REPORTAJ: Aurora Bestială

de Mircea Meșter
Joi, 27.02.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacă ajungi la un moment dat în nordul îndepărtat al Finlandei, acolo unde până şi Cercul Polar rămâne în spate, ai şanse mari să vezi una dintre minunile naturii: Aurora Boreală. Există însă şi o alternativă plină de senzaţii şi mai adânci: programele de pilotaj pe gheaţă oferite de Porsche.

911 este una dintre maşinile pe care le-ai văzut în imaginile alea uscate şi zgâriate de pe vremurile în care piloţii erau eroi cu sânge-n instalaţie.


Sunt sigur că ţi-a trecut măcar o dată în viaţă prin vene fiorul pe care-l simţi atunci când un prieten ţi-a arătat cum accelerează o maşină sport. Atunci când auzi pentru prima oară maşinile de curse cu motoarele ambalate înaintea startului sau atunci când faci primul tău drift. Atunci când vezi pur şi simplu maşina visurilor tale pe stradă la câţiva metri de tine. Ştiu asta. Pentru că altfel nu ai fi aici. Şi ştiu asta pentru că altfel nu ai mai citi în continuare acest text. Ştiu asta pentru că eşti unul de-al nostru.

Eşti unul dintre cei care au tăcut respectuos şi au privit cu jind după primul Porsche 911 pe care l-au văzut în viaţa lor. Era maşina care depăşeşte starea sa naturală, era maşina din abţibildurile Turbo, cea pe care ai văzut-o în milioane de fotografii, de teste şi de documentare. 911 este una dintre maşinile pe care le-ai văzut în imaginile alea uscate şi zgâriate de pe vremurile în care piloţii erau eroi cu sânge-n instalaţie. Este, spun mulţi, maşina sport prin excelenţă. De fapt, e puţin spus "maşină", pentru că vorbim de ceva vreme de un simbol al pasiunii şi al dinamicii de şosea.

Porsche 911 a ridicat ştachete şi a ars pasiuni în cei 51 de ani de exeistenţă.

SENZAŢII ÎMPACHETATE NORDIC

911 este un ghem de senzaţii pe care-l ţii la piept şi care te încălzeşte. Ghem care se desface şi se transformă în artificii atunci când ai la dispoziţie trei zile în compania celor mai bune maşini create de Porsche.


Ai visat să stai în faţa volanului unui 911. Să te aşezi, să tragi aer în piept, să mângâi cu mâna dreapta volanul, să învârţi în contact cheia întotdeauna specială a unei astfel de maşini şi să auzi bolboroseala sănătoasă a motorului. Să-ţi rezoneze creierul. Să ţi se ridice părul pe mâini şi să simţi că în vene-ţi curge adrenalină. Să apeşi acceleraţia şi să pleci de pe loc ştiind că ceea ce urmează va fi pur şi simplu me-mo-ra-bil. Unii dintre voi au parcurs senzaţia asta. Pentru unii, ea se repetă de fiecare dată când intră în propria maşină. Pentru alții rămâne un vis pe care ţi-l doreşti aproape. Ei bine, am veşti bune pentru ambele categorii de visători. 

Indiferent dacă ţi-ai permis să-ţi cumperi sau nu un 911 până acum, Porsche îţi pune la dispoziţie o alternativă mult mai accesibilă decât maşina în sine şi - paradoxal - mult mai ofertantă la nivel senzorial. Ştii, 911 este un ghem de senzaţii pe care-l ţii la piept şi care te încălzeşte. Ghem care se desface şi se transformă în artificii atunci când ai la dispoziţie trei zile în compania celor mai bune maşini create de Porsche. Pe gheaţă. în nordul Finlandei, acolo unde singura şi ultima ta grijă este să realizezi cel mai fluid, curat şi corect drift din viaţa ta.

Bine ai venit la Porsche Driving Experience Winter.

O ŢARĂ DE POVESTE

Odată lămuriţi de ce finlandezii se nasc piloţi, fiind logic ca jumătate de ţară să evolueze în raliuri din moment ce-şi petrec viaţa în condiţii nu tocmai aderente, am lămurit ulterior şi de ce spirtoasele sunt o avuţie a acestei naţiuni: satele finlandeze sunt mici şi răsfirate în această zonă, iar singurătatea asta amestecată cu liniştea nu-ţi prea dau multe variante de atac.


Cel mai greu lucru pe care îl ai de făcut în momentul în care te hotărăşti că ai nevoie (şi ai nevoie, crede-mă!) de o sesiune de pilotaj cu versiunile de top ale celei mai apreciate maşini sport a lumii este să-ţi faci bagajele. Indiferent de cât de grea e iarna românească, se va găsi întotdeauna o Finlandă îndepărtată care să-ţi arate că hainele tale de iarnă sunt mult prea subţiri pentru prăpăstiile Celsius de 20, 30 sau 40 de grade cu minus. După cum îţi va fi norocul. Oricum, pregăteşte-te să faci parte dintr-un peisaj paradoxal, în care temperaturi de care n-ai mai dat în viaţa ta şi căldura pe care corpul tău o va degaja independent de voinţa ta se vor împleti într-o poveste de iarnă de care-ţi vei aduce aminte tot restul vieţii.

Partea bună este că, odată ajuns dincolo de Cercul Polar de Nord, într-o zonă care la orele de geografie părea una pustie şi izolată, dai de o lume foarte interesantă, îndeajuns de animată încât să te lase mirat şi în care eşti un oaspete de vârf. Atât de important, încât nu ai de făcut decât să te relaxezi şi să te bucuri de fiecare moment, pentru că oamenii de la Porsche se ocupă de tot ce înseamnă Hospitality. Eşti preluat de la aeroportul din Kittilä direct de pe pistă, eşti dus la hotelul Panorama din Levi, o mică staţiune de schi din apropiere, iar mesele tipic finlandeze în care gourmet-ul se amestecă interesant cu tradiţionalul îţi sunt asigurate pe toată perioada celor cinci zile în care vei fi oaspetele Porsche. 

Finlanda e o ţară interesantă. O să vezi cum şoselele sunt pline de zăpadă în nord, iar "trasa ideală", formată de roţile maşinilor care trec pe ele, este acoperită cu un strat de gheaţă.

Chiar şi aşa, finlandezii merg cu viteza cu care mergem şi noi pe şoselele noastre uscate, secretul fiind faptul că anvelopele au crampoane speciale pentru gheaţă. Iar Nokian este marca de bază acolo, fiind la fel de răspândită precum sunt Logan-urile la noi. Odată lămuriţi de ce finlandezii se nasc piloţi, fiind logic ca jumătate de ţară să evolueze în raliuri din moment ce-şi petrec viaţa în condiţii nu tocmai aderente, am lămurit ulterior şi de ce spirtoasele sunt o avuţie a acestei naţiuni: satele finlandeze sunt mici şi răsfirate în această zonă, iar singurătatea asta amestecată cu liniştea nu-ţi prea dau multe variante de atac. Cert este că ospitalitatea este la un nivel înalt în zona Kittilä-Levi, iar orice finlandez ştie să vorbească engleză, indiferent de locul şi momentul în care dai de el.

Finlanda şi tradiţiile ei. De exemplu, un somon adevărat gătit la foc deschis.

PROFESIONIŞTII

Am pilotat de 6 ori în Raliul Dakar şi l-am terminat de patru ori, iar cel mai bun rezultat a fost locul al zecelea. Dakarul te compleşeşte, după ce termini raliul nu ai energie să te bucuri. Pur şi simplu vrei o pauză şi un pahar de băutură bună.

Matthias
Instructor Porsche
Atunci când participi la o sesiune de trei zile de cursuri de pilotaj cu gama 911 (Carrera S, Carrera 4S, Turbo şi chiar GT3 în versiunile mai scumpe ale sesiunii de instructaj), trebuie să-ţi iei gândul de la câteva lucruri şi să încerci să te obişnuieşti cu altele. De exemplu, află că nu vei merge în locul în care se agaţă harta lumii-n cui pentru a rupe acceleraţia şi pentru a auzi motoare turate în liniuţe fără noimă. Ba din contră. Vei ieşi de pe "băncile" şcolii de instructaj de iarnă Porsche cu o coordonare mult mai bună a mâinilor, picioarelor şi privirii. Vei învăţa cum pierderea aderenţei poate fi fun şi că un drift poate fi realizat în trei moduri diferite, în funcţie de ce alegi să foloseşti în acest scop: frâna, acceleraţia sau balansul şi inerţia maşinii. 

La capitolul elemente cu care trebuie să te obişnuieşti se încadrează perfect instructorii Porsche. Chiar dacă termenul "instructor" nu îţi inspiră neapărat încredere şi profesionalism într-o Românie căpuşată de impostori, va trebui să-ţi schimbi optica cu 180 de grade şi să accepţi faptul că vei fi îndrumat de cei mai buni oameni existenţi în domeniu. De exemplu, grupul din care am făcut parte în expediţia iniţiatică din Finlanda a fost strunit de pe margine, de la volan şi de pe scaunul de copilot doi oameni fantastici: unul a câştigat pe circuit Formula Ford, celălalt a participat de şase ori în Raliul Dakar. Nu am aflat aceste lucruri decât târziu, într-o seară plină de farmec finlandez în care gustul somonului autentic şi un număr de folclor tradiţional nordic au colorat o experienţă deja fantastică. 

Oamenii ăştia se vor pune în genunchi la -30 de grade pentru a-ţi explica ce nu faci bine. Şi apoi pleacă să termine Raliul Dakar.

MONUMENTUL WALTER RÖHRL

E frumos aici, dar mă plictisesc repede, pentru că circuitele astea sunt lente. Mie îmi trebuie linii drepte pe care să merg cu 180 de km/h ca să mă simt bine.

Walter Rohrl
Porsche îţi poate rezerva însă surprize. Iar una dintre cele mai mari dintre cele pe care le-am avut în ultimii ani a fost apariţia legendei Walter Röhrl ca guest instructor pe lacul îngheţat pe care marca germană îşi aşează tabăra an de an timp de şase luni. Dublul campion mondial al raliurilor în forma lor romantică, ajuns acum la 66 de ani, ne-a arătat că talentul şi instinctele nu se pierd indiferent de situaţie. Iar când te afli în dreapta marelui Röhrl, toate poveştile pe care le-ai auzit despre omul care a dus Audi Quattro de la stadiul de potenţial la cel de nume legendar ţi se derulează în faţa ochilor. Eşti în dreapta unui Porsche 911 Turbo în Finlanda, iar Röhrl - câştigător al celebrului Raliu Monte Carlo de patru ori cu patru mărci diferite - îţi explică relaxat, în timp ce maşina baleiază în poziţii complet nefireşti, cum nu a reuşit să concureze de foate multe ori pe gheaţă în cariera sa de pilot, pentru că anii '70-'80 însemnau mai ales strategie şi alegere.

"Pe vremea mea nu am prea făcut Raliul Suediei, pentru că nu era ca acum. Un pilot nu mergea la toate etapele. Am venit de două ori, de fapt, și am terminat pe locul al treilea într-un raliu câştigat de Stig Blomqvist. Astăzi, WRC-ul e polarizat, sunt doi-trei oameni care pot să câștige, iar Ogier e ca Loeb acum câțiva ani: nimeni nu prea-l poate bate. Când mă dădeam eu, erau 15 oameni care puteau câștiga raliurile, nu știai niciodată care e cel mai bun", spune Walter Röhrl în timp ce mângâie fluid volanul cu mâna dreaptă, stânga gesticulând a istorie.

E cumva normal să fie însă relaxat. Pe de o parte, nu are de demonstrat nimic în faţa unor jurnalişti care oricum îl privesc ca pe un monument. pe de altă parte, marele Walter Röhrl conduce acasă, în viaţa de zi cu zi, un Porsche 911 Turbo. "E o maşină fantastică şi e identică cu cea cu care ne dăm acum pe gheaţă. Nicio modificare cu excepţia ţintelor de pe anvelope". Ieşi din maşină ameţit de emoţie şi nu ştii cum să-i mulţumeşti sau să marchezi momentul fără a intra în penibil.

Scapi un "Mulţumesc" simplu şi sincer, iar de pe scaunul din stânga auzi imediat "It was my pleasure, as always". Omul ăsta şi-a trăit întreaga viaţă într-o plăcere continuă. As always.

O fotografie cu Walter Rohrl, unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea de jurnalist auto.


DRIFTURI ÎN EAU ROUGE

De fapt, pe gheaţa finlandeză vei descoperi la volanul lui 911 replici în miniatură ale unor circuite celebre, precum Spa Francorschamps sau Catalunya.


Întregul curs de pilotaj Porsche are loc pe o mlaştină care în octmbrie începe să îngheţe, momentul fiind sărbătorit de marcă prin începerea lucrărilor de amenajare a complexului de circuite de gheaţă în miniatură. Ai diferite zone în care testezi la maximum limitele maşinii şi în care înveţi că tot ceea ce credeai că ştii despre manevrabilitate este doar vârful aisbergului. Suprafaţa pe care se întinde tabăra Porsche este imensă, iar cele nouă mini-circuite desenate pe gheaţă pură de lama unor tractoare comandate prin GPS sunt semnate de celebrul Hermann Tilke, zeul circuitelor de asfalt şi omul care a creat designul a 30 de circuite cunoscute din întreaga lume, de la Red Bull Ring până la Istanbul Park şi de la Sepang până la Circuit of the Americas. De fapt, pe gheaţa finlandeză vei descoperi la volanul lui 911 replici în miniatură ale unor circuite celebre, precum Spa Francorschamps sau Catalunya. Vei fi, deci, fericitul pilot al unui 911 care trece în drift prin Eau Rouge. Deloc rău pentru o vizită în pustiul finlandez.

Am petrecut o zi în lumea Porsche şi am schimbat consecutiv tracţiunea spate cu cea integrală aşa cum schimbi posturile la un televizor muncit de plictiseala unei sâmbete. Acolo, pe gheaţa aia care-ţi face picioarele spaghetti dacă nu eşti atent, simţi că diferenţa dintre S şi 4S este ca de la cer la pământ. Şi, aşa cum e normal, îţi dai seama cât efort depui pentru a păstra pe trasă o maşină cu roţi motrice spate atunci când aderenţa tinde spre zero absolut. Cert este însă că, pe măsură ce orele trec pe nesimţite, observi cum soarele începe să se stingă în direcţii neobişnuite şi într-o lumină caldă pe care nu o găseşti decât acolo. Iar în momentele alea, în apusul portocaliu al capătului lumii, începi să te relaxezi, să simţi maşina ca pe o prelungire a propriei personalităţi şi să dansezi cu maşinile astea pe gheaţă ca-ntr-o piesă de balet pusă pe scenă de un regizor nevăzut a cărui singură limită este fizica.

Sub un strat subţire de zăpadă stau câţiva metri de gheaţă pură. 


LUCRURI CARE-ŢI SCHIMBĂ VIAŢA

Când parchezi pe întuneric în faţa hotelului şi ştii că povestea s-a terminat, te înmoi şi ai o senzaţie pregnantă de apartenenţă la locul ăsta plin de zăpadă, de pasiune şi de sunete.


De altfel, cursurile de iarnă a celor de la Porsche pot fi contractate oricum şi de oricine. Vorbim de patru cursuri graduale prin care trebuie să-ţi educi capacităţile şi să treci consecutiv. Astfel, trebuie să începi la Camp 4 şi, după ce ai "absolvit", treci pe rând prin Camp 4S şi Ice Force pentru a ajunge la final la Ice Force S, vârful maxim al antrenamentelor pe gheaţă şi nivelul în care "deblochezi" teste reale cu 911 GT3. Costurile pleacă de la 4000 de euro şi ajung până la 6500 de euro, iar acestea includ câte cinci zile de ospitalitate finlandeză combinată cu exactitate germană. All inclusive. Cert este că experienţa este unică şi nu poate fi recreată în regie proprie, ceea ce face ca preţurile să arate foate bine pentru cei care-şi doresc să cunoască limitele maşinilor pe care le au sau le vor avea în garaj. Iar dacă un Porsche 911 adună câteva zeci de mii bune de euro, întreaga serie de cursuri Porsche, de la iniţiere la "licenţă", adună un sfert din preţul ăsta. În plus, cunoştinţele acumulate îţi vor folosi pentru întreaga viaţă. 

● Porsche Driving Experience Winter: descriere, program, preţuri

Când parchezi pe întuneric în faţa hotelului şi ştii că povestea s-a terminat, te înmoi şi ai o senzaţie pregnantă de apartenenţă la locul ăsta plin de zăpadă, de pasiune şi de sunete. E o combinaţie fantastică între câteva elemente care ar trebui să facă parte din lista de dorinţe ale fiecărui om de pe planetă. Avem muzica unor motoare care au făcut şi vor face parte din povestea frumoasă a unei maşini care de 51 de ani redesenează logici. Avem, apoi, liniştea acoperitoare a unor ţinuturi apărute pentru a întări legătura dintre oameni şi natura. Există, în plus, simplitatea puternică a oamenilor de acolo, care contrastează radical cu opulenţa construită aproape arhaic a lumii Europei "civilizate". Şi, la final, peste toate, există un aer profesionist peste tot ceea ce înconjoară marca Porsche, de la modul în care eşti primit şi până la momentul în care pleci, trecând prin zilele în care devii un elev care schimbă băncile şcolii cu scaunul profilat al unei sportive prin excelenţă.

Grupul celor care nu cuvântă, dar îţi rămân în suflet.

Comentarii (6)

  • George Mihalcea
    Bun text, plin de emotie si feeling. Intrebarea e alta: unde depunem cv-urile? :))))
    14 2
  • gun cometa
    George, da-l incolo de CV...bani sa ai :)) Domnilor, spargeti pusculitele!!!
    8 0
  • La un astfel de act jurnalistic ar fi trebuit sa curga comentariile din partea cititorilor. Din partea fiecarui acelui cititor pasionat care se presupune ca urmareste AM si pe care voi ii identificati ca fiind "unul de-al nostru".

    Ei bine, considerand aceasta saracie lucie de comentarii un indicator, stau si ma intreb retoric pentru cine ati mai scris acest reportaj? Mai tineti minte ce va spuneam despre jurnalismul de calitate si despre apropierea si pastrarea cititorilor/comentatorilor valorosi?

    Acum cand chiar v-a iesit, se pare ca nu mai aveti cu cine, dupa ce comentatorii de baza au renuntat unul cate unul la AM. Iar afaficii care v-au mai ramas nu comenteaza la articole mai lungi de-o palma pentru ca, pe langa faptul ca sunt prea lungi, nici nu le inteleg.
    Pacat ca s-a ajuns aici.
    16 3
  • ce-ti mai place sa te lauzi :)

    Bravo, o experienta automobilistica unica. Acum sa vedem ce zici si despre cursurile de vara, ca observ un program frumos, la drum de vacanta, pe langa Nordschleife si Spa.
    7 1
  • oare cati dintre colegii din redactie au reusit sa se abtina sa nu exclame "you lucky bastard!" :)
    8 2
  • Reportaj bestial Mestere. Porsche = automobilul sport suprem.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru