Constructorii auto ne-au obișnuit în ultimii ani cu formarea unor alianțe prin care să reducă costurile de dezvoltare ale noilor modele, iar cel mai nou exemplu în acest sens este dat de Volkswagen și Ford.
Cei doi mari producători au anunțat semnarea unui Memorandum de Înțelegere prin care vor analiza viabilitatea unui parteneriat. Chiar dacă discuțiile sunt într-un stadiu incipient, constructorii au oferit deja un prim exemplu de colaborare, întrucât pentru început principala preocupare o reprezintă posibilitatea de a dezvolta în comun anumite vehicule comerciale.
În acest segment, Volkswagen oferă în prezent modele precum Caddy sau Crafter Furgon, în timp ce Ford iese în evidență prin diversele versiuni ale lui Transit și Turneo. În primele 4 luni ale anului, pe piața europeană s-au comercializat peste 822.000 de vehicule europene, în creștere cu circa 4.3% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Pe de altă parte, în comunicatul de presă cei doi constructori menționează că analizează și opțiunile prin care "ar putea să servească mai bine nevoile concumatorilor", ceea ce sugerează că nu este exclusă dezvoltarea unui model de pasageri pe o platformă comună.
Volkswagen și Ford au menționat că nu va exista niciun schimb de acțiuni în cazul semnării unui parteneriat, iar mai multe detalii vor fi oferite pe măsură ce producătorii finalizează negocierile.
Via Volkswagen, Ford
Comentarii (1)