Săptămâna care se apropie de sfârșit continuă cu o nouă informație legată de scandalul emisiilor motoarelor diesel. După ce Opel a fost achitată de autoritățile franceze, Fiat-Chrysler a intrat în atenția procurorilor, iar acum a venit rândul celor de la Daimler.
Potrivit unor informații dezvăluite de agențiile de presă Reuters și Bloomberg, procurorii germani au deschis o investigație împotriva angajaților Mercedes pentru o posibilă fraudă și reclamă mincinoasă, fără însă să ofere detalii în această privință. În replică, cei de la Daimler s-au limitat să anunțe o colaborare deschisă cu autoritățile și să confirme că modelele sale au trecut testele obligatorii impuse de legislație.
Publicația germană Die Zeit susține că unul dintre angajații Daimler ar fi mărturisit că Mercedes ar fi putut manipula testele pentru a păcăli testele de emisii, însă informația nu este una oficială.Noua anchetă vine la scurt timp după ce procurorii de la Munchen au efectuat un raid la sediile Volkswagen și Audi, în timp ce procurorii din localitatea Braunschweig investighează angajații Volkswagen de circa doi ani.
Vă reamintim că în luna aprilie Mercedes, Volkswagen, Audi, Porsche și Opel au rechemat voluntar în service 630.000 de mașini pentru a corecta setările pentru controlul temperaturilor pentru sistemele de emisii ale motoarelor diesel.
Via Automotive News
Comentarii (0)