VW Group retrage marca Seat din Rusia din cauza vânzărilor slabe

de Mircea Meșter
Miercuri, 19.11.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Decembrie 2014 va fi ultima lună în care ruşii interesaţi de marca Seat vor putea să-şi achiziţioneze un model semnat de brandul iberic. Seat pleacă din Rusia din cauza pieţei slabe şi a prăbuşirii vânzărilor proprii.

Marca SEAT a anunţat oficial că se retrage de pe piaţa din Rusia începând cu 1 ianuarie 2015 din cauza stării precare a pieţei ruseşti care a dus la vânzări foarte scăzute pentru brandul iberic. 

Căderea economică a Rusiei, cauzată pe de o parte de sancţiunile dictate de Europa şi de Statele Unite, pe de altă parte de scăderea preţului petrolului, a dus la devalorizarea abruptă a rublei, element care a făcut ca industria auto să fie una dintre cele mai afectate zone economice ruseşti. În condiţiile în care vânzările de maşini noi din Rusia au scăzut cu 13% în primele zece luni ale acestui an, Grupul Volkswagen a ales să nu investească în continuare în prezenţa Seat pe o piaţă pe care marca spaniolă era unul dintre codaşii clasamentului de vânzări. Cu 78 de maşini vândute luna trecută şi cu doar 1324 de unităţi tranzacţionate în primele zece luni ale anului, Seat a scăzut cu 57% faţă de anul precedent.

Deşi oficialii Grupului Volkswagen vizau cifre optimiste pentru Seat în Rusia - prognozele arătau între 5000 şi 20.000 de maşini vândute anual până în 2012 - mcei 21 de dealeri pe care marca iberică îi are în 17 oraşe din această ţară a reuşit să atragă anul trecut abia 3375 de clienţi, adică în jur de 1.1% din totalul maşinilor vândute pe întreg teritoriul rusesc. 

via Automotive News

Comentarii (14)

  • sunt foarte trist!
    8 13
  • johnny_Zwee
    pacat, e o marca interesanta. Noul leon e ca un hit deja, chiar arata bine.
    9 3
  • @ vianu
    Stai sa vezi cand se va retrage Subaru ( posibil si Honda ) din Europa ce trist o sa fii ! In Rusia unde AvtoVaz detine peste 50 % din piata iar alianta Renault-Nissan ( ce controleaza si AvtoVaz ) detine o cota importanta datorita modelelor bazate pe gama Dacia, daca nu ai uzina de productie in Rusia ca producator generalist esti condamnat la esec din cauza taxelor de import foarte mari . Modelele VW si Skoda vandute in Rusia sunt produse local . Nu toti producatorii generalisti stau bine pe toate pietele importante din lume . Renault si PSA s-au retras din SUA desi sunt puternici in Europa, Suzuki care este foarte puternic in Asia s-a retras din America de Nord iar Subaru care are cresteri explozive ale vanzarilor in SUA in Europa se vede depasit de Lexus iar Nikkei prevede ca in 2016 Subaru va parasi piata europeana . Seat nu statea in vanzarile din Rusia, in Europa si foarte important in Germania are in 2014 cresteri ale vanzarilor de doua cifre procentual ( in primele 10 luni din 2014 in Europa Seat a avut vanzari mai mari decat Mazda si Suzuki la un loc ) .
    7 3
  • Piata auto din Rusia este o eterna piata cu mare potential, dar ramane cu potentialul, adica cea mai " smechera" economie, cu-n super conducator, poate sa absoarba doar 300.000 si ceva de unitati anual? Aproape atat facea Romania inainte de criza, deci asta inseamna sa traiesti intr-o tara foarte bogata in resurse, dar si foarte corupta in acelasi timp, o tara cu 150 de milioane de locuitori ar trebui sa absoarba lejer 3 milioane de unitati si n-ar fi deloc inghesuiala pe strazi, plus ca au enorm de mult spatiu de extindere.
    15 3
  • La cum arata Leonul la interior, va fi retras si din alte tari.Doamne, la cat era de smecher la interior/exterior era vechiul Leon , atat de trist este acesta.La exterior e ok, dar nu intrece vechiul model insa interiorul este de duba, in special bordul. P.S. Lasa ca le dam noi rusilor sh.
    5 14
  • mishazaitev
    @dan_grc

    Nu este vorba doar de coruptie este vorba si de alte prioritati. Ai fost in Rusia? Nu te intreb ca sa te ofensez, ci doar ca sa-mi dau seama daca teoria ta se bazeaza pe constatari facute la fata locului sau pe cele pe care le-ai vazut sau auzit la TV.

    In metroul din Moscova pute realmente a Chanel No.5, o buna parte din locuitorii marilor orase au o "basha" (o casuta de recreere in suburbii). caile ferate ruse sponsorizeaza echipe mari de fotbal, in Rusia, la al doile acopil o familie primeste din partea statului un ajutor echivalent cu 9000 de dolari americani.Problema rusilor este ca sunt foarte conservatori. Am cunoscut oameni care desi isi permit masini noi folosesc, inca vechile Jiguli (Ladele pentru cei nefamiliarizati). Rusilor le plac masinile simple care se repara usor. Este un comportament al pietelor situate pe teritorii vaste. America numai saraca nu-i, dar daca mergi acolo vezi circuland pick-upuri dein anii '80 si chiar mai vechi, care, crede-ma nu-s conduse de colectionari.

    Prin urmare n-as pune retragerea SEAT pe seama saraciei si coruptiei din Rusia. Pur si simplu, cred ca modelele lor nu sunt potrivite pentru piata asta, pentru ca dau, cel putin aparent, o senzatie de fragilitate. Rusului ii trebuie masina din topor cu garda la sol mare si cat mai putin burdusita de tehnologie. Unii ar spune ca sunt mai barbari, eu as spune ca sunt mai practici.
    8 3
  • @lucci
    daca la leon zici ca e interiorul urat, inseamna ca la octavia e horror
    11 3
  • Nu are legătură cu Seat, pur si simplu piața auto rusă este subdezvoltata, nu poți sa pui asta doar pe seama conservatorismului, o fi mirosind a channel no5 pe la metrou, dar mare parte din ruși nu o duc pe roze, dar chipurile sunt mândri, merge mâna în mână cu vodka. Nu am nimic împotriva acestei nații, doar ca nu găsesc prea multe influente pozitive ce pot veni de acolo, cu toată decadență occidentului, Rusia?? Nu, mulțumesc.
    8 3
  • mishazaitev
    @dan_grc

    Eu chiar nu am vrut sa te conving de nimic si nici sa dau Rusia drept exemplu de urmat. Am vrut doar sa spun ca nu e bine sa judecam o societate din exterior. In rest n-am facut decat sa-mi exprin o opinie despre o tara, care, desigur, are defectele ei, desigur, a facut greselile ei, dar care nu-i nici pe departe atat de monstruoasa si de mizera cum ar vrea unii sa credem. Inchei prin a-ti spune ca de-a lungul timpului au fost calatori straini care, vizitand Rusia, nu au reusit s-o perceapa asa cum era in realitate si a face afirmatii atat de categorice cum faci tu, despre Rusia si despre rusi, mi se pare ca este o eroare. Nu vrei sa traiesti in Rusia. Nu te obliga nimeni. Insa toti rusii pe care i-am cunoscut eu, oameni de varste si formatii diferite, erau capabili sa faca atatea tractiuni si flotari cat sunt capabili sa faca romanii in mod exceptional. A-i categorisi pe toti ca fiind niste betivi mi se pare tot atat de nedrept cu a spune ca o natiune care a trimis primul om in spatiu si a plasat primul satelit pe orbita, o natiune care la dat lumii pe Tolstoi, pe Dostoievsky, pe Ceikovsky, pe Rahmaninov, pe Kandinsky, pe Mihalkov sau pe Tarkovsky (si incetez din ratiuni de spatiu lista de exemple), nu este capabila de influente pozitive.
    2 2
  • @ LUCCI
    Tu te uiti pe cifrele de vanzari din Europa sau din Germania ? Se pare ca nu . Actuala generatie de Leon desi are un design mai conservator decat fosta generatie, a prins mult mai bine la publicul europen in general si cel german in special . In ultimele luni din 2014 in Germania SEAT Leon a depasit la vanzari in Germania Opel Astra si Ford Focus ! Aceasta performanta in Germania pana nu cu mult timp in urma parea o utopie, tinand cont ca germanii percep Ford Focus si Opel Astra ca modele autohtone . Iar la SEAT nu numai Leon se vinde foarte bine, ci si Ibiza si ..... Audi Q3 ( produs exclusiv de SEAT in Spania ) care au obligat pe cei de la SEAT sa mai angajeze personal pentru a face fata cererii ( http://www.volkswagenag.com/content/vwcorp/info_center/en/news/2014/11/SEAT_hires_233_temporary_employees.html ) .
    5 2
  • @misha
    Ca si cultură, da, au avut multe valori, dar eu nu vreau să aud de Rusia ca politică, la astfel de influențe ma refeream, din păcate încă au influențe negative asupra țării noastre, in afară de veșnicul șantaj cu gaze, nu știu altceva, nici o țară normală la cap din Est nu este prietenă cu Rusia.
    4 0
  • mishazaitev
    @dan_grc

    Nu-mi ramane decat sa-ti spun ca-ti respect pozitia, desi nu sunt de acord ea. N-as vrea sa mai dezvolt pentru ca n-as vrea sa transformam discutia dintr-una auto, intr-una geopolitica.
    1 1
  • Andrei
    Rusii inca fac comenzi pentru BMW-uri seria 5 fabricate intre 95 si 2003...era singura masina care functioneaza cu vodka,restul nu mai conteaza.
    1 1
  • ,,nu numai Leon se vinde foarte bine, ci si..... Audi Q3 ( produs exclusiv de SEAT in Spania ),,-anonimule, citeste-ti si tu comentariile inainte de a da Enter!
    1 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru