Un studiu global făcut de PPG Industries arată că albul este cea mai populară culoare pentru automobilele noi, în faţa argintiului, negrului şi griului.
Cei de la PPG Industries au anunţat că albul este cea mai populară culoare din lume pentru automobile. Deşi rezultatele au variat la nivel global, însumarea rezultatelor i-a dat câştig de cauză acestei culori. Albul este cea mai populară culoare în America de Nord, în timp ce negrul este cea mai populară culoare în Europa, în timp ce argintiul este cea mai apreciată nuanţă în regiunea Asia/Pacific. Pe continentele în care albul nu a fost cea mai populară culoare, aceasta s-a ales cu locul doi, de unde şi clasarea pe primul loc la nivel global. Între timp, argintiul şi negrul au dus şi ei propria lor "bătălie", câştigată, într-un final, de negru.
Prima poziţie a fost ocupată cu 20% din preferinţele clienţilor. Pe următoarele poziţii se clasează gri, roşu şi albastru. Roşu şi albastru se poziţionează la egalitate la nivel global, cu 9% fiecare. Nuanţele naturale, precum maro, cafeniu şi auriu au obţinut doar şapte procente, în timp ce verde a obţinut doar două procente.
Celelalte culori din paleta PPG au un procent sau mai puţin.
Cei de la PPG au făcut un studiu online prin care au aflat că 48% dintre clienţi fac alegeri bazate pe culori atunci când îşi cumpără un automobil, iar 31% dintre clienţi sunt dispuşi să plătească mai mult pentru o culoare care le exprimă personalitatea. O altă descoperire a celor de la PPG este că finisajele mate au devenit din ce în ce mai populare în rândul constructorilor de automobile, care le folosesc pentru vehiculele mai speciale. Acest finisaj îi oferă vehiculului un aspect satinat, ce îi pune în valoare formele. În curând, furnizorul de vopseluri va prezenta viitoarele idei în cadrul expoziţiei Automotive Color Trend Show.
Via | PPG
Comentarii (0)