SUA: O companie a lansat încărcătoare solare pentru vehicule electrice
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
SolarCity, o companie din California care produce încărcătoare solare pentru vehicule electrice, a lansat o soluţie pentru clienţii acestor automobile. Soluţia respectivă vizează staţii de încărcare solare, care costă doar 50 de dolari pe lună. Acestea sunt oferite în doar 11 state şi Washington D.C., dar sistemul ar putea fi introdus la o scară mai mare în viitor. Cei de la SolarCity le cer clienţilor bani pentru instalarea respectivelor celule solare necesare staţiei de încărcare, iar acestea sunt plătite în rate lunare. Până în prezent, oferta celor de la SolarCity nu a fost egalată de niciun întreprinzător din Europa.
"Sistemul permite un stil de viaţă fără emisii de carbon. Poţi să mergi cu un vehicul electric sau un hibrid care poate fi încărcat de la priză doar pe baza energiei captate de la soare. Există multe beneficii economice şi ecologice pentru clienţii noştri", a declarat Ben Tarbell, şeful departamentului de produse de la SolarCity.
Spre exemplu, încărcătorul ClipperCreek de 240 de volţi are un preţ de instalare de 1.500 de dolari.
Celulele fotovoltaice ale acestuia costă doar 50 de dolari pe lună în regim de leasing. În raport cu un şofer tipic din Claifornia, care consumă, în medie, benzină în valoare de 230 de dolari pe lună, clientul va face o economie de 180 de dolari pe lună. Încărcarea de la reţeaua de energie a oraşului cu aceeaşi cantitate de energie ar costa 107 dolari pe lună, iar respectivul curent electric ar proveni, în mare parte, din surse de energie neregenerabile.Cei de la SolarCity oferă soluţii de alimentare solară pentru fiecare gospodărie, anunţă cei de la Wired. Costul sistemelor variază în funcţie de nevoile energetice ale clientului, dar o casă tipică din zona Gofului din San Francisco va avea facturi cuprinse între 60 şi 200 de dolari pe lună pe o perioadă de 20 de ani, estimează oficialii companiei. Această metodă de comercializare este necesară pentru reducerea costurilor iniţiale, deoarece celulele fotovoltaice sunt destul de costisitoare.
Via | Wired
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Mediu
-
Parlamentul European a aprobat oficial noile norme de poluare Euro 7. Noile norme vor introduce limite de emisii de particule rezultate din frâne și anvelope, precum și cerințe minime de performanță pentru durabilitatea bateriei în cazul vehiculelor electrice. (14.03)
-
Parlamentul European a aprobat oficial noile norme de poluare Euro 7, care sunt acum mai blânde față de propunerea inițială. Astfel, noile norme revizuite sunt acum mai apropiate de actualele norme Euro 6. (10.11)
-
Potrivit noilor teste GreenNCAP, Dacia Spring este cea mai eficientă mașină electrică din Europa pe perioada de producție și de utilizare. Mai mult, același test relevă că Ford Puma este mașina cea mai prietenoasă cu mediul la nivel european în clasamentul mașinilor cu motoare termice. (27.03)
Comentarii (0)