Volkswagen Touareg facelift se prezintă

de Sebastian Toma
Joi, 17.04.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
A doua generaţie a lui Volkswagen Touareg a primit o restilizare. Toate motoarele V6 TDI respectă normele Euro 6, blocurile optice bi-xenon sunt standard, interiorul are materiale, culori şi dotări noi, iar exteriorul a fost redesenat.

Esential 720 de mii de unităţi Touareg au fost vândute în zece ani de carieri ai modelului.
30 de centimetri reprezintă garda la sol maximă în modul Offroad II a lui Touareg facelift echipat cu suspensia pneumatică.
Volkswagen Touareg, SUV-ul mare al mărcii din Wolfsburg, a primit un facelift. Versiunea restilizată a debutat la Salonul Auto de la Beijing şi va fi lansată pe piaţa europeană în vara anului curent. Printre trăsăturile cheie ale lui Touareg facelift se numără blocurile optice bi-xenon oferite standard, funcţie "coasting" standard, noi trăsături estetice, o gamă mai generoasă de culori, materiale şi jante din aliaj şi altele. Toate versiunile V6 TDI ale lui Touareg facelift respectă normele Euro 6 şi sunt echipate în standard cu un sistem automat de frânare post-coliziune, menit să prevină accidentele în lanţ în cazul în care şoferul nu apucă să oprească maşina după primul impact.

Volkswagen T-Roc Concept prezintă aspectul viitoarelor SUV-uri ale mărcii

Serviciile online oferite de sistemul multimedia al noului Touareg includ acces Google Earth şi Google Street View, precum şi acces la informaţii din trafic în timp real, care să ajute la planificarea şi redirecţionarea călătoriei pentru a evita zonele aglomerate, toate aceste servicii fiind oferite la pachet cu sistemul multimedia RNS 850. Tot în materie de tehnologie, Touareg facelift are sistem de cruise control adaptiv cu frânare automată şi funcţie stop-and-go, ceea ce înseamnă că modelul este capabil să se oprească atunci când vehiculul din faţă se opreşte şi să pornească din nou şi să accelereze până la viteza prestabilită odată ce coloana s-a pus din nou în mişcare.

În plus faţă de modificările de mai sus, Touareg are mai multe comenzi iluminate la bord, alături de noi soluţii de iluminare interioară.

Aşa arată partea frontală a lui Volkswagen Touareg facelift. Observăm noua bară de protecţie, o grilă faţă restilizată şi blocurile optice bi-xenon, incluse acum în standard.

Funcţia de coasting decuplează transmisia de la trenul de rulare în mod imperceptibil atunci când vehiculul nu accelerează pentru a reduce consumul de carburant. Pe lângă schimbările estetice, cei de la Volkswagen i-au aplicat lui Touareg îmbunătăţiri aerodinamice, precum şi introducerea de anvelope cu cu rezistenţă redusă la rulare în vederea reducerii consumului de carburant. Cei de la Volkswagen spun că au reuşit să reducă consumul de carburant al lui Touareg V6 TDI cu 6% în raport cu versiunea ante-facelift a motorizării de 204 CP. Mai mult decât atât, suspensia standard a fost îmbunătăţită, iar suspensia pneumatică permite o gardă la sol şi mai ridicată la rularea pe teren accidentat, aceasta ajungând până la 30 de centimetri.

HIBRID DE 380 CP ŞI DIESEL-URI DE PÂNĂ LA 340 CP

Motorizările oferite în gama Touareg în Europa sunt diesel-uri cu şase şi opt cilindri în V, dar SUV-ul german poate fi comandat şi într-o versiune hibridă. Cel mai mic TDI este un V6 de 3.0 litri, care asigură 204 CP. Următoarea versiune TDI asigură 258 CP, iar vârful gamei TDI este un V8 care livrează 340 CP. Consumul motorizării de 258 CP, devenită cu 13 CP mai puternică odată cu facelift-ul, a scăzut de la 7.2 la 6.8 litri la sută în regim mixt. TDI-ul entry-level, de 204 CP, are un consum mediu redusă de la 7.0 la 6.6 litri la sută.

Consumul versiunii V8 TDI a lui Touareg facelift nu a fost încă anunţat.

Urmareste Automarket
Versiunea hibridă a lui Touareg are un motor V6 TSI de 333 CP, acompaniat de un motor electric de 52 CP. Împreună, cele două unităţi formează un sistem hibrid care livrează 380 CP şi 580 Nm, care anunţă un consum mixt de 8.2 litri la sută. În ciuda acestei valori reduse a consumului, Touareg Hybrid poate să ruleze în modul 100% electric cu o viteză de până la 50 km/h şi este capabil să tracteze o remorcă de până la 3.5 tone.

Pe alte pieţe, cum ar fi Asia, Rusia şi SUA, Touareg este oferit şi cu motorizări alimentate cu benzină, sub forma propulsoarelor TSI V6 şi TSI V8, iar vârful gamei asigură 360 CP. Respectivele pieţe primesc şi ele motorizarea hibridă, în timp ce diesel-urile nu sunt oferite pe poate pieţele în care activează Touareg.

Comentarii (22)

  • Posesor
    O sa imi cumpar noul facelift V8 TDI.
    Nu afecteaza motorul sistemele astea ce tot opresc motorul cand traversezi un oras aglomerat de zeci de ori intr-o zi ? N-am incredere in ele.
    22 29
  • @Posesor - o sa-ti cumperi pe naiba... vezi ca s-a sunat de ora :)
    58 15
  • @Posesor

    Pai daca n-ai incredere ramai la Passatul din 94 cu numere de Bulgaria!
    41 17
  • Bai, poate ca omul isi permite un Tuareg si totusi acei struguri sunt acrii pentru cei care nu isi permit unul.
    Si revenind la masina, @automarket.ro, sunteti siguri ca Tuareg este o masina premium? Pai atunci sa-l puneti langa BMW X5, Clasa M sau Range Rover de exemplu, ca pentru voi tot aia e. In ultima perioada incepeti sa faceti niste greseli banale pentru un site auto. Sau poate nu conteaza, ca traficul pe site e din ce in ce mai bun.
    33 8
  • rotila
    marcile premium au modele comparabile, diesel cu patru cilindri
    se vorbea si la tuareg de 4 cilindri.
    a fost doar un zvon sau nu avem informatii complete ?
    si cand vine pe piata ?
    1 3
  • @Pana Volkswagen are unele modele premium. E valabil si pentru Phaeton sau Touareg. E adevarat ca e un pic de neinteles de ce are unele modele care se calca pe batatura cu Audi (A8 respectiv Q7) insa asta e marketingul lor...

    @Posesor Documenteaza-te cel mai bine pe forumurile VW, Audi sau chiar a altor firme in ceea ce priveste fiabilitatea in timp a motoarelor turbo cu start&stop. Teoretic fiabilitatea ar trebui sa fie mai mica...acum cine stie...oricum o masina nu mai e facuta sa tina 20 de ani fara reparatii costisitoare ci maxim cat e in perioada de garantie si eventual 2-3 ani dupa. Recomandarea mea e sa nu mai pui insa intrebari de genul asta in comentarii (mai bine pe forumuri) pentru ca aici lumea e frustrata si arunca cu mizerii la cea mai mica ocazie intr-un non-fan sau in cineva care isi permite o masina noua spre deosebire de marea majoritate a soferilor de la noi.

    @restul Nu mai va manifestati frustrarile aici. Toti trebuie sa ne stim locul si sa ne bucuram de ce avem. Daca altii pot mai mult asta e...viata nu se traieste prin comparatii. Suntem unici!
    23 5
  • @Andy @pana - hai sa clarificam un aspect: cand dispui de banii pentru a cumpara o astfel de masina (al carei pret pleaca de la vreo 53 de mii, in varianta V8 TDI, + alte cateva mii bune pe extraoptiuni) esti totusi un om de afaceri / avocat / notar cu foarte multa activitate incat nu ai timp prea mult de rasfoit site-uri si lasat "commenturi"... Totul se joaca deja la alt nivel, daca intelegi! :)
    In cazul individului "posesor", sunt doua ipoteze: ori ii place sa viseze frumos (ca doar nu costa nimic), ori asteapta sa vand vreo mosioara, sau casa bunicii (eventual cu tot cu ea) si de banii aia vrea sa-si ia "gip" ca sa se oftice ceilalti vecini de pe scara... :)
    11 7
  • Arata bine facelift-ul,totusi in segmentul asta prefer Jeep Grand Cherokee,consider ca e mai reusit modelul american.
    10 10
  • @Andy Daca tu crezi ca majoritatea celor care au masini premium / de lux noi in Romania sunt oameni de afaceri / avocati / notari, te inseli rau. Da, poate sunt oameni de afaceri insa asta nu inseamna ca muncesc 8-12 ore pe zi ca muritorul de rand. Muncesc altii pentru ei. Mai sunt si cei care au bani de la taticu sau cele care au bani de la cineva de varsta cu taticu.

    Intr-o societate ideala cei care muncesc mult si au functii cu raspundere mare au masini de lux. La noi nu e asa si asta o stim cu totii, nu are rost sa ne ascundem dupa deget.
    14 1
  • @Andy - ma refeream la munca in sensul de activitate, ca si bisnitarul, camatarul, combinationistul are activitate de nu-si vede capul...
    4 2
  • @Andi:
    Cam fals. De unde crezi tu ca se intereseaza unu' care isi permite un Tuareg, de ce sa isi ia un Tuareg mai dotat decat un X5 sau Clasa M? Nu are rost sa spun ceva de o Toyota LandCruiser. E suficient sa intri pe google si sa tastezi "tuareg si inevitabil "goagalul" te trimite si aici.
    Cine spune ca atunci cand isi cumpara o masina intra in primul showroom VW, Opel, BMW etc. si cumpara prima masina care ii place e un mincinos. Chiar si atunci cand iti permiti un Bentley parca te uiti si la Rolls Royce... poate, poate iti permiti ceva si de la ei. E valabil si cand iti cauti o masina de 10000 de euro si te uiti de la Logan Laureate pana la VW Polo si Fiesta dotate de baza, pana atunci cand ai 200000 de euro si te intrebi care e mai bun, un super Porsche 911, un Ferarri sau un Lamborghini.
    Eu am cunostinte si cu masini si de 3000 de euro si cu masini de multe zeci de mii. Si ghici ce, nu sunt hoti, doar ca au afaceri proprii sau au joburi cu f mare raspundere. Exista si asemena oameni in tara asta bananiera, crede-ma. Nu toti bogatii sunt hoti. Doar ca romanul asa e obisnuit sa creada. De-asta am spus ca daca eu sau tu nu ajungem la struguri nu inseamna ca sunt acrii. Sau mai sti?
    PS: daca ne-am cumpara maini dupa ce se scrie pe forumurile monomarca ar insemna sa nu mai avem niciunul masini, ca sunt proaste. Pe bune, sunteti pe un forum de masini. De la asa concluzii ma astept de la unii care, spre deosebire de voi, nu au tangente cu acest domeniu. Sau poate ca nici voi nu aveti insa nu e interzis sa ai dreptate. Ca doar esti roman.
    7 2
  • Si nu, VW nu are masini premium. Au masini care iti dau senzatia de premium, precum Phaeton sau Tuareg. Scuza-ma, dar in acest caz ce rost ar avea sa-ti iei Q7 sau A8? Nu prea are logica ce spui.
    8 7
  • Prezentabil ca de obicei. O masina buna care isi justifica banii. E drept ca VW nu va avea niciodata masini premium cu adevarat pt. ca nu a fost conceput pt. asa ceva. Poate ca Phaeton este cu adevarat lux datorita asocierii platformei cu Bentley Continental Flying Spur. Are multe materiale si elemente imprumutate de la el. Dar VW tot VW ramane. Audi macar....dar cel mai bine din grupul VAG e bine sa incepi de la Porsche. Adica Porsche, Lamborghini, Bentley sau daca esti pasionat de viteza si ai si bani, un Bugatti :)
    5 1
  • preotul
    Lasa ca isi face Renault marca premium si va rade si de VW si de Audi. :)))))))
    6 8
  • Dacia Plant
    Daca @Posesor zicea ca isi cumpara un Duster facelift, toti il sustineati. Daca o zis ca isi cumpara Touareg deja sariti si aruncati cu pietre in om. De aici dovada ca in tara noastra exista multa invidie, ca nu cumva sa aibe vecinu o masina mai smsmechera ca a mea. Am scris smecher cu doi de SM, deci intentionat.
    6 2
  • traiesc cu impresia ca traim in cea mai bogata tara atata vreme cat eu care am platit doar anul trecut taxe de peste 50000 de euro, in conditiile unui profit de peste 100%, abia-mi permit o chestie de 18000 la 5 ani, sau poate unii nu prea-s platesc taxele si furnizorii...
    3 2
  • Las-o balta! Phaeton si Touareg sunt premium dupa toate standardele si perceptiile pietei. Cate link-uri vrei sa-ti dau pentru comparative intre RR, ML, Cayenne, Q7, X5 si Touareg in reviste prestigioase straine? In plus, masina se produce pe aceeasi platforma tehnica si in aceeasi fabrica cu Cayenne si Q7.
    2 1
  • Andrei
    Touareg e premium. Poate nu are absolut toate elementele premium posibile fata de alte masini similare, dar e premium.

    Sa am milioane de euro si tot Touareg-ul ramane masina mea preferata, mi se pare un raport optin intre raport/calitate.

    P.S. Acum am Outlander, luat nou.
    5 1
  • @Andrei asta pana o sa mergi cu un X5, Q7,Lexus sau mai stiu eu ce suparaciuni .
    2 2
  • @P&T
    Exact. Si eu la fel am gandit cand eram mai tanar...dar cand am mers cu un X5, mi-am schimbat total parerea. Dupa cu multe aletele si uite asa am ajuns la concluzia ca nu exsita masina perfecta. Exista cea mai buna din clasa....iar in clasa asta, Touareg nu e nici macar in top 4.
    6 4
  • Andrei
    Am mers cu absolut toate masinile si raman la parerea personala ca prefer Touareg-ul, mai ales ca raport calitate/pret.
    0 0
  • Baietii care au mers cu toate msinile,aveti macar un suv?In primul rand am doua masini Touareg ,unul din 2008 si altul din 2014 cumparat de la Porshe nord.Este un model terrain tech daca stiti ce este..singurul model care se poate echipa astfel este Range rover.Am avut si Bmw si am si un Gl 420 tdi ,pentru baietii care nu stiu este un Mercedes cumparat din Germania de nou in anul 2007.La 30.000 de km m-a lasat distributia si am stat 3luni cu el in service ca nu aveau piese fiind modelul prea nou.Mercedes la toate modelele are probleme, asa ca nu dau 2 lei pe ele.Despre Bmwx5, este un seria5 4x4 si atat.Defectiunile la Bmw sunt la cutie din experienta mea si unui prieten cand am vrut sa urcam o rampa pe teren accidentat ,s-a rupt diferentialul fata.Videoclipul este pe youtube pentru cine vrea sa vada .Comfortul in x5 nu se compara cu cel din Touareg cu suspensie pneumatica.De off road nu cred ca e cazul sa facem nici o comaparatie intre modelele enumerate de Pana, ca nici Toyota nu se mai tine de modelul Touareg TERRAIN TECH.Diferentialele central si spate sunt blocabile 100%, nu cum sunt cele torsion cu alunecare limltata. Poti sa decuplezi complet esp si asr doar in program off road si multe altele...va salut si sper sa mai vorbim nu sa ne certam.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru