Un pic mai înțepător: Honda a prezentat în SUA noua generație a SUV-ului compact CR-V

de Mircea Meşter
Vineri, 14.10.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Honda CR-V ajunge la a cincea generație. După prezentarea și lansarea din SUA, SUV-ul japonez va ajunge ulterior în aceeași formulă estetică și în Europa.

După un an în care Honda și-a concentrat atenția pe lansarea noii generații Civic, care a fost prezentată în versiune hatchback și sedan acum trei săptămâni la Salonul Auto de la Paris și care va intra pe piața europeană din 2017, constructorul japonez a lăsat garda jos și ridică cearșaful astăzi în SUA de pe cea de-a concea generație CR-V, SUV-ul compact al mărcii.

Alegerea locului prezentării este una absolut normal având în vedere faptul că Honda CR-V este SUV-ul cu cele mai bune cifre de vânzări în Statele Unite în ultimii 20 de ani.

Programat pentru dezvăluirea fizică la Salonul Auto de la Los Angeles, noul CR-V apare pe piață mizând pe direcția estetică prezentată de Honda pe noul Civic, urmând să fie lansat în aceeași formulă de design și în Europa în cursul anului viitor. În plus, CR-V oferă noi motorizări, se adaptează la cerințele tehnologice ale anului 2016 și promite mai mult rafinament.

Honda CR-V: informații esențiale

● Honda CR-V ajunge la cea de-a cincea generație. 

● Modelul japonez a reușit să adune aproape 4 milioane de clienți în SUA de la lansarea sa, în 1997.

● Honda susține că noul design exterior al lui CR-V este unul "sofisticat și atletic".

Farurile LED, grila activă care reduce rezistența la înaintare și jantele de 17 sau 18 inch sunt principalele noutăți exterioare notate de Honda.

● Stâlpii parbrizului au fost îngustați pentru îmbunătățirea vizibilității.

● Noul CR-V primește primul motor turbo pe benzină din istoria SUV-ul japonez: 1.5 DOHC de 190 CP.

Deși nu există informații legate de motorizările pe care le va primi CR-V în Europa, acest motor va exista în oferta de pe Bătrânul Continent alături de versiuni îmbunătățite ale motorului diesel de 1.6 litri.

● În SUA, CR-V este oferit și cu un motor pe benzină aspirat de 2.4 litri. Acesta nu va fi oferit în Europa.

● Noul CR-V oferă suspensii MacPherson pe față și multi-link pe spate. Calitatea ținutei de drum este suplimentată de bare stabilizatoare pe cele două punți.

● La interior, CR-V promite "cel mai mare spațiu la picioare pe locurile din spate" în segmentul SUV-urilor compacte.

● Panoul de bord primește materiale moi și este dominat de un display touchscreen integrat cu diagonala de 7 inch. Acesta utilizează o versiune personalizată a sistemului de operare Android.

● CR-V se poate conecta la telefonul mobil prin interfețele Apple CarPlay și Android Auto.

● Noutăți tehnologice notabile: pornirea motorului și a sistemului de climatizare prin telecomandă, climatizare bi-zonă, porturi USB pentru locurile din spate, scaun electric cu reglaje pe 8 axe pentru șofer și 4 axe pentru pasager.

● La nivelul siguranței active, Honda grupează sistemele de asistență în pachetul Honda Sensing.

Acesta conține frânare automată în caz de pericol, avertizare la părăsirea accidentală a benzii, cruise control adaptiv, rulare semi-automată în traficul aglomerat, asistent de unghi mort, monitorizarea traficului perpendicular la ieșirea cu spatele din parcare și faruri cu fază lungă automată.

● Honda susține că ținta este atingerea unui rating de cinci stele la testele de siguranță. În State, CR-V vrea să primească distincția Top Safety Pick+, acordată mașinilor cu un comportament excepțional la testele de impact

Comentarii (15)

  • interesant motorul ala....
    sa vedem si niste cifre zic, macar
    9 2
  • @mog

    1.5 190 cp @5.600 rpm si 243 Nm cuplu maxim intre 2.000 si 5.000 rpm.

    Surse:

    http://www.caranddriver.com/news/2017-honda-cr-v-photos-and-info-news

    http://paultan.org/2016/10/13/2017-honda-cr-v-unveiled-new-190-hp-1-5l-turbo-engine-premium-interior-even-more-practical/

    Sincer cuplul e relativ mic pentru dimensiunile/greutatea masinii (tot pe la 1600 kg). Peste 300 Nm era ceva...mai ales ca e atins la 2000 rpm nu 1500-1800 rpm ca la majoritatea producatorilor.

    Altfel pare un model reusit. Design-ul e frumos (exceptie o face partea din spate - insa aici majoritatea producatorilor s-au prostit in ultima vreme), iar interiorul arata foarte bine. Honda foloseste oricum cele mai bune materiale dintre producatorii japonezi de volum.
    15 6
  • Am mers destul de mult cu o honda crv si este o masina foarte fiabila. Finisajele bordului sunt dintr-un material cam urat si designul interior lasa de dorit, dar ca motor, performante si fiabilitate este o masina foarte buna pentru pretul ei.

    Sa nu uitam ca Honda CR-V a fost cotata ani la rand cel mai bun SUV din State si Canada.
    19 2
  • @@Andy N-am cum sa vad modele US ca nu stau acolo. Compar Honda EU cu Mazda EU sau Nissan EU. Nissan in Europa foloseste materiale destul de modeste...chiar ultimele Renault-uri gen noul Meagane HB si Talisman sunt peste. Kadjar sta intr-adevar mai slab decat Qashqai. Tactica grupului e simpla in Europa: Megane se vinde infinit mai bine ca Pulsar, la clasa medie Nissan nu are model, iar Qashqai e cel mai vandut SUV. E normal ca etaloanele lor sa fie cele mai slefuite.

    P.S. Subaru in ultimii ani s-a vrut peste producatorii de volum japonezi ca pozitionare in functie de preturi. Din cauza asta nu l-am luat in considerare.
    5 4
  • E Kuga de urat.
    5 24
  • Mircea
    Scaun electric
    1 0
  • tehnologia, calitatea fabricatiei si fiabilitatea ar trebui dublate cu un design la nivel de Mazda; poate la americani nu prea conteaza cum arata masina, dar la europeni da
    5 7
  • urata cu spume.
    2 5
  • samurai
    Designerii asiaticilor au o problema cu partea din spate. Parca toti au facut scoala la Ssang yong si si-au dat licenta pe vechiul Kyron! Nu-I la fel de urat ca la Toyota, dar se apropie. Este intre Mazda si Toyota. Ca sa nu mai zic ca luneta ingusta iti afecteaza vizibilitatea.In rest arata foarte bine , iar plansa de bord una dintre cele mai reusite pentru SUVurile compacte. Asta poate pentru ca mie nu-mi place stilul inaugurat cred ca de Volvo, cel cu tableta pe vertical, preluat acum si de grupul Renault si nu numai.
    In Romania nu au avut mare success datorita politicii de pret. Erau cu 20% mai scumpe decat o compacta coreeana . Acum 2-3 ani la Honda motorizarea diesel de top era cca 40k euro, fata de 34k la Hyundai si cca 30 la Kia. Au realizat si ei diferenta si acum au mai scazut un pic pretul dat tot scumpe sunt. Ei zic ca se raporteaza la Tiguan!:))
    5 19
  • Designul este discutabil. Partea frontala pare un fel de facelift la actuala generatie ( mult prea putin schimbata ), in schimb interiorul si tehnologiile sunt actualizate standardelor noi.

    @samurai,

    Cu consideratie,

    Subiectul este atat de intors pe toate parțile incât nu mai este nevoie sa se precizeze nivelul de calitate Honda care se situeaza deasupra Volkswagen Group atat cat fiabilitate, sustenabilitatea fata de mediu, suspensii, calitate perceputa la interior, motoare, transmisii. Ca pret nu este departe de concurenta. Rav4 costa si el vreo 40 de mii .
    13 4
  • Noua cutie automată cu 9 trepte a lui Honda CR-V funcționează foarte bine împreună cu dieselul de 1,6 litri și 160 CP.

    Treptele scurte ajută la o dinamică corectă pentru un SUV.

    Totuși, cilindreea mică este resimțită la această masă și dimensiuni, în special în zona de turații joase.
    16 2
  • Hiroshima
    Calitatea materialelor este peste marcile omoloage japoneze, dar nu peste europene! Motorul de 1.6 diesel de 160 CP este plin de probleme, mai cititi si voi ce scriu posesorii pe net. Design-ul este subiectiv, fie iti place fie nu, mie spatele nu imi place absolut deloc. Toate acestea, plus multe altele (de ex. reteaua de service-uri) au facut ca Honda sa vanda in Europa pe an cat vinde o reprezentanta a unui producator german dintr-o tara saraca pe an, asa incat haide sa nu-i mai ridicam in slavi. PS Pana acum fanii japo erau talibanii aspiratelor, acum cand baga "ascutitoarea" aia de 1.5 nu stiti cum sa ridicati in slavi producatorul. Sunteti obiectivi, asa-i?
    2 8
  • georgel
    Din 2008 conduc numai Honda CRV (model 2008 si 2015) si credeti-ma ca sunt niste masini extraordinare !!! In afara de consumabile nu am schimbat nimic la ele.
    7 0
  • @Georgel - se pare ca vorbesti in cunostinta de cauza, si daca ai si "recidivat" in 2015 clar esti convinsa ca e o masina super

    @Andy - spatele generatiei anterioare este motivul pentru care nu am luat CRV-ul, la asta parca este ceva mai frumos...sau m-am obisnuit eu cu el :)

    Sa aveti o zi buna.
    1 0
  • Tot din 2008 am o HONDA CRV si pana in prezent, anul viitor in februarie implineste 10 ani. Merge perfect, nu am schimbat nimic, doar consumabile. Nu cred ca o vand nici peste inca 10 ani, nu am motive sa o fac. Interesant nou CRV :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru