Skoda a livrat prima maşină destinată preşedintelui Cehiei, Milos Zeman. Este vorba despre un Superb Laurin&Klement, atent personalizat, echipat cu un motor V6 pe benzină.
Este un obicei tot mai des întâlnit ca şefii de stat să aleagă ca mijloc de deplasare, chiar şi simbolic, un automobil produs în ţara pe care o conduc. După Citroen C6 în Franţa, după Mercedes S-Klasse în Germania, după Jaguar XJ în Marea Britanie şi chiar după Dacia Duster în România, a venit rândul actualului
Skoda Superb să îşi însuşească atribuţii prezidenţiale.
Esential
260
de cai putere oferă maşina prezidenţială.
250
de km/h este viteza pe care o poate atinge maşina destinată preşedintelui.
Constructorul ceh a înmânat oficial cheile unui Superb special creat, preşedintelui Milos Zeman.
Acesta va conduce un exemplar vopsit în culoarea perlată Black Magic şi va avea un interior unde există o tapiţerie din piele maro, inserţii de plastic lucios şi scaune încălzite şi ventilate. Exemplarul oferit preşedintelui este o versiune Laurin&Klement atent personalizată.
Sub caroserie, Skoda a ascuns motorizarea sa de vârf. Este vorba despre unitatea V6 FSI de 3.6 litri, capabilă să dezvolte 260 de cai şi 350 de Nm. Ea este însoţită de o transmisie DSG cu cu şase trepte şi de un sistem de tracţiune integrală. Ansamblul îi garantează preşedintelui o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 6.4 secunde şi o viteză maximă de 250 km/h.
via Skoda
dap, masina perfecta daca ai 70 de ani si poti plati din banii contribuabililor!
Poate in romania ar fi ok ca toata lumea sa foloseasca dacii ca sunt foarte ieftine... dar in alte tari, marcile proprii nu ar reprezenta cea mai eficienta solutie din punct de vedere financiar....
La noi din cate stiu este un S 600 Guard parca. Cam mult pt. tara asta (in sensul de imagine) tinand cont ca Germania detine tot S class. Un A8 cu o motorizare mai mica (4.2 sa zic) era mai potrivit.