Salonul Auto de la Paris 2018

Primele imagini cu Toyota Corolla Touring Sports: break-ul preia motorizările versiunii hatchback

Publicat Marti, 04.09.2018
de Daniel Popescu
Comenteaza 4
Primele imagini cu Toyota Corolla Touring Sports: break-ul preia motorizările versiunii hatchback - Poza 1
Primele imagini cu Toyota Corolla Touring Sports: break-ul preia motorizările versiunii hatchback - Poza 2
Primele imagini cu Toyota Corolla Touring Sports: break-ul preia motorizările versiunii hatchback - Poza 3
Primele imagini cu Toyota Corolla Touring Sports: break-ul preia motorizările versiunii hatchback - Poza 4
Toyota a publicat marți primele imagini și detalii tehnice despre Corolla Touring Sports, care preia gama de motorizări de la hatchback-ul prezentat în martie: o unitate pe benzină și două versiuni hibride.

La sfârșitul lunii august, Toyota a anunțat că noua generație a hatchback-ului compact Auris, care a fost prezentată în luna martie la Geneva, revine la numele Corolla, iar decizia afectează inevitabil și varianta break.

Deși aceasta din urmă era așteptată pentru Salonul Auto de la Paris din luna octombrie, constructorul japonez a decis să "fure startul" și să prezinte primele imagini și detalii tehnice cu o lună înainte de evenimentul oficial.

Așa cum era de așteptat, Toyota Corolla Touring Sports preia numeroase elemente de design și platforma tehnică de la versiunea hatchback.

Toyota Corolla Touring Sports: date esențiale:

la fel ca și hatchback-ul, noua Toyota Corolla Touring Sports este dezvoltată pe platforma Toyota New Global Architecture (TNGA) și are un ampatament de 2700 mm. Japonezii susțin că oferă cel mai mare spațiu pentru picioarele pasagerilor din segmentul break-urilor compacte;

liniile de design sunt mai dinamice și pun în evidență lățimea mai mare și centrul de greutate mai scăzut al modelului;

în partea din spate, break-ul iese în evidență prin stopurile Full-LED și designul barei de protecție;

opțional, clienții pot alege între patru culori bitonale: o culoare pentru caroserie și un finisaj negru pentru plafon și zona din jurul grilei frontale;

la interior, Toyota menționează că șoferul are poziție mai sportivă la volan prin scăderea poziției șoldului;

distanța dintre scaunele din față și cele din spate este de 928 mm, în timp ce portbagajul are un volum de 598 de litri;

din punct de vedere tehnic, Corolla Touring Sports preia motorizările de la hatchback.

Astfel, există o singură versiune pe benzină: o unitate turbo de 1.2 litri și 116 cai putere;

în schimb, există două versiuni hibride fără încărcare la priză: 1.8 litri și 122 CP, dedicată consumului economic, respectiv 2.0 litri și 180 CP, adresată șoferilor cu tendințe sportive;

break-ul mizează pe o suspensie MacPherson pe puntea față și suspensie multilink pe puntea spate, pe lângă disponibilitatea în premieră a suspensiei adaptive variabile (Adaptive Variable Suspension - AVS);

printre dotările opționale se numără Head-Up Display, sistem audio premium JBL GreenEdge, sistem de încărcare wireless pentru telefoane sau sistemul de infotainment Toyota Touch Multimedia System.

Mai multe imagini și detalii tehnice despre noua Toyota Corolla Touring Sports vor fi făcute publice cu ocazia prezentării de la Salonul Auto de la Paris.

Via Toyota


Comentarii (4)

  • Nu-mi place designul partii din fata, interiorul mi se pare de-a dreptul horror iar tableta infipta in bord un mare kitsch.Putine motoare.Au decazut japonezii grav din punctul meu de vedere,doar ma uit la Kia si Hyundai apoi la ei.
    5 31
  • inexorabil
    @Tatraurs, probabil că lipsa de gust sau prostul gust s-a personificat, pentru a se răzbuna, în contul afirmaţiilor tale. Are aspect de ciumă roşie :)
    7 3
  • Fiecare are dreptul la replica si exprimare. Mie de exemplu imi place mult designul, atat interior cat si exterior. Sunt curios de performante, ultima data cand am testat Auris hybrid de 1.6 am fost dezamagit putin pentru motorul ala ...
    3 0
  • interesanta dar de ce atat de putine variante de motorizare?! iar cel pe benzina nu mi se pare un motor satisfacator, 1.2 pe o masina atat de mare nu stiu cat te ajuta in depasiri. Daca mai ai si masina plina, ca doar e masina de familie, nu e deloc confortabil. Un motor de 1.6 130 CP cum exista pe Corolla in acest moment mi se pare mult mai fezabil. In rest masina arata bine, se stie ca este una dintre cele mai fiabile masini de pe piata!
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru