SHANGHAI 2011: Noul Volkswagen Beetle
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Volkswagen Beetle a intrat în secolul XXI. Modelul s-a întors pe piaţă după o absenţă îndelungată, iar succesorul lui "New Beetle" are "de trasŢ pe segmentul mini. Mai precis, Beetle se luptă cu numeroşi competitori în acest segment, majoritatea fiind constructori europeni cu experienţă în domeniu. Debutul a avut loc la Salonul Auto de la Shanghai, iar modelul va fi prezentat şi la Salonul Auto de la New York, câteva zile mai târziu. Sintagma "New" (n.r. Noul) a fost eliminată din numele modelului, fiind evident faptul că vorbim de o nouă generaţie a modelului cu forme retro al constructorului din Wolfsburg.
Printre caracteristicile noului model se numără manevrabilitatea îmbunătăţită dramatic, interiorul cu materiale de calitate şi aspectul exterior rafinat. Celebrele aripi umflate şi-au găsit loc şi pe noua generaţie a lui Beetle, în timp ce plafonul a fost aplatizat pentru optimizarea coeficientului aerodinamic şi îmbunătăţirea rezistenţei.
Aspectul exterior emană forţă şi eleganţă, nemaifiind vorba de un model cu aspect ieftin sau prea drăguţ. Versiunile de top primesc blocuri optice cu bi-xenon, jante de aliaj de 19 inch şi un sistem de evacuare cu două ţevi.Motorizarea de top în gama Beetle este un TSI de 2.0 litri care dezvoltă 200 CP şi 280 Nm. Puterea este livrată roţilor din faţă printr-o cutie manuală cu şase trepte. Opţional, clienţii pot opta pentru o transmisie DSG cu şase trepte şi diferenţial electronic XDS. Clienţii care preferă unităţile diesel pot alege un TDI de 2.0 litri, care oferă 140 CP şi un cuplu maxim de 320 Nm. Gama de motorizări s-ar putea să fie ceva mai bogată, dar nemţii au prezentatinformaţii doar despre cele două unităţi de mai sus.
Via | Volkswagen
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Volkswagen in Romania
-
Volkswagen Amarok facelift Preţ: 36.246 - 53.725 €
-
Volkswagen Arteon Preţ: 34.824 - 45.048 €
-
Volkswagen Beetle Preţ: 16.194 - 26.266 €
-
Volkswagen Beetle Convertible Preţ: 24.378 - 27.793 €
-
Volkswagen Caddy Preţ: 15.260 - 28.927 €
-
Volkswagen e-Golf facelift Preţ: 37.471 €
-
Volkswagen e-Up Preţ: 25.837 €
-
Volkswagen Golf 7 facelift Preţ: 15.844 - 38.873 €
-
Volkswagen Golf 8 Preţ: n/a €
-
Volkswagen Golf Alltrack facelift Preţ: 26.056 - 28.774 €
-
Volkswagen Golf Sportsvan (2014-prezent) Preţ: 16.874 - 26.929 €
-
Volkswagen Golf Variant facelift Preţ: 16.539 - 25.105 €
-
Volkswagen Passat (2014-prezent) Preţ: 21.307 - 40.583 €
-
Volkswagen Passat Alltrack (2014-prezent) Preţ: 34.236 - 42.901 €
-
Volkswagen Passat Variant (2014-prezent) Preţ: 23.361 - 41.838 €
-
Volkswagen Polo Preţ: n/a - 21.109 €
-
Volkswagen T-Roc Preţ: 16.944 - 29.863 €
-
Volkswagen T5 Multivan (2009-2016) Preţ: 30.390 - 55.228 €
-
Volkswagen Tiguan Preţ: 21.205 - 36.873 €
-
Volkswagen Tiguan Allspace Preţ: 26.067 - 40.655 €
-
Volkswagen Touareg Preţ: 49.111 - 60.040 €
-
Volkswagen Touran (2015-prezent) Preţ: 20.440 - 31.404 €
-
Volkswagen Up facelift Preţ: n/a - 12.252 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Kia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. (22.11)
-
DS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. (21.11)
-
Hyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. (21.11)
- Noul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euro
- Prima imagine cu interiorul noului Hyundai Ioniq 9
- Noul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 km
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Prețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euro
curand 2.0 tfsi si 2.0 tdi vw or sa ajunga si pe trotinere
ce diferenta este intre 1.6 hdi peugeot, 1.6 citroen si 1.6 ford, 1.6 mini, 1.6 volvo????aha , stai jos ai 2!
( 2.0 tfsi a fost premiat de vreo 3-4 ori ca motorul anului la categoria 2.0 )
on topic: masina are un look retro SUPER , mult mai frumos conturat fata de modelul anterior
@baboon : bine ca mergi cu metroul.
insa cand vorbim de vw - care ti cer niste bani (multi) pe o masina...ai niste pretentii, asteptari.
am vazut cu ochii mei scirocco, masina ce avea un pret de 23 000 eur, gura de ventilatie pentru locurile din spate de un plastic incredibil de ieftin (ca de kia, sa fii tu fericit) si adezivul care lipea gura aia de suport, iesit pe afara, curs pe langa.
am kia ceed pt ca pe aia mi o permit.
vw reprezinta modelul perfect de corporatist american
Oricum masina arata mult mai bine decat ma asteptam. Astept sa se lanseze in Romania si cine stie?! Cu putin noroc poate reusesc sa ceva :D
@mog... "ai vazut cu ochii tai"... daca ai vazut cu ochii tai nu baga totul in aceasi oala. Si eu am vazut Kia cu doua injectoare picate in nici 60000 de km. Concluzia? Kia face masini "proaste", nu?
Si sa nu-mi zici ca daca iti permiteai un Golf VI in locul unui Ceed nu ai fi ales Golful ca zau ca nu te cred. ;)
Acolo poate, doar poate, o sa realizati ce inseamna cultura, stiinta, libertate si un pic de viata traita. Dupa ce o sa te bagi sclav pe viata la kia, honda, sau mai stiu eu care, si-o sa primesti un pumn de orez multumire, o sa-ti fie dor de un Scirocco cu plastic ieftin si cu adezivul iesit pe dinafara.
pentru mog - este normal sa foloseasca aceleasi motoare pe mai multe modele, crezi ca motoarele puse pe Cee'd nu sunt folosite si pe Hyundai i30? cele doua masini sunt de fapt acelasi model, au doar cateva diferente estetice.
Cat despre pretul mai mare al modelelor VW - probabil ca il merita, daca nu l-ar merita atunci de ce se mai vand aceste masini? Cum a zis si cineva mai sus, nu cred ca ti-ai fi luat tot Cee'd daca ti-ai fi permis un Golf VI.
In schimb trebuie sa iti dau dreptate despre gurile de ventilatie din spate la un Scirocco, le-am vazut la PBV. Dar sincer, ai mai vazut vreo problema la modelul acela?
nu inteleg de unde si pana unde toate aparitiile noi de la masini, pana la haine, muzica, mancare chiar, se "manelizeaza".
L'au modificat atat cat trebuie, nici prea mult pentru ai pastra stilul conservator dar nonconformist , dar nici prea putin- pentru a strarni interesul.
Interior reusit, astept exterior placut, chiar cu o tenta sportiva, reteta perfecta pentru succes, mai ales pe piata din America
@zarnesteanu - alora care cumpara vw le va da bani statul german? nu mai scrie aici ca te credem pe cuvant ca stii doar sa scrii ;) - ca fapt divers iti propun sa-ti cumperi un bou pt ca la pensie vei fi platit de niste boi romani aka politicieni.
@noname00 - ai si tu dreptate in felul tau cu motoarele, dar!!! gandeste-te la hyundai & kia ca la vw & skoda, e ca un fel de master - slave.
@WRX - modelele de tipul asta nu se modifica prea mult pt a nu se pierde din design, ti-ar placea o broscuta cu faruri patrate?
am preferat cu 12 000 eur (nu luati de la banca, apropo) sa mi iau masina noua si nu un golf sh.si nu regret nici o clipa. luati va voi sh vw, eu imi iau ce vreau eu de banii mei.
se pare ca nimeni nu a inteles ce am spus eu un primul post sau remarca vw are stilul corporatist.
deschide ti ochii, exista si altceva (poate si mai bun) in afara de vw.
Si apropo, userul meu e LauCalin. ;)
@WRX, VW nu e singurul care foloseste motoare si platforme comune pe mai multe masini datorita costurilor. Defapt foloseste pe cele mai multe pentru ca VAG multe modele si daca pentru fiecare model avea platforma tehnica si motoare proprii cred avea probleme mari cu profiturile.
@iRon, este foarte greu sa adaptezi un desing calsic la un stil actual care sa si vanda.Daca o sa pui totusi un Kafer langa masina asta vei vedea ca sunt destul de multe asemanari mai ales la exterior. Pacat totusi ca nu s-a mai pastrat vaza. De ce zici ca l-au pregatit pentru raliu? :)
Buna faza cu vaza :)), puteau sa-i puna un sistem de prins telefonul mobil si punem pe mobil o poza cu celebra vaza.
Orice ar fi ramane un simbol demn de o asa marca :)
Te-ai gandit mult inainte sa scrii?
de fapt e trist....
fac pariu ca dracia asta simpatica de beetle e pe platforma polo.
singura masina cu adevarat altfel e phaeton...si poate tuareg
eu unu prefer sa nu am aceeasi masina ca jumate de romanie....
Si cu asta ai spus totul. Prietene pun pariu pe ce vrei tu ca nici macar nu te-ai urcat intr-un Beetle, dar preferi sa te dai mare cunoscator in ale masinilor. Pot sa pun oricand Beetle-ul meu langa Ceed-ul tau si sa-ti demonstrez de ce a mea a fost mai scumpa, incepand de la materialele din interior si terminand cu tinuta de drum, stabilitate etc. Am condus si Ceed si acum conduc Beetle. Deci crede-ma ca stiu despre ce orbesc. Nu mai vorbi din auzite ca gresesti. Nu o lua ca o jignire.
Este evident sa consideri ca masina ta este cea mai buna, dar hai sa nu ne intindem fara sa stim despre ce e vorba.
Cat despre folosirea platformelor comune, crezi ca daca Hyundai avea la fel de multe masini ca VAG avea mai putine platforme tehnice? Intereseaza-te si vei avea o surpria. Ciudat ca la fel procedeaza si Ford si GM si VAG (ma refer ma companii cu marcile lor), nu?
Si poate nu ai tu masina la fel ca jumatate de Romanie, dar nici mult nu mai ai. I30 se pune?
Afirmatii precum "VW, americana corporatista" sunt asemanatoare prejudecatilor despre oameni ce lucreaza in multinationale. Ferice de ei, totusi ca au ramas mai putini fara joburi din multinationale decat din SRL-uri.
Beetle reprezenta un simbol. O varianta mai ieftina a lui Mini.
Cum ar fi acum sa gasesti pe Mini bord de BMW seria 1.. cam lame, nu?
La valoarea VAG ar fi putut a foloseasca un alt interior.. mai retro.. sa respecte totusi segmentul asta de piata: iubitori de retro. Cat despre experientele fiecaruia cu masini: eu nu m-as mandri sa am un beetle, decat daca as fi fata. apropos, am inteles ca i-au dat florile jos, ca sa-l cumpere si masculii virili.
Bafta