Drivetest BMW Seria 2 Active Tourer (2014-2017)
2.0 Benzina Turbo (225i) 231CP Aut8Miercuri, 20.05.2015
- Comenteaza
- Trimite pe:
Dacă aţi avut drum prin Germania în ultimii 25 de ani, aţi observat cu siguranţă faptul că nemţii au un foarte dezvoltat cult al maşinilor de familie. Break-urile sunt la fel de comune precum sedanurile în România, iar tăticii cu mai multă dare de mână mizează chiar pe versiuni ultrasportive ale acestui tip de modele. Pentru momentele în care copiii au ajuns deja la şcoală, iar drumul spre birou e liber.
Dacă aţi avut drum prin Franţa în aceeaşi perioadă, aţi observat cu siguranţă că familiile franceze au un alt tip de abordare când vine vorba de mobilitate. Pentru că break-urile erau prea mainstream pentru ei şi pentru că SUV-urile nu erau încă inventate aşa cum le ştim azi, francezii şi-au utilizat creativitatea pentru a inventa monovolumele. Modele încăpătoare şi compacte care pot adăposti nu doar familia, ci şi bagajele acesteia.
Evident că timpul ne-a demonstrat că cele două curente auto s-au întâlnit undeva pe Valea Rhinului pentru a dezvolta versiuni de caroserie nemţeşti în Franţa şi franceze în Germania.
Nimeni nu se gândea însă acum câţiva ani că BMW va scoate pe piaţă un monovolum. OK, Opel Zafira este unul dintre fructele amestecului de culturi şi a dus personalizarea spaţiului la un nivel superior. OK, Golf Sportsvan poate fi şi el luat în calcul în această zonă. Dar Mercedes-Benz B-Klasse şi Audi A2 au fost întotdeauna văzute ca modele de nişă dedicate unui public în volum limitat, chiar dacă de o calitate ridicată.
BMW Seria 2 Active Tourer vine pe piaţă în contextul în care marca germană ne-a demonstrat în ultimii ani că e campioană la detectarea unor segmente inexistente până atunci. Seria 5 GT, X4 sau X6 sunt cele mai bune exemple în acest sens. Însă un monovolum nu e un experiment, ci o monedă aruncată într-o fântână cu fundul deja poleit de banii aruncaţi de alte mărci.
BMW Seria 2 Active Tourer (2014-2017)
2.0 Benzina Turbo (225i) 231CP Aut8
- Pret de pornire 27.776 €
- Pret model testat 53.519 €
- Taxa auto - €
Motor / Transmisie
Dacă mergeai acum 20 de ani la o întâlnire a fanilor BMW şi le arătai schiţele unui monovolum al mărcii germane, erai dat afară cu şuturi în fund de forţele de ordine. Dacă apucai ca pe drumul de ieşire să strigi că această maşină va avea roţi motrice faţă, probabil că erai întors şi ars pe rug.
Pare un soi de introducere forţată, dar e foarte probabil ca măcar prima parte a acestei poveşti să fi avut şanse mari să se întâmple. Pentru că fanii BMW au fost întotdeauna purişti prin excelenţă. Până şi tracţiunea integrală xDrive este un afront adus sportivităţii originale a mărcii, deci un monovolum cu tracţiune faţă nu există decât în cărţile horror scrise de fanii mărcilor concurente.
Şi totuşi, iată-l.
Pe maşina testată de noi, BMW a montat un motor pe benzină de 2.0 litri şi 231 de cai putere ascuns sub denumirea de versiune 225i. Nu e chiar cel mai prietenos motor cu o familie obişnuită să-şi monteze diesel pe maşina de concediu, dar este un rezervor de putere care-ţi aduce aminte imediat că maşina asta a fost creată de aceiaşi ingineri care semnează şi modele precum M3. Împreună cu o cutie automată cu opt trepte care funcţionează perfect, motorul nu-ţi dă în niciun moment impresia te-ai afla într-un monovolum. Asta dacă ignori poziţia la volan, ceva mai ridicată decât e cazul, şi suspensiile ceva mai relaxate decât în restul gamei bavareze.
Îţi dai seama destul de repede de faptul că cel mai puternic motor din dotarea lui 2 Active Tourer este echivalentul cu faţă de monovolum al unui Seria 3 break ceva mai săritor din punct de vedere dinamic. Nu te prea prinzi de ce ar avea nevoie familia de 231 de cai şi de o benzină care nu consumă tocmai puţin, dar încerci să treci peste asta şi să te distrezi la volan, alegând argumentul conform căruia Seria 2 Active Tourer nu ar fi fost un BMW adevărat fără să aibă în gamă şi o motorizare care să-ţi aducă aminte de faptul că eşti viu.
Chit că roţile care împing sunt în faţă, nu în spate. Ca alternativă, însă, ai o versiune xDrive care te va face să te simţi aproximativ ca-ntr-un X1.
Consum
Acum foarte mulţi ani, spre răsăritul carierei mele de jurnalist auto, scriam un text în care-mi exprimam dezaprobarea pentru break-urile sportive create de Audi, Mercedes-Benz şi BMW, afirmând că maşinile de familie nu au nevoie de mulţi cai. Mi se părerea un nonsens.
Între timp, am avut ocazia să testez aceste maşini şi mi-am dat seama că diferenţele dintre break-urile sport şi sedanurile echivalente sunt aproape zero. Iar asta înseamnă că o familie care-şi doreşte două maşini complet diferite într-una singură este acoperită perfect de acest tip de maşină. Cu o paranteză: să nu trăiască în România, unde şoselele şi străzile par bucăţi de parmezan, nu de asfalt.
În cazul monovolumului BMW, îmi va trebui ceva mai mult timp pentru a mă prinde care-i logica unui motor pe benzină de 231 de cai putere sub capota unei maşini de familie care nu are corespondent mai apropiat de pământ decât, poate, în persoana lui Seria 1. Poate că BMW avea nevoie de această motorizare pentru a nu pierde la capitolul imagine.
Oricum, consumul oficial anunţat de marca germană este de 5.8 litri/100 km, cu un "urban" de 7.4 litri/100 km şi un "extraurban" de 4.9 litri/100 km. Evident că aceste cifre au fost atinse pentru prima şi ultima dată în laboratoarele în care maşinile se testează după inutilul ciclu NEDC, care are corespondent în realitate doar dacă participi la concursuri de consum şi vrei să îmbătrâneşti la volan ca personajele lui Slavici.
În Bucureşti şi împrejurimi nu am reuşit să coborâm sub o medie de 8.5 litri/100 km, deşi am mers absolut normal, aşa cum ar face-o orice posesor al acestei maşini. Partea bună este că, pe hârtie, 225i Active Tourer este o maşină cu 0.3 litri/100 km mai economă decât principalul său contracandidat, Clasa B 250 cu transmisie automată cu şapte trepte.
Performanţe
Chiar dacă stai destul de sus şi te afli într-o maşină atipică pentru BMW prin construcţie şi platformă, uiţi de toate atunci când apeşi cu patos acceleraţia, iar cutia retrogradează câteva trepte pentru a-ţi oferi ghiontul pe care doar un motor serios, cu pedigree, ţi-l poate da.
Strict la nivel de performanţe, 225i Active Tourer are cu ce să se laude: 6.6 secunde pentru 0-100 km/h este un timp pe care nu l-a mai atins niciodată vreun monovolum compact de pe piaţă. Și chiar mai mult decât atât, pentru că singura mașină de familie de acest tip care-l depășește pe 2 Active Tourer la performanțe este Mercedes-Benz R63 AMG, un model mult mai mare și din cu totul altă galaxie.
Bineînţeles, asta e întâmplă şi pentru că foarte puţini constructorii au fost interesaţi să aducă o astfel de maşină la performanţe stelare. Nu de alta, dar când pleci în concediu cu familia vrei mai degrabă să faci cât mai puţine drumuri la benzinării decât să ajungi foarte repede de la una la alta.
Viteza maximă a maşinii testate de noi este de 240 km/h. Nu putem decât să-i credem pe cuvânt pe nemţi, care au avut ocazia să testeze maşina asta pe Autobahn.
Interior
Dacă eşti familiarizat cu formele interioarelor BMW, vei observa două lucruri mari şi late în această maşină. Primul este legat de faptul că toate elementele sunt asemănătoare cu cele din restul gamei mărcii bavareze. Display-ul central e acolo, butonul iDrive e şi el la locul lui, sistemul de climatizare e la fel, volanul aşijderea, iar ceasurile de bord sunt transplantate.
Al doilea e legat de faptul că există, totuşi, câteva lucruri schimbate. De exemplu, butonul Driving Experience Control, prin care modifici modul de rulare, se află pus în zona inferioară a bordului şi ai şanse mari să-l uiţi acolo neatins. De asemenea, aşa cum am spus şi mai sus, într-un Seria 2 Active Tourer stai mai sus decât în mod normal, poziţia la condus fiind asemănătoare celei din X1.
Una peste alta, însă, vorbim de un BMW în care nu mai contează ce înălţime ai sau cât de corpolent eşti, pentru că maşina asta îţi oferă spaţiu vertical şi orizontal la discreţie. Plus 468 de litri în portbagaj, spaţiu demn de o maşină de familie adevărată. Un minus pentru faptul că locurile destinate sticlelor şi paharelor este acoperit de cotieră atunci când aceasta e trasă în faţă. Dacă nu eşti atent, poţi să verşi lichidele pe tapiţeria scumpă pe care ai comandat-o de pe o listă de opţiuni foarte bogată la acest capitol.
Dacă familia ta e mai numeroasă decât media europeană, BMW îţi oferă şi o alternativă cu şapte locuri, denumită Seria 2 Gran Tourer. Aceasta din urmă are maxim 192 de cai, dar spaţiu cât să duci în vacanţă şi o pereche de bunici. Întreabă la dealer şi ţi se va răspunde.
Preţ de achiziţie
Ca să nu te sperii când vezi lista de preţuri, trebuie să-ţi amintesc că Seria 2 Active Tourer se încadrează în gama BMW fix între Seria 1 şi Seria 3, fiind un soi de verigă lipsă dedicată familiştilor care nu ştiau ce să-şi cumpere la media preţurilor dintre cele două maşini. De asemenea, dacă eşti obişnuit cu monovolumele compacte ale mărcilor de volum, lucrurile s-ar putea să ţi se pare puţin exagerate în cazul lui 225 Active Tourer şi în special în cazul maşinii testate de noi, care a fost configurată pentru a demonstra maximul echipărilor care pot fi montate pe această maşină.
Preţurile pentru Seria 2 Active Tourer încep de la 27.800 de euro pentru versiunea manuală pe benzină de 136 de cai şi urcă până hăt! la peste 42.000 de euro pentru motorizarea testată de noi cu tracţiune integrală xDrive şi cutie automată. Maşina noastră, care nu avea xDrive, era burduşită cu elemente opţionale care îi duc preţul de achiziţie la 53.500 de euro.
Dacă eşti obişnuit cu preţurile segmentului, nu ţi se va părea nimic în neregulă. Pentru că un Mercedes-Benz B-Klasse echivalent costă cam la fel: cu vreo 700 de euro mai puţin.
Siguranţă
Seria 2 Active Tourer a fost testat de EuroNCAP în cursul anului 2014, ceea ce înseamnă că a prins una dintre cele mai dure perioade de testare din istoria organizaţiei independente europene. Cu toate astea, modelul german s-a ridicat la nivelul celor 5 stele scontate de fani şi de inginerii care au pus mână de la mână pentru a construi această maşină.
Ţinută de drum
Dacă n-ar fi un BMW, ai spune că Seria 2 Active Tourer este un monovolum care stă excelent pe şosea şi care le dă clasă concurenţilor din segment. Fiind însă un model care poartă cu mândrie culorile mărcii bavareze pe capotă, îţi dai seama destul de rapid că maşina asta este cel mai puţin dinamic model din actuală gamă BMW.
Până la urmă, BMW Seria 2 Active Tourer e şi una, şi alta. E cel mai bun din segmentul monovolumelor compacte, dar e răţuşca cea diferită când vine vorba de o comparaţie directă cu fraţii săi de marcă. Era să zic "răţuşca cea urâtă", dar chiar nu e cazul, pentru că maşina arată bine.
E, până la urmă, o chestiune de aşteptări. Şi de fizică. Aşteptările pot să-ţi fie confirmate dacă ai îndeajuns de multă minte încât să te prinzi că maşina asta a fost creată pentru a aduce clienţi noi şi diferiţi pentru o marcă aflată în continuă căutare de zone noi în care să evolueze. Dacă urci însă la volan şi te aştepţi să dai de vreun coupe compact - păcălit eventual de numele Seria 2 care ascunde coupe-uri şi cabriolete în restul timpului - ai bătut la uşa greşită.
Să ne înţelegem: Seria 2 Active Tourer beneficiază de întregul know-how al bavarezilor şi de platforma pe care e construită noua generaţie Mini, deci nu are cum să fie o maşină slabă la acest capitol. Pentru standardele BMW, însă, e o maşină atipică.
Vizibilitate
Noul Seria 2 Active Tourer este o maşină destul de aerisită, cu o suprafaţă vitrată destul de generoasă. Luneta este şi ea mare, chiar dacă montanţii sunt ceva mai mari. Tot cu montanţi mari avem de a face şi pe locurile din faţă, motiv pentru care, unele viraje mai strânse ar putea ridica unele dificultăţi.
BMW a divizat partea inferioară a montantului pentru a oferi mai multă vizibilitate, dar acest lucru nu ajută suficient.
Tehnologie
Fiind parte din familia extinsă BMW, primul monovolum al mărcii a împrumutat de la fraţii săi mai mari sau mai mici tot ceea ce are mai bun această marcă la nivel de tehnologie. Şi, din nou, pare veriga lipsă dintre Seria 1 şi Seria 3 din acest punct de vedere.
Centrul de comandă iDrive, care stă pe consola centrală, îţi deschide accesul la întreaga listă de sisteme pe care le oferă BMW, de la unul dintre cele mai bune sisteme de navigaţie existente pe piaţă la pachetul prin care telefonul tău devine o prelungire a maşinii. Sau invers.
Aş fi preferat un sistem Head-up Display cu afişaj pe parbriz, şi nu soluţia cu panou rabatabil din sticlă, care pare - şi probabil şi este - mult mai ieftină decât ce găsim pe Seria 3, de exemplu. Dar la cum avansează tehnologia, probabil că facelift-ul va remedia acest minus.
În sfârşit, trebuie notat faptul că Seria 2 Active Tourer nu duce lipsă de sisteme de asistenţă a şoferului. Lucru subliniat de altfel şi de EuroNCAP, care a lăudat monovolumul german pentru asta. Maşina frânează automat dacă tu uiţi să faci asta, te anunţă când treci peste liniile de marcaj ca fotbaliştii români prin carieră şi te ajută să "vezi" în unghiul mort în situaţii în care ţi-ar fi virtual imposibil să faci asta.
Cel mai tare sistem e însă asistentul de ambuteiaj, primul pas înspre ceea ce vom numi în viitor maşină autonomă. Seria 2 Active Tourer preia controlul volanului şi al direcţiei la viteze mici, atunci când tu ai prefera să vorbeşti cu copiii aflaţi pe bancheta din spate în loc să asişti la eternul concert de claxon şi orchestră de la semafoarele interminabile ale dimineţii.
Design
Vă spun din start, să n-avem discuţii: Seria 2 Active Tourer nu e deloc o maşină urâtă, ba din contra. E adevărat că formele sale sunt atipice gamei BMW şi că lumea ridică din sprânceană atunci când vede că se apropie un soi de Seria 1 umflat pe care nu ştie de unde să-l ia, însă efectul nu e unul de repulsie, ci de nedumerire.
Experienţa m-a învăţat că e nevoie de foarte puţin timp pentru a ne obişnui cu lucrurile noi. Deci probabil că a doua generaţie a acestei maşini va fi una deja intrată în vocabular şi în folclorul urban, chiar dacă nu mă aştept să văd extrem de multe exemplare Seria 2 Active Tourer pe străzile unei ţări care preferă - uneori inexplicabil - un sedan în faţa unui monovolum, fie el şi de volum.
Ne-a placut
- Spaţiu excelent
- Cel mai rapid monovolum compact din istorie
- Tehnologie de top
- Design plăcut
Nu ne-a placut
- Preţ relativ ridicat
- Consum mare
- Motor inutil pe o astfel de maşină
Date tehnice - BMW Seria 2 Active Tourer (2014-2017) 2.0 Benzina Turbo (225i) 231CP Aut8 | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
Ştiri despre BMW
-
Începând cu luna ianuarie 2025, toate modelele BMW diesel, produse în Germania, vor fi alimentate inițial cu HVO 100. Cu alte cuvinte, este vorba despre ulei vegetal hidrotratat. (Marti, 17 Decembrie)
-
Uzina BMW din Regensburg a produs, în 2024, 100.000 de electrice. Mașina aniversară este un iX1 finisat în nuanța exterioară Albastru Bay Lagoon. (Luni, 16 Decembrie)
-
Germanii de la Manhart au dezvoltat un nou pachet de tuning pentru BMW XM. Denumit MHXM 900 II, acesta crește puterea SUV-ului din Munchen la 900 de cai putere și 1.200 Nm cuplu. (Sambata, 14 Decembrie)
-
Constructorul bavarez de automobile a prezentat, pentru prima oară, un concept la noi în țară. Este vorba despre i Vision Dee. (Vineri, 27 Septembrie)
-
Constructorul german de automobile continuă parteneriatul cu Toyota pentru dezvoltarea de sisteme de propulsie cu pile de combustie pe bază de hidrogen. Primul model de serie va debuta în 2028. (Joi, 05 Septembrie)
Modelele astea oarecum "de nisa" parca sunt facute sa-si fidelizeze clientii si nu sa atraga altii noi. VW cu SportVan, Merc cu B-Klasse.....fiecare incearca sa ocupe orice spatiu liber pentru a-si tine fanii aproape.
Nu ma voi opri nicicand sa aduc aminte "ciudatenia" asta:
http://4.bp.blogspot.com/-26iyCEL-RKU/UwDyP6TcQWI/AAAAAAAQICw/KiFlQOQ_OTU/s1600/BMW-Kia-Comparo-0.jpg
Farmecul diversității de opinie. Poate cel mai bun exemplu al faptului că la Automarket contează opinia jurnalistului, nu altceva. :)
În rest, volumul portbagajului lui Seria 2 AT e mai aproape de cel al lui Logan decât de cel al lui Sandero. Mi se pare îndeajuns de relevant.
De ce ai cumpara asa ceva in locul unui BMW seria 5 turing care la motorul de 245cp este o idee mai ieftin?
2. daca ar fi preluat designul de la i3 ar fi avut sanse intr-o clasa in care francezii fac piata !..." altfel design placut" e formulare politicoasa ...
3.pe cand un test drive cu campionul categoriei MPV compact in 2014, CITROEN (GRAND) PICASSO ?
vezi
http://left-lane.com/european-sales-2014-midsized-mpv-segment/
4. pt comparatie seria 2 (coupe+monovolume) a vandut o cincime cat citroen si diferenta la pretul "fara zorzoane" e sub 10%
vezi
http://left-lane.com/european-car-sales-data/bmw/bmw-2-series/
5. introducerea articolului e binevenita si obiectiva (monovolume vs breakuri vs sedan); personal nu inteleg de ce romanii , care de obicei se vor pragmatici, viseaza la limuzine/sedanuri si, mai nou, la SUVuri !
6. O DORINTA: MAI MULTE DRIVE TESTuri cu masini normale , pt ca cele pt masini "asa zis" premium abunda in toata media
PTR. MINE UN MONOVOLUM TREBUIE SA FIE SPATIOS SA FIE O SUFRAGERIE PE ROTI SA AI CONFORTUL MAXIM PE CARE TI-L DORESTI SA AI DOTARI SUFICIENTE SI UN MOTOR DESTUL DE PUTERNIC SI LA EXTERIOR O LUNGIME DECENTA DE MAXIM 4,50M.
CONCLUZIA MEA MAI BINE C4 PICASSO
NU AI CE FACE CU PUTERI DE PESTE 190CP. CEI CE CUMPARA MONOVOLUME NU SUNT PILOTI DE FOMULA I