Un tren cu peste 200 de automobile Dacia a deraiat în Austria

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 17.06.2010
O garnitură de tren ce transporta Dacia Logan, Sandero şi Duster din România către Franţa a deraiat în Austria. Aproximativ 200 de exemplare au fost grav avariate.

Dacia a primit o veste proastă astăzi, după ce un tren care transporta 208 maşini din România către Franţa a deraiat în apropiere de localitatea austriacă Bludenz. Accidentul a dus la avarierea gravă a aproximativ aproximativ 200 de exemplare Logan, Sandero şi Duster, însă o cifră oficială urmează a fi făcută publică în orele următoare. Primele informaţii vorbesc despre daune serioase, întrega garnitură fiind evaluată la aproximativ 5 milioane de euro.

Se pare că accidentul a fost cauzat de o defecţiune tehnică a trenului, care a ieşit de pe şine în timp ce circula cu aproximativ 60 de km/h. Din cele 16 vagoane ale garniturii, 10 au deraiat într-o curbă, unde se pare că frânele au încetat să funcţioneze. După alţi 100 de metri, şi restul vagoanelor rămase pe şine au avut aceeaşi soartă, mecanicul fiind şi el rănit în urma accidentului feroviar. Din fericire, vagoanele s-au oprit înainte de o casă aflată în apropiere.

Autorităţile locale au mobilizat la faţa locului peste 100 de oameni, care vor avea însă nevoie de câteva zile pentru a elibera locul incidentului şi pentru a putea permite reluarea traficului feroviar către şi dinspre Germania.

via | evz, vol

foto | Reuters

Comentarii (20)

  • .marius.
    Damn ! poor cars...
    11 5
  • vai, vai
    Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine m-au apucat durerile de inimă şi de cap când am văzut ştirea asta...
    Pe de altă parte, mă întreb ce se va întâmpla cu maşinile astea? Probabil că multe vor fi reparate şi vor ajunge prin showroom-uri ca noi-nouţe. :D
    13 27
  • asm .. eu nu cred ca le repara, ci doar recupereaza ce mai este pe ele bun... si le reintroduc in alte masini..plus de asta erau noi .
    10 24
  • Bentley
    :)
    "Din fericire, vagoanele s-au oprit înainte de o casă aflată în apropiere."

    Asta-i cel mai important ;))
    19 7
  • dacia
    Eu zic ca pt. Dacia este o veste buna ... Transportul sigur era asigurat si ei vor incasa banii pe masini (si vor produce altele... deci productia dacia va creste cu 200 de bucati fara a avea 200 de comenzi noi).
    O problema ar putea fi termenul de livrare depasit care s-ar putea sa aduca niste penalitati. (depinde cum e contractul..)
    30 1
  • krajla
    mare pacat
    Mai ales acum cand cererea este enorma pentru Dacia.
    8 0
  • corect ktm
    era sigur asigurat! sutn asigurate si alea care le care cu trailere..
    9 1
  • Excomunicatorul
    foarte bine! si asa Dacia erau o poluare vizuala doar cand le vedeai!
    3 36
  • urat
    cred ca astia au sabotat trenul :))
    5 2
  • @Bentley + cei care au votat + la comentariul lui
    Romanilor "inteligenti", in casa stateau oameni, asta e problema la care se referau, nu ca se strica casa.
    Ganditi mai mult decat o curca?
    11 4
  • nu e mare pierdere
    1 12
  • "Dacia-Autos? Rumänien? Aber hier haben wir dem Auto ...'
    ...parca ii si aud pe vamesii austrieci parafrazandu-i pe cei elvetieni dintr-o reclama veche la ciocolata Poiana :)
    Mai stii? Poate ca tot raul e spre bine si acest dezastru sa fie cea mai buna reclama a Daciei pentru piata din Austria.
    3 0
  • golanii
    s-a rasturnat caruta cu prosti :))
    5 12
  • @bozzo26
    masinile sunt asigurate si au dauna totala, iar Automoble Dacia va "recupera" doar banii prevazuti in asigurare. Daca e sa lasam SHF-urile la o parte iti voi spune in felul urmator: Nu, nu exista la Automobile Dacia si nici la alti dealeri o sectie unde se dezmembreaza masinile avariate si se "reintroduc in alte masini" piesele neafectate
    14 0
  • dacia = franta nu romania
    nu sau gasit si ciori pe acolo
    1 3
  • marketing
    veste buna sau rea tot ajuta Dacia ca publicitate...
    ca s-au indoit niste table ...mare rahat...
    ca nu au murit oameni....mare noroc..
    Oricum ar fi Dacia castiga, noi romanii castigam...!
    Nu mai fiti suparati...fiti bucurosi!
    6 0
  • SABOTAAAAAAJJJJJJJ
    MAI ALES DACA VS-A INTAMPLAT IN AUSTRIA................acesti ,,capete rase'' europeni......
    5 4
  • Julius
    sa nu uitam ca in criza asta financiara dacia e unul din marii exportatori din romania, asta inseamna venituri mai mari la buget, iar pt a face productie ai nevoie de angajati deci mai putini someri
    5 0
  • darkdac
    minte ingusta
    indiferent ca Dacia e mai mult frantuzeasca decat romaneasca, dar se produce in Romania, la fel ca si Fordul de la Craiova, adica niste romani ia salarii. Tot criticati Dacia, voi astia care preferati sa impingeti un BMW second-hand decat sa conduceti o Dacia noua.
    Masina mea personala nu e Dacia, dar nu arunc cu rahat in marca asta doar pentru ca e romaneasca. O chestie de economie si matematica pura: cum dracu sa compari un Logan de 8000 eur cu un Golf de 20 000 eur si apoi sa spui ca Loganul nu e bun?
    Dacia este pentru romani la fel cum este Mercedes pentru vest europeni...adica e preferata de cei trecuti de 40 de ani nu de cei de 20 care critica Dacia pe forumuri pe de-o parte si pe partea cealalta cauta piese de schimb la dezmebrari pentru mandrul lor Golf III
    15 3
  • lucian
    ...
    da trenu'....trenu' era tot romanesc ???
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru