Proprietarii cu maşini Volkswagen dotate cu motoare din seria EA 288 Euro 5 şi Euro 6 pot să stea liniştiţi. Constructorul german a finalizat rapid investigaţiile efectuate cu privire la posibila prezenţă a software-ului care a permis păcălirea testelor de emisii.
La numai o zi după ce a anunţat demararea unei anchete în acest sens, VW a confirmat oficial că aceste motoare nu au instalat niciun fel de aplicaţie software care să contravină legislaţiei în vigoare.
"După o examinare detaliată, acum este confirmat că la autovehiculele cu motoare EA 288 Euro 5 nu a fost instalat niciun soft care să reprezinte un dispozitiv de invalidare conform definiţiilor legii. Anterior, Grupul Volkswagen confirmase deja că noile autovehicule conforme cu Euro 6 oferite în Uniunea Europeană respectă toate cerinţele legii şi standardele de mediu", precizează Volkswagen într-un comunicat de presă.În schimb, proprietarii maşinilor care utilizează motoare din seria EA 189 aşteaptă clarificarea modului în care vor fi remediate problemele generate de prezenţa software-ului.
În Europa sunt afectate peste 8.5 milioane de maşini, iar Volkswagen a confirmat deja că toate cele peste 3 milioane de maşini cu motoare de 1.6 litri care au fost vândute pe Bătrânul Continent vor avea nevoie de modificări de natură mecanică pentru a remedia problema emisiilor, în timp ce restul vor necesita doar schimbări la nivel software.
Volkswagen a lansat la începutul lunii octombrie un instrument online prin care proprietarii pot verifica dacă maşina lor este afectată de scandalul emisiilor prin simpla menţionare a seriei de şasiu.
Via Volkswagen
Comentarii (7)