În toamna anului trecut, SEAT Leon Cupra a primit o actualizare importantă care a vizat în special utilizarea unui motor turbo cu 4 cilindri de 2.0 litri şi 290 CP, însă constructorul spaniol se gândeşte deja la un nou update tehnic.
Potrivit unor informaţii furnziate de publicaţia Autocar, începând de anul viitor Leon Cupra va fi disponibil cu tracţiune integrală, în timp ce motorul va fi îmbunătăţit suplimentar pentru a genera circa 300 CP. Practic, Seat va împrumuta sistemul de tracţiune integrală şi motorul disponibile în prezent pe Volkswagen Golf R, urmând să beneficieze cel mai probabil de o cutie de viteze automată DSG cu dublu-ambreiaj şi 6 trepte.
În urma acestor îmbunătăţiri de natură tehnică, Seat Leon Cupra va deveni practic un rival pentru popularul Ford Focus RS.Spaniolii vor miza însă şi pe alte noutăţi pentru atragerea clienţilor, una dintre opţiuni fiind implementarea propriei versiuni a sistemului Audi Virtual Cockpit care înlocuieşte tradiţionalele ceasuri de bord cu unele digitale.
Ulterior, trenul de rulare şi motorul implementate pe Leon Cupra ar putea fi disponibile şi viitorul Seat Ateca Cupra, mai ales că s-a vehiculat recent că şi acesta va avea un motor de peste 300 CP.
De altfel, anul 2017 va fi unul cu adevărat plin pentru Seat, întrucât urmează lansarea noii generaţii pentru hatchback-ul subcompact Ibiza la Salonul Auto de la Geneva din luna martie, iar Leon va primi un facelift în prima parte a anului.
În plus, toamna va aduce noul SUV Seat Arona, iar pentru 2020 spaniolii pregătesc şi un prim model electric.Via Autocar
In ziua de azi e cam aiurea doar FWD la hot-hatchuri. Pierd prea mult de la 0-100km/h.
Si Honda civic type r e superba atat la interior cat si la exterior, dar pierde la plecarea de pe loc din cauza FWD.
Ma mir ca viitorul Megane RS va fi tot FWD.
Daca le tunezi, sa aiba vreo 400 cai, demarajul de la 0-100km/h tot aiurea va fi, inca poate chiar mai slab decat stock.