REPORTAJ: Volvo şi viaţa în nordul îngheţat

de Bogdan Mirică
Vineri, 15.02.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
La 3500 de kilometri nord de Bucureşti, într-un ţinut în care totul este zugrăvit în alb, am descoperit că Volvo înseamnă, dincolo de cea mai mare notă din istoria EuroNCAP, şi plăcerea de a conduce.

Huruitul motoarelor se aude mai încet. Boeingul 737 începe să coboare uşor către o mare albă, învăluită într-un soi de ceaţă amestecată cu nori groşi. La câteva sute de metri de sol, avionul începe un picaj înspre marea lăptoasă, asemeni unui săritor de la înălţime care se pregăteşte să străpungă luciul apei fără a şti care îi este adâncimea.

Comitet de primire pe aeroport

E o aterizare ciudată, însă întinderea de brazi ne conduce uşor către pista unui aeroport peste care se tot cerne un praf alb. După ce am izbit solul bine de tot, petrec cu privirea o duzină de Volvo-uri care stau frumos aliniate la marginea pistei. Mă aşteaptă pe mine şi pe ceilalţi jurnalişti cu care am împărţit scaunele învechite ale SAS-ului.

Volvo XC60 a deschis coloana fraţilor mai mici

Volvo ne-a chemat la Ostersund, un orăşel aflat în apropierea Cercului Polar, pentru a face cunoştinţă cu noile V40 Cross Country şi V60 Plug-in Hybrid în mediul lor natural. Coborând de pe scara avionului, nările se umplu de cele -14 grade ale aerului de afară şi îngheaţă. Troller-ul lasă urme în zahărul pudră. Aeroportul este mic, dar cochet şi călduros. Trei aperitive mai târziu suntem în maşinile pe care le priveam prin hubloul avionului la aterizare.

Urmareste Automarket
Şoselele albe

O maşină de asistenţă ne escortează către ieşirea aeroportului. După ce trec de barieră, surpriză: şoseaua e la fel de albă. De fapt e prima ciudăţenie pe care o observi tu, un balcanic obişnuit mereu cu drumuri dezgheţate, negre, indiferent de anotimp. Ce subiecte ar avea televiziunile noastre pline de nimicuri dacă i-am teleporta reporterii pe drumurile din Suedia!

La început, V40 Cross Country păşeşte timid pe întinderea de zăpadă. De sus, norii insistă să ne trimită miliarde de fulgi. Din când în când câte un semn de circulaţie anunţă limitare la 90 de km/h. Suntem cu mult sub cerinţele legale, însă şoferii lor se încăpăţânează să le respecte şi aleargă break-urile fără milă.

Când ai nouă luni de zăpadă pe an probabil te obişnuieşti cu adrenalina vitezelor mari.

Totul e alb în Suedia. Inclusiv şoselele

La primul punct intermediar schimbăm şoferii. Ocazie cu care aflu că V40 Cross Country are botoşi de iarnă. Mai exact, pneurile sunt prevăzute cu mici ţinte. Perfect. Parcă am mai câştigat la capitolul încredere. Cu fiecare kilometru pe care îl parcurgi, pustiul alb începe să devină călduros şi primitor.

Căprioare obişnuite cu Volvo

Pădurea groasă este enervant de constantă. Străjuieşte fără întrerupere drumul pe zeci de kilometri cu brazii săi încărcaţi. Şoseaua e ca o linie de creion trasă pe o coală albă.

Deodată, pe marginea drumului apar două căprioare. Când ajung în dreptul lor, opresc preţ de câteva minute pentru a vedea cum se afundă molcom în mormanul alb al pădurii, neperturbate de localnicul cu patru roţi. Probabil au văzut mai multe Volvo-uri decât am văzut eu la televizor.

La crepuscul

Când ziua se întâlneşte cu noaptea se lasă liniştea. Din respect, rulăm şi noi electric

Ajungem la destinaţie când ziua se îngână deja cu noaptea. E încă 16:30, dar atmosfera este una de crepuscul. Suficient însă pentru ca, dincolo de geamul camerei, pupila ta să se umple de nesfârşitul lac îngheţat în mijlocul căruia stă înfiptă, solitară, o insuliţă. Un peisaj care avea să fie scăldat a doua zi în lumina difuză a unui soare ce se chinuie să străpungă perdeaua de nori.

Testul elanului, dar fără elan

Dimineaţa începe la 8.30, însă întunericul de afară te face să crezi că e abia 5. Smulg ştecherul alimentatorului unui V60 Hybrid Plug-in şi, buimac, mă înscriu în şiragul de LED-uri roşii ce se scurg către lacul îngheţat. Ajuns acolo sunt puţin dezamăgit de întinderea modestă de alb. Îmi închipuisem greşit o Antarctică plată şi nesfârşită.

Pulberea albă s-a dus rapid. De la a treia încercare, mai exact.

Am început un slalom printre conuri la 80 de km/h. ESP-ul s-a chinuit ca de fiecare dată să ne arunce la loc pe trasa ideală. Am smucit volanul, am apăsat frâna. Rezultatul a fost acelaşi. După câteva teste ale elanului, fără material didactic însă - adică fără elan, zăpada cernută noaptea trecută peste întinderea de gheaţă s-a spulberat.

Totul a devenit un patinoar pe care cei cinci cilindri ai lui V40 au răcnit necontrolat, pe care pneurile s-au învârtit în gol şi pe care direcţia a căutat un punct de reper.

Premieră: drifturi cu un hibrid diesel alimentat la priză

După slalom au urmat derapajele controlate.

Ba cu V40 Cross Country, ba cu V60 Plug-in Hybrid. M-am obişnuit să văd mereu ”fundul în retrovizoare”. Un dans îndrăcit, obsesiv, repetitiv, dar incredibil de plăcut. Un joc al ielelor nordice. Eşti mereu tentat să creşti viteza cu care abordezi virajul. Eşti mereu gata să tragi de volan cu putere. Doar că Odin îţi împrumută din înţelepciunea lui şi înveţi să învârţi volanul cu fineţe, iar acceleraţia să o mângâi uşor.

V60 Plug-in Hybrid are chef de joacă dacă îl inviţi la patinoar

Aşa cum ni se promisese cu o seară înainte, la lumina unui foc din lemne de brad, am fost printre primii oameni care au încercat derapaje controlate la volanul unui hibrid diesel alimentat la priză. V60 Plug-in Hybrid a fost obedient şi a dat repede în mintea copiilor.

În modul pur electric, propulsia spate a smuls câteva hohote, exclamaţii sau onomatopee. O exultare întreruptă uneori de ESP-ul care intervine brutal, asemeni unei palme părinteşti. Am încercat şi cuplarea completă a sistemului de tracţiune integrală. De la patinajul artistic de mai devreme am trecut la patinaj viteză. O cu totul altă maşină, bărbătească, gata să se ia la trântă cu orice denivelare de zăpadă. Dar la fel de ludică şi plăcut controlabilă.

Despărţirea de tărâmul lui Odin

Încrâncenat, concentrat şi poate mai însetat ca niciodată de adrenalină, am părăsit lacul îngheţat. Instructorul Volvo, umbra noastră pe circuit, s-a lăsat purtat de valul unor poveşti despre cele nouă luni de zăpadă, despre lacurile îngheţate din octombrie până în aprilie, despre traseele de snowmobile cu propriile reguli de circulaţie şi despre preocupările localnicilor pasionaţi de derapaje controlate. Te mai întrebi cum de fac carieră piloţii nordici în orice competiţie de motorsport.

Pădurea pare că nu se mai termină. Un decor pe care ţi l-ai dori în fiecare zi

Drumul către aeroportul din Ostersund a fost ceva mai tăcut. Convins fiind că nu m-aş putea adapta la un asemenea peisaj invernal, îmi regândeam poziţia. Parcă întinderea rece şi apăsătoare capătă farmec la fiecare pas şi musteşte de viaţă. Nu e de mirare că şi maşinile lor sunt croite după decorul nordic. Deşi par conservatoare şi mereu preocupate de siguranţă, noile Volvo-uri mi-au dovedit că ascund un spirit ludic, dinamic şi copilăresc.

Comentarii (18)

  • Frumos articol !
    28 1
  • Foarte frumos articolul. Iar comparatia cu drumurile dezapezite pana la deteriorarea asfaltului din Romania este cat se poate de inteleapta. Suedezii si alte natiuni civilizate prefera sa circule pe drumuri acoperite cu zapada, in conditii de iarna, cu atentie, decat sa imbogateasca asfaltatorii transformati peste noapte specialisti in dezapezire platindu-le sume uriase pentru curatarea drumurilor si apo, cand acestia redevin asfaltatori, pentru a repara efectele dezapezirii.
    39 3
  • "M-am obişnuit să văd mereu fundul în retrovizoare. "

    cum adica? fundul cui? al masinii? pai ce, se curbeaza masina? e tren? oglinda nu se misca odata cu masina in derapaje?
    17 26
  • Lucian
    @gogu
    Nu prea ţii la metafore, este?
    33 11
  • "Nu e de mirare că şi maşinile lor sunt croite după decorul nordic. Deşi par conservatoare şi mereu preocupate de siguranţă, noile Volvo-uri mi-au dovedit că ascund un spirit ludic, dinamic şi copilăresc."

    Nu doar Volvo are spiritul asta, ci si Saab :)
    18 6
  • Frumos reportajul, frumoase mașinile dar, sa ma ierte pasionații de Volvo, sunt mult prea scumpe pentru ce oferă. O compacta (V40 cross) fie ea si 4X4 care costa cat o berlina / break de clasa mare (Passat sau Avensis) e cam mult ca sa nu mai vorbesc XC 60 si XC 70 ce ajung la pretul unui off road veritabil (Land Rover, Land Cruiser sau Pajero).
    4 18
  • Frumoase locuri descrise. Cat despre Volvo, se misca binisor.
    @Costi: eu te iert :) Senzatia pe care ti-o ofera Volvo e deosebita. Nu dau XC60-ul pe Land Rover + Land Cruiser + Pajero. Desi ca si performante jos palaria pentru Landcruiser.
    10 4
  • koss-tell
    Superb....Suedia, iarna, Volvo, Odin....superb
    3 0
  • Si eu spun ca este un articol frumos :)
    7 1
  • razvanis
    Volvo e premium autentic, nu e sportiv ca BMW, nici luxos ca Merc si nici parvenit ca Audi, dar te rasfata intr-un mod unic, cu o atentie deosebita, simti ca tu esti cel mai important in ecuatia sofer+masina nu invers.
    21 4
  • delimano
    fff frumos articolul... chiar era zapada..dincolo din spatele calculatorului.
    1 0
  • Fain !
    0 0
  • "... ne arunce la loc pe trasa ideală"
    " ... asemenea peisaj invernal, îmi regândeam ..."

    frumos articol, pacat de cele doua erori ... eu le trec cu vederea ... mai rar iti "iasa" asa articole !

    volvo ... o marca buna ... de prestigiu, numita de unii ...
    se adreseaza unui cu totul alt tip de clientela raportat la triada germana .... iar cei care il iau odata ... se-ndragostesc de el, asa rece cum e, cu trasaturile lui glaciale, dar ordonate si elegante in acelasi timp.
    "pacatul" lui ... nu-s destui nord-americani care sa traiasca in europa ! acolo se vinde mai bine decit "acasa" ... vorba ceea : "nici un profet nu-i profet in tara lui" ....

    personal ... imi plac generatiile scoase inainte de 2000 .... erau asa mai colturoase ... asa mi s-a pus pata pe ele ! am citit un test comparativ intre vreo 6-7 modele/marci .... si diferentele erau mici - pe hirtie - adica referindu-ne la datele tehnice, dar imi placeau mai mult liniile sudezilor. poate din snobism .... nici eu nu stiu.

    ulterior ... dupa multi ani ... am apucat de-am condus o parte din marcile prezentate in acel test si ... m-a incintat bmw pt dinamica, mercedes pt rafinament ... dar cind volvo m-a "invelit" in scaunele-i super-confortabile .... i-am trecut cu vederea micile lui "defecte" raportate la celelalte .... ori poate tocmai de aia l-am placut mai mult, pt "lipsurile/minusurile" lui ....

    deh ... totul e relativ ... aci ... unde-s eu acum ... volvo e cea mai abordabila masina premium la SH ... e ceva mai ieftina la cumparat si asigurat, si mult mai ieftin decit concurentele mentionate mai sus cind vorbim de service, cel putin din informatiile mele ... poate ca ma "trompez" si eu ... ca sa o fac si eu de oaie ca bogdan ... in plus motoarele lor pe benzina duc si duc si duc .... ma vazut volvo de ~7-8 ani cu 600.000 km pe el si era de vinzare la vreo 6.000 $ !!!!! printre cele mai longevive motoare, transmisii automate de buna calitate ...

    @bogdane ... felicitari ... nu fi trist, ca nu-s suparat pe cele doua greseli ... de vei face in continuare tot articole de-astea, apoi eu te-oi ierta si de vei face, nu 2 ... ci 9 greseli !!! succes !

    drumuri bune tuturor !
    15 0
  • SUPERB ARTICOL!!!

    Am parcurs randurile articolului paragraf cu paragraf, mai incitat decat daca as fi citit cine stie ce roman siropos... Felicitari pentru modul in care ati prezentat aceasta lume de basm si masinile Volvo care au facut si vor face in continuare istorie, desi nu se compara cu trio-ul german, dupa criteriile - tot de ei impuse, mi se pare...

    VOLVO inseamna siguranta mai presus de tot si de toate!!! Asta nu e un lucru rau, ba mai mult, in ultimii ani a reusit sa isi resusciteze si imaginea, oferindu-ne linii mai placute, mai calde, mai imbietoare...
    Eu nu ma pot lauda ca detin vreun automobil performant cu care sa compar Volvo, nu detin nici macar o marca germana, ci un Logan pe care sper sa il inlocuiesc in urmatoarele 12-15 luni cu o marca premium, evident SH... Sper sa reusesc apropierea de o clasa superioara, gen MEDIE, si aici as vrea sa incerc modele ca C-klasse, S60 sau Skoda Octavia... Ce parere aveti? Cam fortata comparatia, stiu ca Octavia nu are ce cauta intre cele doua exemple de rafinament suprem, dar e ceva ce ma atrage la modelul ceh... Astept pareri...

    Pana una-alta, VOLVO este clar pe drumul cel bun si chiar daca nu indraznim sa il punem in directa concurenta cu modelele germane, poate de multe ori din cauza unui sentiment ciudat, cum ca nemtii au suprematia in orice situatie, eu cred ca este de mult timp acolo si la unele capitole ii intrec pe nemti!

    RESPECT VOLVO!!!!!!!!!
    14 0
  • Chiar daca nu-mi place de Jeremy Clarkson sub multe aspecte, totusi, apreciez faptul ca stie sa faca paralele intre viala reala si caracteristicile masinilor. In plus, nu citesti un articol plin de date tehnice, tinuta de drum samd. Stie sa adauge sare si piper unei povesti banale indiferent ca discuta despre o masina exotica sau de larg consum.

    Articolul de mai sus e diferit fata de multe altele cu care suntem obisnuiti tocmai pentru acest aspect. Si ma bucur ca e scris la o masina europeana, ma rog, cat a mai ramas european din ea.

    Suedia si Volvo,

    Datorita climei, in zona polara nu e rentabil sa cureti strazile. O solutie simpla a fost nivelarea zapezii cu masini speciale si cauciucurile cu tinte metalice. Plus, desigur, o disciplina rutiera exemplara.

    Volvo mi-a placut intotdeauna pentru seriozitatea tipic scandinava, sobrietate, eleganta si siguranta. E o masina solida si foarte bine gandita tehnic. Din pacate, partea de business n-a mers intotdeauna cum a trebuit si au ajuns pe maini chinezesti. Este singurul lucru care ma deranjeaza enorm la firma asta in ziua de azi.

    Un alt lucru care nu-mi place, stiu ca sunt subiectiv, e interiorul masinii. E mult prea spartan pentru gusturile mele. Acelasi lucru il pot spune si despre BMW, dar asta nu inseamna ca amandoua nu sunt masini exceptionale. Nu m-ar deranja s-o am pe oricare din ele in garaj dar daca ar fi sa am de ales, as merge pe altceva.

    Remarc cu placere ca avem inca un producator care ofera diesel + motor electric. Dat fiind progresul tehnologic enorm facut de motoarele diesel in ultimii 10 ani, mi se pare cea mai faina combinatie posibil.Un automobil economic, rafinat si performant.
    5 3
  • Bre zarnesteanu. Pai daca dai exemple dastea iesftine cum ca nu ai alege aceste bijuterii. Bun sunt spartane la interior,fiecare cu gusturile lor proprii .Sunt doua tipuri de clienti :Cei care cauta luxul armonios si amplu la o marca premium si cei care cauta luxul SF.Daca vrei lux te uiti la Jaguar,Mercedes,Lexus asta e clar.Numai ca aici o sa fie o mica problema.Lexus arata SF la exterior si hight ultra tec la interior,cu monitoare ultradimensionale de 5 stele si alte asemenea.
    3 8
  • nu o fi volvo la nivelul nemtilor, dar nici pe departe, si nici nu trebuie sa fie pt. ca asa cum e ,este ceva aparte, cand intri si te asezi la volanul unui volvo parca te ia in brate A. jolie. A spus bine cineva mai sus cand a zis ca daca iti un VOLVO s-ar putea pur si simplu sa te indragostesti
    4 0
  • Nordicii nu mai curata zapada de pe strazi pentru ca ar fi o munca titanica, de Sisif. Oricum intr-o zi "buna" in 5-10 minute zapada e la loc. Dar, in general au soferi extrem de disciplinati, si, cum se marca in prima parte a articolului, se incapataneaza sa mearga exact la limita vitezei legale, ceea ce pentru noi restul e de neconceput.
    E de neconceput pentru ca in general sunt drumuri pe care cu greu, ca si "sudist" (mai de la sud decat ei) poti sa mergi peste 50-60 km/h si sa te simti confortabil, pentru ca ei sunt mult prea obisnuiti sa mearga pe zapada. Si daca vi se pare inconfortabil la masini, sa vedeti cand 40 de tone de camion tot cu 90 km/h merge, si nu unul ci tot traficul! Si tu ca sofer neexperimentat te chinui sa tii pasul.

    Un pic de nordul Europei ne-ar trebui tuturor!
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru