Luni, 22.10.2012
- Comenteaza
- Trimite pe:
Încep prin a spune că nu mă dau în vânt după roboţi care apără cu patriotism Statele Unite de forţele răului. Filmele populiste americane îmi induc o stare de somnolenţă, deci e lesne de înţeles ce s-a întâmplat la Transformers.
Prima serie am văzut-o, incitat fiind de propaganda născută în jurul filmului şi de personificarea unor automobile americane. La partea a doua, ”Revenge of the Fallen”, m-am opus somnului până la jumătate, iar la ultima serie de aventuri roboţeşti, ”Dark of the Moon”, am lipsit pentru că nu mă împac prea bine cu 3D-ul.
Când am aflat însă că vom avea în test un Chevrolet Camaro în ediţia Bumblebee am început să cânt ”I'm so excited” şi să dansez precum robotul din film. Când am văzut pentru prima dată maşina recunosc că aş fi vrut să aprofundez mai mult fenomenul Transformers şi tot ce înseamnă duelul dintre Autoboţi şi Decepticoni.
Chevrolet Camaro (2011-2013)
6.2 V8 auto
- Pret de pornire 44.900 €
- Pret model testat 46.900 €
- Taxa auto 2412 €
Motor / Transmisie
M-am suit la volanului lui Camaro ca în maşina celui mai bun prieten. Simţeam deja ceva din legătura muscle-car-ului american cu Shia LaBeof, actorul principal. Şi pentru ca relaţia să capete deja un aer american am apăsat butonul de start.
Cei 8 cilindri în V au zăngănit melodios şi Bumblebee şi-a dres uşor vocea. Filmul a început. Primele cadre s-au derulat încet, dominate însă de sunetul baritonal al motorului de 6.2 litri. Când spui 6.2 litri deja te pui în pielea unui american şi vrei să intri în computerul de bord şi să setezi unitatea de măsură a consumului în galoane.
Pe măsură ce te obişnuieşti cu dimensiunile pătrăţoase ale maşinii începi să descoperi şi celelalte viteze. Dacă îndrăzneşti să apeşi mai tare pedala de acceleraţie, turometrul zboară dincolo de 4000 de rotaţii şi începi să simţi cei 556 de Nm (la 4300 de rpm). Dacă ai încredere în prietenul tău galben poţi merge şi mai departe de atât, până la 5900 de rotaţii unde simţi toţi cei 405 cai putere.
Aleargă bine şi oferă zvâcniri extrem de vioaie. Te trezeşti de multe ori cu pedala la fund şi cu capul în tetieră. Senzaţii plăcute, însă nu atât de brutale pe cât m-aş fi aşteptat. Îmi doream ca Bumblebee să-mi crească tensiunea arterială dincolo de cea a unui pensionar hipertensiv.
Recunosc că am fost plăcut impresionat de cutia automată. Mă aşteptam să fie inertă şi monotonă. Greşit. În modul manual schimbă extrem de rapid, iar în cel automat este intuitivă. Etajarea se face bine şi poate fi însoţită de impulsuri violente atunci când vă aflaţi în modul sport şi schimbarea treptelor se face aproape de zona roşie a turometrului.
Consum
Pentru robotul nostru nu am găsit plutoniu, uraniu sau criptonită aşa că ne-am mulţumit cu benzină. Şi modelul american nu a făcut mofturi legate de cifra octanică sau de provenienţă.
A înghiţit cu plăcere amestecul de hidrocarburi, pe care am fi preferat să îl măsurăm în galoane. Un singur cal are nevoie de tone de nutreţ, darămite 405 cai.
Camaro promite că se mulţumeşte cu 18.9 litri/100 de km în mediul urban şi cu 9.7 litri/100 de km în afara oraşului. Rezultă o medie interesantă, de 13.1 litri/100 de km.
Vă închipuiţi că în realitate nu a fost deloc aşa. Echipa a funcţionat de minune, Bumblebee a înghiţit cu lăcomie kilometri, iar consumul a fost pe măsură. Cu toate excesele noastre ne-am oprit însă la 16.5 litri/100 de km. Asta după ce pe autostradă Bumblebee a măturat de vreo câteva ori pe jos cu o serie de sedanuri nemţeşti.
Performanţe
La capitolul performanţe, Bumblebee se încadrează în categoria Autoboţilor rapizi. Cu un sprint de 5.4 secunde până la 100 de km/h, Camaro te face să derulezi mereu pe repede-înainte partea de început. Fie că e vorba despre startul de la semafor sau din parcare.
Viteza maximă se opreşte la 250 de km/h şi poate fi atinsă destul de uşor. Nu am reuşit să ajungem până acolo, dar am savurat intenţia.
Interior
O călătorie la bordul unui Camaro în ediţia Bumblebee este o călătorie în lumea Autoboţilor din pelicula Transformers. Cam tot ce găseşti în habitaclu aduce aminte de filmul lui Michael Bay.
Mai sunt însă elemente care îţi aduc aminte şi de gama Chevrolet. Din dorinţa de a crea o apartenenţă la gama sa de modele mai pământene, dar şi din dorinţa de a mai reduce unele costuri, pe Camaro găsim acelaşi volan de pe Cruze sau Spark. E ca o gumă cu surpriză. O cumperi şi o desfaci cu emoţie. După ce ai rupt ambalajul descoperi însă că e o dublură.
Sunt însă alte elemente care te cuceresc. Dacă ai fost fan Transformers sau dacă puştiul tău adoarme cu figurinele Autoboţilor, atunci vei aprecia tot ce înseamnă personalizare la pachetul Bumblebee. Şi mă refer aici la toate elementele: de la cusăturile galbene pentru volan şi schimbător, până la logo-ul Autoboţilor, gravat fie pe tetieră, fie pe cotieră.
Că ergonomia nu este tocmai una exemplară, că unele materiale nu sunt chiar cele mai prietenoase, chiar nu contează. Contează că dincolo de pragurile pe care scrie, bineînţeles Transformers, te simţi bine. Scaunele sunt şi ele confortabile, cu suficientă susţinere laterală.
Şi unde mai pui că modelul american oferă 4 locuri reale. Pentru că pe locurile din spate se poate călători cu suficient loc la picioare. Acoperişul pare cam aproape de cap, atât pentru cei din faţă cât şi pentru cei din spate, însă aceasta e o caracteristică a coupe-urilor.
Interesează pe cineva portbagajul? Ei bine, aflaţi că este încăpător, are 384 de litri, însă are o problemă: gura de încărcare, destul de îngustă pentru cei care se gândesc la obiecte voluminoase.
Preţ de achiziţie
După cum probabil aţi observat nu am comparat Camaro cu nimeni nici la capitolul consum şi nici performanţe. Asta pentru că Chevrolet este singurul importator care oferă un muscle-car pe piaţa din România.
Camaro pleacă de la 44.900 de euro, preţul singurei versiuni de motorizare, V8 de 6.2 litri, echipată cu transmisie manuală. Pentru această sumă sunt răsplătiţi cu 432 de cai, mai mulţi decât în cazul versiunii automate, care costă cu 2000 de euro îm plus, adică 46.900 de euro.
Suma nu este una exagerată având în vedere performanţele modelului din Detroit. Chevrolet pare să fie o afacere bună chiar şi în acest segment.
Siguranţă
Chevrolet a început să îşi clădească o reputaţie solidă în domeniul protecţiei pasagerilor. Odată cu noua gamă, constructorul american aduce siguranţa în prim-plan, aşa că pare logic să ne uităm la Camaro ca la o maşină sigură. Dacă ne aducem aminte şi de cât de protector este Bumblebee în film, atunci maşina primeşte încă un plus la capitolul încredere.
Trecând la date concrete, trebuie să ştiţi că echiparea standard include şase airbaguri (frontale, laterale şi cortină), ABS, controlul tracţiunii, asistenţă la frânarea de urgenţă şi ESP. Acesta din urmă intervine prompt atunci când detectează deviaţii periculoase, dar nu brutal.
NHTSA este singura organizaţie care a supus Chevrolet Camaro la un test de siguranţă, modelul american trecând fără probleme, cu cinci stele, de chinurile pe care trebuie să le îndure la testele ceva mai dure de peste Ocean.
Ţinută de drum
Mulţi spun despre maşinile americane că sunt asemenea unor bărci. Mulţi cai putere aşezaţi pe o platformă care e la fel de aderentă ca untul. E mai degrabă o concepţie decât o realitate, însă nu în totalitate.
Camaro vine cu o suspensie care ar putea părea puţin cam rigidă pentru marea masă a publicului. Este însă genul de setare pe care o primeşti atunci când ai o maşină sportivă. În ciuda rigidităţii trebuie să recunosc că atunci când maşina abordează în viteză un vârf de pantă, şasiul nu rămâne lipit de asfalt şi tinde să fie puţin relaxat. Relaxare care nu se simte exagerat în viraje. Aici maşina păstrează un caracter sportiv, trădat însă de caroseria cam mare, care imprimă un oarecare ruliu. Deranjant în unele situaţii, poate şi de aici impresia de care vă aminteam la început. În ceea ce priveşte direcţia, ea este mult mai precisă decât în cazul oricărui model Chevrolet. Reacţionează bine şi pare destul de incisivă.
Dacă depăşim toate aceste detalii tehnice şi ne rezumăm la cum se simte maşina pe şosea, nu o să spun decât atât: savuroasă. Tendinţa de rupere a aderenţei pe puntea spate este plăcută şi poate fi uşor dozată cu ajutorul sistemului ESP. Dacă decideţi să scăpaţi însă din acest frâu, Camaro vă poate pregăti un adevărat desfrâu.
Vizibilitate
Ca orice coupe, Camaro face anumite compromisuri la nivelul vizibilităţii. Luneta este destul de îngustă şi nu încadrează foarte bine dimensiunile maşinii. Ca să nu mai vorbim de faptul că în ecuaţie apare şi eleronul generos atunci când optaţi pentru pachetul Bumblebee.
Oglinzile laterale sunt mulţumitoare şi pot asigura o vizibilitate bună, în ciuda liniilor colţuroase ale caroseriei. Montantul frontal poate crea şi el probleme de vizibilitate atunci când vă aflaţi într-un viraj foarte strâns.
Tehnologie
Chevrolet şi-a dorit ca eroul său principal din pelicula Transformers să fie capabil de mai mult de o serenadă cântată cu ajutorul radio-ului. Astfel că versiunea de serie a modelului sportiv a primit o paletă bogată de dotări pentru a mulţumi pe toată lumea.
Pe lângă sistemul audio care se aude destul de bine, Camaro vine şi cu climatizare, cu conexiuni auxiliare, cu o mulţime de ceasuri de bord în zona consolei centrale, cu scaune încălzite şi reglabile electric, dar şi cu pilot automat.
Pentru a da o tentă high-tech şi pentru a te transpune puţin în lumea tehnologizată a filmului din care s-a inspirat, Chevrolet oferă pe Camaro şi un Head-Up Display. Nu este color, ca în cazul modelelor premium germane, însă interacţionează destul de plăcut cu cel de la volan, este extrem de util şi lizibil.
Tot la capitolul tehnologie amintim şi de camera pentru marşarier, înglobată de oglinda retrovizoare. Mulţi vor considera că acest gadget fură din vizbilitatea posterioară a oglinzii. Ea ajută însă după o oarecare acomodare.
Design
Bumblebee a devenit eroul multor americani în seria Transformers. Pe cât de îndrăgit în lumea Autoboţilor, pe atât de îndrăgit este modelul şi în viaţa reală. Publicul autohton, deşi nu foarte familiarizat cu modelele americane, îl recunoaşte pe Camaro. Şi asta chiar e un plus la capitolul imagine într-o ţară în care doar modelele premium germane mai smulg onomatopee..
Ediţia specială Bumblebee aduce un impact vizual şi mai puternic, apariţia maşinii pe străzile unui oraş românesc de provincie fiind similară scenelor în care Autoboţii păşesc pe străzile din New York. Ce aduce în plus ediţia botezată după eroul din film? Un eleron cu câteva litere inventate de scenariştii filmului, logo-ul forţelor binelui, vopseaua specială, dungile de pe capotă, jantele negre şi extensia spoilerului faţă.
Toate aceste elemente concură pentru un ”robot” frumos şi o pată de culoare în peisajul auto mioritic.
Ne-a placut
- Sunetul motorului
- Designul exterior
- Preţul abordabil
Nu ne-a placut
- Volan comun cu cel de pe Cruze
- Ergonomia
- Vizibilitatea
Date tehnice - Chevrolet Camaro (2011-2013) 6.2 V8 auto | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Chevrolet
-
Constructorul american de automobile a anunțat că producția actualei generații Camaro va fi oprită în 2024. Fără un succesor la orizont, reprezentanții companiei anunță că, totuși, povestea acestui model legendar nu se termină aici. (Joi, 23 Martie 2023)
-
Constructorul american de automobile a publicat primele imagini și informații despre noul Corvette E-Ray sau, cu alte cuvinte, primul Corvette electrificat din istorie. Sistemul de propulsie dezvoltă 655 de cai putere. (Marti, 17 Ianuarie 2023)
-
Constructorul american de automobile a publicat un nou teaser cu viitorul C8 Corvette E-Ray, adică echipat cu un sistem de propulsie hibrid. Totodată, a confirmat data lansării: 17 ianuarie 2023. (Miercuri, 11 Ianuarie 2023)
-
Chevrolet a publicat o serie de imagini și informații despre noul SUV cu zero emisii Equinox EV. Acesta va avea o autonomie de până la 483 de kilometri și un preț de pornire de 30.000 de dolari. Debutează în toamna lui 2023. (Joi, 08 Septembrie 2022)
-
Un prototip al viitorului Chevrolet Corvette E-Ray a fost distrus complet în timpul testelor. Din câte se pare, mașina respectivă a luat foc din cauza unei scurgeri de ulei. (Luni, 01 August 2022)
Dane, intr-adevar, GM a fost vestita timp de decenii pentru individualizarea volanelor pentru fiecare marca si chiar model, dar na! acum ori este vorba de lipsa de imaginatie, ori sefii corporatiei au impresia aiuristica de "originalitate distincta" (un pleonasm inserat intentionat de mine, pentru a crea un efect logic) a intregului GM daca mizeaza pe aceeasi arhitectura a volanului. Ei, stiu eu care ar fi explicatia cea mai credibila: parca anul trecut sau acum doi ani, cand GM si-a revenit financiar (da, da, stiu cum anume, sa nu-mi repeti :P) si cautau febril idei de abordare estetica pe piata, dansii cadeau pe spate de extaz in fata interioarelor.......Audi, dupa cum au precizat ei insisi, iar volanul in cauza cu ce aduce, ia uita-te mai bine :D
Imi place mai mult decat orice Ferrari,Lamborghini,Porsche sau alta masina sport.La capitolul performante e mai slabut decat cele enumerate mai sus,dar exteriorul este bestial.Imi place foarte mult si Challenger,americanii chiar stiu sa deseneze masini........cu suflet!!!!!
Dar cel mai important este ca la ea acasa cam orice pasionat is va permite asa ceva.
Nu trebuie totusi sa negam progresele americanilor la capitolul masini de performanta. Ultimele versiuni ultraperformante sunt la nivelul concurentei europene si asiatice in toate capitolele ce pot fi testate si, in plus, isi pastreaza senzatia de muscle-car american.
Acuma ceva nou...
Masina asta merita fiecare cent !
Decat sa dau 60-80.000 pe un 2.000diesel de la Seria 3 (BMW), asta ii bijuterie !
Ca sa-l magulesc sincer si putin pe Scorpyon, o sa-i expun faptul ca "adevaraciunile" de la Audi vor fi intotdeauna, dupa parerea mea nespecialista in privinta marcii, in numar de trei modele epocale: Quattro, V8 si 200. Atat, nu mai vorbesc :)
V8 si 6.2l - ce uzina; probabil inca un motor care o sa reziste juma' de secol si o sa fie la mare cautare pentru swap-uri, daca va mai fi benzina la moda.
Motoare mici cu putere MARE = viata scurta.
Eu unul imi iubesc masinile care ma servesc bine asa ca ........
http://motors.shop.ebay.com/Cars-Trucks-/6001/i.html?_dmpt=US_Cars_Trucks&_mqf=0&_qfkw=1&_trksid=p4506.c0.m273&_fpos=90604&_lsbx=0&_fspt=0&_flso=0&Make=Chevrolet&Model=Camaro
PS: Te respect fiindca ti-am "citit" caracterul de la bun inceput, nicidecum nu m-am "inspirat" de la altii sau ca as fi totuna cu......ei . Bafta !
Stima!
Acum vanez un 8 in linie de vreo 60 de ani vechime sa am si eu ce reconditiona si sa ma unga la inima.
Masinile de azi sunt proiectate sa se defecteze dupa o anumita perioada si sa iei alta ca doar asa se fac bani.
Dar lasa sa pice alti in capcana asta economica.
Esti cam sarcastic si nu-mi place, putem sa vorbim civilizat fara sa fim ironici si subtili in exprimare.
Parerea mea despre masina este parerea mea, dupa cum ai vazut nu am raspuns altui user caruia masina i se pare "cea mai" ,pentru ca nu e intentia mea sa le contrazic oamenilor parerile, lor le place si e foarte bine.
Repet,masina nu-mi place deloc din niciun punct de vedere. Poate doar a pretului, care este mai mult decat acceptabil pt performantele ei.
Ai o problema cu parerea mea?
Da, pt muncitorul normal din romania este scumpa dar pt speculanti si politicieni care invart milioanele este o nimica toata.
Personal pot cumpara 30 de litri de benzina cu salariu pe o ora de munca asa ca nu mi se pare prea scump.
Dar eu prefer alt gen de masini mai utilitare si pe motorina.
Oricum GM a punctat perfect cu un M5 care este o masina de scurta folosinta si interesant e ca am vazut 3 la cimitirul de masini dar niciodata nu am vazut un Camaro acolo.
Cat despre consum si daca imi aduc bine aminte ce se spunea intr-un documentar, se pare ca masinile sunt ''raspunzatoare'' de o cincime din poluarea mondiala. Restul este reprezentat de industrie si marii consumatori, sau mai bine spus marii poluatori. De exemplu, un avion va polua la un singur zbor mult mai mult decat destul de multe masini. Se spunea in acel documentar ca daca unele masini vor consuma in loc de 15 litri la suta de kilometri, doar jumatate din aceasta valoare, adica 7,5 litri la suta, poluarea generata de automobile va scadea la jumatate.
Cred ca masina prezentata in articol vine si cu multa reclama, realizata intr-un stil care ma determina sa spun ca este cam mult pentru gustul meu.
Personal, daca este sa ma gandesc la un muscle car ce m-ar ''incanta'' la momentul actual, atunci sigur ar fi vorba de Dodge Challenger. Consider ca este mai bine conturat si are linii care inca pot sa scrie legenda. Atata vreme cat aceste masini vor fi cerute pe piata, cel putin la ei... Ca la noi sau chiar in vest, nu prea am vazut astfel de exemplare.
Cred ca este nevoie si de un off-topic, pe marginea comentariilor pe care le-am citit mai sus :)
Este posibil ca @dan_grc sa aiba dreptate, pentru ca si eu presupun ca @giga motors este de fapt @saabcuantic. Am scris intentionat cu litere mici si nu vreau sa se inteleaga ca-l urasc, dar este prea multa grandomanie in aceste denumiri, iar putina modestie nu strica. Nu a stiut sa fie cuantic iar dupa ce am dezvaluit cum lanseaza invitatii la intrunirile Club Saab si apoi nu le onoreaza, parca a luat foc. In comentariile pe care le-a avut in ultima vreme, pana sa inceteze sa mai scrie ceva pe aici, a atacat lipsit de fair play pe multi. Posibil ca este in stare de dubla personalitate, asa cum este posibil sa fie acelasi utilizator, care amana sa-si faca un cont, asa cum amana @saabcuantic sa-si cumpere un Saab sau cum nu se tinea de promisunea de a nu mai comenta pe langa subiect. Plus ca unele exprimari sunt identice, oricine se uita pe comentariile celor doi (daca sunt doi si nu acelasi...) poate sa constate acest lucru. Ma refer la oamenii rezonabili, care i-au semnalat aceste mari asemanari lui @giga motors. Stiu ca nu este frumos sa incerci sa te joci cu mintea altora, acest aspect nu face cinste nimanui. Sunt destui care presupun ca este vorba de acelasi utilizator si-i sfatuiesc cu sinceritate sa lase lucrurile asa cum sunt, pentru ca naravul din fire nu are lecuire. Repet, nu-l urasc pe saabcuantic chiar daca a dezamagit candva. Toti gresim si nimeni nu este perfect. Nu-mi place insa omul impostor si fariseu, pentru ca greu mai poate sa fie adus la ganduri de pace si liniste. Daca este vorba de acelasi utilizator sub denumiri diferite, este problema lui, nu a noastra.
Am avut norocul sa intalnesc oameni deosebiti. Oameni care au participat in competitii auto si care au reusit sa cucereasca trofee. Oameni care realizeaza sau au realizat emisiuni de televiziune despre masini, respectiv oameni care au scris articole in reviste auto. De fiecare data, am fost placut impresionat. Pentru ca oamenii aceia dadeau dovada, in primul rand, de modestie. Nu faceau un capat de tara din faptul ca unele masini sunt mai bune decat altele, sau ca fiecare marca are fanii ei. Sunt foarte recunoscator acelor oameni, pentru ca atunci cand vorbeau de lansarea unui nou model, le lucea si sigur le luceste inca bucuria in ochi. Cu respect, pentru toti cei care pot sa fie asa! De aceea nu vad rostul comentariilor in contradictoriu, pentru ca fiecare are dreptul sa-i placa o marca sau un model anume. Sau, de ce nu, mai multe marci si mai multe modele de automobile.
Numai bine!
aceasta masina este emotionala, transmite si calm si nervozitate.
am ales sa o cumpar din statele unite din cauza termenului lung de livrare, cca.10 luni.
am ales motorizarea de 3,6 l cu 325 cp cutie manuala, echiparea 2LT.
nu te saturi de bolborositul ei la relanti, de urletul ce intervine dupa 2,500 turatii, de linistea pe care o ai cand conduci relaxat ascultand Linkin Park - Iridescent.
consumul este cum vrei. daca mergi cu 90 - 100 km/h consumi 9 litri.
daca mergi cu 160 - 180 consumi 13-14 litri.
daca mergi cu 22-240 ( are limitator la 250) consumi 16 - 17.
in orice caz se agata de viraje superb, are o stabilitate dezarmanta ( Brasov - Tg Mures), te simti in siguranta. cu o singura conditie, sa incalzesti cauciucurile imense inainte ( 275 - 20).
Si da, faptul ca lasi nemtoaicele in urma pe orice drum, este pricelles.
cost total cu taxe vamale, tva si taxa de prima inmatriculare - 43,500 euro.
Ce este asa priceless sa lasi nemtoaicele in urma ? Nu prea inteleg mentalitatea asta, ti-ai luat masina sa te bucuri de ea sau sa te bucuri ca altii nu o au,ca tine,si au doar niste ...nemtoaice,ceva in genul "eu sunt fericit ca sunt altii suparati,nu ca ma simt eu bine" ?! Poate nu toti alearga cu masinile ,altii mai privesc imprejurimile,admira muntii sau merg la consum pe autostrada. Oricum ar fi, nu e o chestie de laudat ca lasi alte masini in spate. Foloseste puterea in mod responsabil, indiferent de unde provine ,fie ea de la masina fie de la un sport de contact fie putere intelectuala si asa mai departe.
Succes in continuare si sa te bucuri de masina asa cum trebuie, nu intr-un mod superficial ;) . Toate bune !
Pe langa atacurile la persoana, de genul "Ce infantilism din partea ta!!", ''Unul asa afectat de sine, ditirambic, cantat, efeminat, tafnos, fandosit'', ''vipera ce-mi esti!'', ''Minti fara nici o jena'', ''Hai sa mori tu!!!'', acest comentator insera si amenintari: ''Praf te fac daca ma mai pui o singura data sub ''lumina reflectorului'', sau ''Sa nu cumva sa ma mai bagi in seama de acum incolo, baga la cap, baiete, nu glumesc!!!''
Cred ca astfel de comentarii nu au ce cauta aici. Nu am teama de amenintarile lui si va semnalez ca intre comentariul meu si ceea ce scrie acest utilizator, cred ca este o diferenta mare, avand in vedere cat de urat insira lucruri fara nicio baza reala. Consider firesc sa stergeti comentariul plin de urat si afirmatii nefondate, scris de cel care isi spune giga motors. Nu sunt singurul care banuieste ca sub denumiriIe giga motors si saabcuantic se ascunde de fapt acelasi utilizator.
Cu stima,
Octav72
P.S.Conduc unul cu limitatorul de viteza scos.
P.S.Cu limitatorul de viteza atingea doar 250 iar acum cand ma duc cu iel in state pentru revizi ma duc la servisul ford din L.A. si imi place sa o iau prin nevada ca sa pot merge cu 321 la ora.
De curand un coleg si-a luat un Camaro ss...Brava lui,respect!eu insa am o durere pe care vreau sa o prezint aici,voua,celor pe care nu va cunosc.
Dupa spusele colegului meu motorasul lui Camaro(3,6l,v6) indrazneste,dupa ce se incalzeste un picut sa functioneze in 4(patru)cilindri in regimul de ralanti...Se pare ca acest comportament este confirmat si de tehnicienii deinfirma de la care a cumparat masina(la 0 km clar).
Am avut un Ford Capri cu un v6 pe el(MKIII) la care daca o bujie se balbaia era prapad...cutremur nu trepidatii...De aceea ma doare capul:cum poate un v6 sa mearga in 4 fara sa trepideze si sa mai fie si atat de mut si de nemiscat ca o stanca?
AJUTOR ca imi crapa capul oameni buni!
Se multumeste!
P.s.Am cautat sa gasesc explicatii dar eu cu net-ul nu suntem prea prieteni...Am un smart-phone...el pe mina insa nu ma are smart-owner...Noroc ca are un sistem bestial:IDIOTproof...ca altfel probabil il dovedeam pana acum...