Miercuri, 07.09.2011
- Comenteaza
- Trimite pe:
După ce C4, modelul compact al celor de la Citroen, a terminat-o cu "rebeliunile" legate de design-ul diferit pentru versiunile cu trei şi cu cinci uşi, cu butucul fix şi cu alte picanterii de acest gen, francezii i-au acordat acestuia o versiune premium, numită DS4. Modelul este destinat clienţilor înstăriţi, dat fiind preţul piperat, interesaţi în mod special de aspectul unui vehicul, de tehnologia de la bord şi abia apoi de caracteristicile dinamice.
Citroen DS4
- Pret de pornire 19.890 €
- Pret model testat 30.840 €
- Taxa auto 384 €
Motor / Transmisie
Pentru că ne aştepta un drum de 300 de kilometri, am ochit o versiune 1.6 THP de 200 CP. N-a fost să fie, aşa că ne-am urcat în "the next best thing", o versiune 2.0 Hdi de 163 CP. Motorul este vârful gamei diesel şi vine în compania unei manuale cu şase trepte. Timoneria este destul de precisă, iar reprizele sunt agreabile odată ce ţii motorul peste 2.000 rpm, unde oferă cei 340 Nm ai săi.
Antifonarea este bună, motorul nefiind simţit în habitaclu până la 3.000 rpm, deşi sunetul său este sesizabil dacă porneşti motorul şi ieşi din maşină. Rivalii din segment oferă, în general, niveluri superioare de putere şi cuplu, fiind şi două modele cu tracţiune integrală în lista competitorilor: A3 şi Impreza. Deşi motorul nu impresionează la capitolul dinamică, acesta se descurcă bine la capitolul "economie de carburant", despre care vă vorbim imediat.
Consum
DS4 2.0 Hdi are un consum mixt de 5.1 litri la sută, egal cu Volvo C30 D3 150 CP. Modelul franţuzesc primeşte un punct în plus la acest capitol faţă de compacta suedeză pentru faptul că are un rezervor mai mare (55 litri versus 60) care face diferenţa atunci când vorbim de autonomie. Consumul extraurban declarat este de 4.3 litri la sută, în timp ce consumului urban este declarat la 6.6 litri la sută.
În cadrul testului nostru am înregistrat un consum de 8.0 litri la sută, în timp ce consumul extraurban a fost situat între 5.2 şi 6 litri la sută. Pe autostradă, consumul s-a stabilizat la 6.2 litri la sută la 120 km/h şi 2.200 rpm. După ce am parcurs puţin peste 300 de kilometri, consumasem doar un sfert din rezervorul lui DS4, deci avem o autonomie teoretică de 1.200 kilometri, valoare excepţională.
De remarcat faptul că versiunea 1.6 e-Hdi a consumat tot un sfert de rezervor pe acelaşi traseu, semn că ambele sunt capabile de o autonomie de peste 1000 kilometri cu un singur plin. Ne-a surprins faptul că diesel-ul de 2.0 litri nu este echipat cu un sistem Start/Stop, care l-ar fi ajutat semnificativ în modul urban. Cel mai economic model din segmentul compactelor premium este BMW 118d, cu 4.4 la sută consum mixt, urmat de 120d şi Giulietta 2.0 Multijet.
Performanţe
Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată în 8.6 secunde de această versiune a lui Citroen DS4. Lancia Delta 2.0 Multijet 165 CP are nevoie de 8.5 secunde pentru acelaşi lucru, în timp ce Audi A3 Sportback 2.0 TDI M6 170 CP quattro atinge suta în 7.9 secunde. Volvo C30 D3 are nevoie de 9.4 secunde, în timp ce vechiul Subaru Impreza 2.0 diesel are nevoie de 9.6 secunde pentru a atinge 100 km/h. BMW 120 d accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.2 secunde, în timp ce Giulietta 2.0 Multijet necesită 0.8 secunde în plus pentru aceeaşi manevră.
A3 Sportback şi Lancia Delta sunt în TOP4 la viteză maximă, modelele fiind capabile să atingă 222, respectiv 214 km/h, în timp ce DS4 2.0 Hdi poate să atingă un maxim de 212 km/h. BMW 120d poate să atingă 228 km/h, iar Giulietta 2.0 Multijet atinge 218 km/h.
Interior
Fiind vorba de un model bazat pe C4, interiorul urma să fie preluat în mod automat de la respectivul vehicul. Exact asta s-a întâmplat. Cei de la Citroen au operat o serie de modificări pentru a diferenţia DS4 de C4, dar formele, spaţiile şi o parte din materiale de la interior rămân neschimbate. Deşi scaunele din faţă o oferă un nivel bun de susţinere laterală şi au un sistem de masaj integrat, acestea sunt amplasate destul de sus şi oferă o poziţie ridicată la volan, neplăcută pentru o compactă care nu este crossover.
După ceva vreme, te obişnuieşti şi cu poziţia, moment în care începi să cauţi comenzile de pe volan. Francezii au pus multe butoane pe volanul lui DS4, iar butucul fix al acestuia a dispărut. În schimb, a apărut un set de ceasuri inspirate din cele ale lui C5, cu un aspect deosebit. Locurile din spate sunt marginal acceptabile pentru două persoane, cu condiţia ca acestea să nu fie ocupate de pasageri mai înalţi de 1.80 metri. Portbagajul nu este exagerat de mare, dar este adânc şi se încadrează în media segmentului în ceea ce priveşte spaţiul oferit. Din păcate, gura de încărcare a acestuia este relativ înaltă, mai ales dacă aveţi ambele mâini încărcate cu plase de cumpărături grele.
În ceea ce priveşte materialele, avem o serie de ornamente care ne arată că vorbim de un DS, plafonul panoramic, pedalele sport, volanul îmbrăcat în piele şi alte elemente de acest gen. Acestea îţi insuflă o senzaţie de calitate, deşi unele suprafeţe adiacente nu sunt cu nimic peste ceea ce ne oferă Citroen la bordul lui C4.
Preţ de achiziţie
Versiunea testată de noi în cadrul testelor de presă cu DS4 în România se numeşte SportChic şi are un preţ de bază de 27.240 de euro cu TVA inclus în compania motorului 2.0 Hdi. Cu tot cu faruri xenon, amplificatorul HiFi, sistemul de navigaţie eMyWay, scaunele faţă electrice şi încălzite cu funcţie de memorie şi a vopselei Blanc Nacre metalizate, preţul de achiziţie a urcat la 30.840 de euro cu TVA inclus.
Pe de o parte, un client şi-ar fi putut cumpăra un hot hatch non-premium de suma respectivă sau un alt model din această nişă, dar cu un preţ mai accesibil. Fiind vorba de un fashion statement, unde contează mai mult ce arăţi, cum te prezinţi şi cum eşti văzut, preţul contează mai puţin, dar importanţa sa nu poate fi subestimată.
În caz că vă interesează această nişă a segmentului compact, vă reamintim că există Lancia Delta 1.9 TwinTurbo Multijet (190 CP, 400 Nm, 27.790 euro cu TVA inclus). Mai există şi Alfa Romeo Giulietta, o opţiune ce merită investigată, precum şi alte modele cu preţuri apropiate şi performanţe mai bune. Dacă doriţi neapărat un DS4, vă recomandăm versiunea 2.0 Hdi. Unităţile 1.6 Hdi sunt şi ele agreabile, dar pierd la capitolul dinamică. Transmisiile manuale pilotate sunt de evitat, deoarece sunt lente în reacţii şi lasă impresia că maşina este condusă de un începător care nu înţelege modul în care trebuie schimbate treptele corect.
Dacă vă place să schimbe altcineva treptele pentru voi, BMW Seria 1 este oferit opţional în compania unei transmisii ZF automate cu opt trepte. Din moment ce vă permiteţi un DS4, un Seria 1 este la fel de accesibi.
Siguranţă
Citroen DS4 a obţinut cinci stele EuroNCAP, în cadrul cărora a primit un punctaj de 97% pentru sistemele sale de asistenţă. Eficacitatea sistemelor de siguranţă i-a adus lui DS4 distincţia ”EuroNCAP Advanced”, la fel ca în cazul modelelor C5, C4 şi DS3. În standard, modelul este echipat cu ABS, AFU, repartitor electronic a forţei de frânare, ESP cu controlul tracţiunii, asistent la pornirea în rampă, şase airbag-uri şi alte feature-uri de siguranţă. Apreciem prezenţa sistemului de monitorizare a unghiului mort, cu toate că nu este o premieră în segment.
Ţinută de drum
În timp ce DS3 reprezintă o surpriză plăcută la capitolul ţinută de drum, veleităţile sportive prezentate de acesta în raport modelul pe care este bazat nu sunt afişate şi de DS4 în raport cu C4. Sportivitatea şi suspensia lui DS4 nu fac parte din acelaşi câmp lexical, modelul fiind orientat spre rularea confortabilă. Păcat, dacă ne gândim la moştenirea pe care o lăsa vechiul C4, cu care noua generaţie împarte platforma.
Este de apreciat silenţiozitatea suspensiei, cu toate că aceasta dezamăgeşte la capitolul dinamică. Suspensia spate cu bare de torsiune nu are ce căuta pe un model din 2011 care se vrea premium fără un sistem electro-hidraulic de asistenţă, care să permită o schimbare în comportamentul vehiculului pe şosea. Direcţia oferă un nivel mediu de feedback, oferind un nivel agreabil de precizie pentru şofatul fără grabă, dar dezamăgitoare la rularea sportivă.
Vizibilitate
Vizibilitatea este un capitol unde DS4 nu are probleme mari. Oglinzile laterale au dimensiuni corecte şi sunt bine proporţionate. Montanţii frontali sunt bine desenaţi, astfel că nu incomodează foarte mult vizibilitatea generală. Luneta are dimensiuni reduse, ceea ce face ca unele manevre desfăşurate în marşarier să se facă cu dificultate. Pe timp de noapte, şoferii vor avea la îndemână faruri cu halogen sau xenon, dar şi lumini de tip cornering, care pot fi comandate opţional. Oglinda electrocromă protejează şi ea şoferul de participanţii la trafic indisciplinaţi.
Montantul B ne-a deranjat la unele manevre, fiind destul de gros, deoarece ne-a obligat să ne aplecăm în faţă şi să ne lipim faţa de geamul lateral că să putem să ne asigurăm în siguranţă. Deşi este o găselniţă estetică şi de marketing interesantă, parbrizul panoramic te obligă să ţii parasolarul jos pe tot parcursul zilei sau cel puţin cât mergi cu soarele în faţă. Seara şi pe timpul nopţii, acesta este deosebit de plăcut.
Tehnologie
DS4 se mândreşte cu numeroase echipamente electronice menite să uşureze viaţa şoferului. Fie că vorbim de momentele în care acesta şofează, parchează maşina sau staţionează la bord, francezii s-au straduit să pună totul la dispoziţie.
În standard, modelul este echipat cu aer condiţionat automat pe două zone cu funcţie Rest, conexiune USB şi Bluetooth cu antenă invizibilă, frână de parcare electrică automată, lanternă şi priză 12v în portbagaj, oglinzi exterioare autoreglabile pentru asistenţa la parcare, cu funcţii de memorare poziţiii şi rabatabile electricu fascicol de lumină, senzori de parcare faţă-spate, senzori de ploaie, senzori de lumină, ştergătoare şi faruri automate, sunete polifonice programabile, regulator de viteză programabil şi o priză de 230V în cotiera centrală faţă.
Design
Noul Citroen DS4 arată bine. În timp ce fratele său mai mic, DS3, încă atrage priviri pe stradă, DS4 întoarce capete. Modelul arată cum ar fi trebuit să arate C4 de la început, spunem noi, iar elementele care îl diferenţiază de fratele său mai ieftin şi mai puţin premium i se potrivesc de minune. Acesta are un aspect plăcut pe şosea, fiind uşor de diferenţiat în mulţime. Mai mult decât atât, văzut în oglindă, DS4 arată destul de agresiv, suficient de agresiv încât unii şoferi să-ţi facă loc mai devreme decât era necesar. Interiorul arată interesant, bordul şi volanul fiind elementele cu un design schimbat radical odată cu versiunea DS (în comparaţie cu C4). Ne-au plăcut şi pedalele sport, mânerele de deschidere ale uşilor din spate şi modelul tapiţeriei de pe scaune.
Ne-a placut
- Consum redus şi autonomie exemplară
- Rezultate bune EuroNCAP
- Priză 230V la bord, numeroase accesorii tehnologice
- Timonerie precisă, cursă scurtă pentru ambreiaj, pedale reglate corect şi precis
- Posibilităţi personalizare interior/exterior
Nu ne-a placut
- Comportament pe viraje (suspensie prea moale)
- Preţ piperat
- Suspensie spate, precizie direcţie
- Transmisia pilotată a versiunii e-Hdi, lipsa sistemului start/stop pe 2.0 Hdi
- Poziţia înaltă la volan
Ultimele teste
-
Suflet iberic -
BMW Seria 5
Gigant -
Toreador -
Vedetă
Ştiri despre Citroen
-
Potrivit celor mai recente zvonuri, Citroen ar putea elimina din gama de modele nava amiral C5 X la finalul acestei generații. Francezii vor să se concentreze pe modele compacte și subcompacte. (Vineri, 07 Iunie)
-
Francezii de la Citroen publică primele imagini și informații referitoare la noul C3 Aircross. SUV-ul de segment B poate găzdui până la 7 pasageri și va avea inclusiv o versiune pur electrică. (Joi, 18 Aprilie)
-
Citroen C4 și C4 X pot fi comandate acum și alături de o motorizare mild-hybrid la 48V. Ansamblul dezvoltă 136 de cai putere, iar prețurile pornesc de la 27.300 de euro în România. (Marti, 20 Februarie)
-
Francezii de la Citroen prezintă noul Berlingo facelift. În Europa va fi disponibilă numai varianta electrică e-Berlingo și oferă 136 CP și o autonomie de până la 320 de kilometri cu o singură încărcare. (Marti, 12 Decembrie 2023)
-
Constructorul francez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul e-C3. Modelul cu zero emisii promite o autonomie de până la 320 de kilometri și pornește de la 23.300 de euro. (Marti, 17 Octombrie 2023)
imi place cum e scris articolul. pare mai informat decat ce am mai vazut la voi in ograda.
contra:
1. de ce nu aveti pozele voastre cu masina
2. cate persoane au mers cu masina si nu am reusit sa gasesc o mentiune la portierele spate. de fapt sunt 2.
oare daca renunti la cativa cai si iei un 118d + optionale de 3000 obtii mai multa "masina" ?
DS4, o masina f. interesanta, dar pretul este penibil.
apoi te calmezi si te uiti spre altceva.
Cu 29.000 imi cumpar RAV 4 nou, 2.200cm3 150cp, FULL OPTIONS! JANTE DE ALIAJ PE 18"! 9 AIRBAGURI! NAVIGATIE CU HARD DISK! TAPISERIE PIELE! GEAMURI FUMURII! CAMERA VIDEO PENTRU MASARIER! CUTIE AUTOMATA CU 6 TREPTE!
Lichidare de stoc. 0 KM.
Dar pt "inteligenta" romanilor un DS ar trebui sa se vanda intre 5-10.000 Euro
SPER SA NU SE IMPORTE LA MELTENIA LA NOI CA ORICUM NU SE VINDE
NU E LOC DE BEMVEURI SI VOLZVAGINE
E BINE CA NE ESTE ARATATA CA SA COMENTAM CA CA E NASHPA
MA INTREB UNII REALIZEAZA DE DESFASURARE DE PERSONAL CALIFICAT SI BANI SI TEHNOLOGIE IMPLICA SA FACI O MASINA. ?
EI STIU DOAR SA MANANCE KKT CA E NASHPA.........
BAI ASTIA DE LA CITROEN !
NU VA MAI OBOSITI CU "BATRANII ATOTSTIUTORI" DE LA NOI. OCOLITI PIATA DIN MELTENIA
NU MERITA OSTENEALA.....
CINE VREA DE ASTA SE DUCE IN UNGARIA SA O CUMPERE
-La capitolul "Nu ne-a placut" scrieti "Transmisia e-HDi (daca este cazul)"; nu exista transmisie e-HDi, exista motoare e-HDi cu echipate cu transmisie BMP6 (cutie de viteze pilotata cu 6 rapoarte), asa cum exista motoare e-HDi avand cutii de viteze manuale. Motoarele e-HDi sunt echipate cu tehnologia Stop&Start si inca cateva alte gadget-uri.
Putina atentie va rog! Am pretentii de la voi!
P.S. - Nu inteleg de ce ati dat doar 3 stele la "Tinuta de drum"; doar pentru faptul ca este foarte confortabila?! Adica daca nu te face sa te simti Schumacher inseamna ca are o tinuta de drum jalnica?! Sunt foarte multi cei care apreciaza o suspensie Citroen tocmai pentru gradul inalt de confort pe care il ofera. Este genul de masina pe care o conduci 1000 km fara opriri si fara dureri de spate.
In fine...eu conduc un DS si sunt multumit. Nimic nu e ieftin in lumea asta,cu atat mai putin masinile.
Sa ne raportam din nou la Mini, un reper in clasa. Pana acum nu am vazut la volan decat persoane aflate exact in target-ul masinii. Cand o sa vad un nene de 45 de ani, cu blugi prespalati "asortati" cu pantofi negri cu toc, o sa-l consider exceptia care confirma regula.
La fel, cand cineva da 5000 eur pe un ceas Omega nu spui ca a luat teapa ptr ca mecanismul din interior e similar cu al unui ceas de 500 eur. Daca te intrebi de ce a dat atat pe un ceas care arata ora la fel cu orice Casio de 100 de lei iar nu esti in target.
- geamul fix e un detaliu negativ, dar care practic prea putini din target-ul ds4 il vor baga de seama. fumatul in masina e o prostie si e agreata de producatori ca sa nu piarda clientii. dar realmente imbuibi tot interiorul cu fumul ala nenorocit, plus cu scrumul poti deteriora elementele interioare. (unele masini se livreaza stock fara pachet fumatori)
deschisul de geam e pt a arunca gunoiul si a te aerisi, dar avand instalatie ac nu mai ai nevoie sa deschizi geamurile in spate
- si acum marele MINUS
coltul ala cu care se deschide usa. hai zau, chiar nu v-a intrat in ochi, la propriu, acel artificiu ingineresc (pt satisfacerea nevoilor de design). pe langa usile mai mici in spate, acel colt face accesul pt acesi pasageri foarte dificil si grijuliu.
si aici vorbim de la domnisori si domnisoare chic la doamne si domni mai tineri tot chic. nu vrei sa terfelesti rochia de seara sau de zi chinuindu-te la accesul in masina
tinuta de drum este ok, pentru o masina chic cum e targetat produsul. de succesul acestei miscari se pare ca si renault se simte, si daca introduce o gama alpine in nomenclatorul lor, precum DS la citroen, vom avea confirmarea succesului pentru DS-uri
pe acelasi principiu, A3 si Seria1 sunt tot niste coji cu materiale mai bune. De ce alea ar merita banii astia asta nu..
@Mircea Cu 30 mii nu iti iei nicun Scirocco R, cel putin nu nou.
UIte cat costa cel mai ieftin Golf 2.0 TDI:
Golf GTD 2.0 TDI DPF CR 170 CP M6,4 usi
Tractiune Fata, Motorina / 2.0l / 125kW/ 170CP, Manuala - 6 viteze, 4 Usi,
Pret cu TVA 27.059,28
Total: 27.059,28
Iar un DS4 2.0 HDI incepe de la 27.240 EUR. Nu vreau sa compar DS4 cu plictisitorul de golf...
Iar comparatia cu Golfu GTD iar nu prea isi are rostul deoarece din articol rezulta ca DS4 este o masina spre premium si nu prea spre deloc sportiva....eu asa am tras concluzia.Probabil ca benzinaru cu motorul donat de beamveu o fi mai bine setata la suspensii mai ales cea de pe spate este cam veche ca si concept
Cred ca tu nu intelegi conceptul premium absolut deloc.
Premium nu inseamna o emblema, ci calitatea executiei, a materialelor folosite, atentia la detalii. Un brand de sine statator nu poate fi premium, brandul fiind o notiune abstracta.
Lumea are impresia ca doar audi bmw si mercedes pot produce premium pentru ca doar ei sunt in stare, de parca inginerii de la pejo, renault etc..si-au luat diplomele la spiru haret. Totul tine de buget si de o pozitionare pe piata.
Afirmatia legata de golf m-a lasat perplex ptr un moment dupa care am realizat ca tu confunzi confort cu premium. Premium si sport nu se anihileaza reciproc. Un bmw M3 este si premium si sport.
Toti ne pricepem la masini, putini le intelegem.
Daca vrei ceva mai ieftin cam de aceleasi dimensiuni, iti iei C4. Masini de genul asta nu sunt construite sa fie ieftine sau practice... nici un Z4 sau SLK, sau 207CC, sau TT, sau un A5 (care e extrem de scump) de exemplu nu sunt ieftine sau practice, dar cui ii pasa? Nu pentru asta au fost construite. Asa e si masina asta. Asa sunt si Mini, DS3, Fiat 500, New Beetle. Sunt foarte multe modele mai ieftine, dar in acelasi timp considerate banale, pe care le vezi pe toate strazile. Ori nu asta e ideea cu astfel de masini. Unii nu isi doresc asta.
S-a facut comparatie cu X1 de exemplu. Da, e o masina premium, este o masina de calitate, insa e in acelasi timp un... "premium de masa" sa zic asa. Adica un 4x4 BMW accesibil mai multora care vor un 4x4 BMW. Si credeti sau nu si ala a fost construit pe principiul economiei, altfel se ajunge la pretul unui X3.
Dar cand vrei ceva diferit (uneori impus si de statutul tau) altfel vezi lucrurile si altele sunt prioritatile.
Nu zic ca masina asta e ieftina, da, e foarte scumpa, dar uneori "fitzele" costa. E greu insa de inteles de ce o masina care nu e la fel de incapatoare ca o Insignia, la fel de comfortabila precum un C5, la fel de dotata precum o Laguna e totusi (mult) mai scumpa. Inainte sa trageti niste concluzii, interesati-va de ce exista unele masini pe piata :)
Dar sa stii ca la 30.000 ajung si de modele Mini sau chiar de Fiat 500. Si totusi exista lume care plateste atatia bani si ptr un Fiat 500.
Atunci cand esti in cautare de un pic de exclusivism, de o masina ca sa exprime o anumita atitudine, platesti. D-asta se fac aceste masini. Nu toti gandesc ca "de banii astia imi iau o masina mai mare", cum de altfel nici eu.
Faptul ca cineva n-ar cumpara masini de genul acestora,e o chestie..argumentata ,in fine,nu ar cumpara si punct.E decizia lor,corecta 100% pt ei.
Insa de aici pana la a-i critica pe cei care le cumpara,a le atribui meltenisme gen "fitosi" sau a critica masina fara temei gen "coaja" e cale luuunga si denota proasta crestere,invidie,si ..de ce nu, nesimtire.
A te apuca sa spui ca "eu mi-as lua ,un passat dizal full smecher " sau alte masini de gen e infantilism de-a dreptul.Adica..ia-ti passat dizal si da-mi fum la semafor cu al meu ds,cine te tine? .. Trebuie sa-ti etalezi prostia pana si pe net? nu e de ajuns ca traiesti zilnic cu ea ??
asa da, gasesti suficienti care sa aiba banii de asa ceva.
le faceti voi educatie acum...?
tot cu ideile lor vor ramane pana la urma. Omu daca are idei putine si fixe......la revedere cu el......
Se pare ca sunt smecheri doar pe net,iar in realitate sunt umili si aplecati.
Ma enerveaza caracterul asta de vita proasta.Seria DS este exclusivista intr-adevar,masinile au caracter premium,si atrag privirile.Sa nu mai spun ca atrag privirile si celor cu masini de peste 50 000 € , si ca au intrebat ce masina e si s-o stapanesc sanatos...dar melteanu` cu net de la erdeesh vrea sa fie bagat in seama,neputand altfel,trebuie sa critice,trebuie sa injure,trebuie sa fie gica-contra.Orice nu e cum zice el,e prost.Repet,nu ma deranjeaza ca unii au parere proasta ,pana la urma nu sunt eu managerul firmei si ma doare fix in cot, insa ma deranjeaza caracterul asta critic in cel mai infantil mod gen "baaaa masina aia e proasta ma,ca de banii aia imi iau...OZN" .Ia-ti frate ozn,m-anunti cand l-ai cumparat sa te felicit pt alegerea facuta.Iti trimit si niste litri de carburant sa nu creasca iarba pe langa ea.
Mini a fost conceputa din start sa fie chic si excusivista. De asta are motoare la fel cu PSA si BMW Seria 1. E chic si fix la fel de exclusivista ca orice alta masina exclusivista.
Lasa-ne !
Sunt obosit sa dau raspunsuri unora care abia asteapta sa le contrazica,ba chiar dinainte sa le raspund eu.Ramaneti cu ideile voastre si, desi nici eu nu sunt prea modern,ba chiar sunt putin conservator,nu ma deranjeaza noul,elegantul,rafinatul,indiferent din ce domeniu provine.
Si ca sa inchei, aici nu vorbeam exclusiv despre DS4,ci despre intreaga serie DS.Sunt masini care se remarca,indiferent daca prin laude sau critici.Si , ca sa intelegi cat de mult o fac, iti spun ca acum ceva timp un sofer cu Ferrari tragea cu ochiul aproape ostentativ la DS3-ul meu ,si la numai cateva minute altul ma felicita pt masina,in conditiile in care el avea un e-classe superb .Da` asta ramane intre noi.Sanatate tuturor ,e ultimul post la acest test drive.
deci da, la banii astia iti iei masina mare, stabila, confortabila dar dupa ce treci de etapa asta a vietii ajungi sa intelegi ca mai exista si alte masini create pentru tine, omul care a "izbutit" in viata si acum vrea sa se bucure de banii realizati, iar dupa ce faci o cantitate deloc neglijabila de bani numai vrei masini banale si comune, ajungi sa descoperi si sensul unui fiat 500, a unui mini de 30.000 sau a unui citroen ds.
un coleg mai sus spunea un lucru foarte adevarat, ca niciodata nu a vazut oameni fara bani la volanul unui mini...asa si este, pentru ei e creata acea masina, cum nu vezi nici tarani (ca cei cu passat tdi) cu noul citroen c5 sau cocalari cu muzica tare cu citroen ds. masinile astea sunt facute pentru oameni cu bani, pentru cei care vor masini lifestyle nu pentru cei care cara carne, lapte, oua, saltele, cartofi si alte chestii de la tara cu masinile lor.
tocmai ce au anuntat la frankfurt un clio doar in 5usi (si deci un sportiv alpine), si modele alpine derivate din megane si laguna viitoare
si dupa ce siau achizitionat una au impresia ca au pus coada la pruna si ca sau integrat in sistem.un sistem exact ca silocul de unde isi ia informatiile..de balta
asa ca oameni buni nu va luati masini cu personalitate gen citroen sau alfa pt ca in sistemul mioritic in momentul in care veti dori sa le schimbati va fi foarte greu....ramane la platitudinile aruncate pe piata de grupul vw...