Dacia a prezentat primele imagini si detalii tehnice ale primului SUV de serie din istoria sa: Duster. Modelul va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva in 2010.
Automarket va prezinta in premiera detaliile oficiale ale noului sau SUV, inspirat din conceptul Duster. Acesta pastreaza numele Duster si va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Noul model, primul cu look de teren din gama Dacia, va fi lansat in vara anului 2010.
DESIGN
Din punctul de vedere al design-ului, Duster a preluat numeroase elemente de la conceptul cu acelasi nume, prezentat acum o luna la Geneva. Printre acestea putem enumera forma partii frontale, grila, linia geamurilor, precum si aripile fata. Diferentele stilistice incep sa apara din momentul in care observam scuturile amplasate in partea inferioara a barelor de protectie si a pragurilor, precum si marginile de protectie din plastic ale aripilor sau oglinzile si manerele usilor, preluate direct de pe gama Logan.
Principala dierenta fata de conceptul de la Geneva va fi insa reprezentata de numarul portierelor. Daca prototipul cu acelasi nume avea o logica futurista, cu usi antagonice pe o parte si o portiera de dimensiuni mari pe cealalta parte, SUV-ul Duster va fi lansat, normal, in versiune cu cinci usi clasice. Elementele de design prezente atat in profilul, cat si in partea posterioara a acestui model au fost pastrate, in incercarea de a mentine viu spiritul conceptului care a incantat publicul. Cu toate acestea, unele linii si anumite elemente au fost simplificate pentru a putea face noul Duster practic si economic.
MOTOARE
Construit pe platforma lui Nissan X-Trail, Dacia Duster este echipat cu un propulsor 1.5 dCi care livreaza 106 CP la 4.000 rotatii pe minut si un cuplu motor de 240 Nm la 2.000 rpm. Propulsorul va respecta normele Euro 5, acesta emitand doar 137 de grame CO2/km. Unitatea dCi de 1.5 litri este cuplata la o transmisie manuala cu sase trepte, urmand ca Dacia sa introduca si o transmisie automata cu cinci trepte, daca cererea de pe pietele externe va dicta acest lucru.
Propulsorul este amplasat transversal, iar tractiunea este realizata pe puntea fata.
Tractiunea integrala va fi dotare optionala, iar sistemul de control al tractiunii va putea transmite 100% din cuplul motor disponibil catre putea motoare care are aderenta prin intermediul diferentialului blocabil electronic. Jantele vor avea dimensiunea de 16 inch, iar anvelopele folosite vor fi de 215/50 R16.
In ciuda masei de 1791 kilograme, Duster va putea accelera de la 0 la 100 km/h in 12.1 secunde. Viteza maxima pe care o va putea atinge Duster 1.5 dCi este de 178 km/h in versiunea echipata cu transmisie manuala si 173 km/h in versiunea echipata cu transmisie automata. Consumul mediu al acestui model este de 5.4 litri de carburant la 100 kilometri parcursi ciclu mixt.
Modelul beneficiaza de un fitru de particule cu regenerare periodica, care nu are nevoie de aditivi pentru a functional. Propulsorul 1.5 dCi al lui Duster poseda injectoare piezoelectrice, o pompa de injectie common rail care functioneaza la 1.600 bari si o turbina cu geometrie variabila. Dacia Duster este construit in urma vastei experiente capatate de alianta Renault-Nissan in domeniul 4x4. Anumite elemente ale trenului de rulare vor fi preluate de la modele precum Nissan Qashqai si X-Trail.
Gama de motorizari a lui Dacia Duster va cuprinde si propulsoarele MPI de 1.6 litri disponibile pentru Logan. Astfel, Duster va avea atat o versiune de 90 CP, cat si una de 105 CP. Cele doua propulsoare pe benzina vor fi disponbile impreuna cu o transmisie manuala cu sase trepte. Echipat cu propulsorul de 90 CP, Duster va putea accelera de la 0 la 100 km/h in 13.8 secunde, pe cand cu propulsorul de 105 CP timpul va fi redus la 11.9 secunde.
Viteza maxima a lui Duster echipat cu un propulsor MPI de 90 CP va fi de 169 km/h, pe cand modelul echipat cu un motor de 105 CP va putea atinge 175 km/h.
Consumul mediu de carburant al lui Duster 1.6 MPI 90 CP de 10 litri la 100 kilometri parcursi in regim mixt, varianta 1.6 MPI 16V urmand sa consume cu 0.5 litri mai putin la 100 kilometri. Emisiile de CO2 inregistrate de cele doua propulsoare vor fi de sub 180 de grame/ kilometru.
DIMENSIUNI
SUV-ul Dacia va fi in elementul sau in orice conditii si va reusi sa faca fata indiferent de terenul pe care il va strabate. Ampatamentul de 2.630 milimetri al modelului il face pe Duster sa fie spatios pentru pasagerii sai si totodata capabil pe trasee off-road de dificultate redusa. Elementele practice ale acestui model nu au fost uitate de designerii Dacia, Duster avand rezervor de 60 de litri si un portbagaj cu un volum de 400 litri.
Spre deosebire de conceptul Duster, versiunea de productie va putea gazdui cinci pasageri. Desi Dacia nu a anuntat in mod oficial pretul acestui model, sursele noastre spun ca primul SUV Dacia ar putea avea un pret de pornire de circa 11.500 de euro. Acest pret este valabil pentru versiunea de baza a lui Duster, care va fi echipat cu o transmisie manuala cu sase trepte si tractiune fata.
UPDATE: Informatiile si fotografiile de mai sus fac parte dintr-o farsa pe care echipa Automarket a prezentat-o cu ocazia zilei de 1 aprilie. Orice legatura cu realitatea este pur intamplatoare.