Drivetest Jaguar XJ (2009-2015)

3.0D V6 Premium Luxury SWB auto
Jaguar XJ (2009-2015) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 03.01.2011
Perla coroanei
Sunt momente în viaţă când simţi nevoia să fii diferit, să te distanţezi de mulţime şi să faci o alegere care să te caracterizeze. Fie că este vorba despre o pălărie mai ciudată, despre o mobilă semnată de un designer celebru, despre un ceas mecanic în ediţie limitată sau despre o gamă de electrocasnice semnată de Pininfarina, opţiunea are aceeaşi motivaţie: dorinţa de a fi altfel. Sindromul exclusivităţii se simte şi atunci când vine vorba de alegerea unei maşini, mai ales când vorbim de segmente superioare, cum ar fi cel premium sau de lux. Pentru mulţi, tradiţia şi experienţa nemţilor în acest segment nu este suficient de motivantă pentru cei care NU caută o maşină vândută în volume mari. Afinitatea pentru valorile unui brand văzut destul de rar pe stradă primează în faţa valorilor recunoscute general, dar livrate pe bandă rulantă unei mase impersonale. În segmentul de lux, Jaguar XJ este pata de culoare, apărută în peisaj nu cu mult timp în urmă, elementul care dă viaţă unui tablou sufocat de un design tern şi fără personalitate. XJ este sedanul de lux, care caută să îşi atragă clienţi prin aerul boem şi misterios, împachetat într-un design exclusivist.

Jaguar XJ (2009-2015)
3.0D V6 Premium Luxury SWB auto

  • Pret de pornire 81.207 €
  • Pret model testat 86.676 €
  • Taxa auto 791 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Un penthouse pe patru roţi are nevoie şi de un motor care să pună ansamblul elegant în mişcare. Jaguar a ales pentru această misiune un propulsor V6 diesel, cu o capacitate de 3.0 litri, capabil să ofere resurse suficiente pentru un sedan care măsoară puţin peste 5 metri lungime şi cântăreşte doar 1796 de kilograme. Unitatea livrează 275 de cai putere la 4000 de rotaţii, iar cuplul motor însumează 600 de Nm, un total generos pentru o asemenea cilindree, resimţit destul de devreme, de la 2000 de rotaţii. Ecuaţia inginerilor britanici se dovedeşte a fi suficientă pentru un model de această talie, imprimând un spirit dinamic limuzinei, care se comportă ca un sedan bine motorizat. Sunt însă momente în care cel de la volan şi-ar dori un raspuns mai prompt al acceleraţiei şi ceva mai mulţi cai alături de cuplul motor generos. Transmisia care ajută unitatea cu şase cilindri este una automată, cu şase rapoarte, al cărei răspuns lasă uneori de dorit. Cu toate acestea, ea recuperează prin liniaritate, rapoartele succedându-se fluent, fără ruperi de ritm, exact aşa cum îi stă bine unui model din acest segment. Transmisia poate deveni însă mai intuitivă când cel de la volan alege modul Sport Automatic sau atunci când padelele din spatele volanului aleg să se implice în cursivitatea rapoartelor. Per total, ansamblul alcătuit de cutie şi motor ajută la însufleţirea caroseriei şi la asigurarea unei călătorii confortabile.

Consum

Chiar dacă acest capitol nu interesează clienţii acestui segment, se cuvine să discutăm despre pretenţiile limuzinei britanice. În schimbul confortului interior şi dinamicii respectabile, noul XJ percepe 9.6 litri la 100 de kilometri în mediul urban şi doar 5.6 litri în afara oraşului. În condiţiile în care capacitatea rezervorului însumează 82 de litri, autonomia totală poate deveni impresionantă pentru o croazieră în afara graniţelor oraşului. Comparat cu rivalii din segment, XJ se poziţionează mai bine decât rivalii germani BMW Seria 7 şi Mercedes S-Klasse, însă nu poate depăşi cifrele noului Audi A8.

Performanţe

Asemeni oricărui model din acest segment, Jaguar XJ doreşte să ofere, pe lângă elementele de lux şi confort, şi o serie de performanţe bune, care să completeze spiritul exclusivist şi să întregească ecuaţia. Resursele livrate de motorul diesel sunt suficiente pentru a imprima o acceleraţie de la 0 la 100 de km/h în 6.4 secunde şi pentru a asigura o viteză maximă de 250 de km/h, limitată electronic. Pe hârtie, britanicul se descurcă cel mai bine, însă trebuie să ţinem cont că dezvoltă ceva mai mulţi cai putere decât variantele diesel entry-level ale rivalilor.

Interior

Interiorul unui Jaguar este asemeni unui tablou de Salvador Dali: îl cunoşti foarte bine din poze, însă atunci când te afli în faţa lui te lasă cu gura cascată. Rămâi blocat, iar privirea caută un punct de contact, de unde să înceapă analiza. Peisajul abundă în detalii pe care îţi este greu să le sintetizezi. Retina devine un burete care absoarbe fiecare detaliu cromat, fiecare cusătură, fiecare buton, fiecare lumină interioară, proiectată să pice acolo unde trebuie. Sobrietatea unui S-Klasse, monotonia lui Seria 7 şi atmosfera tehnologizată a anoului A8 pălesc uşor în faţa interiorului artistic croit de britanici. Răceala cu care te întâmpina nava amiral se topeşte uşor atunci când butonul de contact declanşează baia de lumină interioară şi stropeşte fiecare colţ în culori plăcute, menite să sublinieze fiecare detaliu. Calitatea materialelor, pielea fină care imbracă totul în jur, plafonul capitonat şi abundenţa de lemn şi crom te aruncă într-o stare de visare şi îţi aşterne un zâmbet constant pe faţă. Odată cu venirea nopţii, habitaclul devine zugrăvit într-un albastru odihnitor, luminile ambientale asigurând o atmosferă la fel de plăcută. Ca element de fineţe, în centrul planşei de bord, tronează un ceas analog, ce capătă un fundal turcoaz la venirea serii. Ecranul tactil, aşezat în centrul planşei de bord, consola centrală impunătoare, îmbrăcată în lemn şi inox, gurile de ventilaţie cu detalii cromate, instrumentarul de bord digital şi finisajele excepţionale ale întregului habitaclu sunt mici doze de bucurie, injectate pasagerilor de fiecare dată când păşesc în interior. Inginerii şi designerii şi-au dat mâna pentru a crea un interior rafinat, dar super tehnologizat, gata să asigure confort şi exclusivitate. Cu toate acestea, există un element care ar putea deranja clienţii conservatori ai brandului de dincolo de Canalul Mânecii. Opţiunea unui instrumentar de bord complet digital, proietat pe un ecran de înaltă rezoluţie, poate părea o fiţă inutilă şi greu de încadrat în peisajul unui model ce mizează pe sobrietate. În plus, funcţiile motorului nu par a fi descrise foarte fidel, turometrul manifestând o oarecare senzaţie de întârziere atunci când acul urcă repede în ture. Gadgetul este însă foarte plăcut din punct de vedere estetic, asigurând o notă individuală habitaclului. În ceea ce priveşte spaţiul, ampatamentul noului XJ, obligatoriu mai mare de 3 metri, garantează suficient loc pentru cei de pe bancheta din spate. De asemenea, portbagajul este şi el unul încăpător, fiind capabil să înghită 520 de litri.

Preţ de achiziţie

Discuţiile despre preţul de achiziţie pot fi un subiect tabu în acest segment, drept pentru care preferăm să abordăm succint această rubrică, convinşi fiind că banii nu sunt o problemă pentru viitorii clienţi ai unui sedan de lux. Noul XJ pleacă de la 65.490 de euro. Aţi ghicit, este doar preţul fără TVA. De fapt totul porneşte de la 81.208 euro, o sumă frumuşică, pe care clientul o va vira britanicilor în schimbul versiunii diesel de 3.0 litri, în echiparea Luxury. Un ampatament mărit şi un nivel de echipare Premium Luxury al aceleiaşi motorizări va urca preţul de achiziţie la 90.768 de euro. În funcţie de luxul pe care şi-l va permite clientul, versiunea 3.0D poate urca şi până la 114.948 de euro, un preţ piperat, dar care oglindeşte foarte bine spiritul exclusivist. Omologii germani ai noului Jaguar XJ vin cu mai multe opţiuni diesel, însă cele comparabile oferă mai puţini cai putere. Să luăm în calcul etalonul segmentului, Mercedes S-Klasse facelift, care pleacă de la 74.586 de euro în versiunea S350 BlueEfficiency. Un diesel comparabil, versiunea S350 CDI BlueEfficiency, de 235 de cai putere şi 540 de Nm, pleacă de la 76.880 de euro cu TVA. De cealaltă parte, noul Audi A8 se apropie mai mult de rivalul britanic în ceea ce priveşte preţul de achiziţie, versiunea entry-level 3.0 TDI quattro tiptronic de 250 de cai putere şi 550 de Nm fiind etichetată la 79.402 euro cu TVA. Bavarezul Seria 7 pleacă de la 78.470 de euro, preţ valabil pentru versiunea diesel de 3.0 litri şi 245 de cai. Deşi etichetele de preţ ale rivalilor sunt mai mici decât cea a noului XJ, trebuie să ţinem cont de faptul că germanii dispun şi de versiuni diesel mai potente, al căror preţ depăşeşte cu mult pe cel al britanicului. Deşi există pe piaţa din România şi se bate cu succes pe segmentul unde debutează XJ, actualul Lexus LS nu poate fi luat în calcul pentru că dispune doar de versiuni pe benzină, entry-level-ul plecând de la 94.800 de euro.

Siguranţă

Noul Jaguar XJ a fost dezvoltat pe o structură din aluminiu şi magneziu, ceea ce îi garantează, pe lângă masa scăzută, şi o rigiditate sporită în eventualitatea unui impact. Deşi nu a fost testat de EuroNCAP, XJ promite un comportament exemplar, anticipat de multitudinea de sisteme de siguranţă. Pentru cei preocupaţi de acest capitol menţionăm prezenţa unui sistem de distribuţie a forţei de frânare îmbunătăţit şi a deja banalelor sisteme ABS şi DSC. Nu lipsesc nici airbagurile frontale, laterale şi cortină şi nici centurile pretensionate pentru toţi ocupanţii. La capitolul tehnologie de ultimă generaţie trecem în revistă existenţa unui pilot automat adaptiv, a unui sistem de monitorizare a unghiului mort şi a unui senzor special, care detectează impactul cu un pieton şi ridică capota pentru a reduce riscul de rănire.

Ţinută de drum

Deşi este un sedan care pune pe primul plan confortul pasagerilor, Jaguar XJ nu face compromisuri nici atunci când vine vorba de dinamică. Modelul britanic oferă funcţia Dynamic Mode, capabilă să modifice elemente cheie ale maşinii, pentru a oferi un răspuns mai bun al acceleraţiei, al direcţiei şi al suspensiei. Aceasta din urmă devine mai rigidă şi înlesneşte abordarea unor viraje pronunţate fără emoţii, cu condiţia ignorării ruliului pronunţat. Există şi modul Winter, care asigură un control excelent în condiţii meteo nefavorabile. Astfel, pe un carosabil acoperit de zăpadă, propulsia posterioară este dozată inteligent, pentru a evita pierderea aderenţei. În condiţii normale, XJ oferă o suspensie înclinată spre confort, cum era şi normal, controlată în permanenţă de sistemul Adaptive Damper, însărcinat să analizeze condiţiile de rulare de 500 de ori pe secundă.

Vizibilitate

Un sedan de asemenea dimensiuni are nevoie de o vizibilitate bună, pentru a face faţă cu brio ieşirilor în traficul aglomerat. Suprafaţa vitrată este generoasă şi asigură un câmp vizual bun pentru cel de la volan. Oglinzile laterale sunt însă un compromis făcut în favoarea designului, ceea ce înseamnă că va trebui să vă mulţumiţi cu puţin. Noroc că există cameră pentru mersul cu spatele şi un senzor care monitorizează unghiul mort. Pe timp de noapte, farurile adaptive cu xenon nu au nici o problemă în a asigura doza de lumină necesară unei rulări în deplin confort şi siguranţă.

Tehnologie

Sunt multe de spus la acest capitol, inginerii britanici ţinând cu tot dinadinsul să impresioneze clienţii noului XJ. Începem cu climatizarea automată pe patru zone, scaunele faţă şi spate încălzite, reglarea electrică a acestora şi funcţia de masaj, o adevărată relaxare pe distanţe lungi. Continuăm cu sistemul audio Bower & Wilkins, cu 14 sau 20 de difuzoare, capabile să redea chiar şi cele mai discrete detalii ale pieselor muzicale favorite. Conexiunile auxiliare sunt gata să primească suporturi de stocare cum ar fi stick-urile USB sau cele mai nou produse Apple. Există bineînţeles şi opţiunea stocării de informaţii pe hard-ul intern al sistemului multimedia, care însumează 30 de Gb. Funcţiile sistemului audio, de navigaţie şi de climatizare sunt proiectate pe un ecran cu funcţie tactilă, prin intermediul căruia cel de la volan poate controla totul. Răspunsul funcţiei tactile nu este printre cele mai rapide însă. Un sistem care va face deliciul tuturor va fi televizorul încorporat, capabil să redea un semnal HD pe ecranul cu touch-screen. Pentru a evita situaţiile în care maşina se află în mişcare, iar şoferul trebuie să fie atent la drum, pasagerul din dreapta are opţiunea împărţirii ecranului, ceea ce îi oferă posibilitatea de a vizualiza fără probleme emisiunea preferată. Un element de mare fineţe este şi torpedoul cu deschidere acţionată de un senzor. Amalgamul comenzilor de pe volan, pilotul automat adaptiv, instrumentarul digital şi selectorul cutiei automate care se ridică uşor din consola centrală, la fiecare pornire a motorului, sunt alte elemente care înseninează viaţa celui celui de la volanul noului XJ.

Design

Noul Jaguar XJ este fără îndoială cea mai atrăgătoare apariţie din segment. Liniile cursive, desenate de designerii britanici, filosofia brandului aplicată la o scară ceva mai mare şi originalitatea aspectului posterior fac din XJ o apariţie inedită, care întoarce captele tuturor, indiferent de vârstă sau statut social. Luminile LED discrete, care individualizează foarte bine modelul indiferent de momentul zilei, dovedesc că nu e nevoie de instalarea unei întregi instalaţii de Crăciun pentru a arăta bine, cum este cazul noului S-Klasse facelift. Britanicul mizează pe sobrietate, pe eleganţă şi pe un aer misterios, detalii ce vor atrage cu siguranţă un public elitist, specific brandului.

Nu ne-a placut

  • Instrumentarul digital
  • Răspunsul cutiei automate
Date tehnice - Jaguar XJ (2009-2015) 3.0D V6 Premium Luxury SWB auto
Combustibil
Diesel
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
V
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2993
Lungime mm
5127
Putere maxima CP (rpm)
275 (4000)
Latime mm
1899
Cuplu maxim Nm (rpm)
600 (2000)
Inaltime mm
1456
Viteza maxima km/h
250
Greutate kg
1775
Acceleratie 0-100 km/h s
6.4
Ampatament mm
3032
Tractiune
spate
Volum rezervor litri
70
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
520
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Jaguar XJ (2009-2015)

Ultimele teste


  • Simfonie pentru suflet

  • Alianță neașteptată

  • Îndrăzneț

  • Suflet iberic

Comentarii (18)

  • Poze interior?
    Poze cu interiorul mult laudat???
    6 8
  • o daa
    sunt si poze cu interiorul..fii mai atent! arata superb si mult mai mult ca restul din clasa sa si nu numai!!!
    17 5
  • Matahala
    O sufragerie pe roti buna pentru Adi de la Valcea.De un prost-gust indian,in comparatie cu A7 si CLS.Aaa, merge cu BMW-ul !
    6 40
  • Pozele cu interiorul au aparut mai tarziu, nu cand a aparut articolul
    6 0
  • @flavius
    flavius amice.....XJ nu are nimic de a face cu A7 si CLS.....el se bate cu audi A8 bmw seria 7 si mercedes S-classe....
    cand o sa aud ca ai testat masina o sa iau parerea in considerare

    sa zic si eu o parere......mi se pare un salt spectaculos fatza de vechiul XJ......mai ales ca design exterior si interior....
    23 2
  • @flavius
    si indienii de la Tata numa arunca bani....atat....sediul si centrele de inginerie tot in anglia se afla ....de caroserie si asamblare tot aceasi oameni se ocupa sub indrumarea lui iam callum ca si vremea cand Ford detinea actiuniile
    8 2
  • Jaguar XJ
    Extraordinara creatie , mult peste orice concurent la capitolul stil , eleganta , are un aer britanic exclusiv , elitist care nu e pe intelesul tuturor si nici nu se vrea .
    Traditia in constructia de limuzine de lux este mai bogata decat toti concurentii germani in afara de Mercedes , care insa atrage si alte paturi de clienti .
    Finisajele par in poze cel putin excelente , are personalitate si design excelent , fresh si totusi sobru .
    SIngurul minus din punctul meu de vedere este panoul de bord digital , cam kitchios in rest nota 10 , si unei masini care te incanta ca asta ii mai ierti niste mici scapari.
    14 4
  • lux frate.......
    insa ceva mar face sa aleg tot serie 7.S-u sau A8.nu stiu de ce???
    7 13
  • cineva a zis
    Aston Martin Cygnet
    criza naste monstri ! puteau sa inceapa si ei cu un sedan compact..
    1 14
  • andrei
    c6
    spatele seamana f mult cu cel de la nava amiral, citroen c6...care sa recunoastem arata ca un ozn...design futurist..farurile alea de corean nu prea i se potrivesc..o sa faca riduri pe capota daca se mai uita mult asa :)
    5 15
  • Thesis
    E frumoasa masina, sunt convins ca e f buna, dar spatele mi se pare ca seamana cu Lancia Thesis dar si cu C6
    9 2
  • ....
    De curiozitate cautati cum sta Jaguar la capitolul fiabilitate.Veti ramane surprinsi. In Marea britanie doar Lexus depaseste la acest capitol.

    Este un salt extraordinar in ceea ce priveste calitatea materialelor, design si confort. Personal sunt impresionat. Aici este testata varianta diesel. Am inteles ca ce impresioneaza la ei este varianta de top pe benzina..

    Si cred ca unul din atuurile ei este ca nu si-a pierdut din farmecul ala al lor "british". Si pt mine cel putin asta conteaza mai mult decat perfectiunea unui A8
    8 4
  • .....
    si m-a impresionat design-ul gurilor de ventilatie si cesuletul ala intercalat intre ele....Adica cum s anu iti placa asa ceva:D

    It's all about the detalis:)
    4 1
  • @davidjupanu
    Urmareste eleganta Jaguarului de-a lungul timpului si ai sa observi,cu stupefactie ,cred eu,ca asta este un Mondeo parfumat.
    2 7
  • @flavius
    Xj spui tu ca e un Mondeo ?

    Daca da au facut o treaba excelenta pentru ca nu mai miroase a Ford , si daca are si fiabilitatea unui Ford e chiar excelent .

    Desi te inseli groaznic , Jaguar e rupt de americani de ceva vreme .
    4 2
  • ciurik
    Ca bancul cu iepurasul motociclist si ursul :)
    Va urez tuturor sa aveti numai A8, S-Klasse si Serie 7!
    5 2
  • @automarket
    Bravo baieti, un articol excelent cu o minune pe 4 roti. Brovo si fotografului pentru poze de nota 10.
    4 2
  • Am savurat cu mare placere acest articol desi introducerea a fost plictisitoare, imi aduce aminte de liceu cand indrugam prostii la literatura, dar gata cu offtopic.

    Cred ca este un frate mai mic al RR si este net peste germani, atat la design cat si motorizare (aici nu ne-a precizat nenea gazetarul daca au bagat 2 turbine de au scos ei 275cp).

    Singurul lucru care NU INTELEG cum de l'au omis, ceasurile digitale...NICIODATA nu o sa fie un display lcd mai elegant decat niste ceasuri frumos desenate, simetrice! In rest, totul foarte ingrijit ca pt MI5
    8 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru