Tesla a început producția versiunii de performanță a lui Model 3: linia de asamblare este temporară și a fost montată în numai 3 săptămâni

de Daniel Popescu
Luni, 18.06.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Primele unități Model 3 în versiunea de performanță au ieșit de pe nouă linie de producție de la uzină din Fremont care are doar un caracter temporar și a fost asamblată în numai 3 săptămâni.

Tesla a anunțat la jumătatea lunii mai că persoanele care au depus avansuri pentru Model 3 își pot configura inclusiv versiunea cu tracțiune integrală și versiunea de performanță, ultima echipată de asemenea cu tracțiune integrală.

Între timp, CEO-ul Elon Musk a anunțat pe rețeaua de socializare Twitter că primul exemplar Model 3 în versiunea de performanță cu tracțiune integrală a ieșit de pe liniile de producție.

Totuși, Tesla a apelat la o strategie mai puțin obișnuită: a construit o linie de asamblare în exteriorul uzinei de la Fremont, într-o structură asemănătoare cu cea a unui cort. De altfel, publicația Autocar notează că linia de asamblare are un caracter temporar și că nu este clar dacă aceasta va fi transformată sau nu în facilitate de producție permanentă.

"O muncă incredibilă din partea echipei Tesla. Noua linie generală de asamblare a fost gata în 3 săptămâni cu resurse minime. Vă iubesc foarte mult", a scris Musk pe Twitter după ce a atașat și cu o primă unitate Model 3 de performanță care a ieșit de pe nouă linie de producție.

Potrivit datelor tehnice menționate anterior de Tesla, versiunea de performanță cu tracțiune integrală oferă aceleași motoare, disponibile însă în versiuni mai puternice.

Datorită acestor îmbunătățiri, această versiune ajunge la 96 km/h în numai 3.5 secunde. În plus, Tesla oferă această versiune cu un spoiler din fibră de carbon și jante Performance de 20 inch, plus nuanțe de negru și alb pentru interior.

Tesla are nevoie de noua versiune în încercarea de a-și respecta propriul obiectiv de a produce 5.000 de unități Model 3 pe săptămână la finalul lunii iunie. 

Via Electrek, Autocar

Comentarii (10)

  • Edikkk
    Lucrurile se mişcă bine !!

    Bravo Tesla !!

    Ei au impus maşina electrică frumoasă, cu 350 km sau chiar 500 km autonomie !
    Încărcarea rapidă 210 km în 30 minute !!!!
    Preţ ok pentru electrică (mai ales Model 3)

    Au rezolvat toate problemele.
    Au demonstrat că se poate !!

    Avantajele nenumărate: ecologică - curentul poate fi produs doar ecologic. fiabilitate cu mult peste cele termice.
    Plăcere condus şi confort incomparabila cu cele termice.


    BRAVO !
    12 8
  • practic asist la un spectacol de circ la fiecare nou articol despre Tesla.

    Musk mai scoate din cand in cand un iepure din palarie in timp ce cortul mare sta sa-i cada in cap, acrobatii cu "shtate" vechi pleaca unu cate unu, dansatorii sunt subtiati pe motiv ca sunt scumpi, iar spectatorii cu biletu' platit in avans isi cer banii inapoi.

    Cu toate astea se mai trezeste cate un ratacit din tribuna care sa aplaude infantil si frenetic din fundul salii .....

    PS am exagerat big time, dar Musk oare stie vorba aia romaneasca cu boii si caruta?
    11 9
  • AndreiRN
    Unde este vointa si persistenta ORICE se poate.
    5 4
  • Rudolf D.
    Versiunea de performanta? Adica au pus un soft modificat pe masina sa poti arde mai repede bateriile? Aaa, sa nu fiu rau, si jante diferite.
    5 4
  • Edikkk
    Dle Rudolf, compania Tesla nu este VW, Audi sau alţii cu cioara vopsită.

    Este de performanţă pentru că are DOUĂ motoare (nu numai pe ax faţă ci şi pe ax spate) iar fiecare din aceste două motoare sunt mai puternice decât versiunea normală a Model 3.
    5 4
  • ACE - Craiova
    In contextul razboiului "trumpist" fraticid cu SUA, ar fi bine daca Tesla va deschide o fabrica pentru modelele sale in Europa....
    La un moment dat se discuta destul de mult despre o varianta cu o fabrica in Franta....
    In Europa de Vest sunt sute de statii electrice de incarcare TESLA, showroom-uri, service-uri si poate, in timp, prin extensie acestea ar putea ajunge pana la noi...
    Pe harta statiilor Tesla din Europa cele 3 puncte din Romania apar in curs de implementare de cca. 2 ani fara insa a se concretiza ceva...
    6 1
  • @ACE

    daca bosorogul nebun isi continua tiradele infantile in razboiul comercial cu Europa, posibil ca asta (Europa) sa-i raspunda fix cu aceeasi moneda senilului septuagenar. Poate ca Macron ii mai accepta iesirile deplasate dar Germania, sunt sigur, va avea o discutie cu cocosul galic sa cante aceeasi partitura pro-europeana.

    Musk are o viziune globala (si trebuie sa o aiba) dar aliatul sau politic (trumpica), dimpootriva, ingust in viziune visand la o America autoizolata. Ceva nu se pupa....
    4 3
  • @Edikkk - Rudotel Rudotel Rudotel
    2 2
  • GigelPurcel
    @Edikkk - daaaa, maxim de verde este orice masina eleutrica pe baterii cu Litiu ... daca nu vezi tu fumul la teava de esapament poluarea "nu se ezista" :D Societatea de consum gata sa inghita orice poveste daca e bine spusa ...
    Nici procesul de productie al unei masini clasice nu este tocmai prietenos cu mediul dar productia de baterii cu litiu este de-a dreptul jegoasa,
    1 2
  • daniel b
    @vianu
    Bosorogul nebun? Adica, tie daca-ti vinde unul produse mai ieftine, netaxate, nesubventionate, si produselor tale le baga taxe cu nemiluita, si tu faci gura ca ti-au facut zob bugetul, esti bosorog nebun? Vai de capul gandirii noastre!

    Domnu' Musk, baga tare cu cortul, ca i ti se desumfla actiunile la bursa. S-a sters din minte circul cu racheta aterizata in fund si spaceman-ul cu cotul pe portiera, e timpul sa pui banii unde ti-e gura, vorba americanilor. Aa, si daca a incheiat UE cu subventiile la gunoaiele tale oribil de scumpe prin care bagi degetul pe la portiere, ai pus-o original!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru