Porsche a prezentat noul 911 GT2 RS în cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood. Acum, oficialii constructorului german ne anunță că 911 GT2 RS a devenit cel mai rapid model de serie care a rulat pe Nurburgring.
Modelul constructorului german a parcurs bucla de nord a Iadului Verde în 6 minute și 47.3 secunde, iar viteza medie înregistrată a fost de 184.11 km/h. Recordul a fost realizat în 20 septembrie, iar în spatele volanului s-a aflat Lars Kern, unul dintre piloții de teste Porsche.
Porsche 911 GT2 RS folosește motorul de 3.8 litri cu șase cilindri de pe 911 Turbo S. Unitatea oferă acum 700 de cai putere și 750 Nm. Resursele sunt manageriate de o cutie PDK cu șapte trepte modificată special pentru această versiune. Porsche 911 GT2 RS poate accelera de la 0 la 100 km/h în 2.8 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 340 km/h.
un fleac.......
Asta arata ca acest 911 GT2 e practic o masina de curse care poate circula si pe strada. ;-)
https://www.youtube.com/watch?v=IvgDdglSOrE