Drivetest Dacia Sandero Stepway (2012-2016)
1.5 dCi 90CP Man StepwayMiercuri, 20.02.2013
- Comenteaza
- Trimite pe:
Dacia este o marcă în vogă în Europa. Constructorul de automobile de la Mioveni produce exact modelele care atrag clienţi conştienţi că bugetul achiziţionarea unui automobil nu este foarte mare. Însă, chiar dacă produce automobile de buget, Dacia a reuşit să lanseze o gamă de modele de calitate, ce oferă suficientă satisfacţie potenţialilor clienţi. Şi pentru cei care îşi doresc mai mult decât un automobil practic, Dacia a găsit reţeta succesului.
Sandero Stepway se află acum la a doua generaţie şi este mai cool ca niciodată. Arată mai bine, merge excelent, dar - mai important - are un preţ imbatabil. Targetul sunt clienţii pasionaţi de un stil lifestyle, care îşi doresc un automobil ieşit din comun, perosonalizat prin elemente vizuale şi o gardă la sol mai mare.
Dacia Sandero Stepway (2012-2016)
1.5 dCi 90CP Man Stepway
- Pret de pornire 10.800 €
- Pret model testat 12.200 €
- Taxa auto 54 €
Motor / Transmisie
Dacia a decis să nu ofere prea multe alternative atunci când trebuie să alegem motorizarea noului Sandero Stepway. Astfel, clienţii pot alege între un propulsor pe benzină, deja celebrul 0.9 turbo TCe de 90 CP, sau un turbodiesel din baza de organe a grupului Renault. Acesta din urmă a fost inima de sub capota modelului testat de noi. Este vorba de motorul 1.5 dCi de 90 CP, un motor extrem de răspândit pe modelele grupului Dacia Renault Nissan şi care că aproape nu mai necesită nici o prezentare. Furnizează 90 CP la 3.750 rpm şi 220 Nm la 1.750 rpm. Puterea este transmisă roţilor de pe puntea faţă prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu cinci trepte.
Motorul oferă reprize excelente în orice treaptă, fiind foarte agreabil la drum lung. Cuplul este disponibil la turaţii joase şi asta face ca orice manevră de depăşire să se facă fără efort prea mare. Transmisia cu cinci trepte are o etajare realativ scurtă, iar levierul agaţă uneori la schimbarea treptelor, fară a fi însă enervant.
Consum
Motorul turbodiesel de 1.5 litri şi 90 CP din dotarea modelului Sandero Stepway este unul dintre cele mai economice propulsoare din acest segment. Cifrele oficiale spun că un Sandero Stepway 1.5 dCi va consuma în medie 4 litri/ 100 km. O cifră optimistă, dar care poate fi atinsă dacă selectăm modul Eco şi adoptăm un stil de condus economic şi preventiv. Modul Eco poate fi activat prin apăsarea butonului amplasat în stânga volanului. Cu martorul Eco aprins, motorul răspunde mai lent, răspunsul pedalei de acceleraţie fiind anesteziat.
În viaţa reală, şi fără modul Eco activat, noi am reuşit un consum mediu de 5.1 litri/ 100 km. Un consum mai mult decât decent. Dacia Sandero Stepway nu are un rival direct în clasa mică, de când Volkswagen Cross Polo nu se mai comercializează pe piaţa din România, dar îl putem compara cam cu orice model de segment B. Există modele mai economice în această clasă, Chevrolet Aveo 1.3 D sau Citroen C3 e-HDI fiind doar două exemple care raportează un consum mediu de 3.6, respectiv 3.7 litri/100 km.
Performanţe
Dacia Sandero Stepway nu şi-a propus să bată recorduri la capitolul performanţă. Dar asta nu înseamnă că avem de-a face cu un melc extrem de lent. Acceleraţia de la 0 la 100 km/oră se face în 11.8 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de 167 km/oră. Evident, există modele de segment B care pot oferi performanţe mai bune, dar Dacia Sandero Stepway nu este gândită pentru cei care îşi doresc un automobil rapid. Clientul de Sandero Stepway este interesant mai mult de preţ, economie de carburant şi design.
Interior
Interiorul modelului Sandero Stepway este o surpriză mai mult decât plăcută. Pentru un automobil cu un preţ abordabil, calitatea materialelor folosite este peste aşteptări. În plus, Dacia a folosit elemente de design cum ar fi brodarea denumirii Stepway pe spătarelor scaunelor pentru a înveseli interiorul. Tapiţeria este unul dintre puţinele elemente diferite faţă de un Sandero standard. Opţional se poate comanda tapiţerie din piele. Bordul şi instrumentele au rămas la fel, simple, curate şi fără prea multe zorzoane. Ca şi la Sandero, există display-ul tactil ce grupează sistemul de navigaţie, cel audio şi interfaţa telefonului conectat prin bluetooth. Portbagajul este suficient de mare cu cei 320 litri disponibili, iar acum Sandero Stepway oferă şi o bachetă rabatabilă fracţionat pentru mai multă flexibilitate la încărcarea obiectelor agabaritice.
Preţ de achiziţie
Preţul unui Sandero Stepway începe de la 10.800 euro pentru versiunea pe benzină. Sandero Stepway cu propulsor turbodiesel ca cel testat de noi costă 12.200 euro (TVA inclus). Este un preţ interesant pentru un autombil cu lista de dotări standard pe care Dacia o oferă pentru această serie specială. Pe lista de dotări găsim patru aibaguri, ESP, sistem de navigaţie, bluetooh, cruise control. În plus, Sandero Stepway nu mai are nici un fel de competitor în segmentul B.
Siguranţă
Dacia nu a strălucit până acum la testele de impact organizate de EuroNCAP. Niciunul dintre modelele Dacia testat până acum la EuroNCAP nu a obţinut mai mult de trei stele. Vechiul Sandero a fost pus la încercare în 2008, rezultând un scor de trei stele general şi patru stele pentru protecţia pasagerilor copii. Însă noul Sandero Stepway are o platformă total nouă care încă nu a fost supusă testelor EuroNCAP, iar grupul Dacia Renault este încrezător că noul Sandero va obţine patru stele la viitoarele teste de impact. Om trăi şi-om vedea.
Ţinută de drum
Ţinuta de drum este una din surprizele noului Sandero. Suspensia este mult superioară celei folosite de generaţia anterioară. Este bine reglată şi permite o ţinută de drum excelentă pe drumuri virajate. Şi reuşeşte să aducă un compromis bun cu gradul de confort asigurat celor din habitaclu. Partea mai ciudată la versiunea Sandero Stepway este că suspensia a fost înălţată cu 20 mm, ceea ce afectează sensibil ţinuta de drum. Stepway câştigă la capitolul gardă la sol, ceea ce îi permite excursii pe drumuri de macadam sau escaladarea fără emoţii a unei borduri sănătoase, dar pierde ceva din siguranţa cu care Sandero aborda virajele. Personal, nu am fost impresionat de direcţie, feeling-ul din volan fiind destul de artificial, iar asistarea este prea moale.
Vizibilitate
Vizibilitatea nu este o problemă la bordul unui Sandero Stepway. Suprafaţa vitrată este suficient de generoasă în orice direcţie, iar faptul că maşina este puţin mai înaltă faţă de un automobil normal ajută acest capitol. Fiind un automobil simplu, Dacia a ales să nu doteze maşina cu senzori de parcare.
Tehnologie
După cum spuneam şi mai sus, faptul că Dacia produce maşini accesibile nu înseamnă că vor fi spartane şi lipsite de dotări. Noul Sandero Stepway vine chiar cu o serie nouă de elemente care nu existau pe generaţia anterioară şi care lasă în urme chiar şi modele cu nume din segment. Evident, toate sistemele sunt comune însă cu modelul Sandero normal.
Piesa de rezistenţă este sistemul de infotainment cu display tactil. Acesta este extrem de inuitiv şi uşor de folosit. Prin intermediul lui se poate accesa rapid sistemul de navigaţie care are hărţi pentru România în dotatea standard sau hărţi pentru toată Europa ca opţiune ce costă 100 euro. Tot prin intermediul display-ului ajungem rapid la sistemul audio şi interfaţa telefonului conectat prin bluetooth. Noul sistem nu mai are însă CD Player, muzica putând fi ascultată prin conectarea unui stick USB. Noul Sandero Stepway are acum şi sistem cruise control împrumutat de la modelele Renault, comenzile de pe volan fiind identice. Mai trebuie menţionată climatizarea manuală şi bancheta fracţionabilă 40/60, o noutate pentru modelul Sandero Stepway.
Design
Noul Sandero arată foarte bine, mult mai bine faţă de generaţia. Iar în varianta Stepway, a întors multe capete pe străzile din Bucureşti. Până la ieşirea din oraş am primit aprobarea mai multor şoferi care au privit modelulul de la Mioveni cu multă admiraţie. Noul Sandero Stepway poate fi comandat doar în patru culori, dar albastrul Bleu d'Azurite este de departe cel mai reuşit. Stepway mai poate fi recunoscut după spoilerele diferite, pragurile laterale şi barele pentru palfon. Plus o inscripţie Stepway generoase pe portierele din faţă. Un aspect interesant sunt jantele. Deşi par de aliaj, acestea sunt de fapt din tablă şi au capace de plastic. O soluţie low-cost specific Dacia, dar foarte reuşită.
Ne-a placut
- Preţ
- Consum carburant redus
- Dotări standard
- Aspect
Nu ne-a placut
- Direcţie
- Lipsa jantelor de aliaj
- Lipsa unui motor de peste 100 CP
Date tehnice - Dacia Sandero Stepway (2012-2016) 1.5 dCi 90CP Man Stepway | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre Dacia
-
Potrivit celor mai recente cifre, înaintate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), Dacia a comercializat peste 500.000 de mașini, pe Bătrânul Continent, în primele 11 luni din 2024. (Joi, 19 Decembrie)
-
Constructorul de la Mioveni a înregistrat 10.000 de comenzi pe platforma proprie de e-commerce. Mașina aniversară este un Duster Extreme, de ultimă generație. (Luni, 16 Decembrie)
-
În a noua lună din 2024, uzina Dacia de la Mioveni a înregistrat o ușoară scădere a producției, comparativ cu aceeași lună din 2023. De cealaltă parte, Ford a încheiat luna septembrie cu un nou record de producție. (Vineri, 25 Octombrie)
-
Constructorul de la Mioveni, deținut de gigantul Renault, continuă să parieze pe Logan și, în prezent, se lucrează la o nouă generație. Anunțul a fost făcut chiar de vicepreședintele Dacia, Patrice Levy-Bencheton. (Joi, 17 Octombrie)
-
Automarket a călătorit, în mare secret, la Berlin pentru a face cunoștință cu noua Dacia Bigster. Pe scurt, vorbim despre cel mai mare model al mărcii de la Mioveni și prima Dacia echipată cu plafon panoramic. Ți-am pregătit un articol cu 5 lucruri esențiale, dar și un video. (Miercuri, 09 Octombrie)
Si ne mai batem in piept ca la noi nu exista nepotism...
Stepway fara 4x4 si un pret decent mi se pare degeaba...nu ii vad rostul..
Cat despre masina, mi se pare ok. Aspectul mai tineresc o prinde bine. Pacat ca tinuta de drum si directia nu prea au fost schimbate fata de fosta generatie. Dar merge si asa pentru acest pret.
@nubster - jantele sunt din tabla dar au niste capace de calitate [ramane de vazut] care se muleaza perfect peste spitzele de tabla
Acum ca stau sa ma gandesc SX4 cu un set de roti mai mari este rival si pt Duster :) cu o diferenta de pret in favoarea SX4-ului de data aceasta.
Nu ne-a placut
Direcţie -> nu este ferma si masina este subviratoare
Lipsa jantelor de aliaj -> nesemnicativ pe drumurile patriei este chiar OK, dar avem roti de 16 inch (nu ca pe vechiul model in Romania unde aveam 15)
Lipsa unui motor de peste 100 CP -> nesemnicativ, motorul de 0,9 spre exemplu are suficienta putere pentru un om normal
Ne-a placut
Preţ -> pt un roman cu salariu decent, pretul nu este chiar o bagatela
Pt un neamt, italian sau francez cred ca se gandeste ori Sandero+vacanta in R. Dominicana sau Polo
Consum carburant redus -> pentru masina de serviciu hamalita motorul de 0,9 are un consum de 7,2 il gasesc onorabil
Dotări standard -> dotari spartane, nu stiu ce se poate mai mult la banii acestia
Aspect -> chestie de gust pentru mine este mai bine decat inainte
"motorul de 0,9 spre exemplu are suficienta putere pentru un om normal" - :)))) asta este super tare, sa inteleg ca ceilalti suntem anormali?!
Intr-o tara in care majoritatea drumurilor au o banda pe sens si un nr mare de nesimtiti care merg cu 20-30 de km sub limita de viteza pt ca asa vor ei, mi se pare total neadecvat ca o masina sa nu aiba nici macar 110-120 de cai /tona.
Eu am 140 de cai si ma ingrozesc cand ma gandesc cum se baga unii in depasiri de tir-uri cu 4 persoane in masina si 90 de cai putere, ce sa mai zic de cei care au 75 de cai :( . Evident ca o masina mai puternica este mai scumpa si noi traim in romania, dar sa consideri ca 90 de cai este o putere normala mi se pare de absurd.
Suzuki se pricepe la masinute 4x4. Jimny e si 4x4 si mai inalta. Are doar 2 usi, iar interiorul mai spartan. In schimb e o mare masina mica! Ar mai fi Daihatsu Terios care e cu 4 usi, insa nu stiu cat costa.
A, nici daca are "bari" nu stiu...Dar poate macar o avea 2 beri :))
Insa, ganditi-va ca acum 40-50 de ani masinile europene aveau in medie 50-60 cp, tiruri erau si la vremea respectiva, iar in Romania drumurile erau la fel de "dezvoltate". E adevarat ca era circulatie exponential mai mica insa pe de alta parte sutele de cai din ziua de azi ii fac pe unii sa stea doar in depasiri. (cum zicem noi soferii ca isi cauta moartea ca de cele mai multe ori intra la cutie la limita).
Nu caii putere dau siguranta.
(masina tot o dacie...)
Consider ca 90cp este o putere decenta
Partea cu cei care merg cu 20-30km sub viteza legala este alegerea lor nu am vazut multe semne in Romania care sa indice cu albastru viteza
@Andy - intradevar mai demult masinile avea 40-50 de cai dar erau si cu cateva sute de kg mai usoare fatza de cele din ziua de azi [cu exceptii] iar viteza de croaziera a tirurilor era de 60-70 km nu 90-100km. Oricum eu nu oblig pe nimeni sa cumpere un motor mai puternic, iti respect parerea, doar ca in opinia mea o masina submotorizata este periculoasa.
@MRC 1) ai un nivel scazut de inteligenta,
2) nu te-am rugat sa ma bagi in seama cu toate ca din moment ce scrii despre mine inseamna ca ma bagi in seama, vezi punctul 1,
3) eu postez destul de rar comentarii pe forum, vezi punctul 1.
@RRR....la faza asta esti de o nesimtire si impetinenta tipica romanului fudul ca are 140 de CP sub capota. Daca ai gandi si cu mai mult decat 1 neuron probabil ca ti-ai depasi conditia de muftangiu, Dar cer prea mult daca as vorbi de condus preventiv, siguranta, copii la bord, etc.
Off topic:
Cateva ganduri din partea cuiva care conduce un sedan de 140 CP, dar şi o citadină de 55 CP:
Este inimaginabilă diferenţa de percepţie a celorlalţi participanţi la trafic de la una la alta! Cand sunt cu cea de 140 CP, să zicem că traficul se desfăşoară "normal", aspect care se schimbă RADICAL atunci când conduc citadina: aproape toşi şoferii parteneri de trafic îmi taie calea, mă depăşesc în tromba chiar dacă 50m mai încolo fac la dreapta, ma claxonează inutil la plecarea de la stop, nu mă lasă să intru în trafic sau în coloana formată la un stop de pe o stradă laterală şi exemplele pot continua... Repet, diferenţa e extraordinar de mare!
Concluziile le trageţi singuri: mai avem de învăţat MULT despre arta de a conduce...
In schimb, cand merg cu cealalta merg foarte incet pe strazile cu linii de tramvai si peste trecerile la nivel cu linia de tramvai unde de obicei e drumul foarte prost.
La fel si pe stradutele care de obicei sunt pline de denivelari, nu prea depasesc 25 30 KM/h, spre disperarea unora mai "smecheri" si mai grabiti, care tot timpul au impresia ca treaba lor e mai importanta ca a mea si ca e vina mea ca strazile sunt proaste.
Cand primesc flashuri si claxoane insa, merg si mai incet :)
On topic: Dacia e o masina decenta, pentru cine vrea masina noua cu bani putini si vede masina ca 4 roti + volan si un mijloc cu care de deplasezi din A in B. Eu nu mi-as lua insa niciodata Logan sau Sandero, poate doar Duster ca masina de calarit prin tot felul de locuri dificile.
Parerea mea este ca respectul de sine se castiga numai aratand respect celorlalti, nu prin aroganta si smecherie.
@RRR - bineinteles, cand conduc sedanul, intotdeauna imi aduc aminte de "oropsiti" si incerc pe cat pot eu, sa-i ocrotesc :)
@Gigi - buna tactica, imi place.
BTW - m-am uitat mai bine pe fisa tehnica si nici macar n-am 55 CP la citadina, ci numai 51 ! (LOL)
Auzi nene. Daca este sa catalogam masinile dupa puterea motorului, pentru mine 140cp mi se par apa de ploaie. Pt mine o masina incepe de la 250cp in sus, asa ca lasa cei 140cp deoparte. Si ce masina ai ? Cand zici de 140cp, automat gandul pe toata lumea il duce la 2.0TDI 140CP !
Hai sa fac o mica paranteza:
Sa zicem ca eu am un Matiz de 52cp (800cmc3).
Mergem amandoi ca zmeii incarcati, pe un drum plin de tiruri. Esti in spatele meu. Ma bag in depasire, reusesc dupa cateva minute sa depasesc tirul. :)). Iar tu cand esti in dreptul capului de tir, iti cad injectoarele si te-ai dus ... in alta masina. =)))))
Asa ca 140cai frumosi iti doresc.
Sau a 2-a varianta. Ai un 1.8is de la e36 cu 140cp, inmatriculat pe BG, care se dezmembreaza cand treci pe langa un tir, datorita curentului produs de catre acesta.
PS: Zi-mi si mie unde ai vazut tu persoane in Romania care merg sub viteza legala cu 20-30km/h ??? Eu am vazut numai zmei. Probabil traim in lumi diferite. Eu in cea a oamenilor normali, iar tu singur in lumea ta.
Am o Honda Civic 1.8 din 2007 inmatriculata in RO nu in BG, noua nu sh- putin probabil sa ma lase injectoarele. Ai perfecta dreptate cu puterea, 140 de cai este doar o putere adecvata, . Si mie mi-ar place sa am macar 200 de cai dar asta nu mai are legatura deloc cu ce incercam sa spun mai sus.
In general nu depasesc in timp ce fac si altii depasirea tocmai pt a evita situatii in care greseste cel din fatza iar eu nu mai am timp si spatiu sa corectez sau manevra mea ii va pune in pericol pe altii.
Daca tu nu ai intalnit pe drum persoane care sa mearga nejustificat mai incet si sa te forteze sa stai in coloana atunci Bravo Tie...sper sa ai acelasi noroc si in continuare, sincer iti zic, sau sa nu mai am eu ghinion.
Daca te uiti atent in comentarii mai sus o sa vezi ca este cineva care se incadreaza in aceasta categorie ---- a postat si un comment :).
In general ii intalnesti pe Valea oltului, Brasov-Sibiu, toata Valea Prahovei etc......
Sa stapanesti sanatos Civic-ul ,e o masina foarte buna.....nici nu exista cuvantul asta ''o sa imi cada injectoarele'' findca nu vei vedea asta de la o Honda.
- si apropo de subiectul auto ... sx-ul are dotari in plus...vezi keyless, scaune incalzite, clima automata, esp
mai mult ca cel indicat de Firma.In sfirsit am cumparat aceasta dacie sandero stepwey 1,5 l diesel, am fost cu ea acum de paste in Romania si
am facut 3.500km ,Masina a mers superb,am fost 3 persoane,catelul de ca.20 kg,si pe acoperis o boxa de bagaje de 350l,am consumat 5,2 l,la suta ,cu saranul ma Costa ca.300€ mai mult acest concediu,Sunt pentru prima oara mindru sa conduc o Masina romaneasca.