Achiziţiile lui Collins nu au fost întâmplătoare, cele două plăcute urmând să fie folosite de Ferrari-urile sale clasice.
Dacă plăcuţa ”25 O” va fi folosită de modelul Ferrari 250 GT SWB, plăcuţa mai ieftină va fi utilizată de modelul Ferrari 250 GT Lusso din 1964, varianta cu ampatament mărit a modelului precedent. Plăcuţa inscripţionată ”25 O” reprezintă noul record al instituţiei britanice, care a organizat 150 de licitaţii în cei 25 de ani de când permite acest sistem pentru comercializarea plăcuţelor de înmatriculare. Recordul precedent era deţinut de plăcuţele cu inscripţia ”1 D” vândute în martie 2009 cu 357.000 de lire sterline. Valoarea plăcuţei de înmatriculare "25 O" este ridicată datorită legăturii pe care o sugerează cu modelul Ferrari 250 GTO, cea mai scumpă maşină vândută vreodată într-o licitaţie, adjudecând suma de 38.1 milioane de dolari în 2014. Echipat cu o plăcuţă personalizată, un exemplar 250 GTO din posesia lui Collins ar putea să-şi mărească semnificativ valoarea în cazul în care noul client este tot britanic şi va folosi vehiculul pe teritoriul Regatului Unit. În caz contrar, colecţionarul excentric va putea să păstreze plăcuţele pentru o vânzare ulterioară. Afzal Kahn, fondatorul Kahn Design, deţine plăcuţa inscripţionată "F1" şi susţine că a primit o ofertă de 6.9 milioane de euro pentru aceasta şi a refuzat.Via Autoblog | Sursă foto
Comentarii (1)