SEAT Leon Cupra, echivalentul spaniol al lui Golf GTI, va fi echipat cu un motor 2.0 Turbo care va dezvolta până la 261 CP, anunţă Autocar. Potrivit publicaţiei britanice, care susţine că citează surse din cadrul companiei iberice, noul Leon Cupra va fi capabil să accelereze de la la 0 la 100 km/h în mai puţin de şase secunde, va avea un diferenţial cu alunecare limitată, un sistem de frânare de performanţă şi o suspensie sport.
Singurele declaraţii oficiale are reprezentanţilor Seat cu privire la noul model vizează data de lansare, programată fie în ultima parte a anului curent, fie la începutul anului viitor şi faptul că modelul va oferi mai multe decât actualul Leon Cupra R. Astfel, ne putem aştepta la un design mai agresiv, o listă de dotări corespunzătoare segmentului şi performanţe demne de top trei în segmentul compactelor sport de volum.
Dat fiind faptul că gama Leon are şi o variantă Cupra R, despre care ibericii nu ne-au spus nimic, ne putem aştepta şi la versiuni şi mai puternice ale lui Leon, care ar putea să preia motorizarea lui Golf R, care ar putea fi acompaniată şi de sistemul de tracţiune integrală 4Motion al concernului Volkswagen. Însă, reprezentanţii constructorului spaniol nu au prezentat niciun fel de informaţie despre un succesor al lui Leon Cupra R, ca să nu mai vorbim despre specificaţiile tehnice ale acestuia.Via Autocar
Noul Leon este peste majoritatea clasei compacte la orice capitol, materiale interior, calitate, dotari, tehnologie si mai ales personalitate, toate dublate de preturi excelente vs. ce ofera masinile.
Read more: http://www.autonews.com/article/20130412/ANE/130419973/vw-sees-tougher-markets-after-flat-march-sales#ixzz2QFxNKhR0
Follow us: @Automotive_News on Twitter | AutoNews on Facebook
Plans include better use of Seat's Martorell factory near Barcelona, which can produce 500,000 vehicles a year but currently runs at only 60 per cent capacity.
Seat's previous three-year turnaround plan failed: sales fell 8.5 per cent to 336,683 cars in 2009.
The company's first quarter losses in 2013 were lower year-on-year, at 110 million euros." sursa-autocar
Dc sa nu fie concurent direct Seat pt Renault? Cu modelele pe care le mai are, ca nu mai are prea multe este altceva, dar dc un Leon nu este concurent pt Megane, dc Toledo nu este concurent pt Fluence made in Turcia? Ca este o submarca, ca in cadrul VAG e ultima ca importanta, iar este altceva, iar noul Leon chiar a inceput bine cu vanzarile, Seat in ansamblu are pierderi da, dar noul Leon se vinde bine, ce-i asa greu de crezut.
Este evident ca-ti pui ultimele sperante disperate in Leon si cosmetizezi date & hiperbolizezi lansarea in actualul context auto. Totusi, revenind cu picioarele pe pamant, sunt sigur ca Renault nu se gandeste la Seat cand isi face strategia oriunde in lume. Si nici clientii. Cifrele de vanzari vorbesc de la sine.
Problema acestei masini (Leon Cupra) nu este aceia ca nu ar fi performanta, ci faptul ca este foarte aproape de VW ca si plasare pe piata. Seat nu mai emana acel "auto emocion" cu care se laudau. Este o masina care se chinuie sa se faca placuta si sa fie aleasa intr-un mod fortat.
Plus ca la acest nivel de pret concurentii sunt mai renumiti precum Golf GTI, chiar daca banii ajung tot "in casa" sau Megane RS. Mai mult decat atat aceste masini cam sunt primele alegeri cand vine vorba de un hot compact, fiind de cele mai multe ori si referintele segmentului.
Ah, nu am condus masina asta insa m-am urcat in ea si am analizat putin finisajele (ok), ergonomia (ok), designul (puteti sa dai cu parul, nu prea mi-a placut ) pozitia la volan (ok) si feeling-ul general (... parca era un copil care a luat nota 8 sau 9 dar se jura ca a invatat de 10+). In mare mi s-au parut in regula, dar altii se descurca (mult) mai bine.
Deci eu nu cred ca este o masina rea, insa personal nu mi-as cumpara asa ceva.
Germania? Who the f cares ce e Germania? Germania e la fel de subiectiva cu marcile implicite (seat are tehnologie vw) ca majoritatea tarilor cu industrie producatoare de automobile.
Marea Britanie? Stiai ca Nissan Qashqai, un produs al aliantei renault-nissan, se vinde mai bine ca Golf si e vazut ca o alternativa mai buna la acesta? Renault si-a schimbat recent imaginea de marca, deci corect si obiectiv ar fi sa nu se puna accentul pe modele vechi.
Cineva aici este culmea, eu n-am spus ca Leon se vinde mai bine decat Megane, am spus ca noul Leon nu se vinde rau, se vinde bine, care este dezinformarea sau minciuna? n-am spus ca Renault nu vinde mai mult decat Seat, ar fi chiar culmea, am spus ca Seat la 2 modele cel putin este concurent si pt Renault, Leon este concurent pt Megane, nu conteaza de modelul nou sau vechi, si vechiul era concurent pt Megane 2, daca tu vrei sa crezi altceva e treaba ta, repet, daca vrei poti sa consideri ca Megane concureaza cu V40, sau cu A3, nu cu Golf, Leon, Focus, 308, etc, am inteles, deci Seat concureaza Dacia atunci.
Cred ca, cumpărarea Alfa Romeo este o varianta buna pentru VW
Pentru fanii Renault cautați-va și voi un adversar cu calibru nu pe amaresteni ăștia
Iar piata nord europeana s-a schimbat destul de mult si datorita mentalitatii lor. Imi spunea zilele trecute un prieten care lucreaza in Norvegia ca acolo nu prea se pune problema ca nu ai unde sa incarci o masina electrica. Astfel de "statii" sunt in multe locuri, de la parcari si benzinarii, pana la gradinite, market-uri de cartier sau cafenele.
Daca tot vrei sa vorbesti cu LAuCalin, de ce nu-ti faci un cont? Chiar nu inteleg la ce iti trebuie sa te ascunzi dupa numele meu. Acum pe bune ... :)
Iar daca marea majoritate si-ar cumpara masini dupa statisticile de fiabilitate, majoritatea marcilor nu ar mai exista, sti tu cine. Dar daca majoritatea si-ar cumpara masini dupa ce fac un drive test si dupa cum se simt in masina, ar fi marci care la fel nu ar mai exista. Diferenta este ca ele ar fi mai putine, intr-un loc fruntas din nou ar fi sti tu cine (sau nu?!)
:p
Putem vorbi si despre fiabilitate in primii 4 anii ai masinii, dar asta voi spune cu alta ocazie fiindca va deschide alt subiect de discutie.
OFF Topic.
Chiar nu vad rostul acestor dispute cu vanzari si topuri si etc. Ma credeti ca majoritatea ce isi cumpara o masina noua habar nu au de aceste cifre si atatea chestii din interiorul companiilor? Nu..le pasa de masina (le place sau nu le place). Punct.
Primii nu vor apuca sa strice prea multe iar cei din urma ... care cum apuca... pentru ca nu ai nici-o garantie ca cel dinaintea ta nu ara ogorul cu masina.
Cred ca unora le scapa sensul fiabilitatii. In Romania nu exista statistici relevante iar cele de afara nu se aplica la noi din cauza infrastructurii.
Pe termen scurt vorbim de rata de caderi nu de fiabilitate. Eu unul am avut o problema la directie la prima masina japoneza la 20.000 km in schimb niciuna la cealalta pana acum. Dar tot nu imi pot da cu parerea pentru ca nu avem 15.000 de proprietari de masini noi, trecuti de 100.000 in Romania care sa ne spuna cinstit prin ce au trecut.
Restul sunt preferinte si barfe. Ti-a placut masina la teste si la salon? Ti-o perimiti? Atunci ti-o cumperi si gata.
Stric referitor la Seat au mai mentionat si cei dinaintea mea: Enjoyneering este o mare farsa, un pas inapoi fata de Auto Emocion si culmea ca se si reflecta in produsele lor.
Lui Seat i-ar trebui in Europa cam ce aducea Civicul in America in anii de glorie: personalitate puternica si distincta.