Noul Focus va scoate din impas fabricile Ford din Europa

De Bogdan Mirică
Publicat Marti, 07.12.2010
Ford speră că lansarea noii generaţii a modelului Focus va fi bine primită de public şi că vânzările vor aduce o producţie în creştere pentru uzinele sale din Europa.

Ford îşi pune mari speranţe în noua generaţie a modelului compact Focus, destinată să ajungă pe piaţă în primele luni ale anului viitor. Modelul a fost deja introdus în producţie la începutul acestei săptămâni, la uzina din Saarlouis, singura responsabilă pentru aprovizionarea pieţei din Europa de Vest. Fabrica asamblează toate cele trei variante de caroserie ale modelului, sedan, hatchback şi break, urmând să furnizeze primele exemplare pentru piaţa din Germania în luna martie a anului viitor.

Ovalul Albastru speră să vândă un număr suficient de unităţi Focus pentru a putea obţine o capacitate maximă de producţie la uzina germană şi pentru a putea opri astfel declinul cotei sale de piaţă în regiune. Bernhard Mattes, responsabilul uzinelor Ford din Germania, a declarat că speră ca producţia lui Focus să atingă 1850 de unităţi până la sfârşitul lunii ianuarie a anului viitor.

În prezent, Ford susţine că Focus este al doilea cel mai vândut model din Europa, după Fiesta.

Cu toate acestea, compactul a înregistrat o scădere constantă în ultimele 10 luni, estimată la 14%, până la 220.400 de unităţi vândute în 19 ţări europene.

via | 4wheelsnews

Comentarii (6)

  • Va fi un hit
    Daca va merge cel putin la fel de bine ca actualul model va fi cu siguranta un hit, pentru ca acum are de partea sa si design-ul.
    9 8
  • @vitezamaxima
    Da, ti se paare ca arata mai bine decat vechiul focus? Mie nu prea
    12 4
  • Fata de cum arata modelul actual de focus in Statele Unite, asta-i bijuterie! Probabil de aceea l-au si facut mai mare, ca o sa fie comercializat la nivel global cu acelasi design si stim cu totii cat de MARI sunt americanii... la propriu...
    6 2
  • valeriu
    da da
    da da va fi un hit .....si MARMOTA invelea ciocolata in staniol......
    Sa fim seriosi, gusturile nu se discuta insa masina a fost perceputa de public european ca fiind cu un design extrem de agresiv, liniile nu sunt deloc fluide
    4 2
  • cu siguranta o sa fie un hit in clasa compacta cum este acum noul fiesta in clasa mica
    5 3
  • focus
    Asa s-a zis de catre "specialistii de pe net" si despre Golf 6 ..ca nu o sa aiba succes-ul scontat ..ca nu arata bine ...ca e un facelift etc..
    Si uitati ca e pe primul loc la vanzari (in europa) de cateva luni bune.

    Cred ca asa se va intampla si cu focusul ...
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru