Pregătirile pentru lansarea noului Porsche 911 au intrat în linie dreaptă, iar modelul va fi prezentat oficial la finalul lunii noiembrie în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
Acum, oficialii Porsche au publicat primele imagini și detalii referitoare la noua generație 911. Fotografiile oferite de constructorul german au fost realizate în timpul testelor, motiv pentru care modelul sport are o serie de elemente de caroserie acoperite cu camuflaj.
Conform producătorului din Stuttgart, exemplarele de test au parcurs peste 3 milioane de kilometri. Nemții au testat atât în zonele aride din Nevada și California unde temperaturile trec de 50 de grade Celsius, cât și în zona de nord a Finlandei, acolo unde terometrele indică -35 de grade Celsius.
Pentru că 911 este un sportiv pur-sânge, Porsche nu avea cum să scoată din ecuație testele de la Nurburgring sau probele de anduranță din Italia de pe circuitul de la Nardo. Cu detalii complete despre noua generație 911 vom reveni în 28 noiembrie.
In schimb italienii le-au facut tot mai agresive, acum sunt desenate de ingineri, nu de artisti.