După o serie de teasere care au confirmat faptul că noua generație a lui Volvo V60 va fi prezentată în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva, eveniment care-și deschide porțile la începutul lunii martie, constructorul suedez a publicat astăzi setul oficial de imagini cu cel mai nou break din gama sa.
Considerați specialiști în construcția acestui tip de caroserie, cei de la Volvo au o istorie lungă de succese în zona mașinilor de familie derivate din sedanuri, iar noul V60 vine să completeze noua generație de modele suedeze din care mai face parte fratele său mai mare, V90.
Platformă comună cu V90
Volvo nu a oferit foarte multe informații legate de noul model, comunicatul de presă care însoțește imaginile fiind însă asortat cu câteva detalii interesante. Aflăm, astfel, că noul V60 va fi construit pe platforma SPA, aceeași pe care Volvo își asamblează toate modelele din gama superioară 90 (S90, V90, XC90) și SUV-ul XC60. Acest lucru îi permite noului break de clasă medie să ofere spațiu-record pentru pasageri și bagaje. Ulterior, pe aceeași platformă va fi construită și versiunea sedan S60, pe care o vom vedea la față cel mai probabil mai târziu în cursul acestui an.
La nivel de design, nu avem nicio surpriză majoră. Împinși de la spate de succesul de piață pe care îl resimt implicit în vânzări odată cu lansarea lui XC90, cei de la Volvo păstrează liniile generale și detaliile care atrag pe restul familiei moderne de modele Volvo.
Blocurile optice cu lumini de zi în forma literei T, grila și stopurile specifice pe care le-am regăsit prima dată pe XC60 fac astfel parte din oferta lui V60. Modelul poate fi considerat fără probleme un frate redus la scară al lui V90, diferențele optice majore regăsindu-se la nivelul farurilor (luminile de zi "ies" din zona tradițională și se întind spre grilă) și al jocului de lumini din stopuri.Interiorul este și el preluat fără prea multe modificări din gama de dată recentă Volvo, oferind același design central pe display-ul de pe planșa de bord și materiale de calitate superioară.
Două versiuni hibride plug-in
Noutățile interesante apar însă în zona motorizărilor. Volvo V60 va fi primul model Volvo care va oferi două versiuni hibride plug-in: T6 Twin-Engine (340 CP) și T8 Twin-Engine (390 CP). Adițional, clienții vor putea opta în momentul lansării pe două motoare pe benzină (T5 și T6), în timp ce versiunile diesel se vor limita la D3 și D4. Volvo nu specifică nivelul de putere al variantelor clasice de motorizare, informațiile urmând să fie cunoscute în următoarele zile.
De asemenea, suedezii nu suflă niciun cuvânt despre o eventuală adopție a noilor motoare turbo cu trei cilindri care debutează în acest an pe SUV-ul compact XC40.Conform suedezilor, noul V60 împrumută - previzibil - sistemele de siguranță de la frații mai mari, ceea ce înseamnă că noul break al gamei va moșteni rezultatele excelente ale acestora la EuroNCAP. Din lista de sisteme de siguranță nu lipsesc pachete precum City Safety cu frânare automată și recunoașterea mașinilor, pietonilor, cicliștilor și a animalelor de talie mare, Pilot Assist (rulare semi-autonomă de nivel 2 pe austostradă până la 130 km/h).
via Volvo
ce ma surprinde, la modul neplacut, este exteriorul, mai precis liniile laterale si spatele care aduc prea mult cu v90, cine e fan volvo stie cat de sexy, suave, fluide sunt liniile actualei generatii care aduce a sportwagon, acest nou V60 este un simplu break, o copie redusa ca dimensiune a lui V90, mai ales liniile din spatele pilierului C, batranesc, asa ceva arata bine pe un SUV, nu pe un break din clasa medie. vechiul V60 nu semana nici cu vechiul V50 (derivat din vechiul S40, si nici cu V70 (derivat din vechiul S80), V60 avea liniile lui proprii, mai putin patratoase. Asta nou nu are personalitate.
fata arata bine, dar la fel, cvasi-identica cu XC60
pai la volvo ca si la marcile nemtesti intotdeauna s-a purtat matrioska, vezi la generatiile anterioare pe care le deosebeai doar cu ruleta.
avand in vedere ca are aceleasimotoare, nu pot decat sa cred ca va fi sau mai eficient, sau mai performant. sau ambele variante