Noul Ford Mondeo, prezentat în SUA sub numele Fusion
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ford a publicat, în prima zi a Salonului Auto de la Detroit, primele imagini oficiale ale noii generaţii Fusion. Versiunea europeană a acestui model va fi adusă în 2013, urmând să fie vândută sub denumirea Mondeo.
DESIGN INSPIRAT DE CONCEPTUL EVOS
Noul Mondeo împrumută liniile exterioare ale conceptului Evos, prezentat la Frankfurt în luna septembrie a anului trecut, adaptându-le pentru a conecta corect părţiule componente ale unui model de segment mediu. Astfel, noul model iese în evidenţă printr-o grilă frontală de dimensiuni mari şi printr-o pereche de blocuri optice cu design agresiv şi cu lumini de zi de tip LED. Foarte interesant este faptul că noul Mondeo va creşte în dimensiuni. Astfel, reprezentantul Ford în segmentul mediu va fi cel mai lung model din această clasă, depăşind modele precum Passat, Insignia, Superb, Mazda6 sau chiar Mercedes E-Klasse, care se bate în altă ligă.
Interiorul este modificat complet şi vine co o consolă centrală orientată clar înspre cel de la volan, în stilul celor de la BMW, şi cu materiale care, spun cei de la Ford, reprezintă un pas înainte evident în comparaţie cu generaţiile precedente ale modelului.
"Viziunea noastră în ceea ce-l priveşte pe noul Fusion a fost clară - să scoatem în faţă tot ceea ce-i mai bun în filosofia One Ford. consum care te lasă cu gura căscată. Această maşină este rezultatul final", spune Derrick Kuzak, vicepreşedinte al biroului Dezvoltare de Produs la Ford.
Am adunat echipele noastre de design din toată lumea în jurul unei foi goale de hârtie pentru a dezvolta o maşină de segment mediu cu un design revoluţionar şi care oferă unVERSIUNEA HIBRIDĂ, PRINCIPALA ATRACŢIE
La capitolul motorizări, noul Ford Fusion se va prezenta în faţa publicului american cu o serie de motoare turbo cu patru cilindri din gama Ecoboost, cu unul de 2.0 litri aspirat şi cu o versiune hibridă interesantă. Fusion are, de altfel, o istorie interesantă la capitolul versiuni hibride, varianta anterioară fiind votată Maşina Eco a Anului în America de Nord în 2010. De data aceasta, sistemul de propulsie hibrid a renunţat la unitatea de 2.5 litri pentru una mai eficientă: 2.0 litri, ciclu Atkinson. Conform datelor oferite de Ford, versiunea hibridă a lui Fusion va consuma 5.0 litri/100 km în regim urban. Evident, cele mai eficiente dintre unităţile pe benzină pe care Fusion le are sub capotă vor fi prezente şi în Europa, iar hibridul va reprezenta vârful gamei Mondeo pe Bătrânul Continent.
După ce noua generaţie Focus a fost văzută bine pentru inovaţiile tehnologice aduse în segmentul compact, Mondeo nu-şi va dezamăgi nici el fanii.
Elemente precum Lane Keeping System (care trimite o vibraie în volan în cazul în care sunt călcate liniile de marcaj), Cruise Controlul Adaptiv inteligent (care are implementată o funcţie de avertizare în cazul unei eventuale coliziuni) sau Active Park Assist (parcare automată) se regăsesc în arsenalul noului model. În SUA, noua generaţie a sistemului SYNC, care permite conexiunea prin internet la bord, ajută şoferul să "discute" cu propria maşină pentru a-i activa funcţiile şi sistemele.LANSARE
Lansarea de la Detroit a noului Ford Fusion va fi urmată de intrarea lui Fusion pe piaţa din SUA. Mondeo, fratele european al modelului american, va fi prezentat cel mai probabil la Salonul Auto de la Paris, din toamna acestui an. Mai multe informaţii despre noul Fusion/Mondeo pot fi văzute pe site-ul special dedicat de Ford modelului său.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Ford in Romania
-
Ford C-Max (2014-prezent) Preţ: 17.550 - 23.550 €
-
Ford Ecosport Preţ: 15.400 - 23.650 €
-
Ford Edge Preţ: 41.850 - 48.600 €
-
Ford Fiesta Preţ: n/a - 24.050 €
-
Ford Fiesta Active Preţ: 15.650 - 19.300 €
-
Ford Focus Preţ: n/a - 28.450 €
-
Ford Focus RS Preţ: 37.000 €
-
Ford Focus Sedan Preţ: 18.000 - 23.950 €
-
Ford Focus Wagon Preţ: n/a - 29.300 €
-
Ford Galaxy Preţ: 34.600 - 38.950 €
-
Ford Grand C-Max (2014-prezent) Preţ: 18.800 - 24.800 €
-
Ford Ka+ Preţ: 8.800 - 10.100 €
-
Ford Kuga facelift Preţ: 20.900 - 36.150 €
-
Ford Mondeo (2014-prezent) Preţ: 23.700 - 39.100 €
-
Ford Mondeo Wagon (2014-prezent) Preţ: n/a - 40.100 €
-
Ford Mustang Bullitt Preţ: 50.800 €
-
Ford Mustang Convertible facelift Preţ: 42.800 - 50.800 €
-
Ford Mustang facelift Preţ: 38.800 - 46.800 €
-
Ford Ranger Preţ: 26.245 - 44.047 €
-
Ford S-Max Preţ: 26.650 - 35.000 €
-
Ford Tourneo Connect (2013-prezent) Preţ: 18.612 - 26.548 €
-
Ford Tourneo Courier Preţ: 13.400 - 17.888 €
-
Ford Tourneo Custom Van (2012-prezent) Preţ: 35.718 €
-
Ford Transit Preţ: 25.792 €
-
Ford Transit Connect (2013-prezent) Preţ: 16.380 - 18.860 €
-
Ford Transit Custom Cargo (2013-prezent) Preţ: 24.792 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Audi a lansat două versiuni de bază noi pentru modelul său electric de clasă executive A6 e-tron. Noile versiuni primesc tracțiune spate, respectiv tracțiune integrală, dar și o autonomie de până la 716 kilometri. (31.10)
-
Porsche a dezvăluit oficial noul facelift pentru 911 Carrera T. Această versiune este dedicată puriștilor și primește doar o cutie manuală. (31.10)
-
Skoda a prezentat oficial noul Kodiaq RS, versiunea de performanță a SUV-ului. Noul model primește elemente vizuale specifice, dar și un motor mai puternic, de 265 de cai putere. (30.10)
Cu o cutie cu dublu ambreiaj il trec pe lista pentru Mos Craciun inainte de Passat.
Si nu trebuie sa arunci 40k. Il iei si la 26 sau mai jos cu o reducere si 3 rable (anticipez asta in comparatie cu Passat 1.8 160cp, dsg, highline 26k )
Super.
Si interiorul e frumos.
P.S.: Personal imi place si cred ca vine cu un set de tehnologii interesante.
P.S.: Nu agreez logo-ul SONY de pe consola centrala.
Sa o tina tot asa si poate o sa apara si facelift-ul pt Focus (sa speram cat mai repede si cat mai radical-o spune un fan Focus model precedent).
Sa speram ca si fiabilitatea sa fie pe masura designului si preturi decente!
P.S.: ce inseamna in poza cu cutia automata, faza "L"? (adica P-parking, R-Reverse, N-Neutral, D-Drive, L-??????)
Monveo rivalizeaza cu A6 ... mda...
Uitati-va la focusul(electric) american si la focusul european. Veti vedea grila de aston la cel american nu si la celalalt.
Sper ca reactiile pozitive sa ii faca sa nu aduca modificari asupra masinii cand va fi lansata in europa.
In primul rand un volan sport cu 3 spite, in aceeasi nota cu caracterul masinii si un tablou de bord cu un design reusit.
Sunt curios daca masa masinii s a marit, tinand cont de noile dimensiuni...
On topic: arata foarte bine Fordul, spre deosebire de Passat care o ia in jos...
Ca design, bate actualul Focus de la distanta, care ma tem ca in ciuda tehnologiei folosite, va fi un esec.
Noul Mondeo, un "botic" putin de Aston Martin si Maserati si un look general de Tesla Model S arata super.
Sper ca versiunea europeana sa arate la fel, sa nu fie cosmetizata de vreun "vizionar" in ale designului.
Cel mai mult seamana cu Tesla, dar nu e de mirare, deoarece cele doua firme colaboreaza.
Bravo Ford.
Daca si asta este esec...