Volkswagen Golf R Touch: conceptul care face trecerea de la butoanele conservatoare la ecranele digitale

de Mircea Meșter
Marti, 06.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen a dezvăluit conceptul Golf R Touch pentru a demonstra că vrea să renunțe la butoanele clasice în favoarea a trei ecrane digitale mari, capabile să citească până și gesturile celui de la volan.

Volkswagen nu putea lipsi de la CES 2015, cel mai mare târg de tehnologie desfășurat săptămâna aceasta în Las Vegas. Constructorul din Wolfsburg a dezvăluit conceptul Golf R Touch, ca o ipoteză a viitoarelor planșe de bord Volkswagen.

Surpriza germanilor încearcă să anticipeze o modificare decisivă în interiorul viitoarelor modele, care vor renunța la conservatorismul actual al funcțiilor în favoarea unor experiențe senzoriale apropiate de cele ale tabletelor sau telefoanelor inteligente.

Trei ecrane digitale generoase

Pentru a expune noile tehnologii, germanii au folosit un Golf R de 300 de cai putere, în interiorul căruia au definit trei zone noi de interacțiune, bazate pe gesturi și funcții tactile. Volkswagen susține că astfel clienții vor avea o experiență mult mai sigură și mai intuitivă și vor putea personaliza mai ușor culorile și grafica sistemului multimedia.

Potrivit comunicatului oficial, clienții vor avea la dispoziție nu mai puțin de 16.7 milioane de culori pentru ambient.

Culoarea iluminării ambientale va putea fi aleasă de șofer și pasageri.

Esential 12.8 inch este dimensiunea celui mai mare ecran digital disponibil pe conceptul Golf R Touch.
8 inch măsoară ecranul care comandă funcțiile de climatizare și alte sisteme ale mașinii.
În zona centrală a planșei de bord avem un ecran de 12.8 inch, folosit pentru a înlocui sistemul multimedia clasic și pentru a interacționa cu toți pasagerii.
Sub acesta se află un alt ecran, de această dată de numai 8 inch, cu ajutorul căruia se comandă setările mașinii și cele ale instalației de climatizare. Nu putea lipsi nici ecranul de 12.3 inch, instalat în locul instrumentelor de bord tradiționale, împrumutat de la Audi TT și de la fratele mai mare Volkswagen Passat.

Sistem de recunoaștere a gesturilor

Pe lângă toate aceste zone digitale, Golf R Touch vine și cu o cameră 3D, montată la nivelul acoperișului și capabilă să recunoască gesturile. Atunci când șoferul atinge plafonul cu mâna, comenzile de iluminare ale habitaclului apar pe unul din cele trei ecrane amintite mai devreme.

De asemenea, un gest înainte-înapoi la nivel acoperișului poate trage sau deschide parasolarul care acoperă plafonul panoramic. Un gest similar la nivelul scaunelor permite ajustarea lor, iar atingerea lateralului aduce comenzile de ajustare pe unul din ecrane.

Comentarii (21)

  • Și aeratoarele centrale unde sunt?
    15 6
  • tehnologia uneori nu inseamna neaparat eficienta si durabilitate...de foarte multe ori am constatat ca ,complicarea vietii vine odata cu obsesia pt.evolutia confortului si a sigurantei ,aspecte ...ok, dar care incet incet au luat calea moftului pervers.astfel ,totul s-a transformat intr-o foarte profitabila sursa de.............BANI.nu,nu sunt impotriva evolutiei tehnologice, edison,tesla,einstein (oameni care nu vanau doar banul,mai putin edison) etc.dar.......nu nici specula mofturilor aducatoare de baninu ma da pe spate.ce imbunatatiri radicale s-a adus la motorul termic,inafara suprasolicitarii lui la maxim in vederea obtinerii de cat mai multa putere oferita in prima suta de mii de km...ca dupa aceea sa-si dea duhul...(politica consumerismului)...stie cineva care este...si azi randamentul acestui vechi motoras?aici vreu sa vad interventii...nu la ...touch screen,leduri si alte...ma rog gatgeturi(nu sunt impotriva lor dar.....).de ce vechile motoare(in special cele pana in 2000)bateau lejer 300000km?am vandut cuiva acum 2 ani un g31,9l tdi avea 360000km,cel care l-a cumparat a facut si el acum are peste 600000 si-mi spune ca e...ok consumul de ulei e foarte mic comparabil cu a unui passat din 2010.
    19 2
  • asta ma intrebam si eu; cred ca-s tot virtuale ;-)
    12 6
  • Eu nu-i prea inteleg rostul... Sistemele "clasice" iti permit sa-ti tii ochii la drum si cu mana sa le cauti pe plansa de bord, dar pentru a utiliza un astfel e sistem cu touchscreen in mers e musai sa-ti iei ochii de la drum sa vezi unde pui degetul... Eu cred ca o astfel de conversie ar fi posibila numai in cazul masinilor autonome sau macar partial autonome, altfel eu vad toata chestia asta mai riscanta decat scrierea sms-urilor in mers...
    31 1
  • Alex I.
    Disco-tehnic!
    7 5
  • Asta face VAG deobicei, pe langa faptul ca sufera de imagine in tarile dezvoltate , si pe langa asta sunt cei mai mari pacalici ( pro-marketing) acum fura conceptul de la Tesla Model S , oricum macar Tesla are aeratoare centrale , asta unde le-a bagat ?

    @@Alex, da bah meseriasule ''sunt tot vituale'', asta inseamna ca fluxul de aer iese ''prin ecran'' dupa tartacuta ta de creier , ce mai tehnologie :)))))
    8 26
  • @Ionut
    tu intelegi cuvantul sarcasm? lol
    eram sarcastic cand am spus ca aeratoarele sunt virtuale; nici nu imi inchipuiam ca cineva poate intelege gresit ce am zis; o_O
    21 4
  • Ivanoff
    Eu unul dnu pricep de ce trebuie sa fie un "R", nu de alta dar varful lor de lance e 1.9 TDI-ul, nu? :)))
    10 14
  • Sigfried Von Hayon
    Daca vor avea tot lumina aia tembela la cesurile din bord...
    3 10
  • Dispare sufletul din masinile astea, incet, incet.
    10 4
  • Martzyanu
    cica au feedback ca sa nu iei ochii de pe volan, din ce am inteles
    Dar ei nu stiu ca daca bate soarele puternic, de ex vara, vezi canci in ecran? (asa e la rns500 nush cat rcd etc )
    5 2
  • Interesant insa parca prea mult totusi...In ritmul asta in 10 ani toate masinile vor avea o mare tableta in loc de bord. Cum zicea cineva mai sus se duce partea tactila si e nevoie de control autonom.

    Prefer stilul noului HR-V care imbina parca mai bine controalele clasice cu cele digitale (se pare ca si la Jazz-ul viitor vom vedea cam aceeasi idee).

    Oricum un mare plus pentru digitalizarea color a panoului de bord (turometru, vitezometru etc). Acolo controalele analogice nu mai au chiar niciun rost in ziua de azi.
    4 5
  • gigi_frana
    La altii s-ar numi tableta chinezeasca chicioasa. Dar pt ca-i Golf,e deja rocket science, de-ti taie respiratia. In concluzie,aeratoarele centrale sunt de prisos.
    11 10
  • pentru cei care se plang de lipsa aeratoarelor centrale...optional (deci contracost) modelele viitoare de la VAG vor fi livrate fara parbriz

    multumiti?
    10 7
  • andrei
    sunteti tari rau cu aeratoarele voastre. asta e un proiect, nu va iesi asa pe piata, daca va iesi.
    era sa zic ca e la misto. nu e la misto, dar e un exercitiu de design mai mult, asa ca nu e de mirare ca lipsesc chestii ca aeratoarele. evident ca nu ar putea iesi fara aeratoare sau ceva care sa suplineasca functia lor.

    insa nu pricep cum faci sa le folosesti in mers, butoanele de pe displayurile astea sunt de regula mai mici decat butoanele fizice, asa ca e cam nasol daca trebuie sa iti iei ochii de la drum.
    7 2
  • Aeratoarele sunt langa oglinda retrovizoare, sau cel putin asa pare in acest filmulet, la 0:50:

    https://www.youtube.com/watch?v=64l8d_e1n5Q
    2 2
  • satyricon
    Doamne fereste sa ti se descarce bateria, va dati seama cum or sa reactioneze / moara toate gadgeturile astea?!
    Cum or sa arate toate aceste screen-uri in urma folosirii?! Daca esti transpirat sau daca sunt unii cu mainile mai grase toate ecranele alea vor fi de vis! In fiecare zi va trebui sa stergi la ecrane.
    Daca vrei sa te scarpini in cap ti se deschide plafonul?! Sau daca vorbesti cu pasagerii si gesticulezi in timp ce conduci, cum vor reactiona toate? Sau daca iti intra o musca pe geam (sau si mai rau o albina) si dai din maini sa o alungi, sa inteleg ca o sa porneasca muzica, ventilatia o sa o ia razana, luminile se vor aprinde si se vor stinge etc ...
    Cum se vor descurca cei mai in varsta? Daca le tremura un pic mana, au pus-o! Plus ca le vor trebui lectii intense de folosire, cred ca se va da si diploma de absolvire!
    Cea mai tare chestie este lipsa de siguranta! Sa nu-mi spuna cineva ca vor putea opera in mers toate aceste touch-uri fara sa se uite la ecran! Un buton il simti si fara sa te uiti, cum faci sa actionezi comenzile fara sa te uiti la ecran?
    10 3
  • Si BMW vine cu ceva apropiat:

    https://www.youtube.com/watch?v=NfVv2mJJ1Ew
    1 3
  • @satyricon

    Din cate vad eu in filmulet, ecranul nu trebuie atins. Cred ca este un ststem asemanator cu cel de la consolele Xbox, Nintendo sau care mai sunt. sa nu ma intelegi gresit. Si eu sunt importiva lipsei butoanelor fizice. Cred ca un sistem combinat, cum este cel de la BMW ar fi cel mai bun.
    4 1
  • joe.giorgica
    citroen cactus are deja asa ceva,,nu la acelasi nivel dar totusi..
    2 3
  • 1. Nici VW up! nu are aeratoare centrale.
    2. Cand masinile autonome vor deveni ceva normal, nu se vor mai pune intrebari despre atentia la drum.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru