Probleme pentru Uber: compania americană pierde licența în Londra

de Cornel Șocariciu
Sambata, 23.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Autoritatea de transport din Londra a anunțat că nu va prelungi licența Uber. Compania americană are la dispoziție 21 de zile pentru a contesta decizia.

În luna aprilie, în România, companiile de taxi au organizat proteste împortiva Uber. O lună mai târziu, în Londra, compania americană primea o licență de operare pentru 4 luni.

Acum, autoritatea londoneză din domeniul transporturilor (TfL) a decis să nu prelungească licența companiei. Aceasta expiră în 30 septembrie, dar Uber are la dispoziție 21 de zile pentru a contesta decizia.

Autoritatea londoneză spune că Uber nu respectă cerințele necesare pentru a deține o licență de transport privat de persoane. Sadiq Khan, primarul Londrei, a declarat că sprijină decizia autorității de transport. "Toate companiile din Londra trebuie să opereze conform regulilor și să adere la standardele înalte pe care le așteptăm, mai ales atunci când în joc se află siguranța clienților", a declarat acesta. 

În Marea Britanie există peste 40.000 de șoferi înregistrați în cadrul Uber și aproximativ 3.5 milioane de londonezi utilizează aplicația.

În România, serviciile Uber pot fi accesate în București, Cluj, Brașov și Timișoara.

Comentarii (7)

  • dar petardele alea de black cab cand le trimit la remat?!
    6 3
  • Mare mizerie UBER ! nu inteleg ; DE CE legea-i lege numai pentru taximetristi nu si pentru UBER ??????/ .. sunt zeci, sute daca nu mii ... de masini care fac UBER in Bucuresti. Ma refer la masini inmatriculate in Arges; Dimbovita; Gorj; Dolj: Vrancea; Vilcea; Ilfov; Giurgiu; Buzau; si chiar si din Calarasi; Olt ; Ialomita; Iasi; Constanta; Ne mai mira traficul din Bucuresti ? De ce pentru unii exista o lege care este aplicata cu strictete si pentru UBER se ''inchid ochii '' ? Pai ? E corect ?
    1 12
  • Chiar nu pot sa-si dea seama alesii ... alesi de unii ? Chiar nu se poate face nimic ? Pe bune..mare mizerie UBER ! Mai vorbim de noxe? de blocaje in trafic?
    1 13
  • @eugen
    merge greu firma de taxi, nu?

    client multumit de uber
    7 1
  • @eugen
    ...pentru ca maimutza, pentru ca "nu merg acolo", pentru ca "daca nu-ti place poti sa cobori", pentru ca fumezi la volan, pentru ca injuri in trafic, pentru ca masina este in stare jalnica, pentru ca....
    7 0
  • Oricate puncte pro si contra ar fi, mi se pare corect sa respecte toti legislatia, sa aibe acreditari sau ce naiba le trebuie soferilor, masinilor firmelor, etc.
    La fel cum nu poate oricine sa vanda medicamente, sa ia bani pentru pariuri, sa zideasca o cladire ...
    0 0
  • De acord 100% cu Tibi.
    Uber nu trebuie sa inlocuiasca taximetria. Taximetria din romania trebuie sa evolueze si sa ajunga un serviciu decent (nu o loterie cum este azi).
    In momentul ala statul ar trebui sa reglementeze activitatea Uber (de ex ca un serviciu de transport cu raspundere limitata/hobby si pret pe masura precum in alte tari).
    Pana atunci sa moara japitele. (si aici nu ma refer la taximetristi ci la japitele care strica breasla)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru