Grupul Volkswagen a început săptămâna cu bine: după ce luni a anunţat un "program de bunăvoinţă" prin acordarea unor vouchere de 1.000 de dolari clienţilor americani afectaţi de scandalul dieselgate, constructorul german linişteşte parţial apele şi pe Bătrânul Continent.
Volkswagen a dezvăluit că motoarele diesel V6 TDI de 3 litri, implicate în scandalul din Statele Unite, respectă normele europene de poluare. Informaţia a fost confirmată de Autoritatea Federală de Transport din Germania (KBA), cea care s-a ocupat de testarea motoarelor respective.
"Tocmai am primit confirmarea că cei de la KBA nu consideră că este problematică utilizarea acestei tehnologii şi, prin urmare, consideră că aceste motoare respectă legislaţia actuală", a declarat Paul Willis, directorul executiv al Volkswagen Marea Britanie.
Totuşi, maşinile cu aceste motoare vândute în Europa includ de asemenea software-ul capabil să păcălească testele de emisii.
Via Reuters
Comentarii (1)