REPORTAJ: 24 din 24 în revelionul motorsportului - Cursa de la Le Mans

Le Mans. Pentru unii este o echipă de fotbal. Pentru alţii un simplu oraş. Pentru cei mai mulţi însă, Le Mans înseamnă cea mai importantă cursă de anduranţă din lume.

Lansată în 1923 ca o replică la “banalele” curse în care contează doar viteza, Le Mans şi-a atins scopul devenind o competiţie în sine în care, cel puţin la fel de mult ca viteza, contează fiabilitatea.

24 de ore în care maşina trebuie să-şi păstreze integritatea pentru a trece linia de sosire. 24 de ore în care cei trei piloţi ai fiecărei  maşini participante trebuie să fie pregătiţi în permanenţă să concureze. 24 de ore de luptă intensă pentru atingerea celor două obiective: terminarea cursei şi victoria. Pentru că da, a termina Cursa de 24 de ore de la Le Mans este o performanţă în sine.

Ca fan al motorsportului, nu am reuşit niciodată să urmăresc integral Cursa de 24 de ore de la Le Mans, parţial pentru că la orele târzii din noapte televizorul îmi produce somnolenţă. Nu mi-am propus asta nici măcar atunci când am aflat că voi vedea de la faţa locului ediţia din acest an. Nu acesta era scopul.

Pentru mine, zilele premergătoare cursei au însemnat tot atâtea întrebări despre sentimentele pe care le voi simţi când voi ajunge la Le Sarthe şi mai ales despre ceea ce se întâmplă în spatele camerelor de luat vederi: în paddock, în tribune, în jurul circuitului. Pe scurt, ce-i atrage pe oameni la Le Mans 24h?

PRIMUL CONTACT

Drumul în sine spre circuit nu a fost greu deloc. Un traseu cu avionul Bucureşti - Paris de trei ore şi o călătorie de peste 200 de kilometri cu TGV (Train de Grande Vitesse) în numai 55 de minute. Acesta era, de fapt, primul indiciu al vitezei de la Le Mans: un tren TGV are performanţe mai apropiate de maşinile de la Le Mans 24h decât de trenurile CFR-ului.

Au contat mai puţin aglomeraţia infernală din TGV, fluturele care se încăpăţâna să exploreze geamul lângă care stăteam sau faptul că trenul în sine nu impresiona prin design şi curăţenie. Mulţi dintre călători mergeau tot la cursă, iar atenţia mi-a fost atrasă de un puşti cu şapca Le Mans care citea cu poftă ghidul oficial al evenimentului. Gara din Le Mans nu este însă ultima staţie înainte de circuit, întrucât Le Sarthe este situat undeva la ieşirea din oraş, iar acolo ajungi după un drum de circa 30 de minute care spre final devine foarte aglomerat.

Este şi firesc, fanii se îndreaptă deja spre circuit pentru marele spectacol. În calitate de invitat al Renault Alpine (despre povestea participării sale în Le Mans 24h veţi afla detalii inedite într-un articol separat), am avut acces în numeroase zone ale circuitului, unele mai bune, altele şi mai bune.

STARTUL VĂZUT DIN CENTRUL DE PRESĂ

Pentru startul cursei am ales însă una dintre cele mai bune poziţii: centrul de presă de pe linia dreaptă de start-sosire. Chiar dacă geamurile clădirii mă împiedicau să aud aşa cum ar fi trebuit sunetul motoarelor, era cel mai bun mod de a vedea startul pe linia dreaptă.

Să afirm că este spectacol să vezi 56 de maşini sport luând startul în turul de formare la intervale de câteva secunde ar reprezenta o subestimare. Dar în acest caz cum aş putea caracteriza startul lansat de după intrarea Safety Car-ului, când cele trei exemplare Audi R18 e-tron quattro şi cele două maşini Toyota TS030 Hybrid au fost urmate, rând pe rând, de alte modele LMP1, apoi de prototipurile LMP2 şi de maşinile din GT Pro şi GT Am? 

De fapt, acesta este unul dintre marile avantaje ale Campionatului Mondial de Anduranţă, din care face parte şi Le Mans 24h: diferite clase de maşini implicate în aceeaşi cursă determină sunete diferite ale motoarelor în funcţie de putere şi alte specificaţii.

ACCIDENTUL FATAL

Doar circa 10 minute trecuseră de la start în momentul în care aflăm că pe circuit a avut loc un accident major în care a fost implicat Allan Simonsen la volanul unui Aston Martin cu numărul de concurs 95. Nicio clipă nu m-am gândit că este un accident care i-ar putea pune viaţa în pericol şi aşteptam cu nerăbdare reluarea cursei. Vestea decesului a venit brusc, pe neaşteptate, şi a generat o linişte deplină, ca şi cum fiecare dintre noi simţise nevoia unui moment de reculegere.

Este un sentiment foarte ciudat să asişti bucuros la una dintre cele mai importante competiţii de motorsport din lume şi să afli că unul dintre participanţi a încetat din viaţă.

Din păcate, evenimentul ne-a readus pe toţi cu picioarele pe pământ, ne-a reamintit că motorsportul este periculos şi că, indiferent de măsurile de securitate adoptate de organizatori, oricând se poate întâmpla o tragedie.

STUDIEREA BESTIILOR ÎN ŞICANA DUNLOP

Pe cât de frumos este să vezi maşinile pe linia de start-sosire, pe atât de puţine lucruri observi la acestea în fracţiunile de secundă în care trec prin fata ta. O zonă mai bună este centrul de hospitality Alpine poziţionat la câţiva metri de virajul şi şicana Dunlop, corespunzătoare primelor trei viraje. Acestea oferă numeroase provocări piloţilor, întrucât piloţii ajung aici cu acceleraţia la maxim şi viteze de până la 290 km/h în cazul prototipurilor LMP1, pentru a coborî în prima treaptă de viteză pentru abordarea şicanei.

Ştiam că acesta este unul dintre cele mai bune locuri unde prototipurile depăşesc GT-urile, iar aşteptările mi-au fost confirmate din plin. Nu numai că am văzut depăşiri de acest gen, dar nu au lipsit nici acroşajele care au dus la derapaje spectaculoase.

SUNETUL MOTOARELOR

Aşa cum spuneam mai sus, unul dintre avantajele cursei de anduranţă este sunetul diferit al motoarelor în funcţie de tipul de maşină.

Cel mai mult m-a impresionat Audi R18 e-tron quattro, care atunci când frâna pentru a aborda şicana Dunlop scotea un sunet asemănător cu un fâsâit care nu părea să aibă nicio legătură cu motorul tradiţional. Era ceva inedit şi spectaculos, singurul regret fiind că erau doar trei exemplare în competiţie.

În schimb, Ferrari şi Corvette au condus detaşat în topul decibelilor cu un sunet melodios şi plăcut pentru timpane, care nu se apropie însă sub nicio formă de unicitatea sunetului produs de un monopost de Formula 1.

NICIUN LE MANS FĂRĂ PLOAIE

Probabil că cele mai interesante momente erau cele în care începea ploaia atât de familiară Cursei de 24 de ore de la Le Mans. Chiar dacă asta însemna să ne udăm un pic, spectacolul de pe circuit schimba complet perspectiva. Pentru că piloţii concurau cu pneuri slick, mulţi dintre ei, în special cei de la clasele GT, derapau violent în şicana Dunlop.

Unii dintre ei ieşeau larg în decor cu mult înainte să ajungă în dreptul şicanei, alţii se chinuiau zadarnic să vireze înainte să piardă controlul volanului, iar alţii greşeau în ultimul moment. Lucrurile se calmau după trecerea pe pneuri corespunzătoare, însă ploaia, preponderent slabă, revenea cu exactitate o dată la câteva ore, reluând ciclul derapajelor.

VIRAJUL PORSCHE

Chiar dacă şicana Dunlop este foarte potrivită pentru a avea parte de spectacol, am vrut să văd şi un viraj ceva mai rapid, aşa că am optat pentru virajul Porsche. Şi nu oricum, ci după căderea întunericului. Ajuns în zona dedicată fanilor care au celebrele bilete de intrare generală, am urcat un mic deal şi am ajuns în vârf, acolo unde fanii veniseră de acasă cu scaune pentru a urmări cursa confortabil. A fost destul de greu să-mi fac loc pentru a vedea spectacolul de pe circuit, dar a meritat.

Atmosfera în virajul Porsche pe timp de noapte este specială datorită incertitudinii care planează iniţial asupra formelor maşinii prin prisma întunericului, dar mai ales a farurilor orbitoare uşor de identificat: albe pentru prototipuri şi galbene pentru turisme. Am văzut câteva dueluri spectaculoase în noapte, iar experienţa este semnificativ diferită de cea a unei curse în nocturnă, pentru că aici contează doar farurile maşinilor.

O NOAPTE FĂRĂ SOMN LA LE MANS

Le Mans 24h este o cursă specială tocmai datorită faptului că durează 24 de ore, iar decizia mea de a sta treaz pe tot parcursul cursei a venit natural, fără să stau prea mult pe gânduri. Nu ştiu dacă voi mai avea vreodată oportunitatea să merg la Le Mans 24h, iar un eveniment similar este greu de găsit în Europa, motiv pentru care am vrut să fac ceva special: să stau treaz pe tot parcursul celor 24 de ore ale competiţiei.

Într-un fel sau altul, am reuşit: mi-am petrecut cea mai mare parte a nopţii în centrul de presă, acolo unde aveam acces instant la aproape orice informaţie. Pe lângă vederea maşinilor care treceau pe linia dreaptă, primeam informaţii în timp real cu clasamentul complet detaliat, pe lângă numeroasele televizoare unde puteam urmări desfăşurarea evenimentelor de pe circuit.

Păcat că au existat câteva perioade relativ lungi în care Safety Car-ul a fost prezent pe circuit, dar în rest timpul a trecut foarte repede, mai ales că în plină noapte am făcut o scurtă plimbare în aer liber în apropierea circuitului.

Frigul devenise însă pătrunzător.

Dacă pe parcursul zilei de sâmbătă o bluză cu mânecă lungă era suficientă pentru a te simţi confortabil, ploaia puternică din jurul orei 03:00 a schimbat situaţia: pe lângă scăderea temperaturii, vântul bătea cu putere şi agrava situaţia, motiv pentru care plimbarea din noapte a fost scurtă. În plus, cerul a rămas înnorat şi răsăritul mult aşteptat nu a fost nici pe departe atât de spectaculos pe cât aş fi sperat.

FANUL TIPIC: VÂRSTA A DOUA, PASIONAT DE MOTORSPORT

Le Mans se transformă într-un aspirator de fani atunci când 56 de echipaje se înscriu în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Chiar dacă tribunele erau pline, mii de fani mişunau în jurul circuitului, la terasele din apropiere, plimbându-se pur şi simplu sau încercând să găsească o ofertă bună la chioşcurile cu produse oficiale ale echipelor.

Fanii veniţi la circuit erau însă mai degrabă persoane de vârsta a două decât tineri, nelipsind nici persoanele care ar putea avea nepoţi în grijă.

Lipseau însă fanii unui anumit pilot sau a unei echipe pe care îi vedem permanent în Formula 1, iar atmosfera generală, deşi plăcută, nu era atât de spectaculoasa precum cea din Marele Circ: lipsea acel entuziasm tineresc general, lipseau steagurile, lipsea berea ţinută în mână în drum spre un loc bun de vizonare.

În cursul nopţii, atitudinea fanilor a fost însă impresionantă, mai ales în contextul frigului, ploii şi a vântului puternic. După căderea nopţii, cele trei tribune de altfel pline din partea opusă a centrului de presă au început treptat să se golească, atingând minimul în jurul orelor 05:00 - 06:00, când doar 80-100 de persoane, în general cupluri, ocupau locurile din cele trei bune din faţa mea mai mult sau mai puţin moţăind.

Unul dintre indivizi a profitat de spaţiul mare avut la dispoziţie şi s-a întins pe patru scaune, alţii dormeau cu braţele aplecate peste scaunele din faţa lor, câţiva se plimbau printre scaune pentru a nu adormi sau pentru a se încălzi.

În niciun moment însă tribunele nu au fost complet goale, pentru că, nu-i aşa, motorsportul are fanii săi "hardcore", veniţi să se uite 24 de ore la un spectacol de gală.

FINAL RAPID

Nu ştiu cum a fost ziua de duminică pentru voi, dar pentru mine a fost foarte scurtă. După o noapte fără somn, eram destul de obosit şi convins că simpla poziţionare a capului pe o masă m-ar face să adorm instantaneu. Am reuşit însă să rezist tentaţiei şi să găsesc diverse activităţi utile: micul dejun (nu râdeţi, după o noapte nedormită pofta de mâncare de dimineaţă este mult mai mare), plimbări la expoziţia de maşini clasice de la Le Mans şi, evident, urmărirea cursei din virajul Dunlop.

Ploaia care s-a abătut asupra circuitului cu aproximativ 90 de minute înainte de final a readus spectacolul prin prisma accidentelor şi o doză suplimentară de tensiune, însă din păcate a trebuit să plecăm prematur de la circuit pentru a prinde ultimul TGV care se îndrepta spre Paris. Am urmărit însă cu sufletul la gura desfăşurarea evenimentelor din ultimele minute graţie internetului şi astfel am aflat imediat că, în cele din urmă, Audi a câştigat din nou Cursa de 24 de ore de la Le Mans cu ajutorul echipajului cu numărul 2 format din Tom Kristensen, Allan McNish şi Loic Duval.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Pentru mine, Cursa de 24 de ore de la Le Mans a reprezentat o experienţă mai bogată decât cea trăită la Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei de anul trecut. Motivele sunt numeroase: este o cursă unică, care are loc o singură dată pe an şi în care ai ocazia să vezi atât prototipuri cu formele lor speciale, cât şi maşini GT cu motoare puternice.

Probabil însă că aspectul la care Formula 1 nu va reuşi niciodată să egaleze Le Mans este dat de durata cursei. Este cu adevărat special să urmăreşti o cursă timp de 24 de ore fără întrerupere, fie că ai făcut-o din zona de hospitality, din centrul de presă, din diverse viraje precum Dunlop sau Porsche sau din tribune.

24 de ore pline de adrenalină şi suspans în care nu ai timp să te gândeşti la altceva. Nu mai contează problemele de acasă, certurile cu prietena şi cu atât mai puţin publicitatea de care se bucura anumite pseudo-vedete în presă.

Contează doar că eşti într-un loc special, alături de oameni speciali care luptă pentru victorie şi alături de fani speciali pentru care Le Mans 24h este un fel de revelion. Un revelion al motorsportului.