OFICIAL: Noul 918 Spyder este cel mai scump Porsche din istorie: 645.000 de euro

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 21.03.2011
Vreţi un supercar hibrid care consumă doar 3.0 litri/100 km şi ajunge la sută în 3.2 secunde? Pregătiţi 645.000 de euro şi înscrieţi-vă pe lista de aşteptare.

Esential

645.000 de euro este preţul de achiziţie al noului Porsche 918 Spyder.
3.0 litri este consumul mixt al supercarului hibrid Porsche.
3.2 secunde este timpul de care are nevoie noul Porsche 918 Spyder pentru 0-100 km/h.

Porsche a anunţat astăzi oficial faptul că prototipul 918 Spyder, prezentat în premieră mondială în cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, va intra în producţia de serie. Porsche va produce însă doar 918 exemplare ale modelului său hibrid ultrasportiv, fiecare dintre acestea urmând să coste 645.000 de euro fără TVA.

Noul Porsche 918 Spyder va avea două locuri şi dispune de un sistem de propulsie format dintr-un motor V8 de 500 CP acompaniat de două unităţi electrice (câte una pe fiecare axă) care împreună pot dezvolta 218 CP. Bateriile care alimentează modelul german pot fi încărcate la priză.

Sistemul hibrid este unul nemaiîntâlnit în industria auto de serie. Astfel, deşi consumul mediu mixt al modelului german va fi de doar 3.0 litri/100 km, performanţele sale sunt unele de top: 3.2 secunde pentru 0-100 km/h, viteză maximă de 320 km/h. În regim exclusiv electric, noul Porsche 918 Spyder poate rula pe o distanţă de maxim 25 de kilometri, viteza maximă atinsă urmând să fie de 150 de kilometri pe oră.

Regimul în care Porsche va livra clienţilor noul său supercar este "primul venit, primul servit", comenzile pentru 918 Spyder fiind deschise începând de astăzi.

Totuşi, pentru că producţia de serie a celui mai scump model din istoria Porsche nu va începe decât în 18 septembrie 2013, constructorul german le dă posibilitatea clienţilor care investesc 625.000 de euro în noul lor model să-şi achiziţioneze până atunci ediţia specială 911 Turbo S "Edition 918 Spyder". Aceasta va fi produsă de asemenea în 918 exemplare, fiecare dintre acestea urmând să aibă pe bord numărul de serie pe care îl va avea şi viitorul 918 Spyder care va ateriza în curtea noului posesor în 2013-2014. Un 911 Turbo S "Edition 918 Spyder" costă 173.241 de euro în Germania.

via | Porsche

Comentarii (14)

  • sigur 3l... ihi
    3 litri, my ass; daca mergi ca si cu un polo 1.2 cu 30 km/h; dar daca tragi de el... pai nu-ti iei porsche ca sa mergi cu 30 la ora; da, acum o sa se trezeasca unii destepti sa ma critice ca sunt vitezoman sau din categoria "cat prinde masina?"
    9 9
  • perpetum mobile
    Stirea e gresita. Motorul are 500 de cai si produce benzina. De fapt el nu consuma nimic, merge cu materie neagra de la Dumnezeu.
    8 9
  • @specialisti in motoare
    sunteti cu totii ingineri in motoare electrice si motoare cu ardere interna ? eu cred ca nu si ca va dati cu parerea aiurea. macar aveti rabdare pana aflam ce inseamna ala "consum mixt" la o astfel de masina
    10 1
  • Gata este al meu! Il cumpar!
    2 2
  • @KaIEI
    pai nu e vorba numai de porschele din cazul de fata; dar tu chiar crezi ca daca accelerezi de la 0-100 in 3.2 sec si mergi cu 320, hai 280 la ora o sa-ti consume doar 3litri; NU; si atunci ca sa obtii 3 litri fiind obligat sa mergi normal, atunci ce rost are ca masina are asemenea performante? asta era ideea; asta-i valabil si la alte super sportive cu consumuri SF...
    2 4
  • @daa
    3l/100 de km e consumul mixt; nu se considera ca tu tot timpul pleci de pe loc cu scartaieturi.e vorba de un condus decent.daca accelerezi de la 0 la 100 de km/h in 3,2 sec si mergi cu 320 km/h normal k nu o sa ai un consum de 3l.e chiar asa de greu?
    6 2
  • rzn ozn
    e o supermasina care salveaza resursele planetei pt viitor, si in al doilea rand iti permiti sa mergi cu ea in fiecare zi ceea ce e super, asta vbind dpdv romanesc :)) ca omu ala care da atatia bani pe ea si-o permite si cu consum mare de 20 si cv de L
    1 0
  • ?
    reclama e mare si mai e ,cu bani astia (ferrari ,lambo si maserati ar fi mai wow in garaj decat ) asa as face
    1 0
  • :)
    @Gica

    Nu mai pot de ras :)))"Materie neagra de la Dumnezeu" xD

    Sincer,chiar mi-as cumpara un Porsche din asta.
    0 0
  • pret
    Cititi mai exact comunicatul oficial de la porsche. pretul este de 645.000 euro.
    0 0
  • @ lev @ rzn
    auzi "salveaza resursele planetei"; cati ecologisti pe aici! vedeti ca si curentul electric pe care-l folositi ca sa navigati pe net se obtine tot prin surse poluante; lol;
    si da-i 2-3 spanuri pana la 320 si vezi cati zeci de km tre sa mergi cu 30 la ora ca sa-i faci media de 3l; tu ai masina si computer de bord sau vorbesti doar asa?
    0 0
  • priceputu'
    Dacia 1100 versus Porsche Spyder
    Io' stiu cu ce se impresioneaza masina asta , si la dacia mea 1100 am montat pe rotile din fata cate un motor de masina de spalat Albalux model 1985 , si cu ceva reglaje la carburatie am scos 4 sec pan la 100 km/h .. si asta ca bag pana in treapta a doua ..am cutia inca stricata ..dar asta este alta poveste , iar consumul cu pedala pana la blana ( chiar pana la blana pt ca am o blana de iepure sub pedale sa tina cald ca am reumatism ) a fost apropape nesesizabil , 2 litri si ceva ..normal . Cred ca as fi scos un timp si mai bun daca nu as fi baut 4 litri de bere ce au suplimentat greutattea defavorizand raportul cp/kg .., acum io' astept sa apara Porsche-le asta pe Bucuresti - Pitesti sa ii dau blana la mea sa il fac de rusinica pe asta cu toti nemtalaii lui ..ca doar nu se pun ei cu tehnica damboviteana .
    1 0
  • rzn ozn
    @daa
    am zis ca salveaza resursele planetei din cauza ca petrolul se duce pe facaletz in viitoru apropiat... si asta se simte peste tot, e inevitabil, mai vor si razboaie acum pt resturile de petrol ce au mai ramas [n-as zice ca sunt eco dar nu e chiar atat de greu sa-ti dai seama ce o sa urmeze], cand o sa fim noi batrani, nu o sa mai vezi asa multe masini cu ardere interna, si electricitate poti sa obtii si din resurse nepoluante, numai ca trebuie sa apara niste baieti mai destepti incat sa ridice la un nivel mai ridicat resursele astea, e greu dar, odata si odata tot trebuia trecut la urmatorul pas
    0 0
  • priceputu'
    resurse ...
    Ma tot mir cand se ridica problema ca ce ne facem cand se termina petrolul ..din pacate petrolul o sa mai tina destula vreme , tehnologia de extractie evolueaza asigurand in acest fel extractia de la zacaminte aflate la mare adancime si neutilizate pana in prezent din acest motiv .. Cat timp aceste zacaminte or o sa existe o sa fie foarte greu sa fie implementate pe piata noi tehnologii , se invart mult prea multi bani ca sa se renunte la asta de cei care o fac , culmea este ca atunci cand se va termina , dar nu curand ...nu ar fi de mirare ca cei ce azi distribuie petrol sub diverse forme , sa se ocupe sa distribuie combustibil - energie ecologica , profitul va face sa se intample asta . Momentan din pacate , ecologia este mai mult o tema de marketing ..
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru