Salonul Auto de la Paris 2018

Primele imagini cu viitorul Hyundai i30 Fastback N: versiunea de performanță este testată sub camuflaj pe circuitul de la Nurburgring

Publicat Joi, 26.07.2018
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Primele imagini cu viitorul Hyundai i30 Fastback N: versiunea de performanță este testată sub camuflaj pe circuitul de la Nurburgring - Poza 1
Primele imagini cu viitorul Hyundai i30 Fastback N: versiunea de performanță este testată sub camuflaj pe circuitul de la Nurburgring - Poza 2
Hyundai a publicat primele imagini cu viitorul i30 Fastback N. Modelul de performanță ar urma să primească motorul de 2.0 litri benzină de 250 CP cuplat la o cutie de viteze manuală cu șase trepte.

Hyundai i30 Fastback a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din 2017. Pentru moment, cea mai potentă versiune oferită de producătorul asiatic dezvoltă 140 de cai putere mulțumită unui motor pe benzină de 1.4 litri.

Dar lucrurile se vor schimba în perioada imediat următoare pentru că producătorul sud-coreean a anunțat lansarea versiunii i30 Fastback N. Oficialii Hyundai au publicat și două imagini realizate în timpul testelor de pe circuitul german de la Nurburgring. Viitoarea versiune de performață este acoperită cu camuflaj, însă modelul ar urma să integreze o grilă frontală cu design special, spoilere față și spate modificate, jante ceva mai generoase și prize de aer mai mari.

Oficialii Hyundai încă nu au anunțat motorizarea lui i30 Fastback N, însă aici lucrurile sunt destul de simple. Hot Hatch-ul i30 N folosește un propulsor de 2.0 litri care produce 250 de cai putere și 353 Nm (275 CP cu pachetul Performance), iar acest motor ar urma să fie disponibil și pe versiunea i30 Fastback N.

O cutie de viteze manuală cu șase trepte este pregătită de Hyundai, însă zvonurile spun că în viitorul apropiat am putea vedea și o transmisie cu dublu ambreiaj.

Conform unor surse apropiate companiei, gama de performanță N ar urma să fie completată în scurti timp de Tucson N.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru