Toyota este aproape să prezinte publicului larg noua Supra. Japonezii au dezvăluit o imagine cu un “modern racing concept” ce va fi prezentat pe 6 martie și care reprezintă angajamentul lor de a aduce înapoi pe piață “cea mai cunoscută mașină sport”, o aluzie la Toyota Supra.
Noul model nipon va purta semnătura Gazoo Racing și va fi oferit în mai multe versiuni de putere: Supra, Supra GR, Supra GR Sport și Supra GRMN (Gazoo Racing Masters of Nurburgring). Debutul comercial este programat pentru a doua parte a anului viitor.
Viitoarea sportivă de la Toyota ar putea să fie echipată cu un motor V6 turbo de 3.5 litri care produce peste 400 de cai putere. O cutie de viteze manuală apare pe lista constructorului, în ciuda faptului că informațiile mai vechi spuneau că Toyota va miza exclusiv pe o transmisie automată.
În plus, există posibilitatea ca noua Supra să beneficieze și de o versiune cu propulsie hibridă inspirată de prototipurile folosite de Toyota în cadrul Campionatului Mondial de Anduranță.
Via Autocar
Comentarii (1)