Cu o mână îţi dă, cu alta îţi ia. Aşa ar putea fi caracterizat bugetul stabilit de Ministerul Mediului pentru ediţia din 2016 a programului de reînnoire a parcului auto, cunoscut sub numele de Rabla. Asta pentru că bugetul alocat special pentru achiziţionarea maşinilor electrice este mai mare decât cel pentru varianta clasică, care a fost redus semnificativ faţă de anul trecut.
Astfel, românii vor avea la dispoziţie vouchere cu o valoare totală de 75 de milioane de lei pentru a cumpăra maşini electrice, în timp ce pentru varianta clasică au fost alocate doar 60 de miliooane de lei. Prin urmare, bugetul total al programului este de numai 135 de milioane de lei, cu 32.5% mai mic decât anul trecut, când s-a ridicat la 200 de milioane de lei.
"Pe lângă varianta clasică a programului, va exista şi programul Rabla Plus, care va avea un buget de 75 de milioane de lei", a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului.
Anunţul vine în aceeaşi zi în care Kaufland a dezvăluit planurile pentru dezvoltarea unei reţele de 11 puncte de încărcare pe ruta Arad - Bucureşti - Constanţa.
Autorităţile nu au anunţat încă valoarea primei de casare pentru cele două componente ale programului. În cazul în care prima de casare va rămâne de 6.500 lei, înseamnă că în cadrul Rabla Plus vor exista circa 11.500 de vouchere, iar pentru varianta clasică vor fi aproximativ 9.200 de vouchere, spre deosebire de cele 25.000 de vouchere disponibile anul trecut, dintre care 5.000 au fost alocate persoanelor juridice.În plus, deşi ar fi trebuit să înceapă la jumătatea lunii aprilie, programul Rabla 2016 va demara abia la începutul lunii mai, în cel mai fericit caz. "Estimez că ghidurile de finanţare ar putea fi gata până la finele lunii aprilie, iar cei care doresc să achiziţioneze o maşină prin program să o facă undeva de la începutul lunii mai", a mai precizat ministrul Mediului.
Via Agerpres
Comentarii (0)