Drivetest Volvo S60 facelift (2013-2018)
2.4 Diesel Turbo 190CP 4x4 Aut6 D4Luni, 14.10.2013
- Comenteaza
- Trimite pe:
Când mergi de cinci ani de zile la acelaşi stomatolog începi să scapi de frica generată de sunetul unei freze sau de apariţia unui ac. Dacă îţi câştigă şi încrederea, deveniţi cei mai buni prieteni. Dar ce faci atunci când cabinetul la care mergi şi la care eşti abonat renunţă la serviciile dentistului tău în favoarea altuia? Reapare teama de freză sau de ace. Asta nu îl face însă pe înlocuitor, din start, mai rău decât cel de dinainte.
Volvo a reînceput ofensiva în segmentul premium odată cu lansarea generaţiei actuale S60. Modelul a fost extrem de bine primit, iar mie, personal, mi-a părut, multă vreme, cea mai atrăgătoare propunere din segment. Faceliftul a alterat însă liniile cu care mă obişnuisem şi pe care le apreciam pentru nonconformism. A adoptat o filosofie ceva mai rigidă, aliniată rigorilor gamei. Am privit circumspect. Asta nu înseamnă însă că restilizarea este, din start, mai slabă din punct de vedere estetic, decât cea de dinainte.
Volvo S60 facelift (2013-2018)
2.4 Diesel Turbo 190CP 4x4 Aut6 D4
- Pret de pornire 26.429 €
- Pret model testat 38.444 €
- Taxa auto 0 €
Motor / Transmisie
Am revenit la volanul unuia dintre dieselurile care m-a încântat teribil la începuturile mele în presa auto. Este vorba despre unitatea de 2.4 litri diesel. O regăseam prima dată pe XC90 şi mă declaram fermecat de sunetul său baritonal la turaţii înalte. Mă declar şi acum, însă cu mici rezerve.
Dieselul este la fel de baritonal. Este ca un gâlgâit puternic, ce te invită să te arunci dincolo de decenţă, dincolo de siguranţa scandinavă, tot mai aproape de emoţie. Din păcate, până să ajungi la această plăcere vinovată trebuie să îţi supui urechile la un sunet nerafinat, dezordonat şi oarecum deranjant al dieselului.
Pentru că la turaţii normale, în regim normal de exploatare, antifonarea este anormală. Lasă de dorit. Să nu mai vorbim de micile vibraţii.
Cât priveşte resursele oferite de temperamentalul diesel, trebuie să spunem că cei 215 cai putere sunt suficienţi pentru a creşte pulsul. Să nu mai vorbim de cei 420 de Nm, resimţiţi chiar de la 1500 de rotaţii. Este o explozie ce se declanşează imediat ce apeşi acceleraţia. Cel puţin aşa va părea ea pentru orice familist.
Este mult potenţial sub capotă, un potenţial ce trebuie exploatat cu impulsuri ale acceleraţiei. Impulsuri care nu vor fi receptate întotdeauna ferm, din cauza cutiei cu şase rapoarte.
Aceasta cântăreşte destul deciziile de retrogradare, însă compensează prin liniaritate. Excepţie fac situaţiile în care folosiţi padelele din spatele volanului, o noutate plăcută, care mai însufleţeşte puţin comportamentul transmisiei.
Consum
Dieselul se ascunde sub indicativul D5 şi poate oferi valori decente de consum. În afara oraşului noi ne-am oprit pe la 6.5 litri/100 de kilometri, forţând uneori limitele legii, în vreme ce în oraş, oricât am încercat, computerul de bord nu a îngăduit mai puţin de 9 litri/100 de km. Probabil nu ne-am străduit suficient.
Media de consum anunţată de producător este de 5.9 litri. Raportată la principalii rivali din segment, referindu-ne aici la BMW Seria 3, Audi A4 şi Mercedes C-Klasse, media lui Volvo S60 este cea mai mare. Chiar şi cu sistem start-stop, care opreşte funcţionarea motorului la semafor.
Acest lucru se va schimba însă odată cu venirea noului propulsor de 2.0 litri şi 181 de cai, pe care l-am testat pe Volvo V60 în urmă cu două săptămâni.
Performanţe
Am stabilit deja că orice apăsare a acceleraţiei aduce după sine şi o explozie a celor 420 de Nm. Senzaţiile sunt plăcute şi pot creşte pulsul unor familişti. Dacă ne uităm însă în fişa tehnică, vedem că cele 7.6 secunde scurse până la 100 de km/h nu sunt suficiente pentru a ţine pasul cu rivalii germani.
Audi A4 şi Mercedes C-Klasse sunt mai rapide, în vreme ce BMW Seria3 aproape că spulberă concurenţa cu cele 6.8 secunde ale sale.
Interior
În urmă cu două săptămâni vă spuneam că faceliftul are efecte benefice la interior. Habitaclul a căpătat acum mai multă culoare şi un aspect digitalizat. Totul este transplantat de la compacta V40.
O grefă digitală care s-a lipit perfect în planşa de bord, animând tot ceea ce se petrece în spatele volanului. Aici apare un ecran multimedia ceva mai mare, iar instrumentele de bord clasice sunt înlocuite de cele digitale, cu multiple posibilităţi de personalizare.
Mi-au plăcut materialele folosite de Volvo pentru a dovedi tuturor că se află în segmentul premium. Plasticul este moale, aluminiul este rece şi alternează foarte bine, însă mai există şi zone în care se fac compromisuri. În partea inferioară a planşei de bord, spre exemplu.
Ornamentarea habitaclului este tipică Volvo. Avem aceeaşi consolă centrală fluidă, orientată către şofer. Butoanele sunt la fel de înghesuite, iar utilizarea lor se va face corect doar după o acomodare prealabilă. Ergonomia de pe volan este ceva mai curată şi intuitivă.
Spaţiul interior este decent, însă portbagajul este ridicol. Avem modele compacte care oferă mai mult decât cei 380 de litri ai lui S60. Dacă vrei o maşină de familie, portbagajul este un amănunt pe care nu-l poţi trece cu vederea. Iar când în segment ai valori de peste 450 de litri în cazul celorlalţi rivali, s-ar putea ca bagajele familiei să te facă să te răzgândeşti.
Preţ de achiziţie
Volvo S60 facelift are un preţ de pornire de 26.500 de euro pentru versiunea de bază, echipată cu motor diesel de 115 cai putere. Este cel mai accesibil din segment dacă ne uităm la preţurile celorlalţi rivali din segment. Iar avantajul suedezilor este că vorbim despre un motor diesel, în vreme ce germanii toţi au ca versiune de plecare un motor pe benzină.
Revenind la ceea ce am testat noi, trebuie să spunem că preţul pentru un S60 echipat cu motorul D5 şi cutia automată pleacă de la aproape 38.500 de euro. Dacă ne uităm la ceilalţi rivali, un BMW Seria 3 în versiunea 325d, dar fără cutie automată atinge pragul de 40.000 de euro.
Mercedes C-Klasse este şi mai scump, versiunea C250 CDI cu transmisie automată şi în plus tracţiune integrală ajunge să coste chiar şi 45.000 de euro. Audi A4 3.0 TDI cu 204 cai putere la activ şi transmisie Multitronic pare a fi cel mai aproape de modelul suedez, la cei 39.500 de euro pe care îi cere.
Siguranţă
La capitolul siguranţă, Volvo are nota 10 din oficiu. Nu există constructor auto care să îşi concetreze mai mult atenţia asupra siguranţei pasagerilor săi.
Elementele de protecţie activă sunt de-a dreptul covârşitoare. Sunt atât de multe, încât nu reuşeşti să le cunoşti pe toate decât după ce citeşti manualul. Vorbim de recunoaşterea semnelor de circulaţie, de asistentul pentru păstrarea benzii de rulare care poate ajusta uşor volanul, de avertizarea pentru ieşirea din parcare, şi de sistemul de identificare a pietonilor şi, mai nou, al bicicliştilor.
Despre scorul de la EuroNCAP nu are rost să mai vorbim. Este o simplă formalitate pentru constructorul suedez.
Ţinută de drum
Odată cu noua generaţie a lui S60, lansată în 2010, Volvo şi-a dorit o poziţionare mai sportivă a modelelor sale. Şi-a dorit ca publicul să vadă în maşinile sale mai mult decât scoruri impecabile la testele de siguranţă. Şi-a dorit ca cei care caută modele premium sportive să îşi îndrepte atenţia şi asupra unui Volvo. Bineînţeles, nu vorbim despre nivelul de sportivitate al etalonului BMW Seria 3.
E drept că S60 s-a maturizat. Este o maşină mai bine închegată şi cu o rigiditate structurală mult îmbunătăţită. Ţinuta de drum păstrează o absorbţie bună a suprafeţelor neregulate, cu excepţia cazurilor în care optaţi pentru jante mari şi pneuri cu un talon mic.
Stabilitatea sedanului pe viraje ese decentă. Aderenţa se păstrează. Există însă un uşor ruliu şi o relaxare nepermisă a direcţiei. Lipseşte precizia pe care şi-ar dori-o unii. Direcţia este însă utilă în oraş, acolo unde permite o manevrabilitate sporită.
Vizibilitate
Volvo S60 este o maşină frumoasă. Indiscutabil. Dar pentru că este o maşină frumoasă nu înseamnă că face compromisuri practice. Sedanul se dovedeşte uşor de condus, chiar şi pentru cei/cele care se uită mai des în oglinda de acasă decât în cea retrovizoare.
Suprafaţa vitrată este decentă, însă oglinzile laterale sunt generoase şi bine proporţionate. Ca de altfel şi luneta, care, deşi înclinată, îşi joacă bine rolul şi nu pune mari probleme la gararea cu spatele. Oglinda retrovizoare este şi ea generoasă şi încadrează bine luneta. Ar mai fi mici inconveniente cu montantul faţă în virajele strânse.
Tehnologie
Aşa cum am zis-o şi în cazul lui V60, Volvo are nevoie de toată tehnologia aflată în centrul său de dezvoltare, ba chiar mai mult de atât, pentru a-i ajunge din urmă pe nemţi. Faceliftul aduce o gură de aer binemeritată pentru clienţi.
Volvo renunţă la ecranul de 5 inch al sistemului multimedia în favoarea unuia mai generos. Sistemul de navigaţie este şi el îmbunătăţit, chiar dacă nu este la fel de intuitiv ca în cazul rivalilor germani.
Sistemul multimedia a fost adus parcă la zi şi este util, mai ales când vine vorba de conectarea unor medii de stocare externe: USB, MP3, iPod. Şoferul şi pasagerul din dreapta sunt trataţi cu scaune încălzite şi reglabile electric, scaune ce au fost redesenate pentru a oferi un suport lateral mai bun.
Nu în ultimul rând, o pată de culoare extrem de bine gândită a fost plasată în spatele volanului. Aici avem instrumente de bord digitale, ce se pot colora în funcţie de modul de rulare ales. Indiferent pentru ce optaţi, culorile sunt calde şi contribuie mult la insuflarea unei stări de bine.
Design
Aşa cum vă mărturiseam şi la începutul testului, eram un fan al vechiului S60, cel de dinainte de facelift. Noul model arată însă mai bine în realitate decât în poze. Şi pot spune că este o evoluţie fericită. Ceea ce m-a surprins însă a fost reacţia publicului. Noul S60 facelift întoarce priviri. Multe. Aş putea spune că are un caracter mai puternic decât predecesorul.
Să fie nervurile capotei, să fie jantele generoase, să fie noile blocuri optice face pătrăţoase, să fie LED-urile faţă şi spate sau pur şi simplu cele două evacuări dreptunghiulare cromate. Şi cred că şi radarul ascuns mai bine în spatele grilei are de a face cu imaginea generală plăcută.
Orice ar fi, pachetul estetic este reuşit şi va magnetiza cu siguranţă mulţi clienţi premium, plictisiţi de liniile terne şi conservatoare ale celor de la Audi, Mercedes şi, mai nou, BMW.
Ne-a placut
- Sunetul baritonal al dieselului la turaţii înalte
- Cuplul motor
- Sisteme de siguranţă
Nu ne-a placut
- Dimensiunile portbagajului
- Ergonomia planşei de bord
- Unele finisaje
Date tehnice - Volvo S60 facelift (2013-2018) 2.4 Diesel Turbo 190CP 4x4 Aut6 D4 | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ultimele teste
-
Îndrăzneț -
Suflet iberic -
BMW Seria 5
Gigant -
Toreador
Ştiri despre Volvo
-
Constructorul suedez de automobile anunță atingerea unei borne importante de producție. Uzina din Gent, Belgia, a asamblat 1 milion de exemplare XC40/EX40. (Joi, 10 Octombrie)
-
Constructorul suedez de automobile lucrează la două modele cu zero emisii. Primul dintre ele este sedanul ES90, iar cel de-al doilea este EX60. Acesta din urmă va fi echivalentul electric al lui XC60. (Vineri, 06 Septembrie)
-
Constructorul suedez de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul XC90 facelift. SUV-ul propune un design exterior ușor revizuit, dar și un interior mai practic. (Joi, 05 Septembrie)
-
Constructorul suedez de automobile a publicat o imagine teaser cu ceea ce pare a fi viitorul XC90 facelift. Debutul este programat pentru data de 4 septembrie. (Miercuri, 21 August)
-
Constructorul suedez de automobile anunță un record de vânzări atins în luna martie 2024. În primul trimestru al anului, Volvo a vândut cu 12% mai multe mașini decât în aceeași perioadă din 2023. (Vineri, 05 Aprilie)
In schimb mi se pare foarte bun pretul de pornire de 26500. Recunosc ca eu credeam ca ar fi undeva in jur de 30000 de euro. Este la nivelul unei masini de clasa medie de volum dotata binisor.. Passat 1.6 TDI 105 CP DSG echipare Confortline de exemplu. Nu zic, e mai dotat si are o cutie automata foarte buna. Dar totusi, intr-un Volvo te simti altfel. Si nu exista nici un dubiu legat de evolutia lui S60 fata de generatia precedenta, din mai toate punctele de vedere (singurul minus clar eu il vad a fi volumul portbagajului).
Deci eu cred ca, daca tinem cont de ce ofera si cat costa, S60 este o oferta imbatabila.
Arunca-ti un ochi aici:
http://www.automarket.ro/frankfurt-2011/designerul-sef-volvo-euroncap-e-ok-dar-volvo-ofera-o-siguranta-40629.html
Apoi designul este o chestiune pur subiectiva. Deci nu as vrea sa ma contrazic cu tine. Mie mi se pare unul bun, unic si inconfundabil. In sensul ca, daca vei vedea o poza cu un prim plan a unei parti din masina, poti sa iti dai seama ca este vorba de un Volvo. Si eu zic ca asta e bine.
Cat despre motoare, ai dreptate intr-un fel. Nemtii poate ca sunt cu un pas inainte si Volvo stie asta. Din aceasta cauza urmeaza sa apara noi motoare. Iar aceste motoare vor sa fie o alternativa directa la cele de pe BMW. Cel putin asta sustine Volvo.
Eu cred ca principalul concurent pt Volvo in Europa va fi Jaguar, care pare sa aiba aceeasi evolutie, de fapt sunt multe asemanari, au trecut pe la Ford, acum sunt la asiatici dar o duc bine si anunta o ofensiva curajoasa, sunt doua marci care se vor putea apropia cu adevarat de nemti in viitorii ani, pt ca au ce le lipseste celorlalte marci non -europene: au imagine, istorie, traditie, acum au si bani, cel putin pt Europa sunt foarte importante, iar daca vor reusi aici o vor duce mai bine peste tot.
pai si ce? e singura marca premium care nu are portbagajul mochetat?
ia vezi la audi A4, iar ala costa inca si mai mult la echipari echivalente