OFICIAL: Alianţă GM - PSA Peugeot Citroen

De Mircea Meșter
Publicat Joi, 01.03.2012
General Motors şi constructorul francez PSA Peugeot-Citroen au semnat o alianţă care va duce la o colaborare foarte strânsă între cei doi mari constructori pe continentul European.

Mişcări foarte importante în industria auto. General Motors şi PSA Peugeot-Citroen au anunţat aseară încheierea unei alianţe strategice din care cele două părţi vor avea de câştigat platforme, soluţii tehnologice, idei, know-how şi, bineînţeles, costuri mai mici de proiectare, dezvoltare şi producţie pentru modelele proprii.

Conform comunicatului oficial publicat de GM şi PSA, alianţa va însemna o colaborare strânsă la nivelul platformelor şi al achiziţiei cmponentelor şi serviciilor, economiile urmând să fie de circa două miliarde de dolari pe an peste cinci ani. Cele două părţi au dorit să sublinieze faptul că acordul semnat ieri este o alianţă, o colaborare, şi nu o fuziune, astfel că "producătorul francez rămâne doar clar independent şi are propriul plan strategic şi propriul capital". Altfel spus, modelul colaborării dintre cele două părţi ar trebui să fie cel dintre Renault şi Nissan.

Evident, principalul motiv pentru care GM a dorit semnarea acestei colaborări rezidă în faptul că producătorul american îşi doreşte oprirea pierderilor constante pe care GM Europe (Opel şi Chevrolet) le are în ultimii 12 ani. Pe de altă parte, Peugeot - un brand care îşi bazează activitatea mai ales în Europa - va încerca să se extindă mai mult pe alte continente.

Primul pas al colaborării dintre cele două părţi se va concentra pe segmentele mici şi medii, pe monovolume şi crossovere. O altă direcţie va fi, probabil, dezvoltarea unei platforme comune pentru viitoare modele cu emisii reduse. Conform comunicatului, primele modele create pe o platformă comună vor apărea pe piaţă în 2016.

ALTE INFORMAŢII, DATE ŞI CIFRE IMPORTANTE

  • GM va deţine 7% din PSA, procent la care s-a ajuns printr-o creştere de capital de un miliard de euro.
  • GM va plăti între 400 şi 470 de milioane de dolari pentru aceste acţiuni.
  • GM devine astfel cel mai important acţionar PSA după familia Peugeot, care păstrează 30% din companie.
  • PSA nu va deţine acţiuni la General Motors.
  • Cele două părţi vor crea un joint venture prin care se vor face achiziţiile comune.
    Ambele părţi vor deţine procente egale în acest joint venture.
  • Economiile prognozate: 2 miliarde de dolari pe an începând din 2017. Acestea vor fi împărţite în mod egal între cei doi producători.
  • În primii doi ani, beneficiile resimţite de cele două părţi vor fi minime.
  • Pentru clienţii europeni, alianţa înseamnă "mai multe produse şi mai multă tehnologie"
  • Rămâne de văzut cum va fi menţinută diferenţa între Opel şi Chevrolet pe de o parte şi Peugeot şi Citroen de cealaltă parte. Cei patru producători fac parte, cu toţii, din segmentul de volum al pieţei.
  • GM nu se află la prima alianţă cu un producător european. În anul 2000, General Motors semna o astfel de înţelegere cu Fiat. Înţelegerea a căzut în 2005, iar GM le-a plătit celor de la Fiat două miliarde de dolari sub formă de compensaţii.
  • PSA ar putea fi nevoiţi să îşi revizuiască celelalte parteneriate, cu BMW (pe motoare pe benzină) şi cu Ford (pe motoare diesel), dacă părţile în discuţie vor considera că alianţa GM-PSA contravine bunului mers al afacerilor comune.

REACŢII SCEPTICE ALE ANALIŞTILOR

"Peugeot se chinuie, Opel se chinuie. Nu poţi pur şi simplu să uneşti cele două entităţi şi să aştepţi să se întâmple ceva magic" - Mirko Mikelici, consultant Fifth Third Asset Management

 

"PSA are nevoie de GM, dar GM nu are nevoie de PSA. E geru pentru mine să înţeleg cum această colaborare ar putea ajuta în vreun fel GM în Europa. Planul riscă să introducă elemente complexe într-o perioadă în care GM se află într-un punct delicat al restructurărilor" - Matthew Stover, analist Guggenheim Securities.

 

"Cel mai notabil element este faptul că fiecare companie va trebui să rezolve în continuare cele mai dificile şi potenţial scumpe provocări - capacitatea de producţie în exces - în mod individual, nu într-o alianţă. Alianţele şi joint ventures-urile sunt comune în industria auto, deşi rezultatele acestui tip de măsuri sunt mai degrabă amestecate.
Totuşi, dacă această colaborare coroborată cu acţiunile celorlalţi producători din Europa pot duce la o slăbire a rezistenţei politice pentru a reduce capacitatea de producţie în Europa, profitabilitatea industriei ar punea beneficia până la urmă"
- Standard and Poor's

 

"Cum ar putea să rezolve problemele pe care le are Opel pe termen scurt un parteneriat complex între doi rivali, chiar şi considerând că cele două companii vor trece peste problemele culturale şi organizaţionale care le împiedică să lucreze împreună la cel mai înalt nivel şi care le împiedică, de altfel, să aibă vreun beneficiu în primii ani ai alianţei? Opel pregăteşte modele decente şi are un părinte relativ stabil financiar, dar niciuna dintre aceste două elemente nu rezolvă problema fundamentală a capacităţii de producţie în exces şi a costurilor imense ale producţiei în Germania" - Maryann Keller, Stamfort

 

"Cu tot respectul, avem foarte multe motive să fim sceptici în ceea ce priveşte magnitudinea acestei ştiri. GM e deja cel mai mare producător auto al lumii, iar volumul nu e provocarea principală a acestui producător. Atât GM, cât şi PSA au anunţat că nu au planuri de a împărţi capacitatea de producţie. Ca rezultat direct, acest lucru nu va rezolva pe termen scurt problemele GM în Europa. Pentru a ajunge la economii substanţiale trebuie să treacă ani buni. GM va avea economii egale cu ale PSA, deşi mărimea GM e dublă faţă de cea a PSA. De asemenea, GM va plăti câteva sute de milioane de dolari pentru a intra în această alianţă, în timp ce PSA nu va face asta. Aceste elemente ridică complexitatea la GM, chiar dacă scopul principal a fost s-o scadă. Iar acest tip de colaborări nu au funcţionat pentru GM nici în trecut" - Peter Nesvold, analist Jefferies&Co.

via | GM, PSA, Automotine News

Comentarii (30)

  • inca o alianta care nu miroase a bine
    Foarte urat. Nu sunt fan Peugeot-Citroen, dar le doresc francezilor sa aiba mare grija sa nu aiba peste cativa ani aceeasi soarta pe care a avut-o si Saab-ul iarna asta! GM = General Mafiots, Gangster Motors, General Monkeys, Groparii Masinilor, etc..
    30 17
  • alianta si nu prea...
    Prevad ca va merge prost. Sunt prea multe lucuri ciudate la mijloc. In primul rand, spre deosebire de Alianta Renault-Nissan, PSA nu detine nicio actiune la GM. Apoi mai e vba de faptul ca Opel, Chevrolet si Peugeot, Citroen sunt rivali directi pe toate segmentele.

    La Renault-Nissan functioneaza ptr ca-i o capitalizare reciproca si chiar daca sunt diferiti, se respecta si au interese comune. Deasemenea discutam de un singur CEO pentru amblele parti (Carlos Ghosn), ceea ce nu-i cazul GM-PSA.
    30 6
  • Know How???
    Mda... e de faptt o modalitate pt americani sa invete sa faca motoare mai economice ca nu sint in stare de nimic...
    A... si or sa fie si niste proiectanti europeni concediati... ca deh... vine "spuma" mane in US...
    15 20
  • ???
    pe internet, 1/2 se bucurau ca asa vor veni in SUA, modele PEUGEOT si CITROEN, iar 1/2 se roaga ca PSA sa nu ajunga ca SAAB au in curand, ca OPEL.
    11 7
  • E bun daca de abia din 2017 vor incepe sa economiseasca, pana atunci vor putea pierde linistiti. Tmpul va arata daca va fi o alianta cu potential sau nu, eu zic ca are sanse sa intre la categoria " ASA NU"
    11 4
  • Asaaa...
    Am citit eu bine sau una dintre clauzele preliminarii ale intelegerii prevede ca Ghiolbanii Melteni sa investeasca vreo 400 de milioane de dolari in PSA?...Bani pentru publicitate pro-SAAB in perioada 2000-2010 yankeii s-au plans ca n-aveau, dar acum, surpriza, "este" bani, ca sa vezi minune! "Mai multa tehnologie"?...Da, desigur, Ecotec si...cam atat! Sa nu uite insa domnii din Detroit sa le precizeze inginerilor PSA ca le vor oferi de fapt idei de baza de-ale lui...SAAB, in caz ca acestia din urma nu-si vor da seama. "Joint venture"...Hm-hm! Deci sa inteleg ca trebuie scornit un Investor AB si in tarasenia asta ? :D
    @BrillCK.ro, ai dreptate in fond, dar ma tem ca si Devorattor are! Eu le-as propune naivilor de la PSA sa abordeze deja Justitia franceza pentru a le tocmi anticipat o pereche de administratori buni...de faliment, desigur :D In orice caz, cred ca voi iesi si eu la miting cand va veni vremea unor scandari de genul "Save Peugeot", "Save Citroen" sau "We are many, we are a lot of suckers who have learned absolutely nothing from SAAB's happening!"...
    14 13
  • @ Automarket
    Azi agentia de rating Moody’s a downgradat PSA Peugeot-Citroen la ratingul de junk
    Azi agentia de rating Moody's a downgradat constructorul francez PSA la credit rating-ul de junk ( http://www.bloomberg.com/news/2012-03-01/peugeot-lowered-to-junk-by-moody-s-over-deteriorating-automaker-s-finances.html ) . Moody's a specificat ca acest downgrade nu are legatura cu recentul acord GM-PSA ci cu situatia dificila in care se afla constructorul francez .
    14 1
  • AndreiRN
    Economie
    PSA este in pierderi si au nevoie de cineva profesionist la nivel mondial sa-i ridice la plutire in momentul de fatza.
    Dar trebuie sa se puna pe munca si sa produca ceva bun si cu valoare ca altfel falimentul ii asteapta asa cum sa intamplat cu Saab care a delapidat fonduri zeci de anii.
    Or sa ajunga curand chinezarie.
    7 8
  • Propunere
    O alianta de asa mare viitor va avea nevoie si de un director pe masura, unul care, in primul rand, sa nu delapideze de la stat "zeci de anii" (ca asa se strang frumosi banii!), sa aiba oroare de chinezarii si, obligatoriu, sa puna mana sa munceasca pe rupte, nu oricum, adica sa fie capabil sa faca intr-un an cat Guvernul Romaniei in 100...Cin' sa fie, cin' sa fie, ghici: Acid Ribo Nucleic!
    5 10
  • @SaabCuantic
    Omule esti bolnav.
    Stiu ca suferi, dar sufera in tacere, nu e vorba de Saab aici.
    10 6
  • Nu...
    ...Dar este vorba de un viitor caz SAAB 2! Si ma mir ca nu navalesc aici fanii PSA, ca sa apere identitatea de sine a corporatiei! Dar, ma rog, malaxorul mastodontic al globalizarii se arata tot mai decis sa farame totul...Va nimici religii si natiuni; crezi tu ca ii vor putea tine piept niste biete masini neinsufletite?!
    6 9
  • game over
    PSA -soarta tragica
    Philippe Varin nu e Carlos Ghosn.
    11 5
  • Soriano @ saabcuantic
    tipul asta de mai sus cred ca a avut traume in copilarie cu gm si are fetisuri umede grave si ireversibile cu saab. daca maine ar avea loc un atentat undeva in suedia sigur ar fi vorba de teroristii gangsteri de la gm dupa logica specimenului de mai sus . si mie imi place saab dar nu aberez in halul asta . vina e doar a berbecilor de la saab ca nu au stiut sa administreze cum trebuie situatia . G.M asa cum sunt ei sunt mult mai corecti vis a vis de produsul finit/final fata de alti giganti care practica o jepcareala teribila (nu dau nume ) asa ca lasa razbunarile verbale care sunt oricum chestii supte din degete si gandeste cu creierul nu cu altceva.iar aceasta alinata nu face decat sa aduca beneficii de ambele parti.
    14 7
  • Te scremi degeaba, sorelo...
    Orice "specimen" ca mataluta poate macula un adversar, intr-un mod la fel de suburban...La ce-ti foloseste "pupin-gm-ismul" acesta debordant? (un termen parca ceva mai realist decat "jepcareala" ta, care nici nu exista in lexicul romanesc...) - Chiar daca ti-ar fi lene sa apelezi la "caps lock" sau "shift" prelung, la inceputul fiecarei fraze noi se utilizeaza neaparat majuscula, indiferent de gradul de alfabetizare al fiecaruia...Iar virgulele cui le lasi, vitelus scapat din staul? Uite unde ne-a adus generatia "cool", "trendy" si "k lumea", "kre" asculta prea multa "muzik" vadit calibrata pe indobitocirea in masa...
    Nu sufar nici de saabo-manie, nici de gm-fobie, deci, aidoma cazului Mircea Badea, daca nu-ti convin ideile mele, pur si simplu schimba canalul sau afiseaza-ti fix punctul tau de vedere, fara sa ma "raschetezi" pe mine sau pe terti, ai putea, te rog?! Slava Domnului, la invective, ponegriri si zeflemele - hăt! - se pricepe toata lumea "magna cum laudae", dar a releva un adevar terifiant despre politica inflexibila de "momire", "ingurgitare" si "defecare" a unor constructori de talie mai redusa, ca produse gata alterate, tipica masinariei infernale GM, nu indrazneste chiar oricine sa intreprinda!
    "Beneficii de ambele parti"...asa cum au avut parte, pesemne, Isuzu, Fiat, Lotus sau Subaru, de pe urma "colaborarii" cu Great Mafia...
    10 11
  • AndreiRN
    Diversitatea
    Multe cuvinte si multa demagogie fara esenta practica idealisti care nu au habar in domeniul in care vb.
    Dar asa e in lumea asta diversitate si loc pt toti sub soare si avem si noi zilnic nevoie de exemple "Asa sa nu gandesti".
    Oricum asociera este facuta pe motive economice si cei ce numara monezile sunt la conducere in zilele de azi.
    4 6
  • In sfarsit!
    Pentru ultima ta fraza, Andrei, meriti un premiu! Poate ca m-ai suparat enorm de-alungul timpului, dar sa stii ca nu esti un caine turbat precum altii...Doar ca...monedele, omule, nu-ti strica firma! Daca promiti ca nu mai calomniezi SAAB-ul fara nici o noima, nimeni din tabara Grifiin up! nu-ti va mai sari la beregata. Ai grija...
    2 3
  • AndreiRN
    Hahahaha
    Hahahahaha ......
    Sa sara la beregata orice hiena si oricati sacali doresc sa le atarn pilea la uscat.
    Mai ales cei virtuali si fara materie cenusie reala.
    3 6
  • @Cuantic
    Baiete,de ce nu plangi tu in alta parte??? Nu te consuma prea mult ca o sa ai soarta Saab-ului!!
    Traiasca GM!!!
    5 2
  • Facerea de bine...
    Ardei Răsad Neirigat, tu esti chiar tălâmb?! Iti intinde omul o mana de ajutor si tu il scuipi?!? Pai atunci esti si tu un caine turbat, putin mai temperat, dar tot javra, avand in vedere replica de o senilitate dezarmanta pe care mi-ai putut-o servi...Te asigur ca ti-am oferit chiar ultimul gest de bunavointa! Asta e; daca tu tii mortis sa ramai aceeasi larva dizgratioasa si dizarmonica, ce nu stie decat sa erupa clei puturos, este numai treaba ta! Eu nu te mai abordez, hidosenie spirituala ce-mi esti, dar, cum te va manca pielea râioasă sa mai terfelesti imaginea si asa prea sifonata a bietului SAAB, cum te vor lua prompt in primire ceilalti fani ai marcii, mai ales ca numarul nostru se ingroasa incet-incet (doar @lorinczi.thomas pare ca s-a "intepenit" putin, dar isi va reveni...varsta prea cruda, bat-o vina :)). Deci, precum spuneam, marş in postul de director al proaspetei aliante, ca doar unde se mai gasesc asemenea intelighenţi ca tine?...
    3 9
  • Oameni precum SaabCuantic imi creeaza asa o pofta de viata! And yes... we are many.
    5 4
  • @saabtraumatic
    ai putea sa schimbi tu canalul si sa ne faci tuturor un mare serviciu ,sa ne privezi de scrisorile tale siropoase si de trairile tale si dezamagirile interioare fata de andrei sau altii . pe bune chiar incep sa cred ca ai o fobie vis a vis de GM(GENIILE MASINILOR - VEZI NU E GREU SA GASESTI CONTINUARI LA MAJUSCULE ) . dupa ce tu DUMNEZEU PE PAMANT I-AI INTINS O MANA DE AJUTOR LUI ANDREI (FIUL RISIPITOR) EL TE-A REFUZAT SI ACUM L-AI RENEGAT =)) AVANSEAZA INCET CA DEJA NE-AU DAT LACRIMILE ....DE RAS. A SI TRAIASCA MARELE GM STAPANUL LUMII =))
    7 5
  • Stai linistit, nu ma supar! :P
    Pentru ce te-ai jertfit in '89? Ca sa te exprimi liber ca popândăii pe miriste. Zi orice vrei, caci te apreciez pentru faptul ca esti sincer! Mai bine dusman pe faţă decat prieten pervers! Vezi, noi ne balacarim aici, dar de pierdut va pierde...PSA. Ma ingrozesc cati adepti decorticalizati isi castiga progresiv Gangrenele Molipsitoare (chiar nu-i greu sa formez "apelative dragute" din doua majuscule prapadite). Am condus intens un Chevrolet Aveo prod. 2008 si, inaintea lui, masina din care se trage, Daewoo Matiz. Aceasta din urma mi-a creat o senzatie agreabila, dar Aveo...in viata mea n-am intalnit o masina mai proasta! Cel putin cutia de viteze era sub orice critica, fiind de-o rigiditate rara si schimbatorul pârâind ca dracu' chiar si la o cursa completa de ambreiaj. Mi se parea ca rascolesc cu un ciocan intr-o lada plina de cuie. Dar na! - "bucurati-va" de "trufele" constructorului "nambăr uan" din istorie, ăl care l-a declarat pe SAAB 92 drept cea mai reusita creatie a sa, desi n-a fost deloc a sa, dar intotdeauna nevasta vecinului parca iti surade mai gales decat propria-ti (con)soarta...
    2 7
  • @SaabCuantic
    Stau si ma minunez.... Frate,pana cand o sa continui sa ridici in slavi voucherele alea numite Saab??? Stii prea bine ca Saab a fost in urma concurentei la tehnologie,performante,vanzari....etc. Cred ca doar pretul a fost la nivelul concurentei.Pretul prea mare l-a ingropat definitiv.
    Recunosc,nu au fost masini rele,dar niciodata nu au excelat la nimic.
    Acum sa conduci si noul Aveo si o sa ramai surprins (placut).
    5 7
  • @GMfan
    Deoarece imi pari destul de rezonabil, nu vreau sa ma contrez cu tine, dar te asigur pe onoarea mea ca SAAB n-a fost niciodata in urma altora, mai ales pe plan tehnologic si ca functionalitati deosebite, respectandu-se si respectandu-ne ca un producator inovator, dinamic si calitativ ce s-a dovedit in mod continuu, asadar cum poti afirma o asemenea snoava?! In extenso, de ce TOATA LUMEA aduce in discutie ca MAGNUM ARGUMENTUM graficul acesta hiper-idolatrizat al vanzarilor?...Cat timp o sa se mai bata moneda indracita pe volumul de tranzactii comerciale efectuate...efectiv, ca factor primordial de...calitate si valoare ??!! Da, SAAB-urile noi-noute sunt nu scumpe, ci foarte scumpe (dar, exceptand preturile de producator, oare importatorii si/sau showroom-urile nu trebuie sa-si castige si dumnealor adaosurile preconizate?!...cati dintre voi, fanii si consumatorii de masini, luati in considerare si acest aspect aparent usor intuibil, dar imposibil de neglijat in fond?!), raportat la puterea romaneasca medie de cumparare, de aceea, logic, eu, unul, nu mi-am putut procura vreodata vreunul de acest fel (de aceea am ignorat atata vreme alternativa unui second-hand, indarjindu-ma sa despic firul in patru intr-o directie care realizam prea bine ca-mi este prohibitiva din start, insa zadarnic...), dar, facand abstractie de necazul meu marunt (da, frate, sunt idiot sadea, in sensul ca habar n-am din fire sa "produc bani" cu galeata, deci ia sa vedem ce voi pati din aceasta cauza la Judecata de Apoi!), ma bucur totusi, in mod obiectiv, ca aceasta marca-etalon in automobilism este cotata pretutindeni ca exorbitanta la nivel de preturi (desi, ca dotari si performante, fiind sensibil egale cu ale marilor ei rivale, ofera cam aceleasi puncte forte, plus inerentele specificitati regasite numai la SAAB, ca renumita "triada" germana, care insa propune niste scoruri mult mai umflate...), indiferent de PIB-ul aferent tarii in care se desface, deoarece, in mod simplu si elocvent... ti se ofera calitate pura, palpabila si durabila, omule, ceea ce constituie o realitate vesnic incontestabila in cazul SAAB! Dar, ma rog, de ce sa se recunoasca la unison un truism atat de prezent si de viu in lumea auto si pe piata auto, cand iti vine mai usor sa improsti cu mocirla un constructor care isi permite sa judece "altfel" decat linia generala de conduita profesionala, comerciala si...morala, impusa cu forcepsul de catre laboratorul ocult de coordonare politico-financiara, dimensionat global(-ist), pai nu? Ehe, ce mai incoa si incolo: cititi "Academia Catavencu", saptamanal de moravuri grele :)
    2 6
  • AndreiRN
    "Cuantic"
    Mai oui cuantic, tu chiar crezi ca tu esti uman?
    Pai oameni au neuroni si intelepciune dar tu inca nu ai dat dovada de asa ceva.
    Tu chiar crezi ca daca arunci insulte virtuale faci rau cuiva in afara de tine?
    Latri si tu ca un caine intr-o curte seara cand merg eu pe trotuar.
    Cateodata ma mai distraz si dau si cu un batza pe langa gard sa fiu amuzat.
    Tie singur iti faci rau cand nu te comporti uman ci precum acel caine de dupa gard.
    Stiu ca esti prea batran acuma ca sa incepi sa gandesti rational si sa te integrezi in societate dar ........... eu si inca multi alti ne amuzam mai departe.
    Cat despre o insulta reala fatza in fatza sint sifur ca ai ajunge in tomberonul cu gunoi in mai putin de 3 minute.
    De masini sti ceva?
    5 6
  • Tati...
    Invata odata ortografia de baza a limbii romane, si tu, si "inca multi altii" (cu doi de -i), si de-abia dupa aceea iesi pe interval la tavaleala, bine? Asa sa "sti" de la mine! Nu trebuie sa fii olimpic la gramatica sau la exprimare logica pentru a constata ca se scrie "altcuiva in afara de tine", nu "cuiva in afara de tine"...Cateodata iti mai scapa si cate un anacolut, care ma edifica pe deplin asupra dezorganizarii tale mentale greu remediabile...Dar nu ma mir, deoarece "evoluatii" (adica "avansatii inainte") precum domnia ta, alias cititorii in stele (de restaurant) si editorii de "almanahe" mondene, ajung astazi in mod supersonic, ca niste autentici parveniti, in posturi politice cheie, chiar la nivel european, de unde, desigur, "ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie"...Pana la urma, stii ceva? Mai bine arde-o in engleza, ca toti "artistii" de la tembelizor, caci din graiul tau "cu-ndemnuri pentru vite" rezulta doar cuvinte damblagite...
    0 6
  • AndreiRN
    LimbiCuantice
    Cand nu ai argumente rationale la subiect te legi de gramatica si alte subiecte personale ca diversiune.
    Prin asta nu faci decat sa iti atati lipsa de cunostinte si incapacitatea de a participa la dezbaterea unui subiect.
    Personal, dupa 29 de ani de exilare din roamania, poat spune ca nu ma afecteaza dezacordurile sau numarul de "i" folositi atata timp cat imi pot prezenta opinia si in limba asta.
    Asa ca mai bine pune mana pe niste scule si lucreaza la un motot sau orice fier ca sa inveti si tu ceva real.
    6 8
  • Plavanul satului...
    Tu imi vorbesti de motoare?! Eu am crescut printre mecanici auto...O explicatie suficienta, nu? Primul motor pe care l-am bibilit dateaza de...27 de ani. DAF 66. Stii cum te simti cand vezi pe viu si in premiera absoluta, prin ochii unui copil, un agregat care avea piesele si componentele realizate integral din aluminiu, pe fundalul unui regim politic tembeloid care proslavea ultranationalista Dacie, dar pe care toti mecanicii auto o socoteau făţiş, fara teama de consecinte, drept cosmarul lor cotidian?...Un sentiment persistent pe viata. Eu nu satanizez comunismul, dar nici nu-l regret. Pe bune, romanii au sanctificat Dacia dintr-un reflex instruit si tocit in masa, cu toata originea ei nobila de Renault, pe cand Oltcit, de exemplu, ca tot suntem la capitolul PSA, nu era privilegiata din postura de "masina nationala", dar isi faurise o imagine oarecum exclusivista! In motorul Daciei clasice, toata lumea si-a vârât nasul, mai mult sau mai putin avizat, din obisnuinta sau din necesitate, inclusiv tu, dar, ca delicii aparte, ai fi pariat oricand pe "celelalte" marci...Si da, inclusiv pe SAAB 900, fiind cu atat mai dezirabil cu cat nu-ti putea zambi in acele vremuri decat din poze clandestine...Hai pa, lasa-ma naibii in pace, băi "motot"! Ramane cum am stabilit: eu nu, caci mi s-a cam prea acrit de dumneata, dar ceilalti fani SAAB iti vor zburătăci scăfârlia spre tomberonul de care pomeneai...
    5 6
  • AndreiRN
    Idealism
    Daca zici tu asa este ..... cuantic.
    Un idealist pierdut intr-o lume materiala.
    Dar viata te va invata o lectie reala si dura.
    1 1
  • AndreiRN
    Ajutor american
    http://news.yahoo.com/american-auto-bailout-france-100824412--abc-news.html

    Deci cetateni americani detin o bucatica din firma franceza.
    PSA a pierdut anul trecut $123 de milioane si GM, care este 25% inca proprietatea statului le-a dat $400 ca sa se puna pe picioare.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru