Familia de electrice Volkswagen ID va primi un nou membru. Numele său este ID Roomzz, conceptul urmând să fie expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, eveniment care își deschide porțile în 16 aprilie.
Conform oficialilor producătorului german, conceptul va anticipa un viitor SUV electric de dimensiuni mari. Pentru început, versiunea de serie a lui ID Roomzz va fi vândută doar pe piața din China, debutul comercial urmând să aibă loc în 2021.
Voci apropiate companiei spun că tot în 2021, versiunea de serie a lui ID Roomzz va fi introdusă și pe piața din SUA, urmând ca în Europa, SUV-ul electric să ajungă abia în 2024.
Pentru moment, reprezentanții Volkswagen nu oferă detalii complete despre noul prototip. Nemții menționează că vom vedea un vehicul electric cu un interior atipic, cu o mulțime de posibilități în ceea ce privește poziționarea scaunelor și accesorii realizate din materiale de cea mai bună calitate. Oficialii Volkswagen au adăugat și faptul că viitorul ID Roomzz va integra sistemul IQ Drive.
Prin activarea componentei ID Pilot, vehiculul va fi capabil să ruleze semi-autonom (nivel 4).În urmă cu câteva luni, voci apropiate companiei au susținut că ID Roomzz (cunoscut atunci sub numele de ID Lounge) va fi echipat cu sistemul de propulsie prezentat în premieră pe conceptul ID Buzz. Acesta integrează două motoare electrice capabile să ofere 374 CP și o baterie de 111 kWh. În aceste condiții, autonomia ar urma să ajungă la 600 de kilometri.
Comentarii (2)