Peugeot 205 s-a născut în 1983 şi a pus marca franceză din Sochaux din nou pe harta constructorilor care contau în lumea auto. A fost automobilul care a impresionat şi cucerit numeroşi clienţi din Europa şi nu numai, modelul care a salvat Peugeot. Însă, de atunci şi până astăzi, marca franceză nu a mai reuşit să producă un alt model cu un asemenea appeal la public. Peugeot 205 a fost apreciat în unanimitate datorită faptului că era ieftin, uşor de întreţinut şi avea o ţinută de drum excelentă. Peugeot a declinat apoi acest model în variante mai mult sau mai puţin sportive, iar implicarea în lumea raliurilor i-a adus şi mai multă notorietate micuţului 205. Modelul a fost produs în 1983 şi 1999, un total de 5.3 milioane de unităţi ieşind pe porţile uzinei.
Începutul
Istoric vorbind, Peugeot 205 a înlocuit modelul 104 în gama constructorului francez şi a fost urmat de 206. Deşi designul lui 205 este asociat cu numele Pininfarina, modelul francez a fost desenat de către Gerard Welter, un designer intern Peugeot. Pininfarina s-a ocupat însă de designul versiunii cabriolet a maşinii care a întors destinul mărcii Peugeot. Până la 205, Peugeot era considerată cea mai conservatoare marcă dintre cele trei mari branduri din Franţa. Peugeot producea modele de clasă mare, precum 504 sau 505, dar orientarea mărcii s-a schimbat radical odată cu achiziţionarea brandului Simca în 1978. Simca avea know-how-ul necesar pentru producerea de automobile de clasă mică, iar acest lucru s-a văzut ulterior în dezvoltarea gamei.
Peugeot 205 avea să fie lansat în 24 februarie 1983, iar în acel an avea să piardă titlul de Maşina Anului în favorea unui concurent venit din Italia: Fiat Uno. Pe termen lung, Peugeot 205 avea să se dovedească însă mult mai popular şi mai apreciat faţă de modelul italian. În primii ani, Peugeot şi-a dotat cel mai mic model cu motoare de cilindree mică pe benzină şi diesel-uri aspirate. Suspensia folosită era de tip MacPherson pentru puntea faţă şi bară semirigidă pentru puntea spate.
Primul hot hatch
Peugeot avea apoi să îşi câştige un public interesat de modele abordabile, dar cu performanţe peste medie. Pentru asta avea să lanseze versiunea 205 GTi în aprilie 1984. Iniţial, 205 GTi a folosit un motor de 1.6 litri de 105 CP, upgradat apoi la 115 CP în 1986. Ulterior, GTi-ul avea să primească un motor de 1.9 litri de 130 CP către finalul anului 1986. Când a fost lansat, Peugeot 205 GTi era vândut în Marea Britanie pentru suma de 6.295 lire sterline. Ambele variante ale GTi-ului au fost extrem de apreciate de clienţii entuziaşti pentru că ofereau performanţe excelente şi un look interesant. GTi-ul lui Peugeot devenea astfel unul dintre primele hot hatch-uri extrem de populare în Europa.În Marea Britanie avea să fie vândută şi o variantă numită Peugeot 205 Gentry, care folosea motorul de 1.9 litri pe benzină, dar a cărui putere a fost redusă la 105 CP. Acesta avea în schimb un interior de calitate superioară, cu tapiţerie din piele şi inserţii ce imitau lemnul. În plus motorul era asociat cu o cutie de viteze automată. Era disponibil doar în două variante de culoare: Verde Sorrento şi Auriu Aztec.
O altă versiune specială a fost un GTI special doar pentru pieţele europei continentale numit La Griffe. Această versiune a fost vândută doar în Germania, Franţa şi Olanda. Acest GTi special putea fi comandat doar în culoarea verde strălucitor şi era echipat complet, doar aerul condiţionat fiind opţional. Maşina avea direcţie asistată, tapiţerie din piele neagră, trapă şi jante gri închis. Doar 1.652 de exemplare au fost construite.
Peugeot 205 a fost declinat şi într-o variantă cabriolet denumită CJ. Peugeot 205 CJ a fost lansat în 1986 şi a rămas în fabricaţie până în 1994. 205 Cabrio era parţial asamblat de către italienii de la Pininfarina. A existat şi o versiune cabrio a modelului GTi, numită CTi. Iniţial , aceasta a folosit motorul de 1.6 litri, pentru ca apoi să fie upgradată la cel de 1.9 litri, dar într-o versiune de doar 125 CP.
Hot hatch-ul abordabil
Peugeot 205 Rallye este alt model ce a atras numeroşi fani de partea mărcii din Sochaux. 205 Rallye a fost gândit ca un GTi mai abordabil şi mai ieftin de întreţinut. Pentru asta a renunţat la motorul de 1.9 litri în favoarea unui propulsor de 1.3 litri alimentat prin intermediul a două carburatoare Weber. Astfel dotat, 205 Rally producea 103 CP la 6.800 rpm. În plus, versiunea Rallye a fost uşurată de toate elementele neesenţiale, ceea ce a făcut ca greutatea totală a maşinii să fie de 795 kg. Iniţial, Peugeot a crezut că va vinde aproximativ 5.000 exemplare ale versiunii Rallye, însă popularitatea de care a dat dovadă această versiune a făcut ca francezii să fie nevoiţi să producă 30.111 unităţi. O versiune exotică este seria Peugeot 205 Rallye cu motor de 1.9 litri şi 105 CP. Au fost fabricate doar 1.000 exemplare între 1990 şi 1992, toate acestea fiind vândute în Germania.Pentru că a fost un model cu o priză extraordinară la cei pasionaţi, au apărut şi multe variante de personalizare. În Marea Britanie, Dimma a produs cele mai celebre body-kit-uri pentru Peugeot 205. Acestea aveau aprobarea uzinei şi-i aduceau modelului 205 un look similar cu cel al versiunilor dedicate raliurilor. În plus, în colaborare cu Cosworth, Dimma a furnizat şi modificări pentru motoarele de pe Peugeot 205.
Motorsport
Pentru a îşi omologa versiunea 205 T16 pentru grupa B din Campionatul Mondial de Raliuri, Peugeot a trebuit să producă 200 de exemplare înmatriculabile. Acestea aveau motorul amplasat central şi nu aveau aproape nimic în comun cu un 205 de serie. Puterea motorului era înjumătăţită faţă de versiunea de curse, motorul turbo furnizând aproximativ 200 CP. În lumea raliurilor, Peugeot-ul 205 T16 s-a dovedit a fi una dintre cele mai de succes maşini. Sub conducerea lui Jean Todt, acest model a concurat în ultimii doi ani de existenţă a Grupei B, câştigând titlurile la piloţi şi constructori în 1985 şi 1986 cu Timo Salonen şi Juha Kankkunen.
As fi curios sa vad un articol despre 206 care parca s-a produs in mai multe exemplare?!?
206 a fost mai frumos, mai confortabil, mai dotat, dar tot nu a avut acea sclipire care a facut din 205 un model asa de apreciat peste tot.
Urata e existenta noastra intr-o lume in care existati voi!
niste masini pe care oricine le poate repara cu un ciocan si o surubelnita........masini care iti dadeau o libertate la volan o placere deosebita......
@Automarket sunt o gramada de masini legendare sper sa continuati cu 'POVESTI AUTO'
Cand ti-a venit ideea aia academica? In timp ce faceai drifturi cu masina de taiat lemne? Romanii nu-s rasisti, ci doar satui de magraoni......
@tzenu, bag seama ca te trage ata spre "paseism"; esti binevenit in clubul meu de "paria" :)
DAR...
"Peugeot 205 avea să se dovedească însă mult mai popular şi mai apreciat faţă de modelul italian."
Un pic gresit, Fiat Panda s-a vandut in 6,5 milioane de exemplare :)
Am pejo 206 din 2008 ( zero km), acum am 75.000 (majoritatea prin Bucataresti, comfortabil si fiabil de uit sa trec pe la Service (macar ptr. revizii)
Bravo lor ptr. 205 si 206 mai ales.
Urmaresc cu mare interes orice stire despre 301 (e de luat in seama) si 208.
Cum e posibil ca o firma care face unul din cele mai apreciate motoare Diesel (1.6 HDI) sa fie cu un picior in groapa?
Sa fie ceva asemanator Mercedes-ului cu modelul Cobra?