Oameni cu vocaţie: Sergio Marchionne, magicianul care a construit mariajul Fiat-Chrysler

Pe Sergio l-am văzut prima dată la Geneva, în urmă cu trei ani. Era la standul Lancia, înconjurat de microfoane, aparate foto. Zâmbitor, cu părul lui creţ şi vâlvoi, alegea câte un răspuns scurt pentru cascada de întrebări. Tirul a durat vreo câteva minute, după care alaiul s-a deplasat uşor către un semn de „Exit”. Italianul simţea nevoia unei guri de aer. Sau mai bine zis a unei guri de tutun.

E un fumător înrăit, care „sudează” dozele de nicotină ori de câte ori are un moment liber. Jurnaliştii se conformează. Unii îşi scot propriile ţigări, grăbiţi să ţină pasul cu Sergio, care continuă să vorbească, pufăind relaxat. E relaxarea unui obicei intrat în reflex mai ceva ca mersul pe jos.

Pauza de ţigară a fost un spectacol. O piesă de teatru despre dexteritatea unui mare „tutungiu” şi stângăcia unor oameni „mici”, concentraţi să-i copieze mişcările italieneşti. Un amestec de ţigări pufăite în grabă, întrebări bâlbâite şi reportofoane încurcate cu brichete.

Încă un italian care trece Atlanticul

Sergio s-a născut la 200 de kilometri de Roma, în vara lui 1952. Chieti, oraşul său natal, clădit pe o culme care priveşte către Marea Adriatică, este una dintre cele mai vechi aşezări italiene, presupusă a fi înfiinţată de eroul mitologic Ahile.

Aici învaţă engleza şi reuşeşte să obţină o diplomă de contabil la universitatea din oraş. Italianul continuă să îşi dezvolte studiile şi reuşeşte să obţină un MBA în 1985. Cu o asemenea certificare, posturile de conducere nu întârzie să apară. După ce trece prin birourile celor de la Deloitte şi Lawson Mardon Group, ajunge vicepreşedinte al companiei Glenex Industries. Se întâmpla în 1989, când el avea doar 37 de ani. De atunci şi până în 2002 trece pe la mai multe companii multinaţionale unde ocupă tot funcţii de conducere.

Întoarcerea în Europa şi prima întâlnire cu Fiat

Din 1994 trece înapoi Atlanticul şi începe să lucreze la Zurich, în Elveţia, la câteva sute de kilometri de localitatea unde a văzut lumina zilei. Din 2002 începe să activeze pentru compania de certificare SGS, rivalii elveţieni ai germanilor de la TUV, unde şi devine preşedinte.

Anul 2003 marchează reîntâlnirea cu ţara natală. Marchionne este ales ca membru independent în consiliul director al Fiat SpA. Îi trebuie numai un an pentru a ajunge în fucţia de director executiv.

Atunci când a preluat cârma companiei italiene, Fiat plutea în derivă. Cu pierderi de aproximativ 6 miliarde de euro între 2001 şi 2003, producătorul italian era pe punctul de a se scufunda în ceea ce ar fi fost, la acea vreme, cel mai răsunător faliment al începutului de mileniu.

Sergio a reuşit să pună ordine în vistieria italienilor şi să cârpească datoriile cu două miliarde de dolari, oferiţi de General Motors ca o compensaţie pentru un joint-venture eşuat.

Podul peste Atlantic: Alianţa Fiat-Chrysler

1 ianuarie 2014 va rămâne în istoria automobilului ca fiind ziua în care gigantul Chrysler, al treilea constructor auto din Statele Unite, devine subsidiarul mai modestului Grup Fiat. Arhitectul acestei îmbrăţişări? Sergio Marchionne.

Povestea a început să se scrie în anul 2009, după ce Chrysler a ieşit de sub protecţia legii falimentului în SUA. Fiat se alege cu 20% din compania americană, iar Marchionne devine director executiv Chrysler. Cursa pentru cucerirea Detroit-ului începe.

În iulie 2011 Fiat mai cumpără un pachet de acţiuni, ajungând să deţină 53.5%. Drept răsplată, este ales preşedintele Chrysler şi patronul alianţei italo-americane. Procentul urcă la 58.5%, iar Marchionne începe să simtă „un uriaş simţ al responsabilităţii”, după cum el însuşi declara.

Sărbătorile de iarnă ale lui 2013 îl găsesc pe Marchionne în tratative cu reprezentanţii sindicatelor, ultimii acţionari în cadrul Chrysler. Ultima felie din plăcinta americană pe care italienii se pregăteau să o coacă în propriul lor „forno”. Şi au reuşit.

Au reuşit să câştige controlul unui simbol american cu 4.35 miliarde de dolari. Şi pentru că italianul rămâne un bun negociator, o parte din aceşti bani vin tot din vistieria Chrysler, sub formă de împrumut. La final, pentru restul acţiunilor, Fiat ajunge să plătească doar 3.7 miliarde de dolari, adică de zece ori mai puţin decât a plătit Daimler pentru aceeaşi companie în 1998.

O viaţă ghidată după cântecul „Don’t Worry, Be Happy”

Deşi născut în Peninsulă, Sergio este dovada vie că şi italienii pot fi uimiţi la rândul lor de spiritul italian. Am pus accent pe cuvântul „italian” pentru a înţelege că până şi funcţionarea unor coloşi precum Fiat se putea ghida după celebrul „dolce far niente”.

Stilul său deschis a rescris regulile interne ale companiei şi toţi au devenit colegi.

Şi tot în biroul lui, un colţ este dedicat muzicii. După cum el însuşi recunoştea, suferă de o pasiune bolnavă pentru artă şi muzică. Muzică veche şi, de cele mai multe ori, clasică, perfectă pentru momentele în care caută relaxare. Cu toate acestea, Bobby McFerrin şi al său „Don’t Worry, Be Happy” rămâne piesa preferată, capabilă să ţină pasul cu ritmul său alert.

Un italian care urăşte costumele

Un ritm care şi-a pus amprenta asupra celor din jurul lui. Olivier Francois, şeful diviziei de marketing Fiat, declara în glumă că a divorţat, s-a apucat de fumat şi a început să poarte ochelari de când lucrează cu Sergio.

Cu o voce groasă, Sergio îşi ascunde mereu funcţia în spatele unor pulovere negre sau verzi, trase peste o cămaşă albă. Costumele îi sunt străine. Ai zice că gena italiană, sinonimă cu eleganţa, a fost învinsă de spiritul practic canadian, uşor mai conservator.

Aparenţa uneori neîngrijită, alteori prea relaxată, ascunde însă un tumult interior pe care Sergio îl descătuşează de multe ori în spatele volanului. Acolo redevine italianul entuziasmat de sunetul unei evacuări metalice. Acolo se lasă în voia emoţiilor şi a endorfinelor generate fie de un Ferrari, fie de un Maserati. Uneori prea mult. Pentru că în 2007 a zdrobit propriul Ferrari 599 GTB Fiorano pe o autostradă de lângă Basel, în încercarea de a evita un Renault care a încetinit brusc.

Adevăratul „Maestro”

Însuşi Marchionne înţelege misiunile pe care şi le-a asumat în ultimii ani. Cea mai importantă dintre ele? Chrysler. „Posibilitatea de a renaşte un simbol american este o şansă care ţi se oferă o dată-n viaţă”, declara italianul în 2011.