Record după record: noiembrie 2015, cea mai bună lună din istoria Volvo

de Daniel Popescu
Miercuri, 02.12.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo a înregistrat în noiembrie cele mai bune vânzări lunare din întreaga sa istorie şi se pregăteşte să doboare inclusiv recordul anual de vânzări stabilit în 2014.

Esential 49.055 de maşini a vândut Volvo în luna noiembrie
441.002 de unităţi a comericalizat Volvo în primele 11 luni ale anului
465.000 de maşini a reuşit să vândă Volvo în 2014
Succesul la nivel global înregistrat de noul Volvo XC90 ajută constructorul suedez să depăşească toate aşteptările în materie de vânzări.

Volvo a raportat că luna noiembrie a fost cea mai bună din întreaga sa istorie de 88 de ani, după ce a reuşit să comercializeze 49.055 de maşini, în creştere cu 26% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Dintre acestea, noul XC90 şi-a alocat 6.792 unităţi, în timp ce primele două locuri sunt ocupate de XC60 cu 13.988 unităţi şi V40 cu 7.765 unităţi. Piaţa din Statele Unite aproape s-a dublat după ce a înregistrat o creştere de 90% la aproape 7.000 de maşini comercializate, în timp ce vânzările din Suedia au crescut cu peste 42%.

Rezultatele excelente din noiembrie se observă şi în cadrul vânzărilor înregistrate în primele 11 luni ale anului.

Volvo a ajuns la 441.002 unităţi comercializate, cu 5.3% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. În acest context, suedezii trebuie să mai vândă doar 15.000 de maşini în luna decembrie pentru a depăşi recordul anual de vânzări stabilit în 2014, de 465.000 de unităţi.

Pe termen mediu, Volvo îşi propune să ajungă la vânzări anuale de 800.000 de unităţi după ce îşi va împrospăta complet gama de maşini pe parcursul următorilor patru ani.

Via Volvo

Comentarii (1)

  • Cu S90, mai mult ca sigur ca vor rupe tot.
    9 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru