteptam pareri si de la alti detinatori de hilux.
    1 1
  • Victor
    @Chris
    X6 este un kistch...o imitatie,este exact opusul lui Hilux!!!!

    Nu este vorba de ca BMW-ul X6 este o masina scumpa,imi place foarte mult Mercedes G(masina mai scumpa decat X6),Toyota Land Cruiser V8 sau Range Rover numai ca..pur si simplu X6 este o masina pentru cocalari..simplu ca buna ziua..si nu ca ar fii o masina scumpa ci pentru ca este doar o imitatie cat se poate de stupida!!!Imita o masina de teren desii este un jaf in off-road,imita o masina sport desii cea mai mare performanta a unui X6 este de a vedea tobele unei adevarate masini sportive ba chiar mai incearca sa imite o masina confortabila..nu are rost sa comparam Mercedes S,Lexus LS cu X6..alea sunt masini fine pt oameni cu bun gust(chiar sunt pt oameni cu bun gust desii nu de putine ori ajung pe mana unor marlani),in timp ce X6 este pt cine este..

    Repet,Hilux este o masina exceptionala,eu detin un Mitsubishi Pajero,insa respect pick-upul Toyota,mi-ar placea ca intr-o zi sa detin un astfel de model,cat timp o sa mai fie in productie..pt ca acest gen de masina este ucis de prostie...la propriu,sa nu ne imaginam ca un cocalar/pitipoanca ce isi cumpara un SUV din asta ridicol gen X6&co sunt cat se poate de putin interesati de aptitudinile lor in off-road.
    4 1
  • imi place
    Toyota Hylux este masina mea de servici actuala. Acum am cu ea 12500 de km. In scurta ei istorie a fost incercata la greu pe drumuri montante aproape imposibile , eu lucrand la o companie de telecomunicatii. Cele mai grele si dure trasee montane nu au fost obstacol pentru aceasta masina, Santuri adanci de peste 1m sunt floare la ureche. este regele drumurilor grele dupa parerea mea. Si sincer sa fiu , cand sunt pe sosea la simt in deplina siguranta ci comfort. Este pe departe cea mai bina masina de servici pe care am avut-o in utilizare. E adevarat ca in oras datorita masivitatii este putin mai incomod dar eu locuind intr-un oras mai mic nu pune probleme deosebite.
    Super multumit de masina asta!!! Bravo Toyota!
    As vrea totusi sa o compar cu un VW Amarok...Poate cineva sa imi faca cadou unul? :)
    8 1
  • N-ai de unde sa stii...
    ...daca nu cumva ti-am fost si sef ''Eujen''.
    Chestia cu ''stai jos'' este pentru cei pe care uneori ii ai sub control, ca intotdeauna esti lipsa la simtul umorului.
    Acum chiar ca poti lua locul acolo unde te simti tu bine.
    Hylux nu ai numai tu + inca 2 persoane( ca sa vb pe limba ta).
    Este o masina care, daca in sfarsit ai descoperit-o intamplator, ea este o solutie cotidiana, de bun augur pentru altii, apreciata, chiar mostenita prin traditia ce a creat-o utilitatea ei, potrivirea ei la mai toate scopurile, cheltuieli reduse de intretinere, facind abstractie la aspect. Revin si spun, masina asta este ca un tanc. Modelul nou nu il posed. Ghici oare ce oi mai avea in baraca(in afara de un Logan 1.5DCI) ???
    2 1
  • pentru seful meu
    @moshu. ati fost,sunteti si veti fi, seful meu. ma inclin in fata unui comic adevarat.
    oooooo... tu... conducatorule mult iubit.te invitam la o intalnire cu alti detinatorii de hilux unde ne puteti vorbi despre calatoriile placute la volanul acestei masini iar noi te vom asculta cu gura cascata, ca si cum te-am crede.
    pe final de omagiu va dorim sanatate la pasari si lumina in beci.
    cu bine dragul nostru!
    2 2
  • un "i" in plus la comentariul de mai sus sper sa nu deranjeze cititorii. "limba mea romana" cum a si scris preaiubitul sef
    0 2
  • @Eugen
    Nu sunt seful tau, nu te cunosc, am vrut doar sa te provoc. :))
    Am reusit in ceea ce am vrut sa fac. Am scos un pic din personalitatea ta, exact pe aici, pe afara. Aici unde nu conteaza, dar este bine de stiut asa, in joaca. Acum te cunosc un pic. :))
    Ramai asa caci iti sta bine. :)) :))
    Deci parerea unora conteaza...mult pentru tine raportat la propria imagine. Tii mult la tine nu-i asa ?!
    ...si nu te enerva, te rog, pentru ca doar m-am jucat un pic cu tine si asta pentru ca am vazut o mica si nevinovata slabiciune.
    :)) :)) :))
    Cu tot respectul(nedisimulat)
    3 1
  • ultimul post .....
    amice! esti jucaus si plin de viata, din ce observ. mergi in pace ca nu-mi doresc dialog cu glumeti de genul tau . te salut esti mai bun mai tare, tot ce vrei si iti doresti
    in alta ordine de idei pentru posesorii de hilux, rog o privire la http://masini.ro/forum/content/Toyota/17800/Toyota-Hilu. Dupa parerea mea forumul ce merita urmarit vis-a-vis de Hilux si care ar trebui sa-l luam de bun in cazul in care impartasim aceeasi pasiune. revin cu sugestia legata de o posibila intalnire
    0 2
  • Cristy
    Toyota Hilux
    http://www.youtube.com/watch?v=xnWKz7Cthkk

    http://www.youtube.com/watch?v=xTPnIpjodA8&NR=1&feature=fvwp

    http://www.youtube.com/watch?v=kFnVZXQD5_k&NR=1&feature=fvwp

    Din videoclipurile de mai sus putem sa spunem ca toyota hilux este cea mai fiabil si durabil pick-up
    Imaginativa ce sar fi intamplat cu un Amarok sau vreun Ford daca ar fi fost "rasfatat" in felu asta
    1 0
  • imi spune cineva daca Hilux are si reductor
    0 0
  • @dorin- are , si inca ce reductor .... cand alte masini din categoria ei mor in noroi, Hilux cupleaza reductorul si pleaca fara nici un efort !!!! Am condus o asemenea masina si vreau sa spun ca m-am indragostit de ea imediat .
    1 0
  • Salut ! Eu detin o Toyota Hilux si pot spune cu mana pe inima ca aceasta masina este cea mai buna, fiabila si in final indestructibila masina din lume. Am iesit din niste locuri (mai bine spus rape) din care nici cu gandul cineva n-ar putea sa iasa.In fine!Ca acest autovehicul iese din noroaie , rape si santuri pline cu zapada ar fi ceva cotidian pentru o TOYOTA HILUX, insa aceasta masina are o forta de tractiune imensa , dat fiind faptul ca intr-o iarna in care nici o masina nu mai mergea pe drum din cauza zapezii , un tractor care avea o remorca plina cu lemne nu mai putea sa urce o panta si ironia sortii a facut ca atunci sa vin acasa de la serviciu.Proprietarul tractorului care era un vecin m-a rugat sa il tractez.Eu initial nu am vrut acest lucru pentru ca imi era frica ,mai ales pentru faptul ca era plin cu lemne. Pana la urma am fost de acord sa il ajut,Ce a urmat a fost senzational, pentru ca in momentul cand am inceput sa trag masina s-a ridicat mai mult decat era si am tras tactorul fara sa-l simta.Asa ceva nu o sa mai intalnesc la nici o masina CU SIGURANTA. Datorita faptului ca imi place atat de mult aceasta masina am creat si o pagina pe facebook dedicata acestei masini incredibile. As vrea daca doriti sa o vizitazi si daca va place HILUX dati like si va astept parerile. https://www.facebook.com/ToyotaHiluxClub?ref=hl
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru