Salonul Auto de la Paris primește miercuri încă o lovitură din partea industriei auto. Volkswagen a anunțat că nu va avea un stand propriu la evenimentul programat pentru luna octombrie, la numai o zi după ce Opel a luat o decizie similară.
Astfel, numărul constructorilor care nu vor fi prezenți la cel mai important salon auto european al anului a ajuns la nouă, lista fiind completată de Ford, Volvo, Nissan, Mazda, Infiniti, Mitsubishi și Subaru.
Volkswagen, care ocupă prima poziție în topul celor mai bine vândute mărci auto pe continentul european, justifică decizia prin faptul că relevanța saloanelor auto este în scădere. "Brandul Volkswagen analizează permanent relevanța participării la saloanele auto internaționale", este explicația oferită de subsidiara din Franța a constructorului german.
Pe de altă parte, Volkswagen analizează opțiunea de a organiza diverse evenimente de marketing la Paris pe perioada desfășurării salonului, inclusiv sesiuni de drive-teste pentru potențiali clienți. În plus, Volkswagen este atrasă de organizarea propriilor evenimente de lansare pentru noile modele, în detrimentul lansărilor comune cu rivalii de pe piață.
Decizia va avea efect doar asupra brandului Volkswagen, întrucât alte 4 mărci din cadrul Grupului german, și anume Skoda, Seat, Audi și Porsche, vor fi prezente cu propriile standuri.
În plus, Mercedes, Hyundai, Kia, Honda, Toyota, Lexus, Smart, Jaguar, Land Rover și Suzuki au confirmat deja că vor fi prezente în cadrul salonului, în timp ce Grupul Fiat-Chrysler nu a luat încă o decizie în acest sens.Organizatorii Salonului Auto de la Paris au încercat să prevină un "exod" în masă al constructorilor printr-o serie de măsuri care acum se dovedesc a fi insuficiente. Una dintre ele vizează reducerea numărului de zile în care salonul este deschis publicului de la 16 la 11, pentru ca producătorii să-și reducă costurile asociate cu chiria pentru spații, facturile pentru cazarea la hoteluri sau plata angajaților care sunt prezenți zilnic la eveniment.
Salonul Auto de la Paris a resimțit o scădere de popularitate încă de la ediția precedentă din 2016, când numărul total al vizitatorilor a fost de 1.07 milioane de persoane, cu 14% mai puțin decât în 2014.
Via Autoactu
Comentarii (1)