Polestar 1 este primul model de serie lansat sub brandul Polestar. Coupe-ul cu două uși are propulsie hibridă, 600 de cai putere și poate fi comandat din 2019 doar pe internet și pe baza unui abonament pe 2 sau 3 ani.
Cererile pentru Polestar 1 au depășit producția inițială planificată în doar o lună de la lansare, în condițiile în care constructorul a menționat că va produce doar 500 de unități pe an, parțial ca urmare a construcției dificile determinată de tehnologiile utilizate.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, oficialii Polestar au dezvăluit că au primit peste 6.000 de cereri pentru Polestar 1, astfel că o dublare a producției va fi făcută pentru a satisface apetitul clienților.
Cu toate că prețul lui Polestar 1 nu a fost anunțat până acum, estimările arată că valoarea de achiziție a modelului electric va fi de circa 150.000 de euro. Producția lui Polestar 1 este programată să înceapă la mijlocul anului viitor.
Via Autoexpress
Comentarii (1)