Pledoarie pentru SUV

de Bogdan Mirică
Luni, 19.08.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ne-am tot întrebat ce maşină s-ar potrivi mai bine pentru o vacanţă pe patru roţi. Am ales Grecia şi am încercat să dovedim că un SUV este cea mai indicată alegere pentru această destinaţie. Cobaiul nostru? Nissan X-Trail.

De cele mai multe ori, atunci când decizi să îţi cumperi o maşină te gândeşti la utilizarea sa cotidiană şi prea puţin la cum se va preta ea viitoarelor tale vacanţe. De ce? Nu ai oare nevoie de o maşină confortabilă, economică şi spaţioasă pentru un concediu plăcut? Cei mai mulţi familişti vor răspunde afirmativ, iar tinerii vor ignora, probabil, această problemă, mizând pe utilitatea avionului. Sunt însă şi destinaţii de vacanţă unde poţi ajunge mai bine cu maşina şi unde necesitatea mobilităţii te va condiţiona de prezenţa ei.

Aşa ne-am decis să vă aducem în prim plan o problemă pe care mulţi nu o iau în seamă: ce maşină ar trebui să folosim în vacanţă? Una încăpătoare, care să consume puţin şi care să fie confortabilă. Am mai spus asta. Sunt mai multe produse care îndeplinesc aceste condiţii.

Care sunt cele mai populare destinaţii printre turiştii români ce aleg varianta unui concediu cu maşina? Pe lângă litoralul autohton, ar mai fi cel al vecinilor bulgari şi, chiar dacă distanţa e ceva mai mare, cel al grecilor. Dacă până în Bulgaria cele câteva ore nu sunt atât de solicitante, un drum până în Grecia te va ţine ceva mai încordat.

Pentru ca orele să se scurgă ceva mai uşor ai nevoie de o maşină care să te relaxeze. O maşină în care să îţi fi aruncat toate bagajele fără grija că ceva ar putea rămâne pe afară. O maşină în care îţi poţi trage scaunul ceva mai în spate, fără teama că îi vei cauza celui din spate o durere de picioare. O maşină în care să nu te întrebi în câţi kilometri este următoarea benzinărie.

Esential 2700 de kilometri am parcurs alături de Nissan X-Trail.
Pentru cumulul acestor factori, dar şi pentru a demonstra utilitatea unei maşini care se apropie de finalul carierei am ales să facem acest experiment alături de o struţo-cămilă i-aş spune eu. Un SUV de familie: Nissan X-Trail. Implicarea unui SUV în ecuaţie îmi va atrage mai multe critici, pe care le voi suporta cu stoicism doar după ce vă voi fi înşirat avantajele unei maşini din acest segment.

X-Trail a avut de parcurs un drum de 1100 de kilometri, trasat între Bucureşti şi insula Lefkada. Fiindcă mai puţin de jumătate din acesta se desfăşoară pe autostradă este o provocare pentru cei care nu au cunoscut oboseala la volan. Oboseală care începe să se resimtă mai ales când te întorci acasă şi ai alţi 1100 de kilometri de străbătut.

Poziţia la volan

X-Trail oferă asta şi te ajută mult când vine vorba de vizibilitate.


Bulgaria este, de departe, cea mai obositoare bucată a traseului. Drumurile cu o singură bandă te ţin meru încordat, aşteptând o depăşire în spatele unui TIR.
E foarte important, mai ales în aceste situaţii, având în vedere şi numeroasele văi pe care se întind şoselele bulgarilor, ca maşina în care te afli să aibă o poziţie la volan ceva mai înaltă. X-Trail oferă asta şi te ajută mult când vine vorba de vizibilitate. Ca să nu mai vorbesc despre acoperişul panoramic generos, care pe lângă senzaţia de lumină pe care o creează în habitaclu, te ajută să vezi mai bine şi verdele semafoarelor provizorii amplasate pe centura capitalei Sofia.

Consum decent

Recunosc că nu m-am aşteptat la cei 5.5 litri trecuţi de oficiali în dreptul consumului extraurban, însă nici la cei 7.3 litri afişaţi la finalul călătoriei.


Un drum lung are nevoie şi de câteva opriri. Scaunele generoase, fără zone care să te strângă iritant, sunt confortabile şi nu resimţi dureri de spate. Sunt însă 13 ore până la destinaţie, deci e nevoie şi de odihnă. Ar fi totuşi plăcut ca aceste opriri să nu fie făcute neapărat în benzinărie, lângă o pompă de alimentare. În cazul maşinii noastre de test ne-a ajutat un motor diesel de 2.0 litri şi 150 de cai putere. Recunosc că nu m-am aşteptat la cei 5.5 litri trecuţi de oficiali în dreptul consumului extraurban, însă nici la cei 7.3 litri afişaţi la finalul călătoriei. E ceva mai mult decât mă aşteptam, având în vedere că viteza maximă nu a sărit de 130 km/h nici pe autostradă. Chiar şi aşa, rezervorul de 65 de litri vă garantează o autonomie bună şi o singură oprire la pompă înainte de destinaţie.

Aerul condiţionat

Se întâmplă ca în maşină să aveţi persoane cu suportabilitate diferită la funcţionarea climatizării, motiv pentru care prezenţa a două zone este esenţială.


Pe distanţe foarte lungi şi mai ales vara, aerul condiţionat este indispensabil. Deşi aproape toate maşinile noi vin cu această funcţie, nu toate se potrivesc perfect ideii de călătorie. Se întâmplă ca în maşină să aveţi persoane cu suportabilitate diferită la funcţionarea climatizării, motiv pentru care prezenţa a două zone este esenţială. Aş fi vrut să spun că X-Trail ne-a ajutat în acest sens, însă climatizarea cu o singură zonă a maşinii nu e chiar potrivită pentru persoane cu toleranţe diferite. E drept însă că a răcit foarte repede un habitaclu cu un volum mare. Şi poate că vara acest aspect e cel mai important.

Capacitatea portbagajului

Cu cei 603 litri oferiţi, au încăput cam toate.


Când plănuieşti un concediu pe distanţe aşa mari e normal să îţi doreşti şi o şedere îndelungată. La pachet cu acele zile vin şi bagajele. Este foarte reconfortant să ştii că nu prea există limite pentru portbagaj.
Iar X-Trail nu s-a dezis. Cu cei 603 litri oferiţi, au încăput cam toate. Iar spaţiile de depozitare ascunse sub podeaua dublă au facilitat compartimentarea anumitor obiecte. Fără a mai trece în revistă şi posibilitatea de ajustare individuală a scaunelor spate, în speranţa că veţi obţine mai mult loc în portbagaj.

Tracţiunea integrală

Urmareste Automarket
Odată ajunşi în Lefkada veţi înţelege utilitatea unui SUV, chiar dacă nu sunteţi un mare fan al fenomenului off-road. Insula este presărată cu multe plaje rupte parcă din broşurile unei agenţii de turism de lux. Pentru a ajunge la ele însă, e nevoie de ambiţie, consecvenţă şi o maşină care să vă poarte pe drumurile de munte cu înclinaţie mare, unele dintre ele complet neasfaltate. Neasfaltate şi acoperite cu un praf alb dens, ce pune stăpânire imediat pe maşină, de parcă o ninsoare tocmai ar fi căzut în mijlocul verii.

Aşadar, un SUV este indicat pentru pantele cu înclinaţie mare şi drumurile neasfaltate. Însă poate nu un SUV aşa de mare precum X-Trail, care şi-a găsit uneori limite pe străduţe foarte înguste, unde s-a întâlnit şi cu alte maşini.

Trecând peste aceste aspect, o să observaţi că şi tracţiunea integrală îşi dovedeşte utilitatea atunci când vă aflaţi pe o pantă cu înclinare mare, iar suprafaţa nu este tocmai aderentă. Şi, deşi pare ciudat, am găsit chiar şi aplicabilitate pentru sistemul Hill Descent Control în căutarea unui golf ferit de ochii turiştilor.

Garda la sol

Tot o pledoarie pentru SUV este şi nevoia de a avea o gardă la sol ceva mai mare. Drumurile nu sunt chiar cele mai bune. Sunt multe situaţii în care eşti pus să urci anumite porţiuni de teren accidentat sau să traversezi anumite văi unde te ajută unghiurile de atac şi de degajare. După aceste eforturi şi câteva cazne ai şansa să descoperi câteva colţuri de rai, păzite de măslini sălbatici.

Comentarii (14)

  • Tot ce ai NEVOIE pentru viata cotidiana si vacante indepartate :
    1.Passat 2.0 TDI eventual 4x4
    2.Avensis 2.0 D
    16 30
  • @Cos, si ultimul lucru de care ai nevoie e un X-Trail :))
    In momentul aparitiei primei generatii al acestuia, erau foarte putine alternative, dar acum... E asa de bun incat...inca nu am vazut niciunul din ultima generatie pe sosele...
    16 2
  • say no SUV!
    13 11
  • Eu militez pentru un break cu tractiune integrala, poate putin inaltat gen Passat Alltrack, Octavia Scout sau Insignia Cross Tourer. Cine-si permite poate merge pe un Allroad 4 sau 6.

    No SUV!!!
    24 6
  • Vroiam sa pun un comentariu lung, ca o pledoarie anti-SUV, dar m-am razgandit ... si-asa ma cam stie lumea pe aici anti-SUV-ist.

    O idee totusi vreau sa spun: poate sa ploua din toate partile cu laude si epitete pentru SUV-uri (cum de fapt se si intampla), pe mine aceste masini (?!?) nu ma conving. Idealul meu auto are cu totul alte specificatii si cote de gabarit :)

    Iar cei care aveti "gipan", sa fiti sanatosi si va rog eu frumos nu ne mai ocupati trotuarele, ok?
    21 4
  • Pentru cine are bani, recomand un SUV.
    Pentru redactori: consumul de 7.3 l/100 km nu-l consider mare. Ganditi-va doar, ca masina dispune de tractiune integrala, si chiar daca nu este folosita permanent, sunt niste kg de piese care atarna si influenteaza consumul. Vreau sa va intreb urmatorul lucru: cati pasageri a avut masina?

    Spun DA unui SUV datorita punctelor forte enumerate si in articol:
    - garda la sol suficienta pentru toate categoriile de drumuri (chiar si pe un drum national nu vei merge stresat ca poate este o zona in lucru si diferentele de nivel vor provoca avarii masinii);
    - spatiu suficient atat pe scaunele din fata cat si pe bancheta
    - pozitie de condus inaltata (Doamne, cat ador sa conduc o masina cu o asemenea pozitie de condus, cat de confortabila poate sa fie);
    - pentru SUV-urile noi, un consum decent (raportat la pasageri, bagaje, masa masinii);
    - tractiunea 4x4 - aici este putin discutabil; este buna pentru cei cutezatori, care cauta locuri mai izolate, care au spirit de aventura.

    Daca eliminam din ecuatie capabilitatea 4x4, cred ca un tip de masina care se preteaza unui concediu dar si unei utilizari cotidiene este monovolumul. Poate ca nu ofera chiar aceeasi pozitie la volan, dar oricum este mai ridicata decat intr-un turism si are un consum mai mic decat un SUV.

    Cum am mai scris si in alte posturi, ca posesor de dubita mica, mi se potrivesc toate punctele de mai sus, mai putin partea cu 4x4. De la 1.8 m inaltime vezi ce se intampla in fata ta (vezi peste 2-3 masini in fata ta si poti orice decizie in timp util), garda la sol este mai mult decat multumitoare, spatiu pentru bagajele a doua persoane (5.6 mc).

    In final, NU exista masina perfecta si doar masina potrivita pentru nevoile fiecaruia! Daca cineva prefera VW Passat Alltrack, nu inseamna ca aceea este masina potrivita si pentru mine. Sau daca eu folosesc un Ford Transit in vacanta, nu inseamna ca este potrivita pentru cel cu VW.

    Atat trebuie sa intelegem si sa nu ne certam: o pledoarie pentru un anume tip de masina nu inseamna ca cineva ne forteaza sa o si cumparam sau ca aceea ar fi masina ideala.
    23 5
  • aliosa23
    In iunie-iulie am fost, cu un Renault Scenic, 5 persoane (de fapt, 4 juma') in Lefkada. Am incaput cu totii plus bagaje gramada. Cu motorul 1.6 16V si CVA in 4 trepte am scos 6.5l/100km pe o durata de 15 ore. La intoarcere am facut tot 15 ore, iar consumul a fost de 7.5. Conteaza inclinatia pantelor de pe autostrada (asta pentru cei ce stiu drumul). Aerul a mers permanent. Pe insula masina a urcat si-a coborat peste tot, singura problema fiind zgarieturile crengilor, nu exista masina sa scape de asa ceva de vreme ce te mananca undeva sa te bagi pe anumite carari si pante de nici curcile nu urca.
    In fine, nu mi se pare concludent traseul pentru a decide daca merita sau nu un suv/sav, traseu pe car-l faci o singura data pe an.
    19 1
  • Cristi
    Am avut curiozitatea de a conduce un SUV si am inchiriat un chevrolet captiva pt o vacanta. Am apucat sa facem cu el 3000 km. 4 Insi am avut suficient spatiu pt tot ce am fi putut avea nevoie. A fost confortabil la drumuri lungi si a avut consum ok (totusi nu aveam sperante pt 3l/100km). Nimic de reprosat pe autostrada...ceva mai grea adaptarea pe nationale, cosmar in orasele vechi cu stradute micute unde se parcheaza de o parte si alta. De parcat am parcat una din doua locuri libere care le gaseam - si asta pe strazi ca intr-o prima parcare subterana frantuzeasca nu am incaput si nici intr-o alta spaniola. Asadar a da cu spatele din parcare subterana inghesuita si in panta in concediu, nu e ceva foarte placut. Asa ca nu multumesc. Sunt inalt, dar prefer masinile spatioase dar nu si inalte ca nu trebuie sa intru in picioare. Personal SUVurilor nu le gasesc utilitatea atat timp cat marea majoritate nu folosesc nimic din domeniul terenului accidentat ci doar oras nationale si autostrazi. Si nu, gropile nu sunt "teren accidentat" ca sa scuze o namila de masina. Cand voi cadea intr-o groapa nu ma voi baza ca masina e suv si deci ma vad cei care trec pe langa...
    Iar drumurile neasfaltate pline de praful alb care le-ati gasit in drumul spre insula - nu reprezinta genul meu de concedii.
    Sunt de acord ca o masina trebuie sa fie confortabila si incapatoare pt vacante...sa nu o dam in extreme si sa plecam cu un microbuz. Nici una din conditii nu inseamna SUV... Inchiriez des de masini pt excursii tocmai si pt experienta diferitelor modele, dar nu voi mai fi curios prea curand sa reincerc o masina suprainaltata cu care sa merg 80% pe autostrazi si restu in orase si ceva nationale de conexiune.
    17 2
  • hmmmm,poate era mai potrivit un qashqai+2 cu motorul de 1.6dci sau de ce nu un duster????...cit despre consum e super decent pt ditamai autobuzul ...al meu 1.6 hdi consuma intr-adevar 5%,dar cu mare grija la pedala de acceleratie si in nici un caz ac-ul...daca merg sportiv si cu ac pornit ajung si eu la 6,5-7....deci zic eu ca e ok consumul...apropo mie-mi plac suv-urile(chiar daca nu o sa-mi iau unul prea curind)
    5 3
  • @mntsn:
    Eu as spune da... mai degraba pentru G-Klasse, Defender, Wrangler (pentru drumuri foarte grele) si Duster (inlocuitor moral pentru ARO), cam atat... NUMAI PENTRU OFF-ROAD!
    Multi cumpara SUV-uri, dar marea majoritate nu intra pe drum de tara, ci doar urca niste borduri. Astfel au fost prostiti marii producatori de automobile sa scoata pe piata lucuri gen: Captur, Sandero Stepway, Juke, Evoque, Q7, X5, GL-Klasse, etc...
    8 3
  • @lorinczi.thomas:
    Perfect de acord, in principiu ...orice masina de off-road autentica, cu caroserie pe sasiu si dotarile necesare pentru deplasarea prin teren, insa fara fite. Deci as face loc aici si lui Pajero, Land Cruiser, Suzuki Samurai, LR Discovery, Patrol, etc. Si toate cele amintite, numai in conditiile in care chiar vor fi folosite in off-road, altfel n-am rezolvat nimic daca mergem cu ele doar la piata sau la mall.
    9 0
  • De ce nu un Citroen C5. Are garda la sol reglabila deci la nevoie se poate ridica pana la 16 cm (cat SX4), este si in varianta tourer si in plus pluteste pe sosea.
    Dezavantajul e ca nu are 4x4 dar e in principiu o masina de sosea.
    De ce sa traiesti tot timpul si in orice conditii cu o garda la sol inutila 95% din timp?
    8 1
  • Eu cred ca fiecare ar trebui sa conduc masina pe care si-o doreste si mai ales pe care si-o permite. Cat despre urcat pe borduri, nu va suparati, dar am vazut si Tico suit tot pe trotuar... asa ca nesimtitii nu folosesc doar un singur tip de masini.

    Referitor la consum, am venit recent din concediu in timpul caruia am parcurs 1500 km cu chevrolet captiva 5 persoane plus bagaje full. Consum final 7,3 l/ 100 km iar vireza medie a fost de 50 km/h. Consumul nu este mare dar parca mai regret cei 5 litrii/ 100km pe care ii aveam cu logan diesel.
    5 0
  • andrei
    Îmi pare rău dar nu mă pot abține. Deci dacă ești nesimțit și vrei să mergi cu mașina pe plajă îți trebuie SUV. Dar dacă ai ceva respect pentru ceilalți de pe plajă și pentru natură îți mai trebuie tot SUV?
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru